Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Administratorii pensiilor private: Propunerile Guvernului pentru Pilonul II aruncă România în haos

Pensie

Foto: Inquam Photos

OUG prin care Guvernul vrea să intervină asupra pilonului II de pensii desfiinţează de facto acest sistem de economisire, cu efecte devastatoare asupra veniturilor viitoare ale românilor, asupra pieţei de capital, întregului sector financiar şi economiei româneşti în ansamblul ei, avertizează Asociația pentru Pensiile Administrate din România (APAPR).

Cei șapte milioane de români care cotizează la Pilonul II au devenit, prin contrubuțiile lor, cel mai important investitor în economia românească, cubliniazăAPAPR. „Acest îndemn la retragerea economiilor îi va lăsa mai săraci în viitor, când, la vârsta pensionării, nu îşi vor mai putea completa veniturile necesare traiului zilnic. Pe fondul declinului demografic de notorietate această măsură va condamna definitiv românii la sărăcie şi captivitate faţă de sistemul public de pensii, din ce în ce mai împovărat de volumul plăţilor pe care trebuie sa le onoreze lună de lună. Mai mult decât atât, renunţând la Pilonul II romanii vor pierde dreptul de a lăsa moştenire banii economisiţi pentru pensie. În acelaşi timp pentru mai bine de 50% dintre români Pilonul II reprezintă singura sursă de economisire. Odată cu intrarea în vigoare a măsurilor, aceste economii vor dispărea, cei mai mulţi dintre români fiind puternic tentaţi să se îndrepte către un consum imediat.”

Măsurile, spun reprezentanții APAPR, pun în pericol economia românească în ansamblul ei. „Aceste măsuri pun în pericol nu doar pensiile private viitoare ale românilor, ci şi economia României în ansamblu. Noul proiect de OUG va reduce semnificativ cea mai importantă acumulare de capital autohton din istorie, mărind astfel dependenţa ţării, atât a bugetului de stat, cât şi a sectorului privat, de finanţările externe. Măsurile vor avea un impact negativ masiv şi imediat asupra pieţei de capital şi vor creşte costul de finanţare a datoriei publice. În acelaşi timp, măsurile compromit promovarea Bursei de Valori Bucureşti (BVB) la statutul de piaţă emergentă, ceea ce ar fi însemnat un avantaj semnificativ pentru economia României. În perspectivă, marile proiecte de infrastructură ale României vor fi şi ele grav afectate. În acest context, prevederea care îşi propune să stimuleze investiţiile fondurilor de pensii în infrastructură devine goală de conţinut.

Prin aceste măsuri Guvernul creează un cadru legislativ ostil de natură să izoleze România faţă de mediul de afaceri internaţional. În acelaşi timp, administratorii Pilonului II sunt anihilaţi de combinaţia reducerii cu 67% a comisioanelor de administrare, concomitent cu noi cerinţe nerealiste de capital”, se arată într-un comunicat al APAPR.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Daniela Gladei

Dar faptul că găsisem domeniul potrivit nu însemna că eram și pregătită pentru el. Îmi amintesc primele exerciții pe Illustrator. Mă uitam la program și, sincer, îmi venea să plâng. Eram speriată că nu voi reuși niciodată să-l învăț. Părea atât de complicat, iar eu aveam idei pe care voiam să le văd transformate în ceva concret. Așa că a trebuit să aleg între două lucruri: frica de a nu ști sau dorința de a crea. Am ales a doua variantă. Am dat frica la o parte și am început să învăț. Iar replica „nu știu să folosesc Illustrator” — care la început era un motiv real de panică — a devenit, în timp, o glumă. Pentru că ideile mele creative aveau nevoie să fie materializate. Și, dacă voiam să le văd existând în lumea reală, trebuia să învăț instrumentele care mă puteau ajuta să le construiesc.

Citește mai mult

dispozitive gasite acasa la Călin Georgescu

Două dispozitive neobișnuite, găsite de procurori în casa lui Călin Georgescu, ridică o serie de întrebări: unul poate acoperi conversațiile cu un zgomot care face înregistrările greu de înțeles, iar celălalt poate bruia telefoanele și conexiunile wireless. Ce sunt aceste aparate, cum funcționează și, mai ales, cine i le-a dat și cine l-a învățat să le folosească?

Citește mai mult