Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Am scris câteva articole despre vaccin. Câte injurii am primit! Dacă eu am fost așa de asaltată de defăimări, cum ar fi putut fi altfel un om ca dr Craiu?

Mihai Craiu

Foto: captura Facebook/ Spitalul Virtual pentru Copii 

Am urmărit cu foarte mare interes subiectul despre închiderea spitalului virtual al doctorului Craiu, unul dintre oamenii pe care îi admir foarte mult, pentru deschidere, viziune, decență și implicare. Și pot spune că regretul meu este foarte mare, nu doar pentru că simt un gol profund pentru gestul său, ci pentru că, în realitate, adevărul este că, din nou, șosociștii au învins. Au învins bunul simț, buna-cuviință, normalitatea, și flutură, fericiți, un adevăr dureros, pe care încă nu îl conștientizăm: prostia îngroapă visuri, idealuri, așteptări.

Premisa cruntă este că destinul ne-a împărțit în două: decenți și lipsiți de orice urmă de simț al realității, pentru a formula metaforic ce se întâmplă. Decenți, cei care au înțeles că rolul lor în societate nu este acela de a avea presupuneri pentru orice, dacă nu au habar, și indecenți, cei care pot avea păreri despre tot, inclusiv despre școală, predat, vaccin, politică, încălzire globală, relații, căsnicii, orice. 

Am scris câteva articole despre vaccin, despre părinți care au murit, lăsându-și copiii singuri, despre moralitatea de a fi dascăl, despre politică, despre posibile fraude. Ce credeți? Doar vaccinul a avut întâietate. Vaccinul, vaccinarea, certificatul verde, obligativitatea lui, asta da, vinde foarte bine, pentru că experții care mai deunăzi nu știau să scrie, acum au devenit atotștiutori în medicină. Probabil cei interesați au ca motor de căutare „vaccin”, și imediat ce apare acest cuvânt în articol, sunt acolo! „Mulți, dar.....”, spunea Negruzzi, cât adevăr! Am primit mesaje de la numeroși indivizi, care îmi trimiteau diverse link-uri, cum că vaccinul este făcut din fetuși avortați, cât de îngrozitor este, mă obligau să citesc, mă făceau proastă, mă amenințau și mă somau să șterg articolele scrise! De parcă aș fi și putut. E o platformă, domnilor, unde un articol este fără întoarcere. Nu-mi puteți cere să șterg articolul! Sau nu mie. Și câte injurii, și câte jigniri! Dacă eu, un om obișnuit, am fost așa de afectat, de asaltat de aceste afronturi, defăimări, cum ar fi putut fi altfel un om ca doctorul Craiu?

Am asistat recent, neputincioasă, la spectacolul jenant al măștii lui Șoșoacă, unde mulți au speculat imediat: „Hanibal Lecter”. Cel care se hrănea, la propriu, cu creierul oamenilor. Ea se hrănește la figurat, dar, desigur, nu se vede, și îi priește. Wow! Oribil spectacol! Înfiorător! Ieftin! Cum poate decența să triumfe în fața acestei expuneri de kitsch? Cum pot oamenii normali să se ferească de așa ceva? Și în spate are o armată de indivizi care cred în ea. Cum este posibil? Pentru că nu sunt doar analfabeți, sunt și intelectuali, care o admiră. De ce ai admira așa ceva? De ce ai crede un astfel de om, a cărui calitate este îndoielnică, care nu face decât să țipe? Răspunsul nu poate fi altul decât acela că ne place mahalagismul. Suntem un popor balcanic, iar liderii care urlă ne sunt familiari. Căci avem nevoie de turmă să aparținem unui grup. Cum să acceptam explicațiile unui medic, când vocea răcnită a doamnei Șoșoacă ne face să ne simțim importanți? Voce care, parcă, și în copilărie o auzeam, căci, de ce nu, suntem urmașii unui sistem comunist, unde se urla mult și tot timpul. Și atunci devenim brusc experți în vaccin. Știm tot, am văzut tot, cum a fost fabricat, de ce a fost fabricat, câți oameni a omorât și, mai mult, câți va omorî. 

Trist adevăr, dar fără șanse de izbândă. Suntem captivi într-o lume a lor, pentru că, de ce să nu recunoaștem, avem prieteni din copilărie, care au devenit șoșociști. Și, pentru că nu putem spune simplu „de azi suntem pe drumuri diferite”, pentru că ne leagă amintiri, frustrări, lipsuri, îi vom accepta. Vom mai sta de vorbă cu ei, iar ei nu vor înțelege mesajul, ci vor crede că sunt speciali. Ce facem? „Ne închidem într-un cerc închis/ Ce nu permite ochiului s-admire”, spune inimaginabil de frumos Cărtărescu. Dar nu vor atrage versurile acestea de final, ci ura, nu-i așa? Ura, care a făcut ca un om așa de frumos să închidă un spital care mi-era de folos și mie, și ție....

Frumos final virtual, domnule doctor Mihai Craiu! Probabil că o lume mai bună așteaptă să îi salvați copiii. Să nu fie întâmplarea, ci binele de a fi. Minunea de a fi. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Paul check icon
    Agresivitatea antivaccinistilor este o manifestare a lipsei lor de inteligenta dovedita de altfel prin faptul ca nu se vaccinează :-D sau…, ca pun botul la argumente de genul “am auzit eu de un caz de efecte secundare grave ale vaccinului de la cumnata lu’ pretenu’ lu’ vecinu’” ignorând sutele de milioane de vaccinați care nu au nimic și ignorând faptul ca e mult mult mai probabil sa o pățești de la boala decât de la vaccin. Interesant e și motivul pentru care unii ignora toate astea, cică nu sunt suficiente studii, da’ “cumnata lu’ pretenu’ pa barba ei face mult mai mult decât toate studiile existente ca doar e “pretenu’ lu’ vecinu’”
    Cum zicea Divertis? “Cu prostia nu te poți pune, ușor te va răpune!”
    • Like 5
  • Din pacate, versurile nu sunt ale lui Cartarescu. O spune "inimaginabil de frumos" Romulus Vulpescu in poezia "In fiecare zi", insa usor altfel: "Ne reculegem într-un cerc închis/Ce nu permite ochilor s-admire;"
    • Like 0
  • Cristian check icon
    DA, perfect adevarat. Si eu am avut parte de un val de agresiune verbala pentru ca am militat pentru respectarea regulilor. Cand am spus ca este o prostie sa nu te vaccinezi a terbuit sa da afara o gramada de "activisti".
    • Like 4


Îți recomandăm

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult

RetuRO

Sunt pline rețelele sociale cu postări ale oamenilor care descriu că simt furie, frustrare, neputință, când văd deșeuri în Lacul Roșu sau lacul cu nuferi din Ipoteștii lui Eminescu, în stațiuni montane sau pe litoral. Le vedem peste tot - pe stradă, pe marginea drumurilor naționale, în tren, din tren, pe lângă calea ferată, în grădinile blocurilor, în gropile de gunoi de la marginea satelor, pe albiile pârâurilor și râurilor, în păduri.

Citește mai mult