Elena Manea

Trebuie să fie deranjant că o victimă trăieşte. Cum îmi spunea cineva, e ca un arc peste timp. Victima apucă să scrie şi o carte despre evenimentul care era să o coste viaţa, dar justiţia este amorţită. (Foto: Dr P. Marazzi / Sciencephoto / Profimedia)

Când ai văzut moartea cu ochii, nicio compensaţie materială nu este de ajuns. Foto: Valentyn Semenov / Alamy / Alamy / Profimedia

Un diagnostic dur şi o operaţie erau doar începutul unei poveşti care şi astăzi îmi dă fiori. După o operaţie de cancer incipient de col uterin medicii de la CF2 îmi administrează o transfuzie greşită de sânge, care numai printr-o minune nu mi-a fost fatală.

Mă urc în primul taxi, în care șoferul abia aștepta să-mi spună că iubește România, fiindcă are o nevastă frumoasă de la Buzău. (Foto: Elena Manea)

Este o minune că am scăpat vie, mulțumesc Domnului, fiindcă multe victime din România nu au trăit ca să mai poată spune ceva. (Foto: Getty Images)

Elena răspunde la tratament și ar fi crunt să îl întrerupă din lipsa banilor.

Am supravieţuit neglijenţei sistemului sanitar de atunci şi am respirat, chiar şi intubată, în ciuda alegerilor de a mă îngropa de vie a unor medici. (Foto: Guliver Getty Images)

Gândul că mă intorc la băiatul meu m-a ținut în viață. Eram în comă, cu insuficiență multiplă de organe, într-o ambulanță care mă transporta din spitalul morții, CF2, unde primisem o transfuzie greșită de sânge, la Spitalul Universitar. (Foto: Guliver Getty Images)

„Nu mă pot relaxa! Mi-e frig! Am o stare de neliniște! Ce se întâmplă? Ce am pățit?” (Foto: Guliver Getty Images)

Sunt într-un spital în care te rogi să nu ajungi, dar vii după medicul curant și te rogi să nu fii chiar tu victima infecțiilor intraspitalicești despre care se vorbește chiar acum, la televizor. (Foto Guliver/Getty Images)