România, țara pisicilor: cum ne remodelează animalele de companie relația cu singurătatea

foto: Aaron Amat / Alamy / Profimedia

Într-o eră în care singurătatea afectează aproape jumătate dintre adulți—cu efecte asupra sănătății comparabile cu obezitatea, boli cardiovasculare, demență și accident vascular cerebral—a avea un animal de companie pare un remediu neașteptat împotriva izolării sociale. Dar relația dintre singurătatea umană și companionul animal este mult mai complexă și fascinantă decât simplul „animalele ne fac să ne simțim mai bine".

Paradoxul atașamentului față de animale

Cercetările recente dezvăluie un adevăr surprinzător: oamenii care formează cele mai puternice legături emoționale cu animalele lor se confruntă adesea cu cele mai mari dificultăți în relațiile umane. Studiile demonstrează în mod constant că indivizii cu stiluri de atașament nesigur—cei care consideră relațiile umane provocatoare—dezvoltă conexiuni emoționale deosebit de intense cu animalele de companie. Nu este o slăbiciune; este adaptare.

Oamenii de știință care lucrează cu Teoria Atașamentului au descoperit că animalele pot satisface nevoi umane fundamentale de apartenență și conexiune, unii proprietari foarte atașați de animalele lor percepând diferențe mici între interacțiunile om-om și om-animal. Pentru oamenii care navighează divorțul, pierderea celor dragi sau anxietatea socială, animalele devin poduri emoționale mai degrabă decât substituți umani.

Tabloul global: de la campionii de pisici din România la „Revoluția animalelor” în Europa

La nivel mondial, peisajul proprietății de animale de companie dezvăluie modele regionale fascinante. În Europa, datele cuprinzătoare ale FEDIAF din 2024 arată că 166 de milioane de gospodării—reprezentând 50% din familiile europene—dețin acum unul sau mai multe dintre cele 352 de milioane de animale de companie din Europa.

România se remarcă ca liderul neașteptat al Europei în ce privește procentul gospodăriilor care au pisici, cu 48% dintre gospodării deținând cel puțin o pisică—cea mai mare rată din Uniunea Europeană conform datelor FEDIAF. Un fenomen românesc izbitor și în comparație cu țările vecine: Polonia urmează cu 41% proprietari de pisici, în timp ce țări precum Turcia arată doar 14%, iar Grecia 13%.

Polonia conduce la proprietatea de câini în toată Europa, cu 49% dintre gospodării incluzând companioni canini, urmată de România cu 43% și Republica Cehă cu 42%. Dr. Alice Tempel Costa, secretar general adjunct al FEDIAF, observă că această creștere reflectă nu doar dragostea pentru animale, ci schimbări fundamentale în modul în care europenii își structurează sistemele de sprijin social.

Mitul speciilor demontat

Înțelepciunea populară sugerează că de fapt câinii sunt companioni superiori pentru combaterea singurătății, deoarece îi forțează pe proprietari să iasă afară și facilitează întâlnirile sociale. Cercetările Dr. Elena Ratschen de la Universitatea York spun o poveste diferită. Studiile ei implicând mii de participanți au descoperit că puterea legăturii om-animal nu diferă semnificativ între specii—oamenii se simt la fel de conectați emoțional cu porcușorul lor de Guineea ca și cu golden retriever-ul lor.

Această revelație provoacă presupunerile despre animalele de companie „sociale" versus „solitare". Cercetările Dr. R. Lee Zasloff privind femeile care trăiesc singure, publicate în Psychological Reports, au descoperit că cele care trăiau doar cu pisici erau de fapt mai puțin atașate de animalele lor decât proprietarii de pisici care trăiau și cu alte persoane, în timp ce opusul era adevărat pentru proprietarii de câini. Contextul social al proprietății de animale de companie contează mai mult decât specia însăși.

Diviziunea de gen în terapia cu animale

Una dintre cele mai semnificative descoperiri privește diferențele de gen în modul în care animalele afectează singurătatea. Studiile longitudinale ale Dr. Ratschen, urmărind mii de adulți pe parcursul mai multor ani, au descoperit că proprietatea de animale de companie poate atât să protejeze împotriva singurătății, cât și să fie un răspuns la aceasta—dar aceste efecte variază dramatic în funcție de gen. Pentru femei, animalele par să ofere o protecție reală împotriva singurătății și pot ajuta la recuperarea din perioade de izolare socială. Pentru bărbați, relația se dovedește mai complexă: în timp ce bărbații beneficiază de compania animalelor, efectele protectoare împotriva singurătății sunt mai puțin consistente și depind mai mult de contextul social și tipul de relații umane deja prezente în viețile lor.

Cercetările Dr. Marie Klose de la Universitatea din Barcelona, publicate în Aging & Mental Health, au identificat în mod specific genul, tipul de animal de companie și mobilitatea ca variabile-cheie în rezultatele singurătății printre adulții în vârstă dependenți. Concluziile echipei ei subliniază importanța luării în considerare a proprietății de câini și implicării familiei în strategiile de îngrijire pentru a atenua singurătatea persoanelor vârstnice. Aceasta sugerează că intervențiile și programele de terapie cu animale ar putea avea nevoie de abordări specifice genului pentru a fi cât mai eficiente.

Arhitectura emoțională a relațiilor cu animalele - „dacă cineva se luptă cu ceva, câinii știu cum să stea lângă om și să fie iubitori”

Peisajul emoțional al relațiilor om-animal dezvăluie mecanisme psihologice profunde care se extind mult dincolo de simpla tovărășie. Cercetările Dr. Barker a descoperit că proprietarii de câini erau la fel de apropiați emoțional de animalele lor ca de cei mai apropiați membri ai familiei—o descoperire care a fost replicată în diferite culturi și grupe de vârstă.

Profesorul Daniel Mills de la Școala de Științe ale Vieții a Universității Lincoln explică faptul că puterea legăturilor emoționale dintre oameni și animalele de companie nu diferă statistic în funcție de specia animalului, ceea ce înseamnă că oamenii se simt la fel de conectați cu pisica sau cu câinele lor. Asta înseamnă că nu există un animal de companie bun sau rău - orice animal de companie produce efecte benefice asupra persoanelor singure sau care trec prin situații de viață dificile.

Cercetări recente publicate în BMC Psychiatry de Dr. Julia Lass-Hennemann dezvăluie un paradox fascinant: oamenii care formează cele mai puternice atașamente emoționale față de animalele lor înregistrează adesea scoruri mai mari la măsurile poverii de sănătate mintală. Cu toate acestea, aceasta nu este neapărat negativă—reflectă faptul că indivizii cu stiluri de atașament uman nesigur găsesc refugiu emoțional deosebit de semnificativ în relațiile lor cu animalele.

Dovezile fiziologice sunt la fel de convingătoare. Cercetările care măsoară nivelurile de cortizol au găsit corelații directe între reducerea stresului și contactul fizic cu animalele. Dr. Ann Berger de la Centrul Clinic NIH observă că „câinii sunt foarte prezenți. Dacă cineva se luptă cu ceva, știu cum să stea acolo și să fie iubitori. Atenția lor este concentrată pe persoană tot timpul."

Social media și fenomenul digital al animalelor

Intersecția proprietății de animale de companie cu social media a creat oportunități fără precedent atât pentru conexiune, cât și pentru consum, modificând fundamental modul în care oamenii experimentează și împărtășesc relațiile lor cu animalele. Cercetările în social indicators research și studiile comportamentului consumatorilor relevă faptul că proprietatea de animale de companie se extinde acum mult dincolo de casă în spații digitale unde legăturile emoționale se traduc în comportament economic.

Echipa de cercetare a Dr. Hui Chen, analizând date de la lanțuri de supermarketuri japoneze și platforme chineze de e-commerce, a descoperit că proprietarii de animale de companie fac în mod constant mai multe cumpărături impulsive decât non-proprietarii. Acest efect este mediat de bunăstarea subiectivă crescută pe care o oferă proprietatea de animale de companie. Sprijinul emoțional de la animale îmbunătățește satisfacția în viață, care la rândul său duce la mai multe decizii de cumpărare spontane, sugerând că beneficiile psihologice ale proprietății de animale se răsfrâng în alegeri de stil de viață mai largi.

Ascensiunea „influencerilor de animale" reprezintă o evoluție fascinantă în modul în care compania animalelor se intersectează cu cultura digitală. Studiile publicate în International Journal of Hospitality Management au descoperit că postările de pe social media cu animale cu apel emoțional depășesc semnificativ apelurile raționale în influențarea deciziilor de cumpărare. Cercetarea arată că consumatorii sunt „semnificativ influențați de elementele emoționale încorporate în aceste postări de pe social media", cu conținutul emoțional cu animale generând rate de angajament mai mari și intenții de cumpărare mai puternice decât conținutul tradițional al influencerilor umani.

Millennialii, care reprezintă 30% dintre proprietarii de animale de companie conform Asociației Americane a Produselor pentru Animale, demonstrează comportamente digitale unice în jurul proprietății de animale. Cercetările arată că participă activ în „petnetworks" online precum Yummypets, creând profiluri elaborate pentru animale și căutând comunitate prin experiențe împărtășite cu animalele. Spre deosebire de generațiile mai în vârstă care preferă site-urile corporative, Millennialii gravitează către bloguri personale și platforme de social media pentru conținut legat de animale, așteptându-se la conexiuni emoționale și povestiri autentice.

Mecanismul psihologic care stă la baza acestui fenomen digital al animalelor se referă la ceea ce cercetătorii numesc „rezonanță emoțională". Când oamenii împărtășesc conținut cu animale pe social media, nu doar documentează comportamentul animal—transmit capacitatea lor de îngrijire, disponibilitatea lor emoțională și participarea lor la conversații culturale mai largi despre îngrijire și responsabilitate. Studiile indică faptul că angajamentul pe social media legat de animale se corelează cu conexiuni sociale crescute în lumea reală, sugerând că cultura digitală a animalelor poate de fapt să îmbunătățească mai degrabă decât să înlocuiască legăturile om-om.

Cu toate acestea, această integrare digitală nu este lipsită de complexitate. Cercetările care urmăresc studenții universitari au descoperit că cei care postau frecvent despre lipsa animalelor lor în timp ce erau departe de casă arătau niveluri mai mari de simptome internalizate, în special printre studentele de sex feminin. Aceasta sugerează că social media poate amplifica provocările emoționale ale separării de animale, creând noi forme de singurătate chiar în timp ce facilitează conexiunea cu alți proprietari de animale.

Contactul fizic: veriga lipsă

Poate cea mai practică descoperire se referă la importanța atingerii fizice. Studiile în timpul pandemiei au descoperit că a avea comunicare frecventă cu oamenii din afara gospodăriei nu a influențat scorurile singurătății, dar contactul fizic—fie cu alte persoane, fie cu animalele de companie—a avut un impact semnificativ asupra sentimentelor de izolare.

Cercetările Dr. Andrea Beetz care măsoară stresul fiziologic prin nivelurile de cortizol au arătat cum corelația dintre reducerea stresului și contactul fizic cu animalele de terapie a subliniat importanța crucială a interacțiunii tactile. Studiile ei cu băieți au arătat că prezența unui câine de terapie a redus semnificativ răspunsurile la stres fiziologic, cu efectele cele mai puternice apărând când copiii aveau contact fizic direct cu animalele. Aceasta explică de ce chiar și întâlnirile scurte, practice cu animale de terapie pot produce beneficii măsurabile.

Realitatea cost-beneficiu

Creșterea proprietății de animale de companie vine cu complexități ascunse. Studiile pe scară largă ale Dr. Stanley și colegilor săi au descoperit că proprietarii de animale de companie au fost cu 36% mai puțin probabil să raporteze singurătatea decât non-proprietarii, dar efectul a fost cel mai puternic printre cei care trăiau singuri. Cu toate acestea, sondajele recente de la Asociația Medicală Veterinară Americană dezvăluie tendințe îngrijorătoare: cheltuielile pentru îngrijirea veterinară au scăzut cu 4% în 2024, cu mulți proprietari de animale amânând îngrijirea de rutină din cauza preocupărilor legate de costuri.

Cercetările Dr. Katharine Anderson de la Universitatea din Liverpool, publicate în Frontiers in Veterinary Science, privind noii proprietari de animale de companie arată cum costurile neașteptate legate de hrănire, necesități și îngrijirea sănătății se numără printre cele mai mari surprize ale proprietății de animale de companie. Această povară financiară poate crea stres care subminează tocmai beneficiile pe care animalele de companie sunt menite să le ofere.

Mergând înainte: O abordare nuanțată

Relația dintre animale și singurătate sfidează explicațiile simple. Mai degrabă decât să vedem animalele de companie ca antidoturi universale împotriva izolării, trebuie să le recunoaștem ca parte a unui ecosistem complex de sprijin social. Abordările cele mai eficiente combină compania animalelor cu conexiunea umană, activitatea fizică și angajamentul real în propria viață.

Viitorul abordării singurătății se află probabil nu în alegerea între compania oamenilor și cea a animalelor, ci în integrarea atentă a ambelor în sisteme cuprinzătoare de sprijin care recunosc modurile profunde în care animalele au modelat dezvoltarea emoțională și socială umană de-a lungul istoriei.

Pe măsură ce înțelegerea noastră se aprofundează, un lucru devine clar: legăturile pe care le formăm cu animalele dezvăluie la fel de mult despre capacitatea noastră de conexiune cât și despre nevoia noastră de aceasta. Într-o lume din ce în ce mai definită de relații digitale și distanță fizică, poate că companionii noștri cu patru picioare, înaripați și cu înotătoare oferă nu o evadare din conexiunea umană, ci o cale înapoi către ea.

Acest articol despre singurătate este realizat cu sprijinul Kozel, promotor al conexiunilor reale și susținător al comunităților locale.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp