Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Am vrut să cumpăr pâine din ungurime și nu mi-au dat! O legendă populară, dar falsă

Pâine scoasă din cuptor

Foto - Inquam Photos/ Octav Ganea

Când eram mic, am fost undeva, în Harghita sau în Covasna, iar femeia de la magazinul de pâine nu a vrut să ne servească, pentru că am cerut în limba română. Sună familiar? Cu toții am auzit povestea asta și am crezut-o. Și ni s-a părut revoltătoare. Pe unii dintre noi ne-a făcut să ne simțim umiliți, auzi frate, ce am ajuns să pățim, în țara noastră!. Iar unii dintre noi, am asimilat-o atât de profund, încât am ajuns să o relatăm la persoana I, ca pe o experiență proprie.

În realitate, povestea asta este bineînțeles o legendă. Desigur, ca orice legendă, are probabil și un sâmbure de adevăr. E posibil să se fi întâmplat în realitate, chiar de câteva ori, această situație. Însă, similitudinea detaliilor și copleșitoarea frecvență a apariției ei, decredibilizează corespunzător întreaga legendă. Toți știm pe cineva care se jură că i s-a întâmplat lui, exact așa. Cumva, parcă toți cei care au ajuns vreodată în ungurime au pățit-o, iar coincidența e că tuturor li s-a întâmplat în magazinul de pâine.

Niciunul dintre povestitori nu a pățit asta atunci când s-a dus să-și cumpere țigări, shaorma sau biscuiți. Nu li s-a întâmplat această situație neplăcută, de a fi efectiv refuzați, nici la hotel, nici la restaurant, nici la gară. S-a întâmplat mereu și specific la magazinul de pâine. Ai zice că toți românii care tranzitau județele ungurești aveau o unică mare necesitate: pâinea.

Să nu vrei să vinzi pâine sau orice alt produs unui client, pe motive etnice, este o absurditate economică. Comerțul a existat cu mult înaintea împărțirii ideologice a oamenilor în popoare. E adevărat, mai sunt câțiva consumatori ofticoși care nu vor să cumpere de la magazinele altor naționalități. Însă vânzătorii vând oricui plătește, nu te întreabă ce neam ești, pentru că discriminarea etnică nu are niciun sens în comerț. Așadar, întreaga poveste cu refuzul disprețuitor al vânzătoarei unguroaice pare scornită sau oricum cusută cu ață albă.

Totuși, pentru a demonta complet această legendă, voi încerca și o demonstrație prin metoda reducerii la absurd. Să admitem că această acțiune chiar ți se întâmplă. Ai intrat într-un magazin de pâine din Odorheiu Secuiesc, te uiți la vânzătoare și îi spui în limba română: “Aș dori o pâine!”. Iar ea te ignoră. Ce faci?

Probabil insiști, repetând cererea, apoi, înțelegând că femeia nu pricepe, începi să faci instinctiv niște gesturi ilustrative, cum ar fi să indici produsul dorit cu mâna, apoi să arăți pe degete numărul de unități dorite. Nu mai contează în ce țară ești, tu vrei doar să iei pâine. Cât de greu poate fi să explici că vrei o pâine într-un magazin de pâine? Sunt atâtea alte mijloace neconvenționale de comunicare, atunci când limbajul verbal nu funcționează. Poți fi creativ, poti desena sau poți încerca o limbă internațională. Însă, oricum, nu te superi și pleci fără pâine.

Desigur, dacă ne străduim să deslușim mesajul subliminal anti-maghiar, indus de legendă, înțelegem că nici pentru achizițiile cele mai elementare, cum ar fi pâinea, ungurii cei dușmănoși nu vor să ne ajute, pe noi românii. Dacă suntem hateri, putem înțelege și că limba noastră latină îi calcă pe nervi pe nesuferiții etnici maghiari. Dar aceste sugestii sunt bineînțeles false. Iar această legendă se încadrează și ea în mitul popular, dar la fel de fals ca și legenda, al ungurilor cei urâcioși.

Personal, am o poveste mai interesantă decât legenda de mai sus, petrecută tot într-un magazin de pâine. La Arnhem, în Olanda, la magazinul de pâine din cartier, vindea un tânăr cu sindrom Down. Uneori înțelegea destul de bine ce doreau clienții și îi servea prompt. Alteori se bloca și părea pierdut. Atunci, clienții indulgenți, îi zâmbeau și repetau sacadat cererea, pentru ca el să înțeleagă. Alteori îl ajutau să încaseze, să calculeze restul sau să mânuiască pungile. De fapt, unii clienți îi făceau toată treaba. Iar astfel, tânărul cu sindrom Down era integrat în comunitate, avea job, deși, sincer vorbind, treaba i-o cam făceau clienții. Însă angajatul era îndrăgit, era eficient și nimeni nu îl păcălea la bani. N-am auzit de vreun client revoltat de faptul că vânzătorul nu înțelegea chiar toate cererile.

Prin locurile pe unde am călătorit prin lume, am comandat in zeci de limbi și dialecte pe care nu le cunoșteam. Am făcut deseori și puțină gimnastică, adică am gesticulat ridicol sau am imitat sunete de animale, ca să mă fac înțeles. Dar am reușit până la urmă să comunic ce vreau, iar vânzătorul a fost mereu bucuros să mă servească. Și cu experiența pe care o am, mi-e imposibil să cred că lucrurile au stat vreodată altfel, tocmai în magazinele de pâine din Covasna sau Harghita.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Nicu check icon
    Am fost de multe ori în secuime , am făcut cîteva revelioane la Tușnad . recent am petrecut câteva zile la Sovata și la Praid .
    Nu mi s-a întâmplat să fiu refuzat sau ignorat de vânzători sau ospătari , chiar dacă vorbeau românește cu ceva dificultate .
    Am auzit și eu de mai multe ori povestea cu pâinea și cu ”Nem tudom” , de câteva ori de la persoane care sigur au preluat-o și o prezentau ca pe o experiență proprie .
    Nu este exclus să se întâmple și astfel de situații dar nu cred că pot fi puse întotdeauna pe seama unei atitudini șovine.
    Poate fi vorba și de necunoașterea limbii române sau , pur și simplu , de nesimțire.
    În 2007 am mâncat la o terasă de pe malul Lacului Roșu.
    După ce a venit comanda am vrut să mai cer ceva . Patroana localului venise cu două potăi care s-au încăierat în mijlocul localului după care a adunat în jurul ei tot personalul și stăteau la palavre , fără să le mai pese de clienți .
    M-am servit singur din vitrine cu sucuri , apă și snackuri pentru copil .
    Ospătarul habar n-avea , atunci când a venit cu nota.
    Ar fi meritat să nu-i spun.
    Patroana era româncă . Și ospătarii.
    • Like 2
  • Mirea check icon
    Trist că românii noștri răspândesc legende, se dau loviți în românism, dar ei nu știu să scrie... Jalnic și jalnici!
    • Like 2
    • @ Mirea
      andrei andrei check icon
      Și triști ăștia ca tine care degeaba știu să scrie daca sunt analfabeți funcțional. 45% parcă sunteți care citiți un text și nu îl înțelegeți.
      • Like 1
  • Buna seara,
    si eu am patit aproximativ asta, dar nu era vorba despre paine ci despre cartofi.
    Ma rugase bunica mea (D-zeu sa o ierte), la vremea respectiva eram agent de vanzari lentile si rame de ochelari, sa-i cumpar un sac de cartofi.
    M-am oprit in fata unei curti care avea cartofi la sac (nu imi mai aduc aminte exact daca eram in CV sau HR), dar, in momentul in care am intrebat (in Romana) despre pretul unui sac de cartofi, am fost intampinat cu celebrul “nem to dom” (scuze, nu stiu scrie in Ungureste), drept urmare nu am putut cumpara acel sac de cartofi.
    Nu sunt “nazist”, antisemit, rasist sau alte cuvinte asemenea, dar nu am inteles nici atunci, nici acum, acel comportament.
    In ceea ce ma priveste, suntem fiinte umane cu totii, indiferent ca suntem ortodocsi, catolici, budhisti, musulmani, Romani, Unguri, Arabi, etc…… si ar trebui sa traim viata pe care ne-a dat-o Dzeu, Allah sau Buddha, etc, una singura dealtfel pe acest Pamant, incarcand sa lasam ceva bun in urma noastra.
    • Like 0
  • andrei andrei check icon
    am patit asta, dar era vorba de mustar. si nu cred ca in maghiara se zice la fel pentru mustar. totusi e ciudat ca nu stiu romana si traiesc in romania. ii dezavatajeaza
    • Like 1
    • @ andrei
      Mirea check icon
      Mai ciudat e că sunt mulți ca tine care se dau rotunzi în românism dar nu știu să scrie corect în limba română! Grav!
      • Like 1
    • @ Mirea
      andrei andrei check icon
      Arăta unde m-am dat rotund sau aștept scuze, copile
      • Like 0
    • @ andrei
      A, deci nu crezi? Și voilà, ai și tu dreptate. Se zice MUSTÁR.
      Chiar nu-i la fel, îi litera aia ciudată cu liniuța peste A.
      Că se pronunță practic identic? Sper să nu te deranjeze acest amănunt nesemnificativ.
      Acum ai prilejul să ne povestești ce ai pățit de fapt… :D
      • Like 1
    • @ Bíró Zoltán
      andrei andrei check icon
      Daca se zice la fel inseamănă că nu a vrut să îmi vândă muștar. Da, ai dreptate, e mai interesantă povestea așa.
      • Like 0
  • Ion check icon
    Susțin mesajul acestui articol dar în realitate s-a întâmplat cel puțin odată, pe la inceputul anilor 90 în Harghita sau poate a fost doar o neînțelegere...Și mai e alt mare mit cel în care o familie de romi ținea caii în casă în timp ce ei stătea în cortul din curte(Cârlomanu, Teleorman!). Și asta s-a întâmplat tot cel puțin odată... Din fericire nu mai suntem în anii 90 și am mai evoluat de atunci deși dacă ne uităm pe net și în sondaje nu s-ar spune.
    • Like 1
  • OvidiuR check icon
    Situatia ca in Harghita sau Covasna nu esti servit daca vorbesti romaneste este total falsa este doar o legenda. Am avut ocazia ca timp de 5 ani o sa ptamina pe luna sa mi-o petrec in aceste doua judete, eram in delegatie, si pot sa spun ca niciodata nu s-a intamplat sa nu fiu servit, apostrofat din motivul ca vorbesc romaneste.
    Pot sa va povestesc doua situatii: intr-un magazin cand am ajuns la casa de marcat doamna a inceput sa vorbeasca in maghiara eu am rugat-o sa imi spuna in romana pentru ca nu inteleg, in acel moment doamna si-a cerut scuze a vorbit in romana si mi-a explicat ca nu a fost cu intentie doar ca asa sunt ei obisnuiti. A doua situatie a fost intr-o cantina doamba care m-a servit nu vorbea romana iar cand a vazut ca nici eu nu vorbesc maghiara a chemat o colega care vorbea romana sa ma serveasca. Parerea mea este ca aceste legende sunt lansate de politicieni care dupa cum stim au diferite interese.
    • Like 0
  • Copil fiind in Bucuresti-ul pre-89, mi s-a intamplat NU O DATA ca vanzatoarele sa ma ignore in magazinele de cartier, fara a putea invoca vreo bariera etnica, lingvistica sau de alta natura.
    Ce vreau sa spun cu contra-anecdota mea este ca lucruri se intampla in lumea asta, dar depinde de noi cum le folosim pentru a intelege mai bine lumea, sau pentru a ne hrani prejudecatile.
    • Like 3
    • @ Probatio diabolica
      Mirea check icon
      *Bucureștiul se scrie fără cratimă, românule "verde"!
      Vânzătoarele te-au ignorat pentru că nu puteau să se dezobișnuiască de "statut"!
      În timpul comunismului vânzătoarea era "regina" cartierului, dacă aveai nevoie de ce vândea ea acolo, trebuia să te rogi de ea, ea îți făcea un "favor"!
      • Like 0
    • @ Mirea
      Tot ce spui tu aici este valid. Sigur ca sunt lucruri care se intamplau, si nu numai mie. Dar pentru fiecare situatie cand o vanzatoare a refuzat sa serveasca un client, au fost infinit mai multe situatii in care clientul a plecat satisfacut.
      A alege sa generalizezi exceptia, in loc sa-i accepti raritatea, este ceea ce eu as numi prejudecata.

      In al doilea rand, poate scrisul meu e oribil din punct de vedere literar, dar inseamna asta ca argumentul meu e gresit?
      • Like 1
  • Sunt din Harghita, nu știu nici un cuvânt în maghiară și nu am avut niciodată această experiență. Nu am nicio cunoștință despre astfel de situații, așa că confirm tot ce a fost menționat mai sus.
    • Like 0
  • RazvanP check icon
    Mie mi s-a întâmplat, la Târgu Secuiesc, în '89, fix la magazinul de pâine din centrul orașului, doar că am vrut biscuiți. Eram adolescent pe vremea aceea, n-am luat-o personal, pur și simplu am presupus că n-a înțeles ce vreau, am luat un pachet direct de pe tejghea, i-am dat banii și gata. Ulterior, post-89, nu mi s-a întâmplat să-mi refuze careva banii, nici în Secuime nici la Budapesta. Banii n-au nici miros nici naționalitate.
    • Like 1
  • Emil check icon
    Povestea este din pacate adevărată... am trăit asta pe pielea mea de doua ori nu o dată la distanță de cativa ani și-n locuri diferite din HarCov!
    Nu vreau sa intru în detalii ca și acum mă enervează când îmi aduc aminte cum am fost tratați în tabăra de personalul maghiar... si ce vorbeau despre noi în maghiara cezand ca nu înțelegem (aveam câțiva colegi din familii mixte care știau maghiară le era rușine sa ne spună ce se discută în jurul nostru... )
    A treia oara nu mă duc de buna voie unde nu sunt bine primit ca om în primul rând și ca român în al doilea rând.
    În altă ordine de idei am bătut lumea întreaga și am văzut și oameni buni și oameni mai puțin buni dar până una alta civilizația occidentală este cea mai toleranță și un model de urmat (nu e perfectă dar altceva mai bun nu prea e...)
    Dacă istoria ar fii scrisă asa cum a fost multora le-ar fii rușine cu strămoși lor apropiați... recomand o excursie prin Prundul Bârgăului (mai sunt și alte locuri unde va puteți documenta despre cum e cu relațiile dintre cele două comunități)
    • Like 0


Îți recomandăm

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult

Testat e Hot

Vreau să vă arăt azi un program inedit de educație la firul ierbii: el începe chiar pe pajiștea a două festivaluri care atrag în fiecare an zeci de mii de tineri și își propune să fie un fel de curs introductiv într-o materie pe care școala românească se jenează să o predea.

Citește mai mult

BT Go

Într-o eră în care tehnologia avansează rapid, IMM-urile sunt nevoite să adopte rapid inovații digitale pentru a rămâne competitive și a profita de oportunitățile de pe piață. Serviciile care simplifică birocrația permit antreprenorilor să se concentreze pe inovație și dezvoltarea afacerilor lor.

Citește mai mult