Atitudinea optimistă îți poate da aripi, dar tot trebuie să înveți să zbori. Despre gȃndirea pozitivă, cu bune şi cu rele

Foto: Berit Kessler / Panthermedia / Profimedia

Cu siguranţă toată lumea a auzit despre gȃndirea pozitivă, iar îndemnuri la a gȃndi pozitiv se regăsesc la tot pasul. Mai mult, oamenii tind să considere că invitația la gȃndire pozitivă vine din partea psihologilor, deci poate fi considerată o regulă de care ar fi bine să se ţină toată lumea.

Ei bine, lucrurile sunt puţin mai nuanţate.

Termenul de gȃndire pozitivă a apărut în 1952, odată cu publicarea cărții „Puterea gȃndirii pozitive” a lui N.V. Peale, un cleric care a folosit foarte multe argumente biblice în cartea sa, care promova construirea unei perspective optimiste asupra vieţii.

Pe de altă parte, ceva mai tȃrziu (1998) psihologul M. Seligman pune bazele curentului psihologiei pozitive. În ciuda similarității de nume, acest curent psihologic nu se referă în mod special la a construi atitudini optimiste ci la a concentra studiul psihologiei nu pe deficienţe şi patologie, ci pe resurse şi factorii care contribuie la starea de bine.

După ce am făcută această foarte necesară distincţie, să revenim la gândirea pozitivă. Ce înseamnă gȃndire pozitivă de fapt? Este vorba despre alegerea conştientă de a avea încredere că dintre toate alternativele posibile, cea care se va întȃmpla va fi cea (mai) bună.

Gȃndirea pozitivă a „prins” la foarte mulţi oameni, şi destule studii au arătat că persoanele cu gȃndire pozitivă au o viaţă mai lungă, se îmbolnăvesc mai puţin şi gestionează mai bine stresul.

Cum se întȃmplă asta? Să presupunem că cineva se află într-o situaţie dificilă, despre care nu este sigur că o va putea gestiona. Dacă s-ar concentra strict pe posibilele consecinţe negative, î-ar creşte gradul de anxietate, ar derula în cap tot felul de scenarii catastrofice, ceea ce i-ar consuma extrem de multă energie şi i-ar abate atenţia de la căutarea unor soluţii de rezolvare cu succes a situaţiei; pe de altă parte, dacă ar gȃndi „o să reuşesc cu siguranţă”, atunci ar putea să îşi canalizeze energia spre punerea în practică a acelei metode prin care ar putea să se asigure de reuşită.

Cum obţinerea unei perspective optimiste asupra evenimentelor de zi cu zi aduce o serie de avantaje, s-au dezvoltat şi tehnici care să contribuie la formarea unei gândiri pozitive. Aceste tehnici pe de-o parte dispută tendinţele de negativism (catastrofarea, filtrarea informaţiilor pentru a le reţine doar pe cele defavorabile, lipsa de încredere în sine) pe care le înlocuiesc cu afirmaţii pozitive, iar pe de altă parte îndeamnă la pozitivism şi prin practicarea recunoștinței, dar şi prin asocierea cu oameni optimişti; nu în ultimul rȃnd, gȃndirea pozitivă este considerată a se baza şi pe un set de practici sănătoase la nivel corporal (grija de sine) şi psihologic (practicarea tehnicilor de meditație şi de mindfulness).

Pe de altă parte, gȃndirea pozitivă nu ar trebui absolutizată. Daca devine singurul mod de abordare a problemelor, poate uşor conduce la o capcană. Nu de alta, dar un optimism exagerat va duce la asumarea unor riscuri prea mari şi, în plus, o persoană care s-a încrezut excesiv în gȃndirea pozitivă poate să fie complet nepregătită pentru a face faţă unui eşec. În plus, e posibil ca o persoană care se forțează să gȃndească pozitiv să îşi nege propriile emoţii negative, care vor fi reprimate în loc de a fi gestionate, şi care în timp se acumulează şi pot deveni o povară.

Pe de altă parte nici pesimismul nu aduce rezultate extrem de bune. Gȃndirea negativă paralizează oamenii din acţiune, îi face să nu vadă oportunităţile şi îi împiedică să îşi valorifice resursele, pentru că îi îndeamnă să îşi subestimeze puterile.

Pȃnă la urmă tot calea de mijloc rămȃne cea mai bună, respectiv ceea ce s-ar putea numi un optimism realist. Cu alte cuvinte sunt de combătut elementele de pesimism extrem, pȃnă la a fi aduse la nivelul unor precauții rezonabile. De exemplu dacă ne apucăm să ne construim o casă, este bine să privim pozitiv la acest proces, pentru că ne va ajuta să trecem cu succes, fără a abandona, prin inerentele probleme care apar în orice șantier de construcții, de la întȃrzierea materialelor, pȃnă la lipsa temporară a muncitorilor calificați. Pe de altă parte, a crede că totul va merge perfect nu este o dovadă de realism, şi a avea şi un „plan B” (o rezervă financiară pentru „neprevăzute”, o apreciere cu rezervă a orizontului de timp şi o gȃndire flexibilă pentru a se adapta la modificările proiectului) va duce până la urmă la finalizarea construcției. Dacă am pleca strict cu gȃndirea pozitivă, am avea extrem de multe dezamăgiri pe parcurs, iar dacă am fi pesimiști în extrem nici nu ne-am mai apuca de acest proiect.

Cele de mai sus se pot aplica la foarte multe aspecte ale vieţii. În faţa unui examen este util să încercăm să nu stăruim prea mult asupra temerilor legate de un eşec, care ne-ar abate atenţia de la efortul de a învăţa. Dar avem de reţinut că gȃndirea pozitivă în sine nu „cheamă” evenimente pozitive, ci doar creează un cadru de mobilizare a resurselor pentru a depune efortul necesar punerii în practică a obiectivelor. Şi da, este bine ca să ne aplecăm şi asupra unor eventuale situaţii negative, să ştim cum vom proceda şi în astfel de cazuri, dar fără a amplifica peste măsură gȃndurile legate de eşec.

articol publicat anterior pe blogul autoarei

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp