Criza din Orientul Mijlociu: Pro-Palestina nu înseamnă pro-Hamas, iar pro-Hamas poate fi înțeles ca anti-Palestina

Demonstrații pro-Palestina în Italia/Foto: imago stock&people / Profimedia

Cea de-a opta zi a conflictului israeliano-palestinian a marcat o evoluție alarmantă a situației la nivel internațional. Protestele s-au răspândit pe trei continente devenind violente și turbulente, mulțimile scandând împotriva Israelului și ovaționând Hamas. Vineri, Hamas și-a încurajat susținătorii să organizeze o „Zi a furiei”, un individ din Beijing răspunzând prin înjunghierea repetată a unui angajat al ambasadei israeliene. Demonstranții din Paris, New York și Londra au legitimat atacurile violente comise de Hamas, aclamând teroriștii și considerându-i pe israelieni responsabili pentru violențele în desfășurare.

Este important de reamintit că pro-Palestina nu înseamnă pro-Hamas - de fapt, pro-Hamas poate fi înțeles ca anti-Palestina - și că demonizarea evreilor, alături de tragerea lor la răspundere pentru atacurile teroriste care pun stăpânire pe țară fac parte din strategia pe care o urmează Hamas.

Mijloacele folosite de facțiunile beligerante în războiul neregulat demonstrează că terorismul ar trebui privit ca o strategie militară mai degrabă decât ca o „formă aberantă de activitate violentă lipsită de orice semnificație”; iar prin educarea în acest sens, oamenii pot evita să cadă în capcane periculoase care nu sunt menite să ajute pe nimeni în afară de teroriști.

Conflictele asimetrice sunt conduse de actori slabi (nestatali) împotriva unor actori puternici (statali), cu asimetrii considerabile în ceea ce privește puterea și resursele. Deoarece actorii mai slabi nu posedă capacitățile țintelor lor, conștienți că nu ar avea nicio șansă în cazul unui conflict convențional, aceștia vor recurge la diverse strategii menite să le amplifice resursele și să le maximizeze câștigurile. În mod obișnuit, utilizarea sistematică a fricii și a violenței pentru intimidare și provocare, precum și apelul la „inimi și minți” prin prezentarea țintei ca fiind adevăratul făptaș au fost mijloacele preferate de teroriști pentru a-și atinge obiectivele - care se traduc adesea prin influențarea comportamentului politic și schimbarea teritorială.

Prin atacuri violente și prin numărul mare de victime, facțiunile speră să determine guvernele vizate să răspundă în moduri care să le ajute cauza, în mod explicit prin represalii în forță, atacuri nediscriminatorii și prin impunerea de blocade care împiedică accesul ajutorului umanitar sau fuga civililor. În cazul în care statele vizate suferă probleme legate de legitimitate, contextul devine și mai favorabil pentru teroriști. Această strategie de provocare este una dintre cele cinci identificate de Andrew H. Kydd și Barbara F. Walter într-un articol scris pentru International Security în 2006.

Fără manipulare și propagandă menite să îndepărteze populația de guvernele vizate, teroriștii ar fi văzuți doar ca grupări iraționale și malefice, hotărâte să semene frică și distrugere în rândul națiunilor pașnice și legitime. Din păcate, elementele psihologice ale strategiilor teroriste s-au dovedit a fi de succes, evenimentele actuale demonstrând încă o dată acest fapt.

Motivația oferită de Hamas pentru atacurile din 7 octombrie sună lipsită de valoare prin răspunsul „crimele israeliene împotriva poporului palestinian din Ierusalim și Cisiordania" ( care aproape că a devenit un clișeu, determinându-ne să ne gândim că, în realitate, există și alte motive în spatele actelor care au avut loc la 7 octombrie, chiar în momentul în care negocierile pentru acordul dintre saudiți și Israel, mediat de Statele Unite, se aflau aproape de sfârșit.

Cu toate acestea, în ciuda multiplelor confruntări mortale pe care Hamas le-a dus împotriva Israelului de la crearea facțiunii în 1987 - în timpul primei Intifade - pe baza unor motivații goale, populația Palestinei nu a beneficiat de concesii considerabile decât ridicarea blocadelor instituite asupra Fâșiei Gaza - care, în timp, au fost impuse din nou de israelieni.

În ciuda lipsei de câștiguri pentru populația palestiniană - în raport cu pierderile suferite - Hamas a beneficiat de-a lungul timpului de sprijinul palestinienilor, reușind în 2006 să câștige alegerile parlamentare în fața Fatah, partidul înființat de Yasser Arafat în anii '50 și condus de Mahmoud Abbas de la moartea lui Arafat în noiembrie 2004. Un sondaj de opinie publică realizat de Centrul palestinian pentru cercetări politice și sondaje, în iunie 2023, a arătat că, dacă ar avea loc alegeri în viitorul apropiat, Hamas ar obține „34% din voturile populare și Fateh 31%” , în timp ce, în cazul alegerilor prezidențiale, Ismail Haniyeh, liderul politic al Hamas, ar obține 56% din voturi.

Trebuie remarcat faptul că teroriștii urmăresc schimbări politice atât pe plan intern, cât și extern, vizând nu doar forțele străine, ci și pe cele naționale care doresc să recurgă la soluții mai moderate pentru a obține concesii politice și/sau teritoriale. Semnele de acorduri de pace și de compromis între liderii care se află de partea teroriștilor (mai degrabă din punct de vedere teritorial decât al sprijinirii propriu-zise a facțiunilor) și cei ai națiunilor vizate sunt alarmante pentru facțiuni și amenință să fie imediat destrămate, deoarece ar delegitima acțiunile și cauzele acestora.

Destrămarea sau alterarea acordurilor este o altă strategie identificată de Andrew H. Kydd și Barbara F. Walter și a fost folosită de Hamas încă din timpul procesului de pace de la Oslo. Este folosită și acum ca reacție la acordul de pace saudit-israelian și, în combinație cu strategia de eliminare a concurenței, a fost folosită pentru a submina legitimitatea și popularitatea lui Mahmoud Abbas, unul dintre arhitecții și susținătorii acordului de la Oslo, care se opune rezistenței armate împotriva Israelului.

De obicei incertitudinea și dilemele de securitate plutesc liber și din abundență între foști adversari ce se află în cursul adoptării unor acorduri de pace, aceștia fiind nevoiți să lase garda jos. Asta face ca factorii de risc din ambele părți să poată zădărnici progresul destul de ușor. Prin urmare, ideea ca Palestina să își construiască propriul stat este de neconceput pentru Israel, deoarece i-ar oferi capacitatea și puterea de a provoca daune ireparabile.

Nu ar trebui să fie așa dacă Israelul s-ar asocia în mod activ și ar construi un climat de încredere cu Autoritatea Palestiniană, cooperând pentru crearea și desfășurarea de strategii menite să elimine amenințarea teroristă și să ajute populația palestiniană să iasă din foamete și crize umanitare. După cum a subliniat corect Yuval Noah Harari, eforturile ar trebui să fie susținute de o coaliție a unor țări dispuse (și capabile) să intervină pentru descurajarea altor forțe externe răuvoitoare și pentru dezarmarea Hamas.

Eliminarea concurenței este o altă strategie pe care teroriștii o folosesc pentru a obține avantaje prin manipularea oamenilor.

Ar trebui să fie clar până acum că terorismul nu se rezumă doar la atacuri armate și forță brută, deoarece nu dispune de resurse, ci la afectarea convingerilor... pentru care resursele abundă.

În acest conflict, factorul identitar este puternic și se referă la identitatea națională percepută de ambele părți ca fiind nucleul fiecăreia dintre revendicările lor asupra teritoriului. Înțeles ca un joc cu sumă zero, naționaliștii din ambele părți susțin că dobândirea drepturilor și a identității naționale se face în detrimentul drepturilor și identității celorlalți.

În consecință, este nevoie de agenți intransigenți, capabili să obțină cele mai multe concesii și să ajungă la cele mai bune înțelegeri. Acest lucru explică atât preferința populației palestiniene pentru Hamas - care s-a asigurat că va beneficia de această populație prin subminarea Fatah -, „capabil” să o reprezinte în cadrul negocierilor, cât și, desigur, popularitatea de care a beneficiat Benjamin Netanyahu în rândul populației israeliene.

Sentimentul de incertitudine care guvernează relațiile israeliano-palestiniene, determinat în acest caz de lipsa de voință de a ajunge la un compromis, venită din partea ambelor tabere, face ca populația să creadă că este necesar să fie reprezentată de fanatici care nu s-ar vinde niciodată. În mod paradoxal, tocmai fanaticii sunt cei care obstrucționează calea către un acord de pace. 

Închei prin a sublinia din nou că legitimarea și aplaudarea unei grupări teroriste pentru actele sale violente nu contribuie în niciun fel la cauza reală a populației palestiniene, care are o nevoie disperată de moderație și de a scăpa de fanatismul și de dominația teroristă care îi fură pe zi ce trece din ce în ce mai mult din visul de a avea o existență pașnică într-o națiune consolidată și legitimă. Legitimarea violenței și a uciderii de nevinovați nu a fost niciodată răspunsul sau calea spre schimbarea politică sau teritorială.

Apasă pe imaginea de mai jos pentru a deschide galeria foto:

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp