Foto: Bogdan-Radu Brînzan
Am petrecut câteva zile în Predeal, stațiune în care nu mai călcasem de foarte mulți ani. Cu toate că citisem tot felul de referințe negative, având nostalgia copilăriei, perioadă în care veneam des cu părinții pe Valea Prahovei și în special la Bușteni și Predeal, mi-am dorit să identific locurile în care mi-am petrecut multe momente frumoase cu patru decenii în urmă.
Din păcate, multe dintre comentariile citite s-au confirmat, infrastructura în Predeal lasă mult de dorit, drumul spre Cabana 3 Brazi, obiectiv turistic al stațiunii, este praf, plin de gropi și denivelări, cred că n-a mai văzut un strat de asfalt de zeci de ani.
În aceeași situație se găsesc și alte șosele din interior, s-a lucrat la sistemul de canalizare, au fost schimbate capacele de acces, dar gropile din jur n-au mai fost acoperite. Găurile s-au extins în timp spre borduri, de o parte și de alta, iar când circuli nu mai ai ce ocoli și le iei pe rând, pomenind toți sfinții și edilii care s-au perindat la putere.
Am văzut și trotuare măcinate, lucrări neterminate, pavaje scoase și lăsate în uitare.
Stadionul Predeal este acoperit de bălării și crengi căzute, treptele care te conduc la intrare sunt degradate, în schimb în perimetrul din fața intrării, unde presupun că a existat un mini-parc, te întâmpină o coloană cu ghivece de flori, cu arhitectură standard din perioada ceaușistă, singura care a rezistat peste timpuri.
Stațiunea Predeal este un contrast de vile și blocuri noi, cu arhitecturi montane interesante și case sau pensiuni vechi, unele istorice, multe dintre ele lăsate de izbeliște și în prag de prăbușire, altele sunt doar închise și abandonate, pline de vegetație crescută în curte și gunoaie.
foto captura observatornews
Hotelul Cioplea, care era cândva împreună cu Orizont în topul cazărilor din Predeal, vândut de două ori și cu un nume schimbat, a ajuns un kitsch, având o arhitectură exterioară cu elemente grecești. N-am înțeles legătura cu zona montană.
La pârtiile de ski nu s-a investit mai nimic, am găsit aceleași unități de cazare și alimentație care erau odată, parțial degradate. La Clăbucet, între construcțiile de la baza pârtiei, zăcea un autoturism cu cauciucurile dezumflate și bălării crescute împrejur, oferind o imagine dezolantă.
Printr-un exercițiu de imaginație încercam să-mi proiectez în minte cum ar fi valorificat alții dintr-o țară evoluată și normală până la urmă, această pârtie și cum ar fi arătat investițiile adiacente.
O chelneriță de la un restaurant unde am mâncat foarte bine, și aici ca o paranteză pot spune că am întâlnit foarte mulți oameni amabili, preocupată de soarta comunității, mi-a relatat că administrațiile precedente au atras fonduri europene pentru diferite lucrări edilitare, dar din cauza faptului că nu au fost finalizate în timp util, oalele s-au spart în capul administrației din prezent, fiindcă a trebuit să plătească costurile lucrării neterminate, penalizările și din acest motiv nu au mai fost bani de investiții în toți acești ani.
Complexul comercial din Predeal, ca mai toate complexele din perioada comunistă, a fost vândut și revândut la bucată, concesionat, recompartimentat, închiriat așa fel încât unele spații au sfârșit prin a fi abandonate, degradate, cu ferestrele sparte. Fiecare și-a amenajat „bucățica" după propriul plac și nu după un proiect unitar. Aici întâlnești de toate, de la sedii de partide, la magazine de confecții, marketuri, în funcție de clienții care au închiriat. Nu și-a pus nimeni problema cine va repara la un moment dat treptele de acces sau platforma din fața construcției, când se vor deteriora sau acoperișul, când va ceda.
Cert este că aproape toate aceste complexe cu arhitectură modernistă, cum este și cazul celor din orașul în care locuiesc, și anume Galați, au ajuns niște construcții degradate, unele în pericol de prăbușire sau adevărate focare de infecție în care își duc veacul boschetarii și nu mai preocupă pe nimeni soarta lor.
În interiorul sau exteriorul lor au apărut construcții-anexă, fiecare a făcut ce a vrut și cum a dorit, întâlnești o paletă de culori și tipuri de tâmplării, care nu mai au nicio legătură cu proiectul inițial. Iar Complexul Predeal nu face excepție de la acest capitol.
Proprietarul apartamentului în care am stat câteva zile îmi spunea, ca o circumstanță atenuantă, că Predealul nu dispune de banii orașului Sinaia, fiindcă nu are atâtea obiective turistice și că excelează în turism doar iarna. Este adevărat, dar așa cum descriam anterior, nu am văzut investiții nici la pârtiile de ski, iar cu asemenea drumuri proaste, cum ai putea să atragi turiști, fiindcă cu siguranță odată sosiți, mulți dintre ei nu mai revin.
Și totuși, poziționarea stațiunii Predeal este avantajoasă, printr-o strategie turistică, clarificarea situației juridice a pensiunilor istorice și reabilitarea acestora, investiții în infrastructură - drumuri modernizate, baze de tratament și piscine la standarde înalte, parcuri și complexe sportive, telescaune pe toată perioada anului, ar putea readuce stațiunea în topul destinațiilor montane.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Mie nu drumurile ci urșii îmi sabotează vacanțele la munte.
Am văzut, recent, că sunt români care aleg Albania că destinație turistica! Țara- etalon al comunismului dus la extrem sau a corupției și sărăciei, până acum câțiva ani, a devenit destinație turistica pentru români! E rușinos și degradant- pentru noi adică pentru cei responsabili de situația jenantă a turismului romanesc. Pentru Albania, bravo lor! Dacă au reușit să-și schimbe condiția atât de mult ( personal am rezerve în acest sens).
Și ce să mai vorbim de stațiunile turistice când Bucureștiul are sute (să nu zic mii) de clădiri degradate, unele în pericol aproape iminent de prăbușire? Să ne ferească Dumnezeu de vreun cutremur! Sau poate ar fi bine să nu ne ferească... ?!
Din păcate, esenţa şi cauzele reale nu reies niciunde din articolul dvs. - respectiv, investitorii au început să ocolească România. Mulţi investitori au fost ademeniţi, au venit în România, au încercat, dar li s-a tras ţeapă. Unii au fost obligaţi să plătească inclusiv daune şi cheltuieli de judecată, chiar după ce, iniţial, li se dăduseră aprobare ca să investească capital important aici.
Noi încă mai visăm la investitori bănoşi, care să vină, să facă, să investească, să repare, să creeze locuri de muncă... dar, numai aşa, temporar, până ne răzgândim. Apoi, ori le impunem o taxare aberantă, ori ne răzgândim şi le retragem autorizaţiile de funcţionare. Adică se foloseşte la greu tehnica Bait-And-Switch, o ţeapă de care se feresc majoritatea investitorilor.
Păi, nu mai ţine păcăleala asta, domnule!
Fiindcă banii se duc acolo unde este rentabil şi mai ales predictibil.
Şi, nu ar trebui să ne mirăm doar aşa, ca să facem observaţii asupra efectelor finale.
Vrei investiţii? Păi trebuie să tai pomenile sociale de tot felul, să reduci deficitul, să poţi avantaja bogaţii, ca să vină aici cu bănetul. Altfel investitorii serioşi nu sunt interesaţi. Căci oamenii care au bani nu sunt proşti.
Şi chiar investitorii începători - adică ăia care încă mai sunt naivi - ei nu mai sunt lăsaţi de cei care le dau bani pentru a investi.
Dar, mai bine îl las pe dl. profesor de economie Cristian Păun ca să explice de ce şi cum se poate corecta această problemă...