Foto: captura Facebook/ Spitalul Virtual pentru Copii
Am urmărit cu foarte mare interes subiectul despre închiderea spitalului virtual al doctorului Craiu, unul dintre oamenii pe care îi admir foarte mult, pentru deschidere, viziune, decență și implicare. Și pot spune că regretul meu este foarte mare, nu doar pentru că simt un gol profund pentru gestul său, ci pentru că, în realitate, adevărul este că, din nou, șosociștii au învins. Au învins bunul simț, buna-cuviință, normalitatea, și flutură, fericiți, un adevăr dureros, pe care încă nu îl conștientizăm: prostia îngroapă visuri, idealuri, așteptări.
Premisa cruntă este că destinul ne-a împărțit în două: decenți și lipsiți de orice urmă de simț al realității, pentru a formula metaforic ce se întâmplă. Decenți, cei care au înțeles că rolul lor în societate nu este acela de a avea presupuneri pentru orice, dacă nu au habar, și indecenți, cei care pot avea păreri despre tot, inclusiv despre școală, predat, vaccin, politică, încălzire globală, relații, căsnicii, orice.
Am scris câteva articole despre vaccin, despre părinți care au murit, lăsându-și copiii singuri, despre moralitatea de a fi dascăl, despre politică, despre posibile fraude. Ce credeți? Doar vaccinul a avut întâietate. Vaccinul, vaccinarea, certificatul verde, obligativitatea lui, asta da, vinde foarte bine, pentru că experții care mai deunăzi nu știau să scrie, acum au devenit atotștiutori în medicină. Probabil cei interesați au ca motor de căutare „vaccin”, și imediat ce apare acest cuvânt în articol, sunt acolo! „Mulți, dar.....”, spunea Negruzzi, cât adevăr! Am primit mesaje de la numeroși indivizi, care îmi trimiteau diverse link-uri, cum că vaccinul este făcut din fetuși avortați, cât de îngrozitor este, mă obligau să citesc, mă făceau proastă, mă amenințau și mă somau să șterg articolele scrise! De parcă aș fi și putut. E o platformă, domnilor, unde un articol este fără întoarcere. Nu-mi puteți cere să șterg articolul! Sau nu mie. Și câte injurii, și câte jigniri! Dacă eu, un om obișnuit, am fost așa de afectat, de asaltat de aceste afronturi, defăimări, cum ar fi putut fi altfel un om ca doctorul Craiu?
Am asistat recent, neputincioasă, la spectacolul jenant al măștii lui Șoșoacă, unde mulți au speculat imediat: „Hanibal Lecter”. Cel care se hrănea, la propriu, cu creierul oamenilor. Ea se hrănește la figurat, dar, desigur, nu se vede, și îi priește. Wow! Oribil spectacol! Înfiorător! Ieftin! Cum poate decența să triumfe în fața acestei expuneri de kitsch? Cum pot oamenii normali să se ferească de așa ceva? Și în spate are o armată de indivizi care cred în ea. Cum este posibil? Pentru că nu sunt doar analfabeți, sunt și intelectuali, care o admiră. De ce ai admira așa ceva? De ce ai crede un astfel de om, a cărui calitate este îndoielnică, care nu face decât să țipe? Răspunsul nu poate fi altul decât acela că ne place mahalagismul. Suntem un popor balcanic, iar liderii care urlă ne sunt familiari. Căci avem nevoie de turmă să aparținem unui grup. Cum să acceptam explicațiile unui medic, când vocea răcnită a doamnei Șoșoacă ne face să ne simțim importanți? Voce care, parcă, și în copilărie o auzeam, căci, de ce nu, suntem urmașii unui sistem comunist, unde se urla mult și tot timpul. Și atunci devenim brusc experți în vaccin. Știm tot, am văzut tot, cum a fost fabricat, de ce a fost fabricat, câți oameni a omorât și, mai mult, câți va omorî.
Trist adevăr, dar fără șanse de izbândă. Suntem captivi într-o lume a lor, pentru că, de ce să nu recunoaștem, avem prieteni din copilărie, care au devenit șoșociști. Și, pentru că nu putem spune simplu „de azi suntem pe drumuri diferite”, pentru că ne leagă amintiri, frustrări, lipsuri, îi vom accepta. Vom mai sta de vorbă cu ei, iar ei nu vor înțelege mesajul, ci vor crede că sunt speciali. Ce facem? „Ne închidem într-un cerc închis/ Ce nu permite ochiului s-admire”, spune inimaginabil de frumos Cărtărescu. Dar nu vor atrage versurile acestea de final, ci ura, nu-i așa? Ura, care a făcut ca un om așa de frumos să închidă un spital care mi-era de folos și mie, și ție....
Frumos final virtual, domnule doctor Mihai Craiu! Probabil că o lume mai bună așteaptă să îi salvați copiii. Să nu fie întâmplarea, ci binele de a fi. Minunea de a fi.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Cum zicea Divertis? “Cu prostia nu te poți pune, ușor te va răpune!”