Am fost în atelierul unor artizani toscani, cu o tradiție de peste 170 de ani. „Azi oamenii iubesc prea puțin și au prea puțină afecțiune pentru propriile lucruri. Eu unul pot avea o dragoste pentru un creion și îl păstrez cât de mult pot”

„Arta și artizanatul, meșteșugul se întâlnesc atunci când creativitatea se confruntă cu experiența. Când cineva știe să facă lucrurile bine și știe să-și pună în aplicare imaginația și creativitatea”.

„Azi oamenii iubesc prea puțin și au prea puțină afecțiune pentru propriile lucruri. Nu există atât de multă dragoste. Eu unul pot avea o dragoste pentru un creion și îl păstrez cât de mult pot. În schimb, în zilele noastre, probabil că după ce creionul atinge o anumită dimensiune, se aruncă deoarece nu mai este nou sau nu este suficient de lung pentru a fi considerat util”.

„Pensula folosită pentru decorare trebuie spălată înainte de a opri lucrul în fiecare seară. Aici mă refer la pensulele cu dimensiunea asemănătoare unui creion, fie puțin mai mari, fie puțin mai mici. După spălare, trebuie să o modelăm cu mâinile, să o presăm în punctul de unire cu metalul pentru a-i da forma pe care o dorim. Apoi, se trage cu buzele umezind cu salivă, care este un adeziv ușor și se întinde. Pensula este lăsată să se odihnească peste noapte până a doua zi când este uscată și perfectă pentru o nouă zi de muncă.”

Când vorbim despre sustenabilitate, trebuie să ne gândim și la cei care prin munca lor realizează, utilizează și reutilizează tehnici tradiționale cât și practici artistice inovatoare. Să folosești, să refolosești, să inovezi în munca pe care o faci sunt obiceiuri sănătoase care nu risipesc resursele ci fac ca rodul muncii să fie și mai valoros. Pentru a vorbi despre artă și mai ales despre meșteșuguri și ce este sustenabil în munca lor am vorbit în frumosul lor atelier cu frații Carlo și Corrado Consoli, artizani toscani care continuă afacerea familiei începută acum mai bine de 170 de ani, în 1849.

Aș vrea să vă întreb mai întâi despre istoria familiei dumneavoastră care a început acum mai bine de 170 de ani să lucreze în acest domeniu al meșteșugurilor. În ce constă astăzi toată această istorie? În ce punct ați ajuns astăzi?

Carlo: Străbunicul era creativ. Era impresar de teatru, a amestecat partea artistică cu diverse alte discipline. Ulterior lucrurile pe care le cunoaștem cu mai multă certitudine sunt despre munca bunicului care a început cu pictura, a dezvoltat în special decorul floral și prin urmare a fost complementar cu alți pictori care au realizat figura umană. El nu a lucrat pe figura umană, dar a fost foarte bun la restul, era foarte bun la decorațiunile pure. Un tip foarte creativ, foarte special, bunicul nostru.

Și apoi tatăl?

Carlo: Tata a locuit cu bunicul său, împreună cu care a început micul atelier de familie. Ulterior, au urmat cinci ani de război și închisoare dar imediat ce s-a întors și-a reluat activitatea. Munca lor principală a fost în palate și în biserici. Au decorat palate întregi apoi biserici foarte mari, prin urmare  foarte dificile. Activitatea lor a fost în special în acest domeniu, între Roma, Viterbo, Orvieto. Despre munca lor avem mai multe  documente de la tata, cu puține fotografii pentru că nu a fost documentată la vremea respectivă, așa cum se face astăzi. Dar știm multe lucruri, o serie de anecdote de când am început să lucrăm cu el.

Ce este mai exact un artizan? Dacă îmi puteți explica.

Corrado: Artizanul, fiul de artizan începe foarte devreme activitatea, de la vârsta de zece, unsprezece ani și în perioada de vacanță școlară. Împreună cu tata, mergeam să ne uităm și făceam lucruri mărunte. Încet-încet, în acest fel te obișnuiești, înțelegi, urmărești, faci câteva greșeli, înveți.

Vă mai amintiți de prima muncă dată de tata?

Corrado: Nu știu dacă acesta este prima dar îmi amintesc că mergeam în zona lacului Bolsena și însoțeam familii de oameni bogați care aveau palate decorate și unii dintre acești domni aveau o vilă pe lac și în pauza de lucru mergeam la lac să facem baie. Astfel că părea ca o vacanță; fiind copii, ne lăsau un pic mai liberi. Acestea sunt primele amintiri legate de muncă, dar și de întâmplări frumoase.

Carlo: Primele lucrări erau minore dar noi deja desenam de la o vârstă foarte fragedă, de la trei-patru ani.

Corrado: Primele lucrări pe care le-am făcut au fost găurile în desene. Adică, forarea. Tata aducea acasă desene care trebuiau străpunse cu un ac și apoi erau tamponate cu un săculeț plin cu praf de cărbune. Trecea praful ăsta negru prin găuri și lăsa conturul desenului. Așa că venea cu cearșafuri mari, pentru că în biserici erau imagini destul de mari și noi copii fiind obișnuiam să punem o pătură pe o masă mare. Și cu aceste ace împungeam hârtia, urmând liniile. Acesta era un ca un ritual, aproape un lucru distractiv pentru noi, copiii. Obișnuiam să facem asta când eram foarte mici. Era, de asemenea, ceva ce se făcea după cină.

Arta și artizanatul sau măiestria - când se întâlnesc?

Corrado: În opinia mea, se întâlnesc atunci când creativitatea întâlnește experiența. Când cineva știe să facă lucrurile bine și știe să-și pună în aplicare imaginația și creativitatea.

Fantezia poate fi cultivată

Corrado: Te naști, dar cred că se poate și cultiva.

Cum poate fi cultivată la tineri?

Corrado: Trebuie să ai un interes.

Carlo: Să ai multă curiozitate, să te documentezi în permanență. Să ai setea de a ști și de a citi. Trebuie să citești și să observi, mai ales să observi, în meseria noastră e despre a observa. Trebuie să exersezi cu mâna ta.

Corrado: De asemenea, este nevoie de o memorie fotografică pentru culori, forme și proporții.

Pentru a putea reproduce din memorie...

Corrado: Nu neapărat identic, ci proporțional. Adică, anumite lucruri sunt proporționale cu un design clasic, o imagine clasică care a fost modificată și perfecționată de-a lungul timpului. Dacă cineva are o memorie fotografică bună, această proporție poate fi repetată și folosită pentru alte lucruri decât cele care l-au inspirat sau pe care le-a observat, pentru că înțelege care este proporția. În corpul uman, există o proporție: nu putem avea un cap atât de înalt și un corp atât de mic... Deci, figura umană are deja propria sa proporție. Așadar, înțelegând acea proporție umană și punând în proporție toate celelalte lucruri, acest transfer este ajutat foarte mult de memoria fotografică.

Carlo: Asta este valabil și pentru culori. Sensibilitatea la culori se dobândește, iar sensibilitatea față de contraste ține de sectorul clasic. Deoarece se aplică același concept, dar asupra propriei modernități, devine o experiență mai personală. Cu toate acestea, în conceptul clasic aceste culori trebuie să aibă o armonie între ele, nu trebuie să fie pasteluri excesiv de contrastante, nu trebuie să deranjeze ochiul în momentul în care se vede tabloul, în momentul în care se pregătește colorarea unei serii de decorațiuni trebuie să fie toate proporționate și evaluate pe măsură ce se avansează, acest lucru este important.

Să rămânem la fantezie – în contextul prezenței tuturor acestor mijloace de comunicare de astăzi, cum ar fi telefoanele mobile și ecranele, cu culori variate și proporții diferite. În opinia dvs., prezența acestora contribuie la cultivarea imaginației sau poate avea un impact negativ asupra dezvoltării tinerilor?

Carlo: Ajută, dar trebuie să lucreze mult cu propria imaginație folosind mijloacele disponibile. Pe vremuri existau doar cărți, astăzi există internetul care ne oferă mult mai rapid ceea ce căutam în cărți. Asta e ceva bun. 

Dar există și o parte negativă?

Carlo: Unele lucruri sunt accelerate prea mult. Adică, în munca de pictură sau în decorare, trebuie să existe și suficient timp pentru a gândi. Ceea ce este realizat cu ajutorul computerului, de multe ori, se desfășoară prea rapid, accelerându-se excesiv, ceea ce poate duce, probabil, la luarea unor decizii pripite.

Caracterul personal are legătură cu calitatea unui artizan? În ce fel?

Corrado: Absolut. Există canoane clasice în cadrul cărora cineva primește elementele de bază, dar apoi fiecare dintre noi are propriile sale predispoziții.

De exemplu, dumneavoastră?

Corrado: Îmi place să mă hazardez în munca mea. De exemplu, îmi place să pun în discuție modul în care unele lucruri sunt realizate, inclusiv o paletă de culori și diferite contraste de culori care au devenit acum un element clasic. Îmi place să le abordez în mod diferit, deoarece atunci când încerci o altă abordare...

Pentru că sunteți curios..

Da, îmi place să văd dacă acel mod este cu adevărat singura posibilitate sau putem avea același rezultat armonios, dar cu alte nuanțe.

În schimb, cum e pentru dumneavoastră?

Carlo: Un lucru important pe care l-am învățat de la tatăl nostru în copilărie era să nu ne grăbim și să facem lucrurile așa cum ne spunea el. Învățați cum fac eu lucrurile, după aceea, veți adăuga propria interpretare, și astfel veți progresa. Iată oportunitatea de a îmbunătăți calitatea depășind propriile limite, însă pentru aceasta trebuie mai întâi să dobândiți o anumită bază, un fundament.

Corrado: De asemenea, pentru că acela era deja rezultatul diferitelor experiențe ale tatălui, ale bunicului, procedăm la fel, rezultatul a fost deja bun, încercat de 1000 de ori. Totuși, atunci când ai învățat să faci asta în acest mod de la strămoșii tăi, de ce să nu încerci să abordezi aceeași activitate într-un mod diferit?

Deci, curiozitatea este o calitate importantă în caracterul unui bun artizan, dar răbdarea?

La fel. 

Ce altceva mai este important? Iubirea pentru artă, cultură? 

Carlo: Da, iubirea pentru viață în general. De exemplu pentru muzică.

Revenind la subiectul sustenabilității părinții noștri, bunicii noștri, știau conceptul de sustenabilitate chiar și fără a numi totul sub acest termen care este foarte în vogă astăzi. Ei știau despre sustenabilitate datorită vieții pe care o duceau, deoarece nu existau atât de multe lucruri, de nevoi - era de la sine înțeles.

În munca dumneavoastră,  în restaurare, picturi, decorațiuni, recuperare de mobilier, puteți da exemple de ceea ce înseamnă să lucrezi în mod sustenabil. Artizanatul implică utilizarea și reutilizarea materialelor. Acestea sunt fabricate într-un anume fel? Ce înseamnă sustenabilitatea în acest context?

Corrado: Un aspect important este că în decor și în restaurare se folosesc culori naturale, cum ar fi varul sau silicații pe bază de var, adică produse naturale conținând oxizi și soluri care sunt, de asemenea, naturale. Așadar, lucrăm deja cu produse naturale. În realitate, sustenabil înseamnă recuperarea unui mobilier sau a unui ansamblu decorativ în loc să fie distruse sau șterse. Uneori ne confruntăm cu o recuperare mai dificilă, în sensul că nu se observă o revenire completă la original, rămânând câteva urme. De ce să acoperim acest aspect dacă recuperare parțială poate aduce o imagine bună, având în vedere că aceea decorațiune poate reda o parte din istorie. De vreme ce se află acolo, pierderea ei ar putea fi inutilă. De ce să o pierzi?

Este o rușine, un păcat.

În opinia noastră, recuperarea este întotdeauna bună chiar dacă este puțin vizibilă restaurarea.

Aveți în mână un obiect cu o poveste. Vorbind despre recuperare și reutilizare ați menționat mai devreme că o pensulă trebuie să fie aptă pentru muncă, să fie deja familiarizată cu lucrul său. Ați subliniat că este valabil și în alte situații din viață. Cum se ajunge la refolosire?

Corrado: Aceasta este o pensulă care a fost creată de noi într-un moment în care nu aveam uneltele necesare; ne aflam într-un loc în care nu ne luasem pensulele cu noi.

Carlo: Cum procedezi atunci când nu ai posibilitatea de a merge la magazin pentru a cumpăra o pensulă nouă? Aveam o pensulă mare, dar aveam nevoie de una mai fină și decorativă.

Corrado: Atunci am smuls un smoc de păr din pensula mare și pe o țepușa de grătar cu vârful ascuțit am pus smocul, apoi am strâns cu bandă adezivă. A fost o urgență, dar în ultima clipă am văzut că funcționa bine.

Carlo: În lipsa mijloacelor necesare, un artizan trebuie să știe cum să se descurce, să găsească soluții alternative pentru a rezolva o problemă

Această învățătură o știți de la tatăl dumneavoastră?

Carlo: Desigur, dar aceasta provine și din experiența profesională. De obicei, pe măsură ce trec anii acumulăm din ce în ce mai multă experiență, iar pe baza acesteia crește posibilitatea de a rezolva situații.

Lumea consumului din ziua de azi împinge oamenii să cumpere constant lucruri noi, astfel încât stârnește o dezbatere cu privire la prioritate. Oamenii nu mai iau în considerare recuperarea unei piese de mobilier, preferând să cumpere una nouă. Aș vrea să discutăm despre beneficiile și dezavantajele noului. Ce avantaje aduce acest nou și ce se pierde?

Carlo: Se cam umple planeta de gunoaie iar asta este una dintre cele mai mari probleme pe care le avem astăzi. Aruncăm orice chiar și lucruri frumoase fără să ne dăm seama.

De ce? Psihologic, ce conduce un om să muncească mult pentru a cumpăra un singur lucru, a-l folosi puțin, apoi a-l arunca?

Carlo: Azi oamenii iubesc prea puțin și au prea puțină afecțiune pentru propriile lucruri. Nu există atât de multă dragoste. Eu unul pot avea o dragoste pentru un creion și îl păstrez cât de mult pot. În schimb, în zilele noastre, probabil că după ce creionul atinge o anumită dimensiune, se aruncă deoarece nu mai este nou sau nu este suficient de lung pentru a fi considerat util.

Nu mai avem multă dragoste pentru propriile lucruri. Apoi?

Corrado: Azi, un obiect, cum ar fi o masă sau un obiect de design, dacă are un mic defect, de exemplu un șurub crăpat sau dacă a plesnit vopseaua, acesta este eliminat imediat din uz. În astfel de situații, nu există conștientizarea posibilității de a repara obiectul. Care ar fi cea mai practică soluție? Nu este întotdeauna ușor să cauți pe cineva care să fie capabil să repare obiectele pentru tine. Dacă o persoană nu are aptitudinile necesare pentru repararea obiectelor, găsirea unui expert poate deveni dificilă, ceea ce face ca soluția cea mai simplă să fie să arunci obiectul și să achiziționezi altul nou. Adesea aruncăm lucruri, cum ar fi piese de mobilier cu design frumos, care poate nu mai sunt în producție și care sunt obiecte prețioase. Astfel aruncăm mai mult decât un obiect bun care are mici defecte, cum ar fi un șurub lipsă, care ar putea fi rezolvate cu ușurință printr-o recuperare bună sau chiar foarte bună.

Vedeți valoare în a reveni la un mod de viață mai simplu, într-un sistem cu puține lucruri de care cu câteva lucruri de care vă poate păsa. Este posibil?

Carlo: Acest lucru ar stimula dragostea pentru lucruri, pentru propriile obiecte, pentru trecutul nostru, pentru lucrurile strămoșilor noștri, ale părinților noștri. Aceasta ar stimula dragostea pentru aceste lucruri. În caz contrar, devine un lucru comercial, un obiect de consum.

Va fi posibil?

Corrado: Cred că ambele pot coexista, însă există plăcerea de a avea și confortul oferit de un smartphone bun, deoarece acesta îți permite să editezi imaginile și îți oferă o mie de posibilități de a realiza diverse lucruri. Totuși, de ce trebuie să pierdem plăcerea unui lucru simplu și tradițional? Adică, s-ar putea găsi o modalitate de a folosi tehnologia și de a experimenta în același timp lucrurile simple, fără a exagera.

Cum devine cineva un artizan?

Corrado: Cu ajutorul unui artizan bătrân.

Meșteșugul trebuie să treacă de la unul la altul?

Carlo: Sau poate frecventa atelierul unui artizan bun care are percepția frumuseții, a iubirii pentru lucrurile pe care le face, apoi să transmită și să comunice aceste lucruri elevului. Așadar, oricine este suficient de norocos pentru a merge la un bun meseriaș va fi cu siguranță și el un meseriaș bun în viitor, dacă va continua cu dezvoltarea iubirii față de artizanat.

Corrado: Artizanul bătrân are experiența tuturor anilor anteriori. Se poate începe de la zero. Dar acei ani trebuie să ți-i faci. Este de neconceput să începi astăzi și să devii imediat artizan. Astfel, când treci printr-un atelier vechi, folosești toți acei ani de experiență ai meșterului anterior și de acolo pornești să îi dai propria ta amprentă. În caz contrar, ești nevoit să începi de la zero și să muncești mult. De asemenea, poți ajunge atât de departe încât să eviți, în sensul că trebuie să recuperezi tot ceea ce înseamnă această experiență.

Cum vedeți materialele de astăzi, lumea nouă a materialelor foarte inovatoare? Lucrați cu ele?

Carlo: Avem mai multe posibilități de a folosi diverse materiale, dar fără a renunța la fantezie și la tot ceea ce am vorbit mai devreme. Deci, se poate lucra foarte bine, chiar și vopsind cu ajutorul calculatorului, apoi prelucrând bine imaginea finită. Cum se ajunge la rezultat, numai artizanul știe.

Din punct de vedere etic ce nu ar trebui să facă niciodată un artizan care este un adevărat meseriaș.

Corrado: Făcând ceva rău și pretinzând că e totul bine. Pretinzând că este un lucru bun.

Deci, dacă știe că a făcut ceva greșit, nu trebuie să se ierte pentru asta.

Corrado: Și nici nu trebuie să o dea clientului.

Vi s-a întâmplat? Ocazional?

Corrado: Se poate întâmpla, dar trebuie să fi sincer cu ceilalți, dar și cu tine.

În primul rând, cu tine.

Ne apropiem de sfârșitul dialogului nostru. Ce credeți despre viitorul artizanatului. Cum îl vedeți? De exemplu, dacă vom fi aici peste 50 de ani, cum va fi lumea artizanatului? Ce fel de provocare, ce fel de oportunitate? Va exista în continuare o lume de artizani?

Carlo: Va fi, dar va fi foarte redusă. Pentru că astăzi nu mai există înlocuire, adică cei foarte tineri nu mai vin la muncă în acest sector. E un pic complicat pentru că este dificil și durează, e greu. Tânărul de azi vrea succes rapid, e orientat spre bani nu este atras în mod special de activitate, ci de rezultatul economic și asta taie latura de meșteșug.

Corrado: Problema vârstei, artizanul trebuie să înceapă din copilărie și băieții minorii pe șantier nu pot merge. - un băiat de 13 ani pe șantierul de construcții nu poate merge legal și apoi începe chiar și în atelier, devine o problemă de siguranță, de documente etc. Însă ce se întâmplă? Persoana care a vrut să învețe să fie artizan decorator o face la o vârstă prea adultă. Prin urmare, a acumulat deja greșeli, experiențe personale care contrastează cu acele activități sau gen de artizanat. Este dificil să scapi de vicii, așa că în vechile ateliere mergeau de când erau copii pentru că în copilărie se modelează acel băiat și astfel iese un artizan deosebit de bun. Acum te lupți pentru că dacă vine o persoană care are 25-30 de ani, e ca și cum vrea să fi un pianist de concert iar învățarea pianului la vârsta de 30 de ani este imposibilă.

Carlo: Ne întrebăm adesea și încă suntem surprinși de ceea ce se întâmpla în atelierele Renașterii Florentine. De exemplu: băieții intrau în atelierul maestrului și la început spălau pensulele. Pregăteau și amestecau culori deci lucruri extrem de simple și nu asta era învățătura, ci erau în prezența continuă a ceea ce făcea profesorul, așa că urmăreau, întrebau și mergeau mai încet, dar mergeau cu un scop diferit. Se învăța mai mult atunci când se pătrundea în măruntaiele meseriei.

Corrado: Acest mecanism trebuia să continue chiar și cu cei care erau interesați pentru că băieții care intrau în atelier și care ar fi putut fi inițial fascinați de această activitate își dădeau seama după o perioadă inițială că nu era ceea ce doreau. Astfel a existat, de asemenea, și acest filtru. Continuau doar cei care erau deosebit de interesați, dar acesta este un filtru care trebuia făcut de la vârste mici.

Carlo: Asta mă face să mă întreb cum de au fost atât de buni atunci. Până în secolul al XVIII-lea au existat oameni care, în decursul vieții lor, au fost capabili să facă lucruri atât de mari încât sunt de neconceput astăzi. Pentru că petreceau foarte, foarte mult timp dedicați activității lor încă din copilărie. A fost o perioadă foarte lungă de timp și se gândeau foarte mult la munca lor. Nu prea aveau alt timp liber, aceasta era și plăcerea lor, nu doar munca. Și, în sfârșit, toată viața.

Ce vă îndeamnă să veniți în fiecare dimineață?

Carlo: Adesea, necesitatea angajamentelor pe care le avem față de clienți. Este o glumă, bineînțeles. Și plăcerea, de asemenea.

Încă e o plăcere? Nu e o plăcere, nu vii.

Carlo: Așadar, am mai multe probleme fizice care provin din artroză, unele intervenții pe care le-am făcut și trebuie să le fac, dar nu pot să stau acasă. Trebuie să vin la atelier, pentru că munca este prea importantă pentru mine.

Corrado: Dar este și o modalitate să se distragă. A devenit un obicei, nu poți renunța. Poate să încetinească ritmul, ceea ce noi nu am făcut încă. Dar eu nu cred că un artizan renunță.

Carlo: Tatăl nostru a lucrat până la capăt, până în momentul în care a murit, astfel că a continuat să fie implicat în muncă toată viața.

Ultima întrebare este aceasta - mă uit în jur, văd aceste frumoase desene pe care ni le-ați arătat mai devreme, ați pictat și restaurat o mulțime de imagini cu persoane, cu animale, cu flori. Dacă puteți să-mi spuneți care este figura care vă reprezintă - dintre toate cele pe care le-ați pictat în viața dumneavoastră. Care ar fi?

Carlo: Dacă sunt sincer, nu am nici o distincție specială pentru că am lucrat puțin din toate, am lucrat la ilustrație.

Prin ce fel de desen vă identificați? De exemplu cu leul acela de acolo?

Carlo: Un leu pentru vitalitate.

Corrado: Da, și eu un leu, dar fără coamă.

Carlo: unul chel și unul cu coamă.

Vă mulțumesc foarte mult pentru generozitatea dvs. Sper ca artizanatul să nu se termine aici, vă mulțumesc.

Acest articol despre sustenabilitate este realizat cu sprijinul Lidl Romania, promotor al faptelor pentru un viitor mai bun.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp