Ofițerul e tânăr, drăguț, are ochi calzi, de o cruzime calmă. O privește pe femeie ca pe un frumos animal de laborator.
„Ești o comunistă împuțită?” o întreabă pe tonul „Vă place tangoul, sau valsul?”.
Cu sufletul în gât, ea minte disperată, aproape scuipând cuvintele: „Nu sunt comunistă, nu sunt evreică, sunt poloneză, creștină, cred în Christos...”.
Ofițerul mimează un vag interes teologic: „Și nu spune Christos, Mântuitorul, lăsați copiii să vină la mine?”.
Fără să aștepte prea mult răspunsul, continuă: „Poți să păstrezi unul dintre copii. E un privilegiu”.
Ei nu-i vine să creadă. „Nu pot să aleg, nu pot, nu pot. Nu-mi cereți asta...”.
„Atunci, vor fi luați amândoi. Alege!” urlă chipeșul monstru arian.
Și Sofia alege, își trimite fetița în cenușa fără urnă, salvând băiatul, ca în triburile și vremurile vechi...
Alegerea Sofiei vorbește despre ce se întâmplă când votul popular este desființat într-o țară de către cei care au câștigat alegerile.
Când nu mai votezi, când nu mai pui nimic în urnă, se poate să ai apoi privilegiul de a alege de cine te vei despărți dintre cei dragi...
Alege, deci, azi, răul de rău, ca să nu fii condamnat într-o zi să sacrifici bunul de bun.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
