Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Alegeri anticipate în Italia, la loc comanda. Intră la butoane guvernul “schimbării” M5s-Lega condus de outsiderul Giovanni Conte, flancat de Di Maio și Salvini

Noul guvern italian

Foto: Guliver Getty Images

E demn de un Caragiale contemporan ce s-a întâmplat în ultimele zile în Italia cu formarea noului guvern. Pe scurt, nu vor mai fi alegeri anticipate, devenite acum trei zile singura soluție de ieșire din labirint (ar fi fost cele mai anticipate din istorie, dar tehnic posibile pentru că președintele poate dizolva parlamentul), ceea ce înseamnă că nu va mai fi guvern tehnocrat (Carlo Cottarelli), ci va intra la butoanele puterii un guvern politic M5s – Lega (Giuseppe Conte), așa cum se prefigurase în urmă cu vreo zece zile. Chiar azi ar urma să depună jurământul noul guvern, ca mâine, sâmbătă, de Ziua Republicii, toată lumea să poată pupa Piața Independenței, metaforic vorbind. Curat constituțional, nici nu se putea ocazie mai bună. De multe metafore și expresii care mai de care s-a făcut uz în aceste zile de infinită criză: haos, psihodramă, stânga-mprejur, la loc comanda și, recitind ziarele, lista e lungă.  

L-am invocat pe Caragiale pentru că inițial formula negociată de M5s și Lega a fost respinsă prin veto constituțional de președintele Sergio Mattarella pentru că portofoliul Economiei și Finanțelor ar fi urmat să îi revină unei cunoscute figuri antieuro, profesorul Paolo Savona, respingere care practic a dărâmat toată îndelunga construcția în minim de timp. Liderul Lega, Matteo Salvini, susținut și de liderul M5s Luigi Di Maio, a făcut permanent zid în jurul lui Savona și a transformat chestiunea în condiție obligatorie, cu alternativa anticipatelor dacă Savona nu ar fi fost acceptat pe acest portofoliu cheie. Însă, cum necunoscute sunt căile politicii italiene, același Savona a fost acum nominalizat pentru Afaceri Europene, iar faptul a fost acceptat de toată lumea fără nici un fel de alte polemici. 

A doua chestiune: dacă inițial figura profesorului Giuseppe Conte fusese supusă controverselor plecând de la ușoare cosmetizări ale CV-ului, lung prilej de vorbe și de ipoteze în media de toate orientările, peste noapte chestiunea, nelămurită până la capăt, a fost trecută la unison sub tăcere și toată lumea aplaudă de facto deznodământul. Tot aplauze s-au auzit și ieri în Sala presei de la palatul prezidențial, după anunțurile despre rezolvarea crizei, fapt unic în memoria ziariștilor acreditați. Poate puțin și pentru că ei înșiși erau pe punctul de a fi epuizat și metaforele și energia dedicate acestei lungi perioade postelectorale, cu un număr de consultări la palatul prezidențial format din două cifre. În final, meritele pentru deznodământul mulțumitor de joi seară i-au fost acordate președintelui Mattarella, care pare să fi întors înfrângerea de moment în victorie finală, prin înfrângere înțelegând, desigur, acceptarea ideii unui guvern tehnocrat de moment și alegeri anticipate, în lipsa altor soluții. Cheia a fost tot în mâinile sale și a deschis cu ea noi canale de comunicare în care a dat de înțeles că e dispus la o soluție de compromis, dacă și ceilalți doi beligeranți mai lasă din preț. Prețul a fost, cum aminteam, mutarea lui Paolo Savona la Afaceri Europene, pentru că o dată depășită această etapă, totul s-a desfășurat rapid și fără surprize.   

Mai umblă o bârfă politică zilele astea, pe care doar istoria ar putea-o, eventual, confirma. Unele ziare au evocat ideea că președintele BCE, Mario Draghi, ar fi fost motivul real al veto-ului exprimat de președintele italian, și mai puțin tot ce s-a invocat cu stabilitatea macro, spread, bursa, planul secret de ieșire din euro etc. Se zice că șeful BCE s-ar fi simțit ofensat de niște articole critice ale lui Savona pe tema politicilor monetare europene. Dacă faptul ar fi vreodată confirmat, am intra din nou pe tărâmul comediei. În același spirit s-au terminat și amenințările dinspre M5s cu suspendarea președintelui, la fel ca cele de declanșare a modificării Constituției pentru alegerea președintelui “direct de către popor”, fluturate de Lega.

Tandem sau tango

Însă, una peste altă, intră în pâine un guvern cât se poate de politic în expresia lui, deși printre membrii săi se număra profesioniști care au traversat diverse stagiuni politice trecute, menită să ofere ceva certitudini în străinătate. E cazul ministrului de Externe Enzo Moavero Milanesi, trecut și prin guvernul Monti, figură instituțională recunoscută, sau Giovanni Tria, profesor universitar de Economie, un critic al politicilor europene dar nu antieuro și nici foarte favorabil cotei unice cu orice preț, calul de bătaie al Ligii în campanie. Sunt două dintre figurile cheie care încadrează exponenții eminamente politici din viitorul guvern condus de profesorul de drept Giuseppe Conte, un outsider al politicii, la prima experiență guvernamentală. 

Poziții cheie vor avea înșiși liderii celor două partide, care îl vor flanca pe șeful guvernului din poziția de vicepremieri, cu ministere grele în gestiune: Luigi Di Maio la ministerul muncii și dezvoltării economice, iar Matteo Salvini la Interne. În total sunt 20 de miniștri, dintre care 5 de gen feminin, predomină ca număr exponenții 5 stele, dar nu proporțional cu procentele din alegeri, ceea ce indică încă o mică victorie de etapă a lui Matteo Salvini. Dealtfel, mulți se întreabă cât va fi posibilă coabitarea politică în viitorul guvern. La fel de mulți își pun întrebări despre ce forme va lua coabitarea umană, dat fiind că cele două grupări sunt și expresia diferenței geografice nord-sud, cu ale ei idiosincrazii cunoscute.

Criza postelectorală italiană a scos la lumină un fapt relevant și pentru politică de la București a acestor zile: prerogativele și limitele funcției prezidențiale într-o republică parlamentară, cum e cea italiană, în care președintele e ales de Parlament. Practic, în tot conflictul descris mai sus, președintele a blocat numirea unui ministru, are acest veto prin Constituție, pentru că președintele e cel care dă undă verde echipei guvernamentale, la propunerea premierului, desemnat tot de el

Rămân de văzut încă primii pași ai viitorului Executiv și nimeni nu e dispus să parieze nimic, dat fiind că suntem în față unui punct și de la capăt, a unei experiențe noi pe baze noi. E de așteptat ca Di Maio să anunțe niște limitări în ce privește delocalizarea afacerilor și a producției (veste nu tocmai bună pentru țările din Europa de Est, deci și România), iar Salvini a anunțat deja reducerea drastică a bugetului dedicat refugiaților. Necunoscute rămân abordările euroatlantice, capitol care ar putea constitui unul din punctele de discordie între aliați, știute fiind simpatiile lui Salvini pentru Trump, Orban etc și antipatiile pentru Junker, Merkel, însă nu pentru Macron, pe care se mizează ca aliat. Indiciile discordiei între cei doi aliați ar putea fi multe, însă pe măsură acestora a devenit evidentă și dorința de a avea guvernarea “pentru a face treaba”, ceea ce ar putea anula mult din potențialul conflictual. Să zicem că premisele de a putea lucra par promițătoare, efectele sunt de văzut în timp. Pe moment, piețele, bursele și capitalele importante au receptat pozitiv soluționarea crizei.

Notă marginală despre modele de republici

Criza postelectorală italiană ce durează de aproape 3 luni a scos la lumină un fapt relevant și pentru politică de la București a acestor zile: prerogativele și limitele funcției prezidențiale într-o republică parlamentară, cum e cea italiană, în care președintele e ales de Parlament. Practic, în tot conflictul descris mai sus, președintele a blocat numirea unui ministru, are acest veto prin Constituție, pentru că președintele e cel care dă undă verde echipei guvernamentale, la propunerea premierului, desemnat tot de el, înaintea validării guvernului în Parlament. Tot președintele poate dizolva cele doua camere legislative și declanșa alegeri anticipate. În România, deși republică așa zis-semiprezidențială, președintele nu are niciun fel de putere în a pune capăt unei legislaturi care și-a demonstrat limitele și nu poate rezolva prin alegeri anticipate un conflict politic de durată. Practic, are puține puteri în raport și cu legislativul, și cu puterea executivă, întrucât guvernul este validat tot în parlament. Deci până unde poate merge reducerea puterilor funcției prezidențiale, dacă deja sunt extrem de reduse? Rămâne un executor al deciziilor Curții Constituționale și atât?

Speță italiană președinte în raport cu puterea judecătorească arată așa: acesta prezidează reuniunile Consiliului Superior al Magistraturii și nominalizează un sfert dintre membrii Curții Constituționale. Președintele poate fi acuzat de înaltă trădare și atentat la Constituție, de către Parlament, pentru care e nevoie de majoritate absolută, însă ultimul cuvânt nu îl are poporul prin referendum, a cărui lege poate fi schimbată după nevoia de moment, ci președintele e judecat de către Curtea Constituțională lărgită cu un număr de membri aleși prin tragere la sorți dintr-o listă de cetățeni care ar avea dreptul să fie aleși senatori, deci nu foarte tineri, lista pe care Parlamentul o votează la fiecare nouă ani pe aceeași procedură prin care sunt votați membrii ordinari ai Curții. Decizia Curții în acest caz e definitivă. De la intrarea în vigoare a Constituției italiene după război nu a fost însă niciodată declanșată această procedură, au existat doar amenințări. Însă, în timp, și în Italia Curtea Constituțională a fost acuzată de partizanat politic, membrii ei fiind desemnați printr-o procedură similară. Frați întru latinitate. Muzica! 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Protest 10 august

„Dacă se rostesc astfel de cuvinte cum face Liviu Dragnea, adică moarte, omor, bătăuşi, droguri, fascişti, toate sunt calculate, repetate de domnul Dragnea şi de consilierii săi pentru a construi o justficare în ochii opiniei publice a unor intervenţii asupra manifestanţilor anti-PSD care, până acum nu au comis nicio violenţă”, spune Cristian Tudor Popescu. (Foto: Inquam Photos)

Citește mai mult