Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Atât de tare îmi este frică...

Femeie pe stradă Foto - Eugenio Marongiu/ ImageSource/ Profimedia

Foto: Eugenio Marongiu/ ImageSource/ Profimedia

M-am trezit astăzi cu un sentiment de neputință teribil. Cu un sentiment de final de lume și de istorie, așa cum o știm noi. Pentru că dincolo de reflexul de a-mi scutura capul și a-mi zice că sunt infatuată imaginându-mi că așa trebuie să se fi simțit și pentru alții „darkest hour”, este sigur în jurul meu și în mine un presentiment oribil de și mai nasol.

Sunt bucăți și niciodată nu m-am simțit mai neputincioasă pentru că nu înțeleg ce ni se întâmplă și, dacă nu înțelegi în profunzime ceva, eu cred că nu ai nici cum repara. Nu este despre un candidat sau altul provocând sfârșitul lumii, nu asta este.

Sentimentul de neputință și de disperare îmi vine din locul în care este societatea, din felul în care am impresia că cineva ne împrăștie, învrăjbește, apoi încrâncenează și desparte unul de celălalt în poli opuși, incapabili de apropiere sau de vorbit unul cu celălalt. Trebuie să fii ignorant sau să nu ieși din casă ca să nu vezi în ce hal ne-au adus vremurile și unii cărora le convine o societate ruptă.

E oribil și faptul că știu că fix (o parte din) oamenii și partidele care ne-au adus acum aici, la care am urlat în ultimii ani să se reformeze sau să nu își mai bată joc de speranțele oamenilor, fix alea sunt opțiunea rațională acum. Și da, disperarea mea vine din faptul că în vremuri de inflamare nimeni nu judecă și alege rațional.

Mi-e frică. Mi-e frică pentru că toată viața mea de adult a fost construită pe credința că România e o țară europeană care încet-încet își regăsește locul în lumea din care a fost deviată de legionarism și de comunism. Toată viața și relațiile mele sunt construite pe credința că există o înțelepciune colectivă mare în țara asta și că oamenii au un bun simț care o să îi facă să aleagă astfel încât să nu ne ducem chiar naibii. Ca la Vadim vs Iliescu, ținându-se de stomac și de nas. Ca la o casă în care îți plouă – repari acoperișul, nu dai foc la casă.

Și astăzi mă hăituiește gândul că am greșit, că poate optimismul ăsta al meu, pe care eu îl credeam așezat și pragmatic, e o prostie, că de fapt poate am făcut alegerea greșită, că poate trebuia să găsesc și eu un rost în afara ăstuia în care mă iluzionez că îi fac pe oameni să fie mai buni cetățeni. Nu știu dacă e momentul de lamentări acum, dar am obosit.

Nu am renunțat în viața mea la ceea ce mi s-a părut că e o luptă, mai ales când e foarte greu. Dimpotrivă, atunci m-am încăpățânat mai mult să încerc tot, să încerc orice. Când am văzut prima dată citatul lui FDR cu mai presus de toate, încearcă ceva!, am zis că nu am auzit niciodată ceva care să rezoneze mai bine cu ce fel sunt („It is common sense to take a method and try it. If it fails, admit it frankly and try another. But above all, try something”).

Doar că azi am senzația asta că nu există o descurcare la ce trăim. Ca atunci când încerci să convingi cu argumente raționale, apoi implorând, apoi cu disperare de urlet tăcut în somn pe cineva pe care îl iubești și e pe cale să facă o prostie. Soluția e să îl lași să facă greșeala, să se ducă în zid, sperând că va învăța din asta, nu? Toată lumea are dreptul la a greși, nu? Chiar și când asta înseamnă că suma greșelilor colective va duce spre prăpastie și pe cei din jur? Probabil că este nedrept să ceri individului să nu îi pese de propria viață și de nevoile sale dintr-un timp limitat ce ni s-a dat fiecăruia. Ca să se gândească la ce, la un bine colectiv?

Azi sunt bucăți, dar mâine va trebui să mă adun și să îi dau înainte. O să îmi pun un Peggy Lee – Is that all there is alternat cu Queen – Show must go on. Și o să îi dau înainte. Până la final. Din inerție. Pentru că nu mai am altă soluție.

Ce o să votez duminică? O să votez unul dintre partidele democratice și asumat pro-europene. Nu cu dacă, nu cu parcă ar fi pro-europene. Încă mai cumpănesc dacă să fie o opțiune care chiar mă inspiră (am acest lux la București) sau dacă, pentru a fi circul circ până la final, să aleg dintre cei aflați la guvernare în ultimii 4 ani, ca să știu că mi-a fost greața greață până la capăt (better the devil you know, right?). Mi-e frică de rânjetele lor de hiene bete de când își vor clama victoria, dar hei, am suficient timp după să le scriu mailuri furioase și să îi înjur după. Dacă îmi promit că ne lasă în Europa și NATO și măcar nu strică mai rău ce avem acum pe partea de drepturi. Sau poate o să aleg cum îmi place, ca un ultim omagiu adus a ceea ce putea fi o țară care s-a maturizat.

Da, așa de repede mi-am scăzut standardele. Așa de tare simt neputința. Și atât de tare îmi e frică. Îmi pare rău că nu am pentru voi niciun strop de speranță azi. Nu mă certați că nu ar fi fost momentul acum să deprim lumea, nu mai am nici pentru mine. Am dat tot ce aveam. De acum, e doar inerție, frică și gândul că jucăm până la capăt. Above all, try something.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • andrei andrei check icon
    astept suveranistii din tinutul secuiesc sa aiba ceva de spus. pai cum? daca suntem suveranisti suntem pana la capat, nu?
    • Like 1


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult