Apără România!

Foto: Profimedia Images

În seara de 7 mai 1986, pe un stadion din Sevilla, timpul părea suspendat. Într-o Europă încă împărțită de ziduri și tăceri, o echipă din Est reușea imposibilul: câștiga Cupa Campionilor Europeni. Patru penalty-uri, patru parade. Helmut Duckadam nu a apărat poate doar o poartă, cu talent, curaj și o stăpânire de sine aproape matematică - performanța sa și a echipei era cu mult mai mult decât însemnătatea unui meci câștigat.

Astăzi, România se află în poarta istoriei.

Dar nu în fața unui balon, ci în fața unui val. Dezinformare, extremism, izolaționism – toate acestea își fac loc în discursul public, uneori cu hainele seducătoare ale salvării. Iar românii au de ales: cedează sau apără. Se retrag sau votează.

18 mai 2025. România are ocazia de a trimite la Palatul Cotroceni nu neapărat un președinte, cât un semnal cu valoare de simbol. Putem arăta că nu confundăm forța faptelor cu zgomotul. Că - în locul celor care promit cu voce tare nimicul ambalat în cuvinte vagi, dar aparent mari - alegem un om care a dovedit în tăcere: dublu medaliat cu aur la Olimpiada Internațională de Matematică, o minte formată în rigoarea științei și responsabilitatea meritului. Un om cu doctorat în Matematică făcut la Sorbona.

Într-o lume în care liderii par tot mai des aleși pentru cât de bine joacă un rol, România are pe buletinul de vot o persoană care ar putea transforma știința și educația în politică de stat. Și nu statul, prin toate instituțiile sale, în spectacol.

Trăim un moment de cotitură. În 1989, Paris Match publica pe prima pagină imaginea lui „Gavroche de România”, adolescentul ridicat pe umerii dorinței de libertate și democrație. Atunci, străzile spuneau ce urnele nu reușiseră. Azi, urnele pot spune ce nu mai pot zice rețelele în gălăgia asurzitoare: că România refuză să devină un caz pierdut. Că poate fi un exemplu.

Nu putem fi condamnați la frică și nici la imitarea celor care se închid între granițe mentale și fizice, intimidați de cei care țipă mai tare.

Dar putem alege deschiderea, competența, discernământul. Putem arăta că patriotismul nu se strigă cu lozinci „noi contra lor”, ci se poate traduce prin „împreună, pentru mâine, pentru copiii noștri”.

Putem rămâne pe margine, sau putem apăra poarta imaginară a țării de cei care unii vor să înscrie golurile izolaționismului, extremismului și violenței.

Helmut Duckadam a apărat patru lovituri de la 11 metri care păreau de neoprit. Copii fiind, unii dintre noi, urmăream la televizorul alb-negru și trăiam emoția acelui „Apără Duckadam!!!”.

România poate apăra în aceste zile un ideal – cel al unei societăți educate, conectate, decente, care nu se lasă pradă fake-news-ului, analfabetismului funcțional, violenței în toate formele sale.

În 19 mai dimineața, titlurile ziarelor vor face înconjurul lumii. Ar putea să sune așa: „În fața contaminării cu fake news, dezinformare, conspirații, violență, extremism - sistemul imunitar al poporului român a răspuns: România este singura țară din lume care și-a trimis în fruntea statului un om de știință, un dublu medaliat cu aur la Olimpiada Internațională de Matematică”.

Ușor nu va fi după 18 mai 2025, dar asumarea responsabilității fiecăruia dintre noi e un semn că suntem capabili să înțelegem că situația României nu e cauzată de fiecare dată de alții. Nu toate nerealizările personale sau lipsa de acțiune în momente decisive au fost provocate de oamenii politici.

Îți trebuie curaj să te raportezi cinstit la tine însuți- prima ieșire din hău este când îți dai seama că lucrurile depind în primul rând de tine și să recunoști asta.

Miracolele nu se produc jucându-ne soarta individuală și colectivă la păcănele. 

O casă nu se repară arzând din temelii comunitatea.

Evoluția nu se întâmplă trăind în iluzia unui câștig imediat, ci prin muncă și constanță. Rezultatele lui David Popovici nu se obțin mergând la bazin din când în când, sperând că adversarii vor avea o zi proastă sau indigestie în ziua competiției.

În 18 mai, România e în fața unui recensămțnt: haideți să (ne) numărăm la vot câți oameni decenți, alfabetizați funcțional și muncitori avem. 

Medicina nu se învață pe Tik-Tok, de la șamani care ne predau cum să ne tratăm de cancer sărind într-un picior, cu un deget într-o ureche și un pahar de ceai în mâna dreaptă. Medicina se învață după minimum un deceniu în facultăți, rezidențiate, practică, specializări și cursuri.

Judecătorul nu poate da sentințe de la prezidiu după o noapte de binging, la seriale pe Netflix, cu seriale despre avocați. 

Dascălul nu poate ajunge la catedră după două cursuri pe net, ca să le predea copiilor noștri arta secretă a numerologiei în obținerea notelor mari la examene.

Apără poarta, România!

E singura cale să rămâi în joc. 

Acolo unde alții inventează roboți, explorează universul și unde copiii lor visează, din fața unui microscop, să găsească leacul marilor boli ale omenirii.

P.S.

Despre Helmuth Duckadam, mănușile sale și momentul de grație al României vorbește, în clipul de aici, premierul Poloniei, Donald Tusk. 

În limba română.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp