Am testat oferta „celui mai grozav” ștrand din Drumul Taberei: șezlonguri murdare, aglomerație peste măsură și angajați care par în prima lor zi de lucru

Foto: Guliver/Getty Images

Într-unul din weekend-urile trecute, am hotărât, împreună cu soția, să mergem la „cel mai grozav ștrand” din Drumul Taberei. Bănuiam că o să fie ceva aglomerație, dar m-am bazat și pe faptul ca e ziua finalei CM și probabil că oamenii mai stau prin casele lor să vadă meciul, nu ca mine.

Calculul meu a fost absolut greșit. La ștrandul ăsta nu există noțiunea de capacitate, adică aici câți vin atâția intra. Că au loc sau n-au loc asta nu mai e problema lor. Până la urmă poți sa plătești, intri, vezi că n-ai loc și pleci acasă.

Noi ne-am încăpățânat sa rămânem și sa ne sporim stresul unei zile liniștite de duminică. Am dat vreo doua ture, niciun șezlong liber, toate scaunele de la barul din mijlocul ștrandului ocupate, toate mesele arhipline, nu era loc nici sa treci pe drumurile de acces. Am găsit într-un fund de poieniță, lângă gardul pe care îl săream când eram copil să intru fără bilet, într-o zona în care nici bazinele nu le mai vedeam, pe un pat de corcodușe coapte și căzute prin iarbă, niște șezlonguri aruncate în dezordine. Greu de găsit un șezlong mai curat, toate erau ori pline de corcodușe storcite, ori pur și simplu stricate. Am găsit unul, un pic mai curat și relativ stabil, l-am așezat lângă un pom, am pus prosoapele peste el și asta e după-amiaza noastră de duminică. Cum ar spune cineva, doi pe un balansoar.

Eu am mers în explorare, mai ales ca nu aveam pe ce să stau. Coadă la mici, coadă la bere, la bar o îmbulzeală absolut descurajatoare. Am văzut niște indivizi cu pizza la cutie, m-am gândit că trebuie sa fie undeva un loc în care se vinde. Am găsit un fel de cantină gen împinge tava în care se vindeau ciorbe, chiftele, fasole bătută laolaltă cu pizza pe care o plăteai urmând să aștepți o jumătate de oră până să o primești. Un mic haos. La bere servesc niște tineri care cred că sunt în prima lor zi de lucru, nu știu sa schimbe butoaiele, vin niște neni mai dibaci, îi ceartă, discută, se dau mari, oricum aștept o grămadă să iau o bere scumpă și proastă.

Am lăsat berea în custodia nevesti-mii, iar eu m-am dus să fac o baie. Apa nu era murdară, era rece, dar nu era murdară. Nevastă-mea nu are încredere și, ca urmare, nu face baie, de fapt ea era aproape îmbrăcată de plecare. Ma întâlnesc cu un fost coleg de gimnaziu la barul din mijlocul ștrandului, un bar circular în aer liber. Îi povestesc cât de greu am găsit un loc și el îmi spune că locul lui e pe scaunul ăla de la bar, scaun pe care nu-l părăsește sub nicio formă că-l pierde. 

Norocul nostru a venit tot de la fotbal, pe măsură ce se apropie ora de începere a meciului de care vă spuneam, oamenii plecau. Ochesc două șezlonguri mai bine plasate de unde măcar vedem bazinele și ne mutăm. Prosoapele deja le-am murdărit de la corcodușele storcite. Ma duc să-mi încerc norocul la pizza, am baftă, nu e nimeni. Cu toate că nu e nimeni, cel care încasează banii nu mă servește, pentru că tocmai s-a angrenat într-o discuție cu un coleg pe care nu pot să o întrerup. În final îi spun ce vreau, plătesc, mă duc la cei care prepară pizza care mă expediază rapid: peste o jumătate de oră. Păstrasem berea aia pentru pizza, dar e clar că s-a încălzit, măcar apa e rece. Prețurile sunt mari, prețuri pe care le-am plătit în Mamaia sau în Centrul Vechi, până la urmă ăsta ar fi trebuit să fie un ștrand de cartier, popular. Pe vremea când veneam eu aici să învăț să înot la cursuri organizate, cred că aveam vreo nouă ani, nu era așa multă lume și nu era așa scump.

În bazine nu se poate înota, e multă lume, trebuie să te ferești să nu-ți sară cineva în cap sau să nu te plesnească vreunul care insistă să înoate.

Între timp s-au eliberat bine locurile de pe șezlonguri, am ajuns în felul asta pe rândul al doilea. Mi-am luat și pizza, am băut berea caldă, a început și finala...

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp