Am auzit de mii de ori „suntem prea mici”, „sunt interese mari la mijloc”, dar niciodată „suntem prea proști”

Complexul de superioritate și cel de inferioritate sunt 2 fețe ale aceleiași probleme. Normal ca nu suntem mai buni sau mai rai ca alții, suntem toți oameni. Contextul și istoria diferă și nu poate nimeni sa garanteze ca dacă francezii aveau contextul și provocările noastre istorice, ajungeau azi ca francezii sau ca noi. Educația și scuturarea de complexe sunt cheia.

Ce scrii dumneata despre români, că au: ”absolut toate defectele de caracter imaginabile la un humanoid” este o plăsmuire a unei minți bolnave și a unui suflet înrăit, ca să nu spun de-a dreptul rău. Nu mai merită comentată o așa spârcâială veninoasă. Dar mai am o singură întrebare retorică: dumneata, român fiind, crezi că ai defectele astea complete ale unui umanoid, sau ai impresia că te încadrezi la excepțiile (desigur valoroase) de care pomenești? Asta și a propos de fudulie... Pun pariu că știu deja răspunsul.

1. Amice, te contrazici singur, ca... p...ul f...ul! Păi, nu vezi că deja ai comentat? 2. Nu, nu știi deloc răspunsul, ca orice românaș atotștiutor îți dai cu părerea despre oricine, orice, oricum, oricând, oriunde și într-o totală necunoștință de cauză! Nu mă dau ABSOLUT DELOC O EXCEPȚIE, dimpotrivă - mă suprind adeseori manifestându-se la mine fix defectele de caracter tipice nației mele, dar măcar am bunul simț de a recunoaște și de a încerca să mi le reprim. Ei, și tocmai d-aia regret eu că aparțin unei astfel de nații, statistic vorbind - una de lichele și de secături. Dacă nu ești în stare să realizezi acest fapt pe care... realitatea ți-l relevă zi de zi, ceas de ceas, minut de minut, nu este vina mea, uită-te la naiba numai la clasa politică românească și la cine cică ne conduc! Compară-l numai pe pămpălul nostru de prim-ministru, care nu e în stare să formuleze o frază articulată corect, cu Viktor Orban, absolvent de Oxford; ori pe săsălăul nostru de președinte, cu fel de fel de afaceri dubioase ca primar al Sibiu-lui, care-și pune una-două coada pe spinare și pleacă în vacanțe prelungite (”țara arde și baba....”), și care violează nonșalant Constituția (îl doare fix în dos de ea!), cu Maia Sandu - președintele Republicii Moldova - absolventă de Cambridge! Sau vezi pe mocofanul ăla de ministru al educației, cică profesor universitar, dar care habar n-are de sensul/semnificația dictonului - ”Ai carte, ai parte!”; sau pe țărănoiul ăla de ministru al agriculturii, care susține că UE ne obligă să mâncăm gândaci; sau pe ”Bădălău de pe pârău”, hoț de grâu de la CAP și condamnat, dar pus la Curtea de Conturi să controleze cum sunt cheltuiți banii publici, adică... ”lupul - paznic la oi”!... Mai vrei? Că mai am! Toate janghinele astea nu ne-au picat din cer, sunt... românași de-ai noștri!... ”Mândru că sunt român!” - s-a tot urlat de Ziua Națională, adică mândru că fac parte dintr-un neam prost, majoritar format din lichele și secături? Mulțumesc, nu servesc, mie îmi este jenă că sunt român! Cât de dobitoc să fii ca să susții că ești mândru că ești român, ce drac de contribuție ai tu la această.... măreață realizare? Ei, uite-atât de dobitoc! Eu pot fi mândru de copiii și de nepoții mei, în general de ceva notabil realizat și cu partea mea de contribuție, nu că aparțin unei nații! Râd și curcile de noi, nicio nație civilizată n-ar clama așa ceva, noi o facem fiindcă - ai ghicit! - suntem proști și fuduli, nu prea avem cu ce ne mândri, și în lipsă de altceva... În fond, fiind atât de deraiați caracterologic nici nu realizăm că ne dăm cu stângu-n dreptu', fiindcă așa ceva nu este decât manifstarea complexului nostru de inferioritate atunci când ne comparăm cu națiunile civilizate, ai căror cetățeni n-au nevoie să urle ca bezmeticii că sunt mândri că sunt... nemți, englezi, francezi, americani etc. Și pentru că m-ai înfuriat, iată un extras dintr-un articol mai vechi al meu, intitulat ”America e de vină, trăiască America!”: ”După părerea subsemnatului, patriotismul este un sentiment şi o atitudine care funcţionează sinergetic, adică se potenţează reciproc, rezultanta fiind ceea ce am putea numi mândria naţională, bazată pe evaluarea corectă a rolului şi locului unui popor, într-un cuvânt, a valorii sale în rândul celorlalte popoare ale lumii. El există doar atunci când aparţinătorul unei naţiuni este sigur că nu-i roşeşte obrazul (presupunând că-l şi are, desigur) atunci când îl afişează. Aşa stând lucrurile, patriotismul nostru, care de cele mai multe ori se rezumă la invocarea şi evocarea trecutului nostru glorios (discutabilă şi această trăsătură vagă, dar pretins naţională), este un lux pe care, din păcate, nu ni-l putem permite fără riscul de a părea ridicoli sau chiar nebuni. Câtă vreme suntem liberali în afaceri şi comunişti în gândire, câtă vreme vom continua să ne credem buricu’ pământului, învinuindu-i pe alţii şi nu pe noi de halul în care am ajuns, este ridicol şi este o sminteală să fim patrioţi. Suntem, recunosc, un popor de ”dăştepţi”, cum pronunţa unul dintre puţinii şefi pe care i-am avut şi, din fericire, singurul de o suficienţă şi o aroganţă uluitoare, un şef pentru care tot ceea ce nu înţelegea sau nu ştia, automat nici nu exista, dar noi nu avem nevoie de ”dăştepţi”, ci de oameni inteligenţi, harnici şi morali – ehei, flori rare la noi, aproape inexistente cel puţin în rândurile celor ce şi-au arogat dreptul de a ne conduce.”
Săptămâna Vâlceană, 17-23 februarie 2001

Va inteleg pct de vedere care are justetea si ratiunile sale, legitime. Dar, dar… Aceasta atitudine descurajata, blazata, face ca cei exemplificati si multi altii sa se dezvolte si sa actioneze necinstit, cu prea putina rezistenta din partea celor bine intentionati. Mitul strainului salvator, lipsa de incredere in conationali ni l-a adus pe actualul presedinte care, pus sa aleaga intre interesele “dragilor romani” si cele straine, le-a ales de multe ori pe acelea. Ca atunci cu incercarea de reformare a codului silvic, cand a preluat argumentele firmei austriece de prelucrare a lemnului, Schweighoffer Holz. Aceasta lehamite fata de conationali este exploatata in discursuri politice care merg efectiv impotriva interesului nostru. Iar noi, fara lecturi si fara sa cercetam noi insine (desi majoritatea stiu engleza), plecam urechea si credem ca e normal ce ne spun politicienii si presa. Nu e. Nu avem idee cat de nationalisti si, mai ales, cat de protectionisti economic sunt altii la ei acasa (francezi, englezi, polonezi). Ce subventii au, ce incurajari pentru produsele autohtone etc etc. In Franta, parcurile auto ale institutiilor de stat e musai sa fie cu masini de productie interna. Ati vazut asta la noi? Si multe alte exemple. Inclusiv Japonia si-a revenit economic prin politici publice de consum autohton. La noi nu se poate, ca sar cozile de topor care vorbesc de monopol sau de lipsa concurentei. Dar in Vest cum se poate? Cum e posibil ca o tara ca Elvetia sa puna atatea piedici ca sa devii proprietar de teren la ei? Asta nu e xenofobie? Nu este, ci ratiune - intai iti hranesti copiii si din surplus iesi din bugetul familial spre acte de caritate cu strainii. Si e un concept de supravietuire etnica, din care inclusiv strainii au de castigat. Dar romanii sunt usor de manipulat…

Atitudine descurajantă (cu tot respectul - așa este corect, nu ”descurajată”!), blazată... la mine? Habar n-aveți cât vă înșelați, stimate domn! Și, de fapt, cât îmi dați dreptate, fără să vreți, desigur, fix ceea ce spuneam mai sus de datul cu părerea în necunoștință de cauză, și pe care eu îl socotesc o... boală națională! Ce știți despre mine, stimate domn? Știați de ex. că după doar două luni de la începerea facultății (chimie, Iasi, 1972) am protestat deschis împotriva condițiilor mizerabile de trai în Compexul Studențesc Târgușor-Copou (6-8 studenți într-o cameră de 4 paturi în mod normal, fără apă rece, darămite caldă, patru cămine sudențești ne spălam afară la o pompă nenorocită!) și am fost anchetat de Securitate? Știați că încă din liceu eu am recunoscut că fac parte dintr-o familie de legionari (doi frați ai bunicii materne și fratele mai mare al tatălui au fost legionari, ultimul, sergent în Corpul de Gardă Regală și bun prieten cu Vasile Militaru, decorat și de nemți și de sovietici în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial), pe care românașii, în necunoștința lor de cauză, îi bagă pe toți în aceeași oală, exclamând ca tâmpiții: ”Criminali”! Știați că de atunci - din anul I de facultate - și până în decembrie 1989 am tot avut de-a face cu Securitatea, și totuși, cu excepția a 2 ani lucrați în proiectare la Hervil S. A. Râmnicu Vâlcea (1990-1991), eu am lucrat în cercetarea chimică aplicativă (Centrul de Cercetări, INCERCHIM S. A. și rspectiv - Centrul de Cercetare din cadrul S. C. OLTCHIM S. A. Râmnicu Vâlcea, unitate economică de elită pe vremea mea, datorită exclusiv activității de cercetare aplicativă pe care o desfășuram noi, dar prăduită de... gloaba de Roibu pe-o mână cu politicieni, acoliți și ziariști!), încă și în gr. I de muncă (substanțe inflamabile, explozive și cancerigene), inclusiv în perioada de stagiatură, cu detașare din producție, deși sunt persoană cu handicap neuromotor congeniatal (tetrapareză spastică/Maladia Little) și că ani de zile am dat o pâine bună de mâncat câtorva mii de oameni prin aplicarea în producție a brevetelor mele de invenție și lucrărilor de cercetare aplicativă realizate iar pensia mea este de 4-20 de ori mai mică decât a unor pensionari ”speciali”? Nu, nu știați, și încă multe nu știați despre mine, dar nu ezitați să vă dați cu părerea despre persoana mea! Ce vreau a zice, în fine, este că eu, n-am fost, nu sunt și nu voi fi atât cât mai am de trăit un... blazat, eu mi-am făcut datoria morală față de înaintașii mei, și tocmai de aceea eu, deși sunt urât ca naiba, mă pot uita oricând în oglindă fără a mă scuipa sau a mă lua la palme, cum ar trebui s-o facă cea mai mare parte din poporul nostru (dacă ar avea caracter, dar cum nu are.... - Dumnezeu cu mila!). Și, ca să nu ziceți, cum mă aștept, de altfel, că bat câmpii ia, citiți dvs. niște adevăruri incontestabile din cartea de la link-ul de mai jos (dacă nu se deschide, dați pe Google o căutare cu: Marian Pătrașcu-Chircuț - Suntem ceea ce trecutul a sădit în noi), doar una dintre cele zece titluri publicate de mine, în special povestirile de la pag. 55-100, 115-143, 359-425, 440-634, iar și dintre acestea - măcar pe cele din ultimul interval de pagini, absolut tot ceea ce relatez eu acolo s-a petrecut cu adevărat... Asta - ca să realizați cât de cât cam cu cine aveți de-a face și abia după aceea să vă dați cu părerea despre persoana mea! De altfel, nu mă miră - este... tipic românesc datul dvs. cu părerea, nu sunt sigur însă dacă sunteți și conștient că, în realitate, nu ați făcut altceva decât să-mi dați dreptate (ah, și am uitat să mă refer inclusiv la chestia aia cretinoidă cum că ”străinii sunt de vină”, fără a realiza că, dacă cineva își bate joc de mine,o face pentru că poate și pentru că are de cine-și bate joc, iar pentru asta EU SUNT SINGURUL VINOVAT!). https://drive.google.com/file/d/1S2M36efei9auug0v4PideTjAuZlZDqo0/view

Nu inteleg despre ce vorbiti. Eu nu am vorbit despre dvs ca persoana, ci despre efectul general pe care acest tip de retorica il are. Si din exemplele date de mine, se vede ca am vorbit la modul general. Ca sa particularizez insa cu situatia mea, de mai multe ori m-am confruntat cu letargia lui “nu avem ce sa facem, asa suntem noi…”. Si dupa “asa”, continuati cum vreti dvs, cu toate epitetele flatante care se tot pompeaza in media de ani de zile. Nu am terminat Chimie in ‘72, ci Litere in 2005 - deci cand, da, o facultate se facea mult mai usor decat in anii 70 (si nu se intra la fel de greu si selectiv ca atunci). Totusi, nu ma puteti corecta pe baza acelui adjectiv, din moment ce ambele forme exista, cu sensuri diferite (unul e pasiv, celalalt agent) si numai vorbitorul decide ce sens alege. In rest, jos palaria pentru parcursul dvs si pt implicare. Dar, inca o data, ce vi se potriveste dvs, nu inseamna ca merge la altul. Daca ati fost un caracter calit si cu determinare, atunci ati razbatut in pofida a, b, c, d factori potrivnici, la care eu as baga si manipularea asta cvasi-generala din presa. Dar cei foarte tineri de azi (care nu au prins nici scoala serioasa si citesc doar literatura motivationala, zero istorie, si sunt educati nu de familie ci de netflix si tiktok) ei bine, tinerii de azi, cand citesc articole ca cele de mai sus, sunt si mai tare afundati in mediocritate, blazare si un fel de mercenariat globalist. Civis mundus sum, zicea Diogene. Numai ca…se insela, nu suntem cetateni ai lumii, ci mai intai suntem cetateni ai unei patrii. Forta radacinilor, a stramosilor striga in noi. Credeti ca degeaba dl autor ca si multi altii din diaspora traieste in strainatate, dar scrie si citeste platforme romanesti? Daca nu s-ar mai simti deloc roman, nu s-ar plimba doar pe sub ciresii in floare, lasandu-ne in durerea noastra? Ce ii mai trebuie Romania? Dar este pur si simplu individ si atat? Nu, inainte de a fi cetatean al lumii, ceva ne spune ca inca se mai simte si roman. Nu suntem indivizi fara aderenta la nimic, suspendati in aer. Este o conexiune indicibila si indestructibila a omului, pe orizontala (legatura cu alti oameni contemporani lui) si pe verticala (la un capat in jos, spre radacini si stramosi, iar la celalalt capat spre transcendent). Este o nevoie a omului de comuniune si de sens. Asa scria Steinhardt: de ce ii este foame omului de azi? De iubire si de sens. (Iar prin iubire el, monah, intelegea a iubi-agape, nu neaparat acea iubire de cuplu).
Deci oamenii au sete de comuniune si iubire. Cum, mai exact, se astampara aceasta sete, daca ne sfasiem precum cainii intre noi?! Si asta nu e singurul articol aici in aceeasi directie. Mai e unul recent, al dnei V Mihai, sau ceva de genul, despre Romania lor si Romania noastra. Publicat parca de 1 Dec. Acolo dansa vorbeste despre cum EI sunt niste ticalosi si niste mizerabili, care trag Romania noastra in jos, in vreme ce NOI suntem imaculatii si infailibilii care ar merita ce e mai bun, dar nu pot de “ei”. Ati trait un pic in comunism. Va amintiti de lupta de clase (desi era mai ascutita in anii 50). Asta ce e? Ce fel de discurs e acesta? Resentimentar, arogant si facut sa adanceasca problemele sociale ale unei Romanii scindate. Ma iertati daca iar am inteles gresit pct dvs de vedere. In sfarsit.

Deci.... sunteți adeptul lui... ”las-că merge și așa”! De aici și până la ”da, dom-le o fi furat, da' a și făcut” nu este decât un foarte mic pas, pe care nația noastră l-a făcut demult, adică lucruri și apucături anormale într-o societate cu adevărat democratică și liberă au ajuns să fie considerate normale! Că eu asta înțeleg! Și mai înțeleg că netrăind acele vremuri, nu aveți cum... înțelege că pe atunci îți trebuia un curaj nebunesc să te opui cât de puțin regimului (știți de ex. ce însemna pe atunci să-ți depui demisia din ”calitatea” de membru al PCR?; habar n-aveți, eu am făcut-o!). Dacă ”discursul” meu este cum spuneți, și văd că nu realizați că fix dvs. sunteți cel arogant aici, eu putând a vă fi cel puțin tată, atunci al dvs. cum o fi oare?. Iar aprecierea dvs. cum că eu am trăit puțin în comunism este total aiurea - 37 de ani pot constitui o viață de om! - și indică fix faptul că aveți o problemă în evalua corect și obiectiv lucrurile și chiar defectul de care m-ați acuzat pe mine - blazarea! La vârsta dvs. asta chiar este o problemă, și văd că nu vă dați seama e ea! Ei bine, tocmai asta mă îngrijorează la dvs., și în general la tineretul de azi (copiii mei sunt deja maturi, dar ar fi problemă între mine și ei dacă aș ști că gândesc ca dvs.!) modul în care aleg se manifeste caraterologic, lejeritatea cu care privesc lucrurile, indiferența, nepăsarea, acceptarea cu o îngăduință condamnabilă a unor apucături la rându-le condamnabile, mentalitatea împăciuitoristă (culmea - asta chiar era sancționată pe vremea comunismului, inclusiv cu dispariția fizică prin anii '40 și 50', comunism care văd cu stupoare că a revenit în mentalul unor persoane care n-au trăit un minut în acele timpuri)! PS: Este ultimul răspuns pe care vi-l dau, indiferent ce-mi veți mai răspunde de aici înainte, cred că-mi pierd timpul de pomană cu dvs., n-aveți decât să credeți ce vreți...

Domnule, cand intrebam “asta ce fel de discurs este? Arogant si resentimentar”, ma referam la articolul lui V Mihai, de care tocmai pomenisem. Tot la el ma refeream cand vorbeam de lupta de clasa, Romania lor, versus Romania noastra. De asemenea, cand am scris ca m-am confruntat cu letargia lui “nu avem ce face, asa suntem noi” nu m-am referit ca am resimtit-o eu, ci ca efectiv la locul de munca sau in alte contexte nu am reusit decat cu foarte multa risipa de energie sa urnesc oamenii intr-o directie. Pana la urma a meritat, dar alteori am renuntat sa trag de ei. Admit ca semantica ne joaca feste si ca existau ambiguitati in comentariul meu. Pace.

David Croitor a postat :

,,În Schengen nu trebuie să te primească cineva, trebuie să intri. E ca la facultate, pe vremea când se dădeau examene adevărate.
L.E. Ce voiam să spun este faptul că trebuie să ajungem noi, prin noi înșine, la un nivel de la care încolo, UE să ne invite să aderam, nu să stăm tremurând întrebându-ne dacă ne acceptă sau nu. Revin la chestia cu facultatea: un student bun este vânat de către mari companii încă din timpul studiilor, nu umblă cu CV-ul în mână pe la porti...
Eu cred că noi, ca popor, putem mai mult, mult mai mult, trebuie doar o schimbare de paradigmă.
Nu vreau să mă laud, dar nici nu pot trece peste, așadar voi da acest exemplu personal, pentru care vă cer scuze anticipat: nu eu cumpăr tablouri din Europa, ci Europa cumpără de la mine, un român oarecare. Am și dovezi."

primul comentariu - prima confirmare; articol perfect!