Foto: Valeria Mongelli / Zuma Press / Profimedia
Pe 13 ianuarie Taiwan va fi prima țară ce va susține alegeri prezidențiale și parlamentare în acest an electoral ce presupune implicații profunde pentru arhitectura sistemului internațional și pentru relațiile dintre state.
Taiwan este un stat din Asia de Est recunoscut la momentul actual de 12 țări – 13 până în decembrie 2021, când Nicaragua a fost convinsă de China să întrerupă relațiile diplomatice cu administrația de la Taipei și să recunoască politica “One China”.
Insula nu a fost niciodată recunoscută de către Republica Populară Chineză (RPC) ca fiind un stat suveran, ci ca o provincie separatistă cu care și-a propus să se unească la un moment dat, ultimele date oferite de către administrația de la Beijing fiind 2025-2027.
În 1979, Statele Unite, sub administrația președintelui Jimmy Carter, stabilesc oficial relațiile diplomatice cu RPC prin recunoașterea principiului „One China”. Ulterior, SUA a adoptat Actul privind relațiile cu Taiwan prin care se angaja să ajute Taiwanul să se apere de orice tentativă agresivă de unificare venind din partea RPC.
Statele Unite continuă să își mențină prezența in Taiwan prin intermediul Institutului American, ambasada de facto a Statelor Unite prin care acestea își conduc activitățile diplomatice cu administrația de la Taipei.
Pentru mulți ani politica Statelor Unite în relația cu Taiwan a fost definită ca “ambiguitate strategică”. În prezent, mulți din Statele Unite consideră Taiwanul ca fiind un simbol al speranței pentru democrație în regiune și un aliat care merită apărat. Astfel, elita politicii externe americane sprijină Taiwanul, dar opiniile asupra insulei variază foarte mult. În ciuda obiectivelor administrației, adesea divergente - care pot fi agravate de diviziunea internă dintre republicani și democrați -, au existat multe figuri proeminente în Congresul Statelor Unite care au fost aliați fermi ai Taiwanului.
Importanța strategică a Taiwanului se datorează în mare parte industriei de semiconductori de care depind mai multe industrii - de la IT, mașini și electrocasnice până la tehnologii militare și aerospațiale. În prezent, Taiwan produce 60% din semiconductorii din lume și 90% dintre cei mai avansați, majoritatea fabricați de către Taiwan Semiconductor Manufacturing Corporation (TSMC).
Predarea ștafetei
Actuala președintă din partea Partidului Democratic Progresist (Democratic Progressive Party/ DPP), Tsai Ing-we, ocupă postul din 2016 - fiind realeasă în 2019. Aflată la sfărșitul celor două mandate permise de către Constituție, Tsai Ing-we este nevoită acum să predea ștafeta vice- președintelui său, Lai Ching-te, care, alături de candidata pentru postul de vice-președinte, Hsiao Bi-khim – trimisa Taiwanului în SUA – promite să continue politicile socio-economice ale guvernului DPP necesare pentru dezvoltarea Taiwanului, dar și menținerea unor relații pașnice și stabile cu China, țara aflată pe cealaltă parte a strâmtorii.
Nici Taiwanul, țara cu cea mai puternică democrație din Asia și a zecea din lume, conform Indexului Democrației întocmit de către Economist Intelligence Unit în 2022, nu duce lipsă de acuzații de corupție și scandaluri cu privire la teze plagiate ce au marcat campania electorală a celor trei partide, DPP, partidul principal aflat în opoziție Kuomitang (KMT) și Partidul Poporului Taiwanez (Taiwan’s People Party/ TPP) înființat de către fostul primar al Taipeiului, Ko Wen-je.
În orice caz, lupta cea mare se duce între cele două mari partide, DPP și KMT, care se întrec în promisiuni ce privesc predominant aspecte de natură economică, acestea constituind principala grijă a poporului taiwanez în acest an electoral, urmată îndeaproape de cea a relațiilor dintre cele două țări despărțite de Strâmtoarea Taiwan.
Sursa: Brookings
Pentru publicul internațional ce urmărește cu sufletul la gură alegerile, această preocupare a taiwanezilor ar putea fi o surpriză, având în vedere că aceștia probabil s-ar aștepta ca evoluția relațiilor cu China continentală să ocupe primul loc în clasament, dar, conform unui comentariu scris de către Ching-hsin Yu pentru Brookings, salariile mici, costul ridicat al vieții, problemele privind transportul public și educația, scăderea natalității și îngrijirea insuficientă a copiilor preșcolari și a persoanelor în vârstă sunt priorități stringente ale populației.
Bineînțeles, acest lucru nu denotă lipsa preocupării cu privire la caracterul relațiilor dintre cele două țări, de aceea este important de menționat că ambele partide, în esență, susțin status-quo-ul – toate partidele mari din Taiwan alături de marea majoritate a populației resping perspectiva dominației chineze –, ceea ce face ca alte aspecte ale vieții taiwanezilor să capete, uneori, o mai mare importanță. Diferențele majore dintre cele două partide apar în ceea ce privește modalitățile prin care acestea doresc să mențină pacea și să conducă relațiile externe cu China și/sau Satele Unite.
Partidul Kuomitang privește relațiile cu China continentală prin prisma Consensului din 1992 care, în mod paradoxal, nu a constituit niciodată un consens în adevăratul sens al cuvântului, ci mai degrabă a potențat diferențele dintre cele două țări. Mai exact, Consensul din 1992 privește o întâlnire a celor două delegații, chineze și taiwaneze, în care s-a agreat că există “o singură China”, delegația chineză referindu-se la Republica Populară Chineză, în timp ce delegația taiwaneză se referea la Republica China (sau Taiwan), ori, după cum spunea Lien Chan, președintele KMT din 2000 până în 2005: “O singură China, fiecare parte cu interpretarea sa”.
Viziunea KMT a fost mereu aceea că cele două țări se vor uni atunci când Republica Populară Chineză va renunța la guvernarea comunistă, în acest caz Taiwanul alăturându-se în rolul de far călăuzitor, jucând un rol important în crearea unui viitor comun datorită experienței sale în guvernarea democratică. Acest fundament a asigurat câștigarea cursei prezidențiale din 2008 și 2016 de către Ma Ying-jeou care s-a bazat pe o relație puternică cu China presărată cu multe vizite oficiale și interacțiune economică. De altfel, în 2023, Ma Ying-jeou a devenit și primul fost președinte care a vizitat China de la sfârșitul războiului civil din 1949.
În același timp, partidul DPP, a promovat relațiile cu aliați regionali precum Japonia, Coreea de Sud și Australia, dar și cu cei occidentali, precum Statele Unite, Marea Britanie și Uniunea Europeană.
Ca urmare a evoluției spectaculoase a principiilor democratice, Taiwan a fost invitat la “Summit-ul pentru Democrație” organizat de SUA în decembrie 2021, iar consolidarea relațiilor cu Statele Unite a fost marcată de vizita președintei Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, în 2022.
Ambele evenimente au generat răspunsuri militare din partea Chinei, în 2021 trimițând un convoi de 13 avioane militare în zona de identificare a apărării aeriene (ADIZ) a Taiwan, în timp ce în 2022 răspunsul a fost mult mai ferm, Beijingul lansând exerciții militare în jurul insulei și suspendând/ anulând opt dialoguri militare oficiale și canale de cooperare cu Statele Unite.
Relația DPP cu Beijingul a fost dintotdeauna tensionată, acesta din urmă dorindu-și cu orice preț să elimine partidul din cursa pentru prezidențiale, recurgând fie la amenințări și exerciții militare în proximitatea insulei, fie la atacuri cibernetice și dezinformare.
China răspăndește dezinformare în Taiwan
În prezent, autoritățile din Taiwan investighează 102 cazuri de interferențe străine ce au legătură cu alegerile de pe 13 ianuarie, majoritatea au fost identificate ca venind din partea Chinei, iar, în noiembrie Divizia de analiză a amenințărilor de la Google avertiza că peste 100 de grupări din China au provocat atacuri cibernetice asupra unor segmente cheie din Taiwan precum sectorul apărării, guvernul și industria privată.
Începând din 2020, China a trimis în mod regulat avioane de război în zona de identificare a apărării aeriene a Taiwanului, acesta din urmă raportând 380 de incursiuni în 2020, 969 în 2021 și 465 în prima jumătate a anului 2022. Mai mult, pe lângă tacticile convenționale, China a utilizat, de asemenea, mecanisme care se încadrează în categoria războiului de zonă gri. Ca atare, s-a raportat că RPC a învățat foarte multe despre campaniile de dezinformare, angajându-le în mod activ împotriva societății taiwaneze, în special împotriva persoanelor influente, a partidelor politice, a tinerilor și a personalului militar pensionat.
Campaniile și mesajele difuzate au ca scop crearea de diviziuni, erodarea încrederii în guvernul central, punerea la îndoială a abilităților militare ale națiunii, prezentarea Chinei ca un tărâm al oportunităților și o forță de neoprit și transmiterea impresiei că Taiwanul este singur și că nu poate conta pe Statele Unite sau pe ceilalți aliați ai săi.
China s-a specializat în desfășurarea a trei forme distincte de operațiuni de dezinformare prin intermediul rețelelor de socializare: atacuri țintite, campanii de dezinformare susținute și inițiative pe termen mai lung centrate pe fabricarea de narațiuni în jurul unor evenimente majore previzibile - cum ar fi alegerile.
În contextul victoriei președintei Tsai Ing-we din 2016, în Taiwan au apărut acuzații potrivit cărora China ar fi răspândit dezinformări pe rețelele de socializare la nivel mondial.
Operațiunile chineze au vizat grupurile de susținere a lui Tsai sugerând că aceasta gestionează greșit armata sau că dăunează culturii tradiționale a Taiwanului. Administrația președintei Tsai a fost principala țintă a Chinei, aceasta din urmă încercând să semene discordie în cadrul societății prin consolidarea sentimentelor nefavorabile cu privire la administrație și prin prezentarea acesteia ca fiind incompetentă, deconectată de populație, fără să-i pese că ar conduce țara spre dezastru, "trădând interesele economice și teritoriale ale Taiwanului și adevărata sa identitate".
Toate aceste atacuri, amenințări și interferențe, alături de soarta Hong-Kong-ului și adevărata însemnătate a principiului “o singură China, două sisteme”, o guvernare democratică ce a situat Taiwanul pe a zecea poziție în Indexul Democrației și a făcut din acesta unul dintre cele mai libere state din lume cu un scor de 94 din 100 de puncte, au lucrat împotriva scopurilor Beijingului, sporind sentimentul de identitate proprie a poporului taiwanez.
În decembrie 2023, 62.8% dintre locuitorii Taiwanului intervievați de către Centrul de Studii Electorale al Universității Naționale Chengchi, identificându-se ca fiind “taiwanezi”, 30.5% “chinezi/taiwanezi” și doar 2.5% “chinezi”.
Sursă: Centrul de Studii Electorale al Universității Naționale Chengchi
China are un favorit
În ceea ce privește alegerile din 13 ianuarie și rezultatul acestora, este clar că Beijingul dorește ca alegerile să fie câștigate de candidatul KMT care îi promite mai multe mijloace prin care ar putea să își exercite putere în interiorul statului cu scopul de a slăbi rezistența în fața perspectivelor unificării, dar și sentimentul de independență de continent. Acest lucru a putut fi observat și ca urmare a mesajului de Anul Nou al președintelui Xi Jinping, în care acesta a declarat că Taiwanul și China vor fi "cu siguranță reunificate”.
Diferite voci din spațiul public susțin că scenariul în care KMT câștigă alegerile prezidențiale este cel mai favorabil pentru un viitor al insulei lipsit de conflict. Aceste voci ignoră însă faptul că, în ciuda declarațiilor candidatului KMT, Hou Yu-ih, conform cărora acesta se va angaja să mențină relații apropiate atât cu RPC, cât și cu Statele Unite, experiența acestuia în politică externă este inexistentă; așadar, cooperarea și negocierea cu Beijingul pe bazele platformei și tradiției KMT, vor fi mai facile și relativ ușoare de condus decât cele cu Washingtonul sau, chiar mai rău, cele conduse cu ambele părți în paralel.
În ceea ce privește iminența unui atac al Beijingului asupra insulei, China, în ciuda declarațiilor și exercițiilor militare din zonă, nu este în prezent în cea mai bună poziție să lanseze o campanie militară împotriva Taiwanului.
China a intrat în anul 2024 cu mai multe fragilități economice pe care nu a reușit încă să le rezolve, precum cele generate de pandemie, de o rată a natalității în scădere, forță de muncă în scădere, datorii în creștere și o criză a sectorului imobiliar care a fost pentru mult timp un sector cheie în dezvoltarea economică a țării. Mai mult decât atât, administrația de la Beijing se confruntă cu o creștere a corupției în cadrul partidului și al armatei, ultimul caz ajuns în atenția publicului fiind din decembrie 2023 și privind Forța Rachetelor - forța Armatei Populare de Eliberare care supraveghează arsenalul de rachete nucleare și convenționale al Chinei, care, după cum arată serviciile de informații americane, ar fi avut “rachete umplute cu apă în loc de combustibil”.
Xi Jinping nu este Vladimir Putin
Este important de reținut că Xi Jinping nu este Vladimir Putin, acesta nu este dispus să se angajeze în acțiuni ce ar produce vaste pagube materiale fără să aibă certitudinea că le-ar putea susține și că i-ar aduce beneficiile scontate. Războiul pentru insulă ar slăbi probabil China pe termen lung și nu există nicio garanție că China ar putea chiar să câștige dacă s-ar ajunge la această situație. Mai mult decât atât, în prezent, prețul războiului cu Taiwanul, calculat de Bloomberg Economics, este estimat la aproximativ 10 trilioane de dolari.
Cu toate acestea, repercusiunile geopolitice potențiale ale unui astfel de război sunt enorme.
Taiwan are o valoare militară semnificativă, subapreciată, ca poartă de intrare în Marea Filipinelor, un teatru crucial pentru protejarea Japoniei, a Filipinelor și a Coreei de Sud de coerciția sau atacul chinezesc.
Poziția militară a Chinei s-ar îmbunătăți semnificativ dacă Beijingul ar prelua controlul asupra Taiwanului și ar staționa acolo active militare. Invazia insulei de către China ar putea avea consecințe profunde asupra status quo-ului militar din Asia, multe dintre resursele militare ale Chinei dedicate unei campanii în Taiwan ar putea fi realocate pentru alte obiective militare dacă insula ar fi cucerită rapid și ușor.
Echipamentele militare, personalul și industria de semiconductori din Taiwan sunt resurse strategice valoroase pe care China le-ar putea absorbi și folosi pentru a-și spori propria putere militară. Cu toate acestea, efortul de unificare forțată ar putea deveni o piedică semnificativă pentru puterea Beijingului dacă China s-ar împotmoli într-o cucerire sau ocupare prelungită a Taiwanului.
Rezultatul alegerilor din Taiwan poate nu va genera o criză imediată, dar cu siguranță va defini relațiile dintre cele două țări, iar disensiunile pe care Beijingul le va genera dacă rezultatul nu îi este favorabil, după cum ne arată precedentele, vor fi pe măsură. Cu toate acestea, rezistența populației din Taiwan în fața unificării cu RPC nu poate fi ignorată, cum nu poate fi nici spiritul identității taiwaneze care este în continuă creștere, fiind definit tocmai de particularitățile distincte ale insulei de cele ale continentului – particularități ce au format un stat cu o democrație puternică și cu o populație ce se bucură de din ce în ce mai multe libertăți, departe de supravegherea în masă condusă de administrația din Beijing subordonat sistemului de credit social, și de alte abuzuri sistemice.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.