Foto: Liviu Florin Albei/ Inquam Photos
Am făcut un efort să îmi amintesc numele copilului sfâșiat de câini într-un parc bucureștean în urmă cu 6 ani. Momentul mi-l aminteam bine - septembrie 2013 – probabil pentru că au fost zile și săptămâni de emoție intensă, de suferință în societate pentru coșmarul unei victime inocente, de furie la adresa instituțiilor publice și clasei politice. Însă acestea nu sunt singurele asemănări cu tragedia Alexandrei din Caracal; mai există încă una, cu efecte mai concrete.
După moartea lui Ionuț, bucureștenii au scăpat de câinii maidanezi de pe străzi. De aceea, printr-un joc bizar al relațiilor cauză-efect, el nu a murit degeaba. Instituțiile s-au mobilizat și au rezolvat rapid o problemă în sine foarte simplă, dar care dura de mulți ani. Probabil că, în urma cazului Alexandra, instituțiile vor reuși să rezolve o altă problemă simplă, care durează de ani de zile – localizarea exactă a apelurilor la 112.
În ambele cazuri, ingredientul secret care pune lucrurile în mișcare nu este bunul simț al autorităților de a rezolva niște probleme evidente, care fac să sufere mulți oameni și care pe deasupra sunt și relativ simplu de rezolvat (motiv pentru care nicio altă țară europeană semi-dezvoltată nu le are). Ingredientul magic este presiunea publică uriașă - doar asta îi sensibilizează.
Presiune publică a fost și în cazul Aura Ion, care a murit de frig în Munții Apuseni acum cinci ani pentru că 112 nu funcționa nici atunci. Dar cazul nu a fost la fel de dramatic, iar tensiunea s-a disipat. Presa este suficient de slabă ca să nu poată să urmărească un subiect serios pe termen mediu, iar lucrurile au rămas neschimbate. Într-un mod trist și cinic, se poate spune că Aura Ion a murit degeaba.
La fel de trist și cinic, și cei 64 de morți de la Colectiv au murit degeaba, în sensul că problema care a dus la moartea lor este în continuare nerezolvată. Acolo explicația diferă puțin, însă. Deși presiunea publică a fost imensă, problema care trebuie rezolvată este infinit mai dificilă. Asanarea sistemului medical este ceva foarte complicat și nu se poate face printr-un heirup punctual, ci doar prin reforme profunde și pe termen lung, făcute de oameni capabili și bine intenționați.
Localizarea apelurilor 112 nu este însă o chestiune dificilă, și este de așteptat să fie rezolvată în următoarele luni. Rămânem totuși cu altă problemă.
La fel ca în cazul câinilor maidanezi, rezolvarea localizării 112 nu înseamnă că avem vreun motiv de speranță în plus. Sistemul nu se va clinti niciun milimetru, pentru că el nu se auto-reformează, ci se auto-conservă. Șefii se schimbă cu alți șefi, pe același calapod de incompetență și servilism, și lucrurile merg mai departe, fără șanse de progrese serioase care să inverseze, de exemplu, dorința românilor de a emigra, pentru a evada dintr-o viață fără perspective.
De aceea, emoția pe care o resimțim în aceste zile legat de cazul Alexandra nu contează la scară mare, pentru că va duce doar la îmbunătățiri punctuale, limitate. Localizarea 112 trebuie să funcționeze, cei responsabili trebuie să demisioneze, dar asta nu va schimba sentimentul general de deprimare din societate. Nici moartea lui Ionuț nu a rezolvat nimic mai mult decât curățarea străzilor de câini – oamenii din instituțiile care au permis existența acelei situații anormale atâția ani de zile au rămas pe loc, celelalte probleme cauzate de incompetența lor sunt aceleași.
Singura șansă reală pe care o avem ca țară, pentru următorul deceniu, este votul. Urmează trei runde de vot unde se pot pune bazele schimbării sistemice, care poate fi făcută numai de oameni de alt tip decât cel pe care îl vedem de 30 de ani. Nu e o garanție că oamenii investiți cu speranțele noastre vor reuși, dar este o datorie să îi lăsăm să încerce.
Poate că, nu peste mult timp, probleme banale de tipul câinilor de pe stradă sau al localizării 112 se vor rezolva pur și simplu, din bunul simț al autorităților, și fără să fie nevoie ca cineva să facă măcar o cerere scrisă, darmite să moară în mod dramatic. Va fi primul semn că urmează să se rezolve și problemele sistemice pe care le invocăm atât de des prin sintagma, deja banalizată și ea, „spitale-școli-drumuri”.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.