Am văzut măsurile luate în Norvegia, Suedia, Danemarca, în „interesul superior al copilului”. În România ce măsuri se iau?

Foto: Profimedia

Iarăși cultele neoprotestante sunt un subiect de discuție. Faptul că iau enoriași din Biserica Ortodoxă mă interesează puțin spre deloc, faptul însă că încalcă legea mă interesează mult mai mult.

Am văzut un grup de șase fete la Arad intrând într-un Mc. Le-am recunoscut imediat, haine ca la 1800, fuste lungi până la pământ, nemachiate absolut deloc, niște coafuri de pe vremea coloniștilor americani, închise până-n gât, priviri sfioase, rușinoase, în pământ, dar totuși curioase. Tinerețea își cere drepturile fără să țină cont de religie sau educație. M-am mirat că le-am văzut într-un asemenea loc consumerist, exponent al capitalismului modern atât de detestat. Aveau un fel de stânjeneală, se înghesuiau una în alta și râdeau fără motiv, o bucurie copilărească atunci când descoperi ceva nou. Prin contrast, celelalte fete erau reținute, plictisite, obișnuite, sigure pe ele, neimpresionate de nimic, îmbrăcate potrivit zilelor pe care le trăim.

Chiar am avut o discuție cu soția mea despre destinul acestor copii, adolescenți, tineri, care se nasc în familii de „pocăiți”. Ei n-au posibilitatea să aleagă, se nasc în religia respectivă, primesc educația corespunzătoare religiei, sunt admonestați și îndrumați conform regulilor specifice. Noi, ceilalți, nu trebuie să ducem această luptă suplimentară. În plus, tinerii din comunitățile de pocăiți suferă de marginalizare, de discriminare, de bullying. Dacă părinții lor au avut posibilitatea să aleagă, li s-a prezentat religia asta ca fiind singura adevărată, poate au avut chiar interese materiale, poate au avut doar convingeri spirituale, dar ei au avut posibilitatea să aleagă, copiii lor nu. Ei se nasc direct în cultul respectiv. Poate părinții lor au luat decizia de a trece la pocăiți după ce și-au trăit viața în lume, tinerețea, copiii lor nu au această șansă.

Adolescenții îi judecă aspru pe adulți, asta se întâmplă indiferent dacă ești sau nu pocăit. Sunt foarte convins că și adolescenții pocăiți își judecă părinții, mai ales pentru decizia lor de a se converti. Mulți merg la școli de masă, se întâlnesc acolo cu alți copii, care nu au restricții precum ei. Este destul de evident că în sufletul acestor copii se dă, la un moment dat, o luptă, de ce alții sunt altfel ca mine, de ce eu și familia mea suntem diferiți? Părinții și-au pus o platoșă, repetă ca o bandă stricată că ei sunt Calea, Adevărul și Viața, cu toate astea, copiii nu pot fi forțați să gândească la fel. Eu îmi aduc aminte cât de traumatizante au fost niște întâmplări banale, la vremea respectivă, o petrecere la care n-am fost invitat, o pereche de pantofi pe care nu mi-am permis-o, o excursie la care n-am participat. În situația acestor copii, lucrurile astea sunt mult amplificate, pentru că ei sunt izolați complet de lumea din afară.

Și încep să apară întrebări, de ce colegul are hainele alea, de ce colega se machiază, de ce au telefoane, de ce fumează, de ce merg la cluburi, la festivaluri, de ce eu n-am voie? Mai există și sentimentul ăla foarte puternic că pierzi ceva important din viață, că rămâi incomplet, dacă nu trăiești și experiența aia.

Cam acesta a fost și contextul conflictelor din țările scandinave dintre familiile de penticostali și autoritățile statului. În familii cu câte cinci copii, fetele s-au dus la școală și au declarat că sunt abuzate, bătute, că nu au voie la telefoane mobile, la machiaje, așa cum au colegele lor. Acest lucru este un abuz.

De aici, comunitatea religioasă a pocăiților a pornit o campanie murdară de denaturare a adevărului. Dar nu asta contează.

Întrebarea mea este următoarea, am văzut cum se procedează în țările scandinave: cum se procedează într-un caz similar în România? Ce fac autoritățile dacă un copil dintr-o familie de ’’pocăiți’’ reclamă faptul că e abuzat, că e supus regulilor bisericești stricte pe care el nu le acceptă?

Am văzut că se tot vorbește de interesul superior al copilului, și în România, și în țările scandinave. Am văzut măsurile luate în Norvegia, Suedia, Danemarca. Ce măsuri se iau în România, în numele interesului superior al copilului? Niciuna.

La noi se ajunge să descoperim cazuri de copii ținuți în lanțuri precum animalele. La noi, drepturile copiilor sunt facultative. Am citit astăzi o știre că un copil de 4 ani a fost mâncat de câinii de la stână. Nu există în realitate niciun fel de interes superior al copilului, există doar o societate mimetică, care a copiat niște instituții, niște legi, care a dat câteva locuri de muncă și care nu e capabilă să reacționeze la nimic.

Despre asta e vorba, pentru că prevăd că vom avea iarăși discuția interminabilă despre familia Botnariu și familia Samson. Familia Botnariu și familia Samson să facă bine să trăiască în Rusia, acolo încă mai există comunități de fundamentaliști ortodocși care critică capitalismul putred. Să meargă în pădure sau în pustie. Nu e vorba de un conflict între Est și Vest, e un conflict între nou și vechi, între viitor și trecut, simplu ca bună ziua.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp