Aici noaptea are nori mai grei

Nu pot să dorm. Stau cu ochii in tavan și mă gândesc la toate și la nimic, la ce aș mânca dacă aș putea, la prietenul meu Nord care de câteva zile șchioapătă, la clipul scurt pe care mi l-a trimis Dorina, cu o fetiță de câțiva ani care plânge și-și trage cu un pistol de jucărie în frunte - pe ecran scrie ”A cincea zi de carantină”. Râd.

Mă dau jos din pat, cobor scările și ajung în bucătărie fără să fi plecat cu intenția asta. Mă așez lângă geam și pe întuneric mănânc o plăcintă cu foietaj și cartofi. Foșnetul făcut când mușc e amplificat de întuneric, pare că sprintez printr-o plantație de stuf. Zapez în gând peste imaginile văzute la tv și peste toate burtierele galbene și mari care mi-au sărit în ochi. Încerc să-mi aduc aminte un titlu. Nu pot. Rețin că s-au dat fragmente din viața Vulpiții și a soțului ei care mi se pare că privește câș, iar de pe un alt canal figura bizară a unui tip dintr-o emisie cu dragostea, cu ochelari gălbui și părul negru încleiat și lipit de cap. De unde ne-am ales cu nenorocirea asta? Coronavirus… A intrat și in jocul copiilor mei “Ne jucăm de-a coronavirusul?”. Cum e asta? “Tu ne alergi și dacă ne atingi ni-l dai!”. Ei râd cu gura până la urechi, eu îi privesc cu milă și intru in jocul lor.

Dincolo de pandemie sunt distanțarea și eroismul oamenilor - în același timp se întâmplă toate astea, ce bizar se așază lucrurile. Coronavirus - liniile alea care taie graficele-n sus, când se vorbește de evoluția numărului cazurilor. Și imaginile cu asistente medicale și doctori epuizați dormind pe mese sau cele cu groparii care cară coșciuge purtând măști. Nu se pot inventa cuvinte care să descrie toate aceste imagini…

Am terminat de foșnit plăcinta aia. Dincolo de geam, aici, noaptea e mai neagră decât în sud, acasă la mine; ”Aici noaptea are nori mai grei” - îmi place cum sună asta și dacă n-o să se dizolve în vis am s-o notez mâine dimineață undeva. Îmi bag căștile în urechi și ascult Andrieș ”Are ochi de ciocolată/Și privește uite-așa/Când iese ea pe stradă/Toți se uită după ea/”. O ascult o dată și înc-o dată și de câte ori trebuie ca să readuc viața la ce era normal și părea că vine de la sine cu doar câteva săptămâni în urmă.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp