În 2016, am supraviețuit miraculos unei transfuzii greșite de sânge. Curtea de Apel a obligat statul la plata unei sume modice pentru tergiversarea cercetării, dar de 8 luni Ministerul Finanţelor nu a plătit niciun ban

Foto: Valentyn Semenov / Alamy / Alamy / Profimedia

Pentru mine, fericirea nu este o stare de continuă exuberanţă. Este o stare constantă de linişte, asumare şi autenticitate. Trăiesc o vară intensă, cu emoţia evaluării naţionale pentru copil şi cu prima soluţie într-un proces care mi-a marcat viaţa în ultimii 7 ani.

Când ai văzut moartea cu ochii, nicio compensaţie materială nu este de ajuns. Soluția prin care Judecătoria Sectorului 1 a acordat, în primă instanţă, 300 de mii de euro despăgubiri într-un caz de transfuzie greşită de sânge este doar încheierea unei etape. Între timp, fiindcă doar cercetarea în acest dosar a durat peste 5 ani, am obţinut o decizie definitivă la Curtea de Apel prin care statul român este obligat la plata unei sume modice de 1.500 de euro pentru tergiversarea cercetării. Hotărârea este în vigoare de 8 luni, timp în care Ministerul Finanţelor nu a plătit niciun ban. 

Citiți și: 

• Elena Manea: Medicii de la ATI se întrebau „Cum de mai trăiește?!” iar organele îmi cedau rând pe rând. La 5 ani după ce am murit la CF2 și am înviat la Universitar, malpraxisul ajunge, în sfârșit, în instanță
• Elena Manea: La 4 ani și jumătate după ce mi-au dat sânge greșit în spital, primesc de la statul român o veste care mă resuscitează

Fericirea mea nu se măsoară în soluţii şi procese în faţa diverselor instanţe. Acolo doar susţin o cauză, ca să nu se mai repete aşa ceva, pe cât posibil, şi, mai ales, mă bucur să spun că viaţa este mereu surprinzătoare, are un plan bine gândit pentru fiecare. Şi viaţa nu se încheie când hotărăsc niște oameni încurcaţi în proceduri sau prinşi în propriile frici şi neputinţe. Ca şi iubirea, viaţa găseşte o cale.

Să trăieşti fericit în România înseamnă să ignori un sistem de sănătate şi de învăţământ din care scapă cu bine cine poate. De exemplu, să nu-ţi pierzi umorul şi răbdarea când plimbi fizic, în secolul informatizării, fişe între şcoală şi centre de examinare şi apoi o iei de la capăt, doar ca să ateşti un certificat de limbă străină, de exemplu. Nu intru în problemele grele şi dureroase legate de şcoala românească. Au scris, pe larg, specialiştii şi colegii de presă. Nu mă întorc la ce se întâmplă încă în spitale.

Fericirea mea se măsoară fie şi într-un licăr de speranţă pe care îl aduc celor din jur. Prin povestea mea, prin faptul că se poate să îţi reconstruieşti viaţa la orice vârstă, că se poate să te măsori cu un sistem de justiţie inert, care funcţionează după propriile legi. 7 ani am simţit că vocea mea este redusă la tăcere prin proceduri, reguli şi chichiţe legale care sfidează orice logică de bun simţ. Oricât mi le-ar explica avocaţii, sunt greu de pătruns.

Fericirea, pentru mine, este atunci când nu te bazezi decât pe propria putere interioară. Este liniştea din suflet, este validarea propriei fiinţe, este izbânda spiritului, care se îmbogăţeşte cu fiecare piedică. Apoi înţelege şi merge mai departe. Fără ură, fără ranchiună, doar cu speranţă.

Fericirea deplină este când ştii că ceva mai presus de tine, Dumnezeu, viaţa în sine, te susţin. Când realizezi că toate se întâmplă spre binele tău şi că nu ai de ce să îţi faci griji, aşa cum nu îţi faci griji că s-ar termina aerul pe care îl respiri. Abundenţa din inima noastră, odată dăruită, accesează şi amplifică resurse nebănuite.

Astăzi, medicii încă se întreabă cum de am supravieţuit transfuziei greşite de sânge din 2016. Analizele, statusul meu de la vremea aceea nu erau compatibile cu viaţa. Am fost în comă şi în insuficienţă multiplă de organe. Creierul a cunoscut hipoxia, şi, slavă Domnului, a rămas, miraculos, fără sechele. Rinichii, cei mai afectaţi şi ajutaţi de dializă, şi-au reluat complet funcţia. Am reînvăţat atunci să vorbesc, să merg, să mănânc, ba chiar să mă relaxez ca să pot să plâng. Dar, cel mai important, am învăţat că resursele, infinite, sunt în noi. Şi am învăţat că oamenii ajung mai devreme sau mai târziu la esenţa lor. Oricât ne-am opune, suntem condamnaţi la iubire şi la adevăr.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp