Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Am auzit de mii de ori „suntem prea mici”, „sunt interese mari la mijloc”, dar niciodată „suntem prea proști”

Gropi în asfalt

Foto: Inquam Photos

Mărimea e obsesia „țărilor mici, cu mese puține”.

Am auzit de mii de ori „suntem prea mici”, „sunt interese mari la mijloc”, dar niciodată „suntem prea proști”, sau măcar mai îndulcit: „poate că nu știm îndeajuns, poate ar trebui să ne mai informăm, să mai citim”.

Nu, ei întotdeauna știu. Și de-aia nu învață, pentru că nu mai au ce. Din greșeli, nici atât, pentru simplul fapt că ei nu greșesc niciodată. Ei știu tot, nu-i duci așa ușor de nas. Ar fi putut fi mari, dar n-au avut noroc. Râd de proști și se leapădă de prostie și de greșeală ca de Satana. „Ăl mai prost om din lume-i americanu´!”. Ia-i de orice, dar nu-i lua de proști. Că nu sunt, doar au mirosit toate conspirațiile mondiale cum miroase câinele hoțul, de departe.

În somnul cel de moarte nu singuri, ci alții-i adânciră, „barbarii de tirani”. Ăia le-au așternut patul, le-au pus somnifere în istorie și le-au tras pătura peste ei. Dacă cumva greșesc, nu-i vina lor, întotdeauna a altora. Ca în clasa întâi, când te atingea colegul cu cotul în timp ce scriai, și-l pârai tovarășei: M-a greșit!

Dar dacă primul pas în a deveni mai bun e să accepți că nu ești? Că poate greșești, că poate n-ai dreptate. Cum ar fi să accepți că nici greșeala, nici prostia nu sunt ceva rău, ci doar pași ai unui proces?

Georges Méliès ieșise pe stradă cu unul dintre primele aparate de filmat; pentru că barbarii de frații Lumière n-au vrut să i-l vândă, nu s-a lăsat și l-a cumpărat de la un alt inventator, Robert William Paul. Și când filma el așa, tronc, s-a stricat. Ce-a făcut, ce-a dres, până la urmă, mașinăria a pornit și Méliès a continuat să filmeze. Târziu, când s-a uitat peste imagini a văzut cum un autobuz care trecea prin fața camerei s-a transformat miraculos într-un dric care și-a continuat drumul. Părintele cinematografiei a îmbrățișat greșeala și a numit-o trucaj, primul dintr-o serie lungă din istorie. Și dacă frații Lumière au rămas în istorie ca inventatorii cinematografului (primul aparat de filmat, primul aparat de proiecție), Méliès a rămas în istorie ca inventatorul cinematografiei (prima magie pe peliculă).

Nu mai continui cu exemplele, l-am dat doar pe cel cu cinemaul că-mi e mai aproape de suflet, dar ați prins ideea. Sunt o mulțime de astfel de invenții descoperite accidental: post-it-ul, LSD-ul, superglue-ul.

Să ne întoarcem la prostie. La aia care n-are leac, din lumea celor care nici nu cuvântă, nici nu citesc. Mai exact la proastele alea de veverițe care, precum știți, fac provizii și îngroapă pe unde apucă alune, ghinde și alte fructe copăcești. Poate ați citit, poate nu, pe mine mă bucură de fiecare dată când îmi aduc aminte: se pare că veverițele uită unde au pus cam până la 74% din tot ce-au adunat. Trei sferturi din munculița lor dusă pe apa sâmbetei! Ce proaste! ai fi tentat să zici la prima vedere. Mici și proaste. După care, dacă citești mai departe, o să vezi că veverițele sunt practic responsabile pentru re-plantarea și regenerarea unor suprafețe considerabile de păduri. Cât de mari? Greu de spus, ne putem doar imagina, gândindu-ne că o singură veveriță adună în jur de 10.000 de ghinde într-un an.

Dar e posibil ca toate astea să nu fie decât manipulări. Că nu toate veverițele îngroapă ghindele, doar alea gri, alea roșii le dosesc prin scorburi, de unde nu mai crește niciun copac. Și sigur ăia de la Big Data au modificat datele și nu sunt nici 74%, nici 10.000 de ghinde, ce-au stat să le numere ei? Și invențiile alea din greșeli sunt bune că greșelile au fost bune, mersi, așa aș vrea să greșesc și eu. Și Méliès ăla era bogat! Normal că-i dădea mâna să se bucure când a văzut ce-a ieșit. La banii lui, putea să-și ia trei aparate de filmat. N-am avut io noroc, că dacă aveam, făceam un aparat ca lumea care filma direct trucaje! Și de unde știm că aparatul ăla nu era furat de la noi, cum ne-au furat atâtea și ne-au lăsat cu buza umflată și sclavi iarăși în vechiul nost´ pământ?

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Excelent, am citi si unele comentarii cred ca nu lor te adresai. felicitar!
    • Like 0
  • Cristina check icon
    O abordare mai puțin pătimașă ar fi mai matura. Probabil dacă mai mulți romani ar reuși sa se scuture de complexele de inferioritate / superioritate (care au aceleași probleme la baza oricum), am putea sa ne axăm pe acțiune și îmbunătățiri vizibile, nu sforăieli patriotarde cum am tot văzut de 1 Decembrie, sau autoflagelare cum se întâmpla in restul zilelor anului. Eu trăiesc in străinătate de ani buni și spun ca provin din România chiar și când nu e nevoie. Nu sunt mândra de țara mea dar nici nu ma rușinez. Fiecare țara cu contextul și istoria ei, oameni buni și rai, deștepți și prosti peste tot. România e in urma vestului la multe capitole, dar înaintea restului lumii de asemenea. Educația, acțiunea, echilibrul vor schimba multe, mai lent decât am vrea cu toții dar depinde de toți câte puțin. A, și votați, oameni buni :)
    • Like 1
  • Rucs Rucs check icon
    Cand scrii ceva, te gandesti la conformitatea cu adevarul, dar si la scop. Ambele indoielnice aici. Sa luam mai intai scopul: care ar fi acela? Sa ii dam romanului o infuzie de modestie, pentru ca prea se umfla in pene? Dar mi se pare ca realitatea sta taman invers. De ani si ani de zile, insul de rand, orientat cu precadere de media si elite, are o bucurie de a se autoflagela. Chipurile, asa suntem noi: hoti, tradatori, mincinosi si, iata, prosti. Cultura mica, dar ne credem miezul din dodoasca! Fals. Nu ne credem deloc asa, inca si interbelicii (G Calinescu, Eliade) scriau de complexul de inferioritate al romanului, de cultura de provincie sau periferie. Dupa ‘90, uneori cu certe avantaje si rezultate politice, s-a intretinut acelasi cult al sado-masochismului etnic. Cate cineva venea si ne spunea cat de ticalosi suntem toti, cum taranii nostri nu au luptat in razboi pentru unire sau vreun alt ideal mai inalt, ci strict pentru promisiunea de improprietarire (de parca a avea pamant acoperea in mod magic riscul de a fi IN pamant), cum am fost tradatori (fara sa se inteleaga blestemul clauzei de acces la tron in mod ereditar-electiv, ceea ce dadea nastere partizanatului boieresc si deci tradarilor), cum Stefan cel Mare parca nu e asa mare, nici Eminescu, asisderea…
    Nu ne dam seama, dar de fapt asta e cinism, e nihilism in forma pura. Este nihilismul snob si arogant, al semidoctului, al celui caruia ii pute orice (mai putin el insusi). Cel care nu pune umarul sa repare, unde e stricat, ci se disociaza si distanteaza, ca sa isi pastreze imaginea. E si un indemn la letargie: ce sa mai faci daca asa suntem blestemati sa fim, ticalosi? “Un om schimba cu mintea lui o tara”. Cum o schimba, dl autor? Insuruband si mai adanc in capul generatiei tinere un sentiment al inutilitatii, al condamnarii, al lipsei de respect, pentru ca nimic nu merita respectat, ci doar, eventual, o flegma? Citeam adineaori, cand o notificare de whatsapp m-a facut sa iau telefonul in mana; apoi am ajuns pe republica (glisare adictiva dinspre comunicare spre presa si chiar, mai apoi, spre divertisment tamp-youtube). Citeam niste cronici despre Heliade-Radulescu, Gh Sincai, Kogalniceanu. Mari personalitati, mari caractere, vocatii de sacrificiu, daruire si enorm de multa munca (Sincai are o cronica de 8 mii de pagini!). Chiar asa sa fie, sa nu avem nimic de admirat in neamul asta? Francezii, a caror istorie mi-e ceva mai familiara decat a altor europeni, au un banc: de cati francezi e nevoie sa schimbe un bec? De unul singur, iar becul tinut pe loc se infileteaza de la sine, pentru ca lumea se invarte in jurul francezului. O gluma prin care francezul isi autotaxeaza prea buna parere despre sine, ca ar fi buricul pamantului. Si totusi, obiectiv vorbind, are motive foarte multe de care sa fie mandru, iar de altele - mai putin. Numai ca francezul nu gaseste o bucurie masochista din a scuipa asupra poporului, istoriei, culturii sale.
    Vai de capul nostru de neam dezbinat.
    Ps. V-ati luat de imn aici (alta dovada de nihilism, de lipsa de respect). Este pe alocuri vetust, pentru ca e adaptat la contextul istoric. Marseilleza stiti cum e? Ati auzit de tiranii care vin “egorger vos fils” (sa ia gaturile fiilor vostri)? Nu vi se pare cam radical si incorect politic? Dar cine indrazneste in Franta, fara un scandal politic, sa se ia de imnul national? Noi insa putem pentru ca…putem. Iar imnul nostru contine infinit mai putine referiri “sanglante” sau radicale. Ca tot a fost 1 Dec, la multi ani, Romania! Ai primit de ziua nationala vant in panze, o multime de articole constructive, cu indemn la solidaritate si gandire pozitiva. La mai mare.
    • Like 3
    • @ Rucs
      Cristina check icon
      Complexul de superioritate și cel de inferioritate sunt 2 fețe ale aceleiași probleme. Normal ca nu suntem mai buni sau mai rai ca alții, suntem toți oameni. Contextul și istoria diferă și nu poate nimeni sa garanteze ca dacă francezii aveau contextul și provocările noastre istorice, ajungeau azi ca francezii sau ca noi. Educația și scuturarea de complexe sunt cheia.
      • Like 0
  • Suntem și proști, dar și fuduli nevoie mare! Căci ”prostul până nu-i (și) fudul, parcă nu e prost destul”. Nenorocirea este însă că noi, românii, suntem... potcoviți, congenital aș putea spune, nu doar cu aceste două.... ”calități”, ci - cu absolut toate defectele de caracter imaginabile la un humanoid, de la neseriozitate și ”aflat în treabă”, la hoție și trădare (suntem cel mai trădător popor din istoria umanității, niciodată noi nu am respectat vreun tratat internațional, ca să nu mai vorbesc de... angajamente interne de orice fel!) și care, în condițiile libertății aiurea înțelese (Liviu Rebreanu: ”Libertatea este cea mai mare nenorocire pentru un popor nepregătit să o aibă!”), își arată, iată, ”roadele”: o nație (nu ”națiune”, că nu suntem încă așa ceva, deși ne batem cu pumnu-n piept că noi suntem aici ”de când lumea și pământul”) vai mama noastră, ajunsă de râsul întregii lumi civilizate! Avem fix ceea ce merităm, cu excepția.... excepțiilor, mult prea puține însă pentru a conta.
    • Like 1
    • @ Pătraşcu Marian
      Ce scrii dumneata despre români, că au: ”absolut toate defectele de caracter imaginabile la un humanoid” este o plăsmuire a unei minți bolnave și a unui suflet înrăit, ca să nu spun de-a dreptul rău. Nu mai merită comentată o așa spârcâială veninoasă. Dar mai am o singură întrebare retorică: dumneata, român fiind, crezi că ai defectele astea complete ale unui umanoid, sau ai impresia că te încadrezi la excepțiile (desigur valoroase) de care pomenești? Asta și a propos de fudulie... Pun pariu că știu deja răspunsul.
      • Like 3
    • @ Dan Cojocaru
      1. Amice, te contrazici singur, ca... p...ul f...ul! Păi, nu vezi că deja ai comentat? 2. Nu, nu știi deloc răspunsul, ca orice românaș atotștiutor îți dai cu părerea despre oricine, orice, oricum, oricând, oriunde și într-o totală necunoștință de cauză! Nu mă dau ABSOLUT DELOC O EXCEPȚIE, dimpotrivă - mă suprind adeseori manifestându-se la mine fix defectele de caracter tipice nației mele, dar măcar am bunul simț de a recunoaște și de a încerca să mi le reprim. Ei, și tocmai d-aia regret eu că aparțin unei astfel de nații, statistic vorbind - una de lichele și de secături. Dacă nu ești în stare să realizezi acest fapt pe care... realitatea ți-l relevă zi de zi, ceas de ceas, minut de minut, nu este vina mea, uită-te la naiba numai la clasa politică românească și la cine cică ne conduc! Compară-l numai pe pămpălul nostru de prim-ministru, care nu e în stare să formuleze o frază articulată corect, cu Viktor Orban, absolvent de Oxford; ori pe săsălăul nostru de președinte, cu fel de fel de afaceri dubioase ca primar al Sibiu-lui, care-și pune una-două coada pe spinare și pleacă în vacanțe prelungite (”țara arde și baba....”), și care violează nonșalant Constituția (îl doare fix în dos de ea!), cu Maia Sandu - președintele Republicii Moldova - absolventă de Cambridge! Sau vezi pe mocofanul ăla de ministru al educației, cică profesor universitar, dar care habar n-are de sensul/semnificația dictonului - ”Ai carte, ai parte!”; sau pe țărănoiul ăla de ministru al agriculturii, care susține că UE ne obligă să mâncăm gândaci; sau pe ”Bădălău de pe pârău”, hoț de grâu de la CAP și condamnat, dar pus la Curtea de Conturi să controleze cum sunt cheltuiți banii publici, adică... ”lupul - paznic la oi”!... Mai vrei? Că mai am! Toate janghinele astea nu ne-au picat din cer, sunt... românași de-ai noștri!... ”Mândru că sunt român!” - s-a tot urlat de Ziua Națională, adică mândru că fac parte dintr-un neam prost, majoritar format din lichele și secături? Mulțumesc, nu servesc, mie îmi este jenă că sunt român! Cât de dobitoc să fii ca să susții că ești mândru că ești român, ce drac de contribuție ai tu la această.... măreață realizare? Ei, uite-atât de dobitoc! Eu pot fi mândru de copiii și de nepoții mei, în general de ceva notabil realizat și cu partea mea de contribuție, nu că aparțin unei nații! Râd și curcile de noi, nicio nație civilizată n-ar clama așa ceva, noi o facem fiindcă - ai ghicit! - suntem proști și fuduli, nu prea avem cu ce ne mândri, și în lipsă de altceva... În fond, fiind atât de deraiați caracterologic nici nu realizăm că ne dăm cu stângu-n dreptu', fiindcă așa ceva nu este decât manifstarea complexului nostru de inferioritate atunci când ne comparăm cu națiunile civilizate, ai căror cetățeni n-au nevoie să urle ca bezmeticii că sunt mândri că sunt... nemți, englezi, francezi, americani etc. Și pentru că m-ai înfuriat, iată un extras dintr-un articol mai vechi al meu, intitulat ”America e de vină, trăiască America!”: ”După părerea subsemnatului, patriotismul este un sentiment şi o atitudine care funcţionează sinergetic, adică se potenţează reciproc, rezultanta fiind ceea ce am putea numi mândria naţională, bazată pe evaluarea corectă a rolului şi locului unui popor, într-un cuvânt, a valorii sale în rândul celorlalte popoare ale lumii. El există doar atunci când aparţinătorul unei naţiuni este sigur că nu-i roşeşte obrazul (presupunând că-l şi are, desigur) atunci când îl afişează. Aşa stând lucrurile, patriotismul nostru, care de cele mai multe ori se rezumă la invocarea şi evocarea trecutului nostru glorios (discutabilă şi această trăsătură vagă, dar pretins naţională), este un lux pe care, din păcate, nu ni-l putem permite fără riscul de a părea ridicoli sau chiar nebuni. Câtă vreme suntem liberali în afaceri şi comunişti în gândire, câtă vreme vom continua să ne credem buricu’ pământului, învinuindu-i pe alţii şi nu pe noi de halul în care am ajuns, este ridicol şi este o sminteală să fim patrioţi. Suntem, recunosc, un popor de ”dăştepţi”, cum pronunţa unul dintre puţinii şefi pe care i-am avut şi, din fericire, singurul de o suficienţă şi o aroganţă uluitoare, un şef pentru care tot ceea ce nu înţelegea sau nu ştia, automat nici nu exista, dar noi nu avem nevoie de ”dăştepţi”, ci de oameni inteligenţi, harnici şi morali – ehei, flori rare la noi, aproape inexistente cel puţin în rândurile celor ce şi-au arogat dreptul de a ne conduce.”
      Săptămâna Vâlceană, 17-23 februarie 2001
      • Like 0
    • @ Pătraşcu Marian
      Rucs Rucs check icon
      Va inteleg pct de vedere care are justetea si ratiunile sale, legitime. Dar, dar… Aceasta atitudine descurajata, blazata, face ca cei exemplificati si multi altii sa se dezvolte si sa actioneze necinstit, cu prea putina rezistenta din partea celor bine intentionati. Mitul strainului salvator, lipsa de incredere in conationali ni l-a adus pe actualul presedinte care, pus sa aleaga intre interesele “dragilor romani” si cele straine, le-a ales de multe ori pe acelea. Ca atunci cu incercarea de reformare a codului silvic, cand a preluat argumentele firmei austriece de prelucrare a lemnului, Schweighoffer Holz. Aceasta lehamite fata de conationali este exploatata in discursuri politice care merg efectiv impotriva interesului nostru. Iar noi, fara lecturi si fara sa cercetam noi insine (desi majoritatea stiu engleza), plecam urechea si credem ca e normal ce ne spun politicienii si presa. Nu e. Nu avem idee cat de nationalisti si, mai ales, cat de protectionisti economic sunt altii la ei acasa (francezi, englezi, polonezi). Ce subventii au, ce incurajari pentru produsele autohtone etc etc. In Franta, parcurile auto ale institutiilor de stat e musai sa fie cu masini de productie interna. Ati vazut asta la noi? Si multe alte exemple. Inclusiv Japonia si-a revenit economic prin politici publice de consum autohton. La noi nu se poate, ca sar cozile de topor care vorbesc de monopol sau de lipsa concurentei. Dar in Vest cum se poate? Cum e posibil ca o tara ca Elvetia sa puna atatea piedici ca sa devii proprietar de teren la ei? Asta nu e xenofobie? Nu este, ci ratiune - intai iti hranesti copiii si din surplus iesi din bugetul familial spre acte de caritate cu strainii. Si e un concept de supravietuire etnica, din care inclusiv strainii au de castigat. Dar romanii sunt usor de manipulat…
      • Like 0
    • @ Rucs
      Atitudine descurajantă (cu tot respectul - așa este corect, nu ”descurajată”!), blazată... la mine? Habar n-aveți cât vă înșelați, stimate domn! Și, de fapt, cât îmi dați dreptate, fără să vreți, desigur, fix ceea ce spuneam mai sus de datul cu părerea în necunoștință de cauză, și pe care eu îl socotesc o... boală națională! Ce știți despre mine, stimate domn? Știați de ex. că după doar două luni de la începerea facultății (chimie, Iasi, 1972) am protestat deschis împotriva condițiilor mizerabile de trai în Compexul Studențesc Târgușor-Copou (6-8 studenți într-o cameră de 4 paturi în mod normal, fără apă rece, darămite caldă, patru cămine sudențești ne spălam afară la o pompă nenorocită!) și am fost anchetat de Securitate? Știați că încă din liceu eu am recunoscut că fac parte dintr-o familie de legionari (doi frați ai bunicii materne și fratele mai mare al tatălui au fost legionari, ultimul, sergent în Corpul de Gardă Regală și bun prieten cu Vasile Militaru, decorat și de nemți și de sovietici în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial), pe care românașii, în necunoștința lor de cauză, îi bagă pe toți în aceeași oală, exclamând ca tâmpiții: ”Criminali”! Știați că de atunci - din anul I de facultate - și până în decembrie 1989 am tot avut de-a face cu Securitatea, și totuși, cu excepția a 2 ani lucrați în proiectare la Hervil S. A. Râmnicu Vâlcea (1990-1991), eu am lucrat în cercetarea chimică aplicativă (Centrul de Cercetări, INCERCHIM S. A. și rspectiv - Centrul de Cercetare din cadrul S. C. OLTCHIM S. A. Râmnicu Vâlcea, unitate economică de elită pe vremea mea, datorită exclusiv activității de cercetare aplicativă pe care o desfășuram noi, dar prăduită de... gloaba de Roibu pe-o mână cu politicieni, acoliți și ziariști!), încă și în gr. I de muncă (substanțe inflamabile, explozive și cancerigene), inclusiv în perioada de stagiatură, cu detașare din producție, deși sunt persoană cu handicap neuromotor congeniatal (tetrapareză spastică/Maladia Little) și că ani de zile am dat o pâine bună de mâncat câtorva mii de oameni prin aplicarea în producție a brevetelor mele de invenție și lucrărilor de cercetare aplicativă realizate iar pensia mea este de 4-20 de ori mai mică decât a unor pensionari ”speciali”? Nu, nu știați, și încă multe nu știați despre mine, dar nu ezitați să vă dați cu părerea despre persoana mea! Ce vreau a zice, în fine, este că eu, n-am fost, nu sunt și nu voi fi atât cât mai am de trăit un... blazat, eu mi-am făcut datoria morală față de înaintașii mei, și tocmai de aceea eu, deși sunt urât ca naiba, mă pot uita oricând în oglindă fără a mă scuipa sau a mă lua la palme, cum ar trebui s-o facă cea mai mare parte din poporul nostru (dacă ar avea caracter, dar cum nu are.... - Dumnezeu cu mila!). Și, ca să nu ziceți, cum mă aștept, de altfel, că bat câmpii ia, citiți dvs. niște adevăruri incontestabile din cartea de la link-ul de mai jos (dacă nu se deschide, dați pe Google o căutare cu: Marian Pătrașcu-Chircuț - Suntem ceea ce trecutul a sădit în noi), doar una dintre cele zece titluri publicate de mine, în special povestirile de la pag. 55-100, 115-143, 359-425, 440-634, iar și dintre acestea - măcar pe cele din ultimul interval de pagini, absolut tot ceea ce relatez eu acolo s-a petrecut cu adevărat... Asta - ca să realizați cât de cât cam cu cine aveți de-a face și abia după aceea să vă dați cu părerea despre persoana mea! De altfel, nu mă miră - este... tipic românesc datul dvs. cu părerea, nu sunt sigur însă dacă sunteți și conștient că, în realitate, nu ați făcut altceva decât să-mi dați dreptate (ah, și am uitat să mă refer inclusiv la chestia aia cretinoidă cum că ”străinii sunt de vină”, fără a realiza că, dacă cineva își bate joc de mine,o face pentru că poate și pentru că are de cine-și bate joc, iar pentru asta EU SUNT SINGURUL VINOVAT!). https://drive.google.com/file/d/1S2M36efei9auug0v4PideTjAuZlZDqo0/view
      • Like 0
    • @ Pătraşcu Marian
      Rucs Rucs check icon
      Nu inteleg despre ce vorbiti. Eu nu am vorbit despre dvs ca persoana, ci despre efectul general pe care acest tip de retorica il are. Si din exemplele date de mine, se vede ca am vorbit la modul general. Ca sa particularizez insa cu situatia mea, de mai multe ori m-am confruntat cu letargia lui “nu avem ce sa facem, asa suntem noi…”. Si dupa “asa”, continuati cum vreti dvs, cu toate epitetele flatante care se tot pompeaza in media de ani de zile. Nu am terminat Chimie in ‘72, ci Litere in 2005 - deci cand, da, o facultate se facea mult mai usor decat in anii 70 (si nu se intra la fel de greu si selectiv ca atunci). Totusi, nu ma puteti corecta pe baza acelui adjectiv, din moment ce ambele forme exista, cu sensuri diferite (unul e pasiv, celalalt agent) si numai vorbitorul decide ce sens alege. In rest, jos palaria pentru parcursul dvs si pt implicare. Dar, inca o data, ce vi se potriveste dvs, nu inseamna ca merge la altul. Daca ati fost un caracter calit si cu determinare, atunci ati razbatut in pofida a, b, c, d factori potrivnici, la care eu as baga si manipularea asta cvasi-generala din presa. Dar cei foarte tineri de azi (care nu au prins nici scoala serioasa si citesc doar literatura motivationala, zero istorie, si sunt educati nu de familie ci de netflix si tiktok) ei bine, tinerii de azi, cand citesc articole ca cele de mai sus, sunt si mai tare afundati in mediocritate, blazare si un fel de mercenariat globalist. Civis mundus sum, zicea Diogene. Numai ca…se insela, nu suntem cetateni ai lumii, ci mai intai suntem cetateni ai unei patrii. Forta radacinilor, a stramosilor striga in noi. Credeti ca degeaba dl autor ca si multi altii din diaspora traieste in strainatate, dar scrie si citeste platforme romanesti? Daca nu s-ar mai simti deloc roman, nu s-ar plimba doar pe sub ciresii in floare, lasandu-ne in durerea noastra? Ce ii mai trebuie Romania? Dar este pur si simplu individ si atat? Nu, inainte de a fi cetatean al lumii, ceva ne spune ca inca se mai simte si roman. Nu suntem indivizi fara aderenta la nimic, suspendati in aer. Este o conexiune indicibila si indestructibila a omului, pe orizontala (legatura cu alti oameni contemporani lui) si pe verticala (la un capat in jos, spre radacini si stramosi, iar la celalalt capat spre transcendent). Este o nevoie a omului de comuniune si de sens. Asa scria Steinhardt: de ce ii este foame omului de azi? De iubire si de sens. (Iar prin iubire el, monah, intelegea a iubi-agape, nu neaparat acea iubire de cuplu).
      Deci oamenii au sete de comuniune si iubire. Cum, mai exact, se astampara aceasta sete, daca ne sfasiem precum cainii intre noi?! Si asta nu e singurul articol aici in aceeasi directie. Mai e unul recent, al dnei V Mihai, sau ceva de genul, despre Romania lor si Romania noastra. Publicat parca de 1 Dec. Acolo dansa vorbeste despre cum EI sunt niste ticalosi si niste mizerabili, care trag Romania noastra in jos, in vreme ce NOI suntem imaculatii si infailibilii care ar merita ce e mai bun, dar nu pot de “ei”. Ati trait un pic in comunism. Va amintiti de lupta de clase (desi era mai ascutita in anii 50). Asta ce e? Ce fel de discurs e acesta? Resentimentar, arogant si facut sa adanceasca problemele sociale ale unei Romanii scindate. Ma iertati daca iar am inteles gresit pct dvs de vedere. In sfarsit.
      • Like 0
    • @ Rucs
      Deci.... sunteți adeptul lui... ”las-că merge și așa”! De aici și până la ”da, dom-le o fi furat, da' a și făcut” nu este decât un foarte mic pas, pe care nația noastră l-a făcut demult, adică lucruri și apucături anormale într-o societate cu adevărat democratică și liberă au ajuns să fie considerate normale! Că eu asta înțeleg! Și mai înțeleg că netrăind acele vremuri, nu aveți cum... înțelege că pe atunci îți trebuia un curaj nebunesc să te opui cât de puțin regimului (știți de ex. ce însemna pe atunci să-ți depui demisia din ”calitatea” de membru al PCR?; habar n-aveți, eu am făcut-o!). Dacă ”discursul” meu este cum spuneți, și văd că nu realizați că fix dvs. sunteți cel arogant aici, eu putând a vă fi cel puțin tată, atunci al dvs. cum o fi oare?. Iar aprecierea dvs. cum că eu am trăit puțin în comunism este total aiurea - 37 de ani pot constitui o viață de om! - și indică fix faptul că aveți o problemă în evalua corect și obiectiv lucrurile și chiar defectul de care m-ați acuzat pe mine - blazarea! La vârsta dvs. asta chiar este o problemă, și văd că nu vă dați seama e ea! Ei bine, tocmai asta mă îngrijorează la dvs., și în general la tineretul de azi (copiii mei sunt deja maturi, dar ar fi problemă între mine și ei dacă aș ști că gândesc ca dvs.!) modul în care aleg se manifeste caraterologic, lejeritatea cu care privesc lucrurile, indiferența, nepăsarea, acceptarea cu o îngăduință condamnabilă a unor apucături la rându-le condamnabile, mentalitatea împăciuitoristă (culmea - asta chiar era sancționată pe vremea comunismului, inclusiv cu dispariția fizică prin anii '40 și 50', comunism care văd cu stupoare că a revenit în mentalul unor persoane care n-au trăit un minut în acele timpuri)! PS: Este ultimul răspuns pe care vi-l dau, indiferent ce-mi veți mai răspunde de aici înainte, cred că-mi pierd timpul de pomană cu dvs., n-aveți decât să credeți ce vreți...
      • Like 0
    • @ Pătraşcu Marian
      Rucs Rucs check icon
      Domnule, cand intrebam “asta ce fel de discurs este? Arogant si resentimentar”, ma referam la articolul lui V Mihai, de care tocmai pomenisem. Tot la el ma refeream cand vorbeam de lupta de clasa, Romania lor, versus Romania noastra. De asemenea, cand am scris ca m-am confruntat cu letargia lui “nu avem ce face, asa suntem noi” nu m-am referit ca am resimtit-o eu, ci ca efectiv la locul de munca sau in alte contexte nu am reusit decat cu foarte multa risipa de energie sa urnesc oamenii intr-o directie. Pana la urma a meritat, dar alteori am renuntat sa trag de ei. Admit ca semantica ne joaca feste si ca existau ambiguitati in comentariul meu. Pace.
      • Like 0
    • @ Pătraşcu Marian
      David Croitor a postat :

      ,,În Schengen nu trebuie să te primească cineva, trebuie să intri. E ca la facultate, pe vremea când se dădeau examene adevărate.
      L.E. Ce voiam să spun este faptul că trebuie să ajungem noi, prin noi înșine, la un nivel de la care încolo, UE să ne invite să aderam, nu să stăm tremurând întrebându-ne dacă ne acceptă sau nu. Revin la chestia cu facultatea: un student bun este vânat de către mari companii încă din timpul studiilor, nu umblă cu CV-ul în mână pe la porti...
      Eu cred că noi, ca popor, putem mai mult, mult mai mult, trebuie doar o schimbare de paradigmă.
      Nu vreau să mă laud, dar nici nu pot trece peste, așadar voi da acest exemplu personal, pentru care vă cer scuze anticipat: nu eu cumpăr tablouri din Europa, ci Europa cumpără de la mine, un român oarecare. Am și dovezi."
      • Like 0
  • Nimeni nu-si poate alege locul nasterii-Patria! Ceeace se poate alege esste Cetatenia! Patria ,cu stiinta sau nestiinta noastra a fiecaruia ,este UNICA!Sigur ca se poate renunta la cetatenie, insa la origine, BA! ps: Domnul nostru ISSUS CRISTOS si-a ales ,locul nasterii Sale? S-a nascut atunci si-n locul unde i s-a prevestit sorocul!
    • Like 1
  • În mare parte e corect articolul. Sunt de acord cu ideea de bază și anume că, în timp ce toată lumea se confruntă în viață cu circumstanțe atât favorabile cât și, mai ales, nefavorabile, numai unii reușesc să răzbată. În serialul (mai vechi) ”Doi bărbați și jumătate”, Charlie, personajul principal care face el mereu ce face și reușește să treacă ușor prin viață cu succes, avea o vorbă: ”dacă viața îmi dă lămâi, eu fac limonadă”. Asta face diferența dintre un winner și un looser (și asta susține și autorul articolului): să poți - în loc să te plângi de circumstanțe - să transformi orice neajuns în oportunitate. Sau măcar să poți rezista la greutăți și să treci mai departe. Sigur că oamenii mici, cei care nu reușesc ce vor în viață, găsesc mereu scuze exterioare pentru nereușitele lor. Și cauzele nereușitelor lor nu provin numai din prostie. E vorba mai degrabă de o întreagă atitudine interioară. Cineva cu încredere în sine, cu determinare și cu energie, va reuși în viață, mai devreme sau mai târziu, chiar dacă nu e prea mintos. În schimb un om super inteligent și competent, degeaba e așa, dacă e labil emoțional, n-are încredere în sine, e confuz referitor la ce-și dorește de la viață, n-are energie și răbdare, sau e chiar depresiv.
    Deci până acum am fost, în principiu, de acord cu autorul articolului. Cu ce nu sunt de acord? Cu faptul că minimalizează / ridiculizează ceea ce el numește ”conspirațiile mondiale”. Una-i una, alta-i alta. Faptul că un looser (om sau popor) poate să dea vina pe conspirații pentru nereușitele lui, chiar dacă altul în locul său s-ar fi descurcat, nu înseamnă nicidecum că acele conspirații nu există. Exemplificare: dacă un elev iese din sala de examen și spune că n-a făcut nimic fiindcă era prea cald și l-a bătut soarele în cap și i-a fost și sete și a avut și nevoie la baie, nu înseamnă că n-a fost așa, ci înseamnă că el n-a fost suficient de determinat pentru a se ridica deasupra acestor lucruri. Dar autorul articolului, vrea, prin ricoșeu, să dea o palmă celor care cred în dedesubturi oneroase în politica mondială. Și eu vreau să-i spun că nu-i iese. Cel puțin nu cu mine.
    • Like 4
    • @ Dan Cojocaru
      corne check icon
      primul comentariu - prima confirmare; articol perfect!
      • Like 0


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult