Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Aș lucra într-o școală de stat, dacă...

scoala--

Foto: Guliver/Getty Images

Aș lucra într-o școală de stat, dar cu următoarele condiții:

1. Directorul să-mi fie partener, nu șef, să fie un exemplu de profesionalism și integritate. Vreau să-l pot vedea predând, să predau în echipă cu el (nu contează dacă predăm aceeași materie sau nu) și să mă mentoreze când am nevoie. Același director să pună sarcinile administrative pe locul trei, după copii și profesori. L-aș susține oricând să nu lucreze pentru hârtii, ci pentru copii, să susțină o atmosferă relaxată, dar cu preocupare reală pentru calitate! Să nu-i cerem permisiunea pentru fiecare decizie, ci să ne consultăm permanent – noi să avem încredere în el și el în noi! Să ne creăm propriul set de reguli, să ne asumăm responsabilitatea de a face din școala noastră un loc în care învățăm continuu.  

2. Inspectorii și ARACIPul să reducă la minim stratul de hârtii, să aibă echipe de profesioniști care lucrează cu copiii, profesioniști cu o inteligență emoțională peste medie. Să vină în școli când sunt solicitați și să ofere sprijin. Să nu mai existe controale, plocoane, aere de superioritate în fața profesorilor – să eliminăm inspectorul care vine la teatru în loc să vină la școală: aranjat și coafat, pe tocuri/cu papion și cu rujul până la urechi, în vreme ce elevii aproape că nici nu suflă. Școala e pentru copii. Nu pentru directori, profesori, inspectori sau miniștri. Școala e pentru copii! (niciodată nu voi spune acest lucru de suficient de multe ori)

3. Copiii să învețe într-un singur schimb și numai dimineața, școala să fie mereu curată, dotată cu tot ce e necesar și un mediu sigur și plăcut pentru toți. Să putem găzdui evenimente pentru comunitate ori de câte ori este necesar, cluburi pentru copii, părinți și bunici. Să putem celebra reușitele alături de copii, profesori, părinți – să dăm petreceri, să organizăm spectacole, să strângem fonduri pentru orice nevoie identificată. Școala este doar o societate la scară mai mică.

4. Să existe buget pentru specialiști (psihologi, logopezi, profesori de sprijin și asistenți) care oferă sprijin punctual copiilor și profesorilor. Dacă observ că unii copii/colegi au dificultăți să nu mă împiedic de hârtii și restricții de buget. Dacă intervenim rapid putem evita probleme mai mari mai târziu. 

5. Să predau fără limitări: să pot ține ușa clasei deschisă, iar zgomotul produs de învățare să nu deranjeze pe nimeni (mai ales direcțiunea), să-mi pot desfășura orele de engleză oriunde (pe hol, în sala de sport, în curte, la muzeu, pe stradă) și oricând (mă sugrumă ideea de săptămână altfel – o săptămână e prea puțin și mult prea standardizată pentru gusturile mele), iar cu toate astea să nu se considere că vreau să ies în evidență cu ceva. O fac pentru copii, cu acordul lor și chiar ca urmare a dorințelor pe care ei și le exprimă.

6. Să pot decide singură care sunt nevoile de pregătire continuă, să pot identifica furnizori de cursuri și costurile să fie acoperite de școală. Nu vreau credite, nici măcar diplomă, vreau ca cei care vor să-mi verifice pregătirea să mă vadă predând. Mi-ar plăcea să discut nevoile mele de pregătire cu colegii și să ne specializăm pe subgrupe, apoi să facem schimb de cunoștințe. O echipă în cancelarie va ști să inspire spiritul de echipă printre copii.

7. Să colaborez cu profesori din alte școli, să ne vizităm, să facem proiecte împreună, să ne sprijinim în găsirea de soluții creative și sustenabile pentru comunitățile noastre, pentru țară. Să-i învățăm să gândească global și să acționeze local – ei sunt viitorul nostru.

8. Să pot combina materia mea cu alte materii, după interesele copiilor – muzică și engleză, sport și engleză, istorie și engleză, orice și engleză. Câtă vreme copiii vor comunica fluent în limba engleză și nu vor avea teama de a greși pentru mine e o mare victorie.

9. Vreau să decidem cum ne notăm copiii – o notă pe semestru e suficientă, copiii să se concentreze pe învățare autentică, nu pe note. N-o să-i întrebe nimeni ce note au luat, mult mai important e ce știu! Aș putea combina lejer evaluarea formativă (feedback, auto-evaluare, evaluare între colegi) cu evaluarea sumativă (o notă la finalul semestrului) , astfel încât fiecare copil să știe care este nivelul lui și ce are de făcut pentru a continua creșterea. Să-mi pot evalua copiii obiectiv, cu sprijinul celorlalți profesori din echipa școlii.

10. Să simt că e întotdeauna timp pentru ce contează: să mă pregătesc, să cresc continuu, să ascult părerile comunității noastre. Să nu mă mai simt hăituită de propria profesie.

În aceste condiții, cu siguranță n-aș fi singura care ar intra în sistem. Nu, nu e un gând prea îndrăzneț. Poate fi un proiect pilot într-o școală, poate fi testat și măsurat de cercetătorii facultăților de profil din România. Dacă funcționează, dăm vorba mai departe. Dacă nu, vedem unde scârțâie și mai reglăm. Mi-e greu să cred că nu s-ar găsi școli și profesori care să încerce o altfel de abordare, iar dacă și ISJ-urile și ARACIPul s-ar mobiliza, chiar nu văd ce ne mai lipsește!

Ce credeți, merită efortul? 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • check icon
    Eu aș lucra într-o școală de stat dacă n-ar fi de stat: adică să-mi stabilesc eu ”programa” și șă-mi aleg eu cursanții!!
    • Like 0
  • Excepționale idei!
    • Like 0
  • Ca fost elev pot sa spun ca schimbul de dimineata totdeauna mi-a fost cel mai antipatic. In rest cu unele idei sunt de acord sau macar mi se par plauzibile, cu altele mai putin.
    • Like 1
    • @ Jonn Jonzz
      check icon
      Dimineața e oricum nașpa: oamenii normali nu se pot concentra pînă nu se trezesc ”de-a binelea”!
      • Like 1
  • 1. Am avut profesori care erau si directori. Nu recomand, intarzie la ore, ba uneori nu vin deloc.

    2. Suna bine, sa fie.

    3. Foarte frumos, da' de unde bani? Concret, nu cu abureli de genul "nu mai construim biserici" sau "se va fura mai putin", ca stim ca asta nu se va intampla niciodata.

    4. Sa existe, da' iar intreb, de unde bani? Si cum se poate implementa asa ceva in mediul rural? Sau aia nu conteaza?

    5. Cred ca majoritatea limitarilor enumerate sunt de bun simt daca stam sa ne gandim de ce nu e bine sa facem ora de engleza pe strada, fara aprobare, doar ca asa i s-a "sculat" doamnei profesoare.

    M-am oprit aici cu cititul articolului, prea multe aberatii. E destul de clar ca autoarea n-are nici cea mai vaga idee in legatura cu situatia reala din scolile din Romania.
    • Like 3
  • Ati identificat nevoile învățământului de stat perfect . Va felicit !
    • Like 0
  • Vad ca autoarea vrea sa-i invete pe copii "orice si engleza". Dar cu limba romana cum ramane ? Sau ne multumim cu o dancila care vorbeste perfect engleza dar nu stie romaneste ?
    Pentru ca sa-i ofere cineva autoarei atatea drepturi, ar fi trebuit sa se faca remarcata in prealabil prin oarece 'succesuri' in educatie. Momentan, nici nu e clar ce meserie are.
    • Like 3
    • @ Vaman Georgeta
      Doamna care a scris textul este profesor de limba engleza ( se intelege foarte clar din text).
      • Like 0
  • Înțeleg din articolul de față că învățământul privat are tot ce-i lipsește învățământului de stat. În acest caz soluția este cât se poate de simplă: desființăm învățământul de stat, iar alocările bugetare pentru educație se vor transfera către fiecare copil de vârstă școlară. Numai că nici în învățământul privat lucrurile nu stau chiar așa. Există în România învățământ obligatoriu și gratuit și în același timp nonsensul de repetenție, examen de capacitate la terminarea clasei a-VIII-a ( sic ! ) la care se verifică numai matematica, limba română și limba maternă ( celelalte discipline pentru ce mai sunt în programa școlară ?!? ). Avem în România învățământ universitar și politehnic de stat și privat unde principala grijă a studenților este „să nu-i calce tramvaiul” pentru a absolvi, iar pentru rectorate și decanate principala piedică o reprezintă rata de promovabilitate la bacalaureat. Oricum, educația s-a transformat într-o afacere fără nici o legătură cu interesul elevilor trâmbițat de cei care au interes mercantil în această afacere ( manuale, materiale „ajutătoare”, material didactic, , construcții și modernizări de construcții, programe de (de)formare continuă a cadrelor didactice, mijloace de transport a elevilor, cornul și laptele/miere/o masă caldă, școli postliceale, diplome de master și doctorale ).
    • Like 3
    • @ Voicu Nicolae
      check icon
      ”Înțeleg din articolul de față că învățământul privat are tot ce-i lipsește învățământului de stat”
      Vă urmăresc de mult timp (ca pe un jucător ce înscrie auto-goluri în fiecare meci)
      Credeți-mă, nici acum nu știți unde e poarta în care vă doriți să ”înscrieți”!
      • Like 0
  • Superbe idei. Ce minunat ar fi sa existe asemenea scoli in Romania.
    Eu lucrez intr-o scoala in Germania si sunt multumita. Viata scolara se apropie de scenariul prezentat de articol. Nu stiu daca as fi putut preda intr-o scoala in Romania in situatia actuala. Imi pare rau pentru elevii nostri...
    • Like 1


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult