Foto: Inquam Photos
Mărimea e obsesia „țărilor mici, cu mese puține”.
Am auzit de mii de ori „suntem prea mici”, „sunt interese mari la mijloc”, dar niciodată „suntem prea proști”, sau măcar mai îndulcit: „poate că nu știm îndeajuns, poate ar trebui să ne mai informăm, să mai citim”.
Nu, ei întotdeauna știu. Și de-aia nu învață, pentru că nu mai au ce. Din greșeli, nici atât, pentru simplul fapt că ei nu greșesc niciodată. Ei știu tot, nu-i duci așa ușor de nas. Ar fi putut fi mari, dar n-au avut noroc. Râd de proști și se leapădă de prostie și de greșeală ca de Satana. „Ăl mai prost om din lume-i americanu´!”. Ia-i de orice, dar nu-i lua de proști. Că nu sunt, doar au mirosit toate conspirațiile mondiale cum miroase câinele hoțul, de departe.
În somnul cel de moarte nu singuri, ci alții-i adânciră, „barbarii de tirani”. Ăia le-au așternut patul, le-au pus somnifere în istorie și le-au tras pătura peste ei. Dacă cumva greșesc, nu-i vina lor, întotdeauna a altora. Ca în clasa întâi, când te atingea colegul cu cotul în timp ce scriai, și-l pârai tovarășei: M-a greșit!
Dar dacă primul pas în a deveni mai bun e să accepți că nu ești? Că poate greșești, că poate n-ai dreptate. Cum ar fi să accepți că nici greșeala, nici prostia nu sunt ceva rău, ci doar pași ai unui proces?
Georges Méliès ieșise pe stradă cu unul dintre primele aparate de filmat; pentru că barbarii de frații Lumière n-au vrut să i-l vândă, nu s-a lăsat și l-a cumpărat de la un alt inventator, Robert William Paul. Și când filma el așa, tronc, s-a stricat. Ce-a făcut, ce-a dres, până la urmă, mașinăria a pornit și Méliès a continuat să filmeze. Târziu, când s-a uitat peste imagini a văzut cum un autobuz care trecea prin fața camerei s-a transformat miraculos într-un dric care și-a continuat drumul. Părintele cinematografiei a îmbrățișat greșeala și a numit-o trucaj, primul dintr-o serie lungă din istorie. Și dacă frații Lumière au rămas în istorie ca inventatorii cinematografului (primul aparat de filmat, primul aparat de proiecție), Méliès a rămas în istorie ca inventatorul cinematografiei (prima magie pe peliculă).
Nu mai continui cu exemplele, l-am dat doar pe cel cu cinemaul că-mi e mai aproape de suflet, dar ați prins ideea. Sunt o mulțime de astfel de invenții descoperite accidental: post-it-ul, LSD-ul, superglue-ul.
Să ne întoarcem la prostie. La aia care n-are leac, din lumea celor care nici nu cuvântă, nici nu citesc. Mai exact la proastele alea de veverițe care, precum știți, fac provizii și îngroapă pe unde apucă alune, ghinde și alte fructe copăcești. Poate ați citit, poate nu, pe mine mă bucură de fiecare dată când îmi aduc aminte: se pare că veverițele uită unde au pus cam până la 74% din tot ce-au adunat. Trei sferturi din munculița lor dusă pe apa sâmbetei! Ce proaste! ai fi tentat să zici la prima vedere. Mici și proaste. După care, dacă citești mai departe, o să vezi că veverițele sunt practic responsabile pentru re-plantarea și regenerarea unor suprafețe considerabile de păduri. Cât de mari? Greu de spus, ne putem doar imagina, gândindu-ne că o singură veveriță adună în jur de 10.000 de ghinde într-un an.
Dar e posibil ca toate astea să nu fie decât manipulări. Că nu toate veverițele îngroapă ghindele, doar alea gri, alea roșii le dosesc prin scorburi, de unde nu mai crește niciun copac. Și sigur ăia de la Big Data au modificat datele și nu sunt nici 74%, nici 10.000 de ghinde, ce-au stat să le numere ei? Și invențiile alea din greșeli sunt bune că greșelile au fost bune, mersi, așa aș vrea să greșesc și eu. Și Méliès ăla era bogat! Normal că-i dădea mâna să se bucure când a văzut ce-a ieșit. La banii lui, putea să-și ia trei aparate de filmat. N-am avut io noroc, că dacă aveam, făceam un aparat ca lumea care filma direct trucaje! Și de unde știm că aparatul ăla nu era furat de la noi, cum ne-au furat atâtea și ne-au lăsat cu buza umflată și sclavi iarăși în vechiul nost´ pământ?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Nu ne dam seama, dar de fapt asta e cinism, e nihilism in forma pura. Este nihilismul snob si arogant, al semidoctului, al celui caruia ii pute orice (mai putin el insusi). Cel care nu pune umarul sa repare, unde e stricat, ci se disociaza si distanteaza, ca sa isi pastreze imaginea. E si un indemn la letargie: ce sa mai faci daca asa suntem blestemati sa fim, ticalosi? “Un om schimba cu mintea lui o tara”. Cum o schimba, dl autor? Insuruband si mai adanc in capul generatiei tinere un sentiment al inutilitatii, al condamnarii, al lipsei de respect, pentru ca nimic nu merita respectat, ci doar, eventual, o flegma? Citeam adineaori, cand o notificare de whatsapp m-a facut sa iau telefonul in mana; apoi am ajuns pe republica (glisare adictiva dinspre comunicare spre presa si chiar, mai apoi, spre divertisment tamp-youtube). Citeam niste cronici despre Heliade-Radulescu, Gh Sincai, Kogalniceanu. Mari personalitati, mari caractere, vocatii de sacrificiu, daruire si enorm de multa munca (Sincai are o cronica de 8 mii de pagini!). Chiar asa sa fie, sa nu avem nimic de admirat in neamul asta? Francezii, a caror istorie mi-e ceva mai familiara decat a altor europeni, au un banc: de cati francezi e nevoie sa schimbe un bec? De unul singur, iar becul tinut pe loc se infileteaza de la sine, pentru ca lumea se invarte in jurul francezului. O gluma prin care francezul isi autotaxeaza prea buna parere despre sine, ca ar fi buricul pamantului. Si totusi, obiectiv vorbind, are motive foarte multe de care sa fie mandru, iar de altele - mai putin. Numai ca francezul nu gaseste o bucurie masochista din a scuipa asupra poporului, istoriei, culturii sale.
Vai de capul nostru de neam dezbinat.
Ps. V-ati luat de imn aici (alta dovada de nihilism, de lipsa de respect). Este pe alocuri vetust, pentru ca e adaptat la contextul istoric. Marseilleza stiti cum e? Ati auzit de tiranii care vin “egorger vos fils” (sa ia gaturile fiilor vostri)? Nu vi se pare cam radical si incorect politic? Dar cine indrazneste in Franta, fara un scandal politic, sa se ia de imnul national? Noi insa putem pentru ca…putem. Iar imnul nostru contine infinit mai putine referiri “sanglante” sau radicale. Ca tot a fost 1 Dec, la multi ani, Romania! Ai primit de ziua nationala vant in panze, o multime de articole constructive, cu indemn la solidaritate si gandire pozitiva. La mai mare.
Săptămâna Vâlceană, 17-23 februarie 2001
Deci oamenii au sete de comuniune si iubire. Cum, mai exact, se astampara aceasta sete, daca ne sfasiem precum cainii intre noi?! Si asta nu e singurul articol aici in aceeasi directie. Mai e unul recent, al dnei V Mihai, sau ceva de genul, despre Romania lor si Romania noastra. Publicat parca de 1 Dec. Acolo dansa vorbeste despre cum EI sunt niste ticalosi si niste mizerabili, care trag Romania noastra in jos, in vreme ce NOI suntem imaculatii si infailibilii care ar merita ce e mai bun, dar nu pot de “ei”. Ati trait un pic in comunism. Va amintiti de lupta de clase (desi era mai ascutita in anii 50). Asta ce e? Ce fel de discurs e acesta? Resentimentar, arogant si facut sa adanceasca problemele sociale ale unei Romanii scindate. Ma iertati daca iar am inteles gresit pct dvs de vedere. In sfarsit.
,,În Schengen nu trebuie să te primească cineva, trebuie să intri. E ca la facultate, pe vremea când se dădeau examene adevărate.
L.E. Ce voiam să spun este faptul că trebuie să ajungem noi, prin noi înșine, la un nivel de la care încolo, UE să ne invite să aderam, nu să stăm tremurând întrebându-ne dacă ne acceptă sau nu. Revin la chestia cu facultatea: un student bun este vânat de către mari companii încă din timpul studiilor, nu umblă cu CV-ul în mână pe la porti...
Eu cred că noi, ca popor, putem mai mult, mult mai mult, trebuie doar o schimbare de paradigmă.
Nu vreau să mă laud, dar nici nu pot trece peste, așadar voi da acest exemplu personal, pentru care vă cer scuze anticipat: nu eu cumpăr tablouri din Europa, ci Europa cumpără de la mine, un român oarecare. Am și dovezi."
Deci până acum am fost, în principiu, de acord cu autorul articolului. Cu ce nu sunt de acord? Cu faptul că minimalizează / ridiculizează ceea ce el numește ”conspirațiile mondiale”. Una-i una, alta-i alta. Faptul că un looser (om sau popor) poate să dea vina pe conspirații pentru nereușitele lui, chiar dacă altul în locul său s-ar fi descurcat, nu înseamnă nicidecum că acele conspirații nu există. Exemplificare: dacă un elev iese din sala de examen și spune că n-a făcut nimic fiindcă era prea cald și l-a bătut soarele în cap și i-a fost și sete și a avut și nevoie la baie, nu înseamnă că n-a fost așa, ci înseamnă că el n-a fost suficient de determinat pentru a se ridica deasupra acestor lucruri. Dar autorul articolului, vrea, prin ricoșeu, să dea o palmă celor care cred în dedesubturi oneroase în politica mondială. Și eu vreau să-i spun că nu-i iese. Cel puțin nu cu mine.