Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

AUR contra naturii

Învestire Guvern Cîțu

După aproape an de guvernare, USR-PLUS a reușit spre deloc să se ridice la nivelul așteptărilor pe care liderii formațiunii le-au construit în mintea alegătorilor. De la ei se vede puțină performanță, inclusiv între primari. Cauzele sunt multiple-  de la incapacitatea acestora de a coabita cu PNL și până la izolarea partidului în plan local de către liberali și social democrați. 

Cel care s-a mișcat cel mai bine este ministrul de la Transporturi, Cătălin Drulă. Puține voci, chiar și de la adversari, pot pune la îndoială activitatea lui susținută, zecile de șantiere pornite în toată țara și licitațiile pe bandă aflate în diferite stadii.  

Demiterea lui Vlad Voiculescu de la Ministerul Sănătății a întrunit- în ciuda poziției fanilor săi foarte vocali și loiali- inclusiv acceptul unora dintre votanții USR-PLUS. Apropiați ai situației spuneau că Vlad Voiculescu nu putea guverna în felul în care o făcea, că făcuse o serie de greșeli peste care nu se putea trece ușor.

Revocarea sa de la a cea vreme a fost doar un precedent, pentru că - dincolo de argumentele pro și contra cu care putem să fim sau nu de acord - gestul premierului a fost unul de putere, de exercitare a șefiei la limita extremă: fără consultări, fără negocieri prealabile, o decizie unilaterală. 

USR-PLUS este condamnat astăzi să reacționeze după revocarea pe același model a lui Stelian Ion (deși există acord scris și semnat în coaliție) și să meargă până în pânzele albe cu demiterea lui Florin Cîțu. 

De ce? Pentru că după 2 precedente, PNL (cu premier Florin Cîțu) numai așa își va permite să-i trateze. Ce miniștri urmează? Cătălin Drulă pentru că a deranjat vreun baron PNL? Următoarea numire de la Justiție? Când se va întâmpla asta? Îi va întreba cineva ceva de sănătate? Sau doar li se vor împinge miniștrii de pe scaune fără cel mai mic avertisment sau o negociere (măcar de fațadă)?

Dacă s-ar întoarce la masa negocierilor cedând, USR-PLUS s-ar comporta ca femeia abuzată, bătută, învinețită, alergată cu cuțitul prin casă, înjurată și făcută în toate felurile, dar care vine acasă pentru că l-a iertat pe bărbat, chiar dacă a depus și plângere la poliție. Bărbatul, rațional, treaz, calm, spune autoritar: soluția este în interiorul familiei, nu în afara ei! (cu alte cuvinte, dacă soluția va însemna încă o bătaie soră cu moartea peste câteva săptămâni, asta e. Dar soluția nu e nici la poliție, nici la avocați, nici la prietena la care soția vrea să se mute temporar).

Cât despre PNL, în ultimul an se comportă ca hoțul din autobuz pe care, după ce l-ai prins cu portofelul tău în mână, urlă și țipă ca ars că tu ești vinovat și-ți dă și un pumn. După aia, strigă în gura mare că el te așteaptă la negocieri, să vă împăcați, că tu ești cel care l-a provocat, dar iată, el, băiat bun, e gata să se comporte frumos- că e păcat să se strice așa relație frumoasă între om cinstit (hoț care te face la buzunare) și pasager (fraier) cu gura căscată ce constată în stație că nu mai are nici bani și nici telefon.

Calea aleasă de USR-PLUS, aceea de a depune împreună cu AUR moțiunea de cenzură împotriva guvernului Cîțu va atârna greu în istorie. Prin acest gest politic, USR-PLUS validează partidul extremist intrat în Parlament la ultimele alegeri, îl face frecventabil și îl așază la masa jocului politic.

Una peste alta, spuneam, în urmă cu mai multe luni, că cea mai mare problemă a României este că nu se mai termină alegerile: alegeri locale, alegeri parlamentare, alegeri europarlamentare, alegeri prezidențiale. Mai nou, perioadele de pace (scurte) sunt distruse de alegerile din partide. România este blestemată să se afle în război (al alegerilor) și în perioadele de pace aparentă.

Acești indivizi orbi, surzi la toate cele, dar avizi după putere, ne fură din viață. În loc să construiască, dărâmă. În loc să facă școli, se ceartă între ei. În loc să ridice spitale, rup alianțe. În loc să ia bani europeni, se revocă unii pe alții, se scuipă, se înjură ca la ușa cortului- și nu vorbim numai despre alianță, ci și despre scandalurile interne.

Citiți memoriile Reginei Maria. Veți rămâne absolut mirați de similitudinile dintre personajele acelor vremuri și cele de astăzi. Sunt politicienii pe care-i merităm, pe care i-am votat, cărora le-am permis să acceadă unde sunt- lipsiți de scrupule, dau foc la țară ca să rămână la putere. Un numitor comun între cei implicați în scandal- Dan Barna, Dacian Cioloș, Florin Cîțu, Ludovic Orban- niciunul nu are testul alegerilor directe trecut. Oare tocmai asta îi face atât de inflexibili la negocieri?

Cu atât mai gravă și inacceptabilă criza de azi, cu cât România se află în fața unui moment bun- poate unul din cele mai bune din ultima sută de ani- cu banii din PNRR de la UE, fonduri europene de atras, cu o liniște relativă în regiune (excepții în Crimeea) și creștere economică pe toate planurile. 

Pe de altă parte, vin momente cel puțin provocatoare- inflație mare în România și toată Europa din cauza volumelor de bani aruncați în piețe, trenduri de creștere a dobânzilor în toată lumea, devalorizarea monedelor, creșterea accelerată a tarifelor la energie.

Arunc un ochi pe burtierele de la televizor în fiecare oră. 

Cum poți să te așezi la masa negocierilor când mesajele sunt numai unele de provocare și amenințare reciprocă?

Noi depunem moțiune! (*cu AUR- strategie care va fi decontată cu procente bune de USR-PLUS).

Noi luăm în calcul să vă demitem toți miniștrii!

P.S.

Mă aștept ca talibanii din toate formațiunile sau fanii înrăiți ai partidelor să ne acuze că pentru astfel de opinii sau analize se iau bani grei (spunea un domn insert coin, play the music). Unii vor țipa că sunt anti-USR-PLUS, alții că sunt anti-PNL, alții că m-a cumpărat PSD sau eventual, de ce nu, AUR, cu greutatea mea în aur (83,4 kilograme).

Atitudinea și comentariile acestora sunt cotidiene, într-o lume care refuză tot mai mult să facă apel la rațiune și să dezbată cu argumente. 

Acestor comentatori/ postatori de comentarii (nu-i numesc cititori, pentru că cei mai mulți nu citesc cap-coadă articolele la care își dau cu părerea) am să le spun că se pot considera înzestrați cu abilitatea de a gândi critic numai atunci când vor pune la îndoială faptele/ vorbele persoanelor pe care le preferă sau ale indivizilor pe care i-au votat.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • N-am crezut ca se poate sa iasa asa de rau.
    USR si PNL au avut un singur lucru in comun: erau anti PSD. Dar asta din motive diferite. In opozitie a fost bine, i-a unit. Dar la guvernare doar declarativ au avut obiective comune. Cred ca era inevitabila ruptura.

    PNL are multe in comun cu PSD. II diferentiaza doar numele si culorile.
    USR uraste esenta PSD, deci si PNL. Mai ramane sa vedem o alianta si cu PSD.

    Conflictul asta pare o lupta intre echipa tocilarilor si cea a smecherilor. Si arbitrul pare ca tine cu smecherii.

    Cand ai 15% nu poti face mare lucru daca nu te intelegi cu ceilalti. Poti in schimb sa nu faci nimic (sau nici macar 15% din ce ti-ai propus) daca iti iei jucariile si pleci.
    • Like 0
  • Delia MC Delia MC check icon
    USR au oameni capabili, ar putea face multe. Dar nu așa. Au un nivel de educație peste medie și se comportă arogant. Nu-si coboară nasul decât să insulte pe vreunul care nu-i împărtășește credința oarbă. Iar omul dacă simte aroganța îți întoarce spatele în cel mai bun caz. În mod normal te repede si te jignește. Că neomarxiști, progresiști, vax albina. Ceea ce deranjează sunt aerele de superioritate, extrem de evidente în replicile din internet. Omul simte fanatismul și aroganța și ți-o zice de la obraz. Unii mai știu că fanatismul nu face casă bună cu inteligența. Ori dacă astea 2 coexistă e un interes la mijloc.

    Aerul ăsta de neînțeleși, vor, domne, să facă bine și nu pot! Fiindcă vor totul și asta foarte repede. Iar așa nu merge. Dacă ești un pas inainte poți să miști ceva, dar dacă ești cu 10 și vrei să tragi, nu iese. Vorbești pur și simplu altă limbă. Visezi avioane când omul clefăie în noroiul din fața casei. Să scăpăm țara de hoți" îl doare pe țugulanul de rând undeva: n-a văzut altfel decât cu hoți, face parte din cotidian. Spune-le de scumpiri, creșterea facturilor, despre ceea ce-i doare direct. Fă reformă sanitară, omul așteaptă să fie tratat bine în spitale. Omului trebuie să-i vorbești pe limba lui, valabil oricând și în orice domeniu. De aia au câștigat AUR atât de repede, că au răspuns temerilor oamenilor, le-au vorbit pe limba lor, chiar în termeni conspiraționiști, negaționiști.

    Ce spun useriștii despre Cîțu, că Iohannis, că PNL, că numirea procurorilor, se poate să fie așa. Presa e mult prea partinică să mai fie obiectivă. PNL NU COMUNICĂ. Iar USR au sărit în sus de atâtea ori că acuma e ca în bancul ăla cu Petrică și lupul. Mereu sunt victime și mereu sunt alții de vină. Iar omul știe că niciodată nu-i numai unul de vină.

    Iar comparația aia cu femeia bătută de soț nu merge, USR și PNL nu s-au însoțit din dragoste ci pentru un scop și divorțul nu rezolvă treaba. Dimpotrivă. Eu credeam că vor să facă ceva pentru țară. Se pare că primează orgoliile și interesele. Îmi iau jucăriile și plec. Divorțez. Dacă o fac, divorțează exact de cei pe care pretind că vor să-i ajute. Cum au mai făcut-o.

    • Like 1
  • A mai fost o astfel de coaliție in istoria modernă a României. A fost numita monstruoasa coaliție și a fost constituita pentru a -l debarca pe Alexandru Ioan Cuza de la conducerea Principatelor Unite și a creat astfel posibilitatea sosirii principelui străin Carol I .
    • Like 0
  • Gecaba Gecaba check icon
    De ce este USL (PNL,PSD, UDMR) , care se se manifesta acum prin blocarea motiunii in parlament, mai bun decat o intelegere conjuncturala USR+ AUR ?
    • Like 3
  • În ultima vreme constat că cei de la Republica & Digi exersează, in corpore, echidistanțarea partizană.
    • Like 1
    • @ Nelu Mares
      M-asi mira....Vad numai tembeli in politica.....Sa votezi cot la cot cu HAUR asta nu imi putea inchipui vreodata...
      • Like 1
    • @ Nelu Mares
      Delia MC Delia MC check icon
      Uitați de echidistanță. Partizană da. Mai sunt niște încercări palide pe alocuri. În curând nu vor mai fi: sătui de agresivitate extremă, jigniri, exprimări de te lasă mască (și asta de la oameni cultivați), or să vorbească în dodii și la urmă or să tacă. Dar să vedem ce mai zice CTP, a rămas singurul care mai îndrăznește, are pielea tăbăcită și nu se teme de hateri.
      Republica democrată sfârșește în dictatura de opinie.
      • Like 0
  • Liviu check icon
    Pana la urma ce e important, sa fie opriti niste hoti sa ma indatoreze pe mine cetatean pentru a-si plati clientela politica sau o alianta de conjuctura dintre extrema dreapta si cea stanga?
    Ingrijorator e ca lipsa de optiuni pentru urmatoarele alegeri - PNL si PSD sunt practic acelas partid, USR+ nu prea stie ce vrea, AUR canta doar ce vrea sa auda o parte a populatie, deci ce mai ramane?
    • Like 5
  • AUR a fost validat de BEC, nu pare încurcat de absența posibilelor alianțe, care, după cum se vede, nu sunt întotdeauna productive. PNL (+Cotroceni) au mizat pe faptul că nu vor îndrăzni, speriați tocmai de fantoma amenințării prin asociere nu necuratul. Ei uite, au îndrăznit! Frustrare mare, la consultanți și analiști. Va trece. Întrebarea e cum? Fiindcă indiferent de rezultatul votului, scenariul continuă tot mai prost. Fatalitate?
    • Like 1


Îți recomandăm

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon  BT Business Talks - Corina Cojocaru, CEO BT Pensii

Într-un nou episod din BT Business Talks, podcastul economic și financiar al Băncii Transilvania, am stat de vorbă cu Corina Cojocaru, CEO BT Pensii, despre sustenabilitatea sistemului public, importanța pilonului III și deciziile care ne pot defini calitatea vieții… peste zeci de ani.

Citește mai mult