Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De trei ani, peste 300 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Sublimul și abjecția spitalului românesc. Telefonul care mi-a schimbat viața: „Nu mai pleci în vacanță. Este cancer și este invaziv! Trebuie să te operezi urgent! Vrem să mori de bătrânețe!” 

spital - Getty

(Foto Guliver/Getty Images)

Aveam 39 de ani și eram mama unui copil de 8 ani pe vremea aceea. Era o vară ca oricare alta, cu planuri de vacanță și grijile obișnuite de zi cu zi. În acel an, făcusem, ca de obicei, testul Babeș Papanicolau şi, în urma unor suspiciuni, am trecut la analize mai detaliate.

Doctorița ginecolog a propus testul ERAD. L-am făcut la spitalul CF2. Ceea ce este o intervenţie minoră, de 15 minute, constând într-o biopsie, mi-a consumat parcă ani din viaţă. Mă refer la internarea în saloanele aglomerate, reci, sărăcăcioase, „ca la stat”, înconjurată de femei de toate vârstele, cazuri mai mult sau mai puţin grave. Cele mai multe sunt resemnate cu diagnostice care sună complicat, pe care le explică, repetat, între ele, colegele de suferinţă. Medicii se opresc scurt, la vizita de dimineață. Ce nu ai înțeles, din diagnostic, cauți pe internet..

Atmosfera de spital nu îmi este străină. Tot aici am născut. Și nu s-a schimbat mare lucru de atunci. Sunt într-un spital în care te rogi să nu ajungi, dar vii după medicul curant și speri să nu fii chiar tu victima infecțiilor intraspitalicești despre care se vorbește chiar acum, la televizor. 

Este 2016, anul scandalului Hexi Pharma. Fericită că am scăpat cu bine după intervenție, asteptam rezultatul, fără să mă gândesc prea mult la el. Eram la serviciu, câteva săptămâni mai târziu. Sună telefonul, iar medicul ginecolog mă anunță, cu o voce stinsă, că nu mai plec în vacanță. „Ele, nu mai pleci nicăieri! Este cancer și este invaziv! Trebuie să te operezi urgent! Vrem să mori de bătrânețe!” 

Am simțit că-mi fuge pământul de sub picioare, parcă nu era vorba despre mine. Am simțit că, în asemenea momente, eşti doar tu cu bunul Dumnezeu. Nimeni nu poate înţelege prin ce treci. Nici nu ştiam ce să fac. Așa că m-am întors la birou.

Sunt jurnalist de 20 de ani. Am scris, am filmat, am văzut, am vorbit despre boli incurabile. Dar ca despre ceva care nu poate avea de-a face cu mine. În România, cancerul este sinonim cu degradarea, cu incurabilul, cu moartea. Vedeam numai o boala nemiloasă care mi-a invadat organismul. Invaziv… invaziv… parcă îmi ţiuia în cap. Dar invaziv însemna doar că nu este in situ, adică gradul zero. Boala era gradul 1! Perfect vindecabilă în cazul neoplasmului de col uterin. Eu cu asta aş începe când dau vestea: „E gradul unu, e vindecabil…” Frica este mai rea ca orice. Nu îl ajuta pe pacient. Frica medicilor, în faţa diagnosticului, frica pacientului în faţa unui destin implacabil şi frica de tratament în România nu ajută să te vindeci! 

Au urmat alte investigaţii! RMN, PET CT. Cu fiecare dintre ele, muream un pic. De grijă. Și de singurătate. Începusem să înțeleg că în asemenea momente nu este în regulă să te bazezi pe oameni: nu pot trăi ce trăiești tu. Nu îți pot da curaj în locul tău. 

Salvarea mea a venit din adâncul meu, din mine, nu din afară. De undeva mai presus de mine. Încă de la aflarea diagnosticului am hotărât să nu mor, orice ar fi. Am declarat răspicat, cu voce tare, că Dumnezeu nu ne dă asemenea încercări ca să ne piardă. Am hotărât că voi fi bine. Dar nu a zis nimeni că va fi ușor. Și nu mi-am închipuit atunci cât va fi de greu. 

În trei săptămâni s-a hotărât că voi fi operată. Cel mai probabil, era un cancer incipient. Nu aveam nevoie de radio sau chimioterapie. Abia după histerectomie și scoaterea ganglionilor limfatici urma să se determine următorii pași de tratament.

Mi-am pierdut în acea perioadă liniștea și somnul. Mă sufoca gândul că nu pot controla nimic. Trebuia să mă abandonez și să am încredere. Am aflat, treptat, că nu sunt singură, că o forță dincolo de ce suntem în plan fizic pune în mișcare lumea materială. Numiți-o Dumnezeu, Forța Universală, Viața. Nu contează numele. Filozoful Alan Watts spunea: „Nu te poţi uda de la cuvântul apă”.

Am aflat că suntem spirite care trăim experiențe pământești, și nu pământeni care trăim experienţe spirituale. Am aflat că nu graba şi disperarea te ţin în sigurantă, şi nici frica. Dragostea, calmul şi credinţa îţi pot oferi siguranţă. Am aflat că medicii sunt, la rândul lor, oameni deseori speriați. 

Vreau să vă zic ce aş face astăzi, cu ce ştiu acum, într-o situaţie limită, similară. Astăzi ştiu că nimeni nu are drept de viaţă şi de moarte asupra semenilor. Că zilele omului nu le cunoaşte nimeni. Că este vital ca medicul să empatizeze cu pacientul şi, dacă nu se întamplă asta, căutaţi pe cineva care vă dă putere, nu vă bagă în sperieţi. 

Alegeţi, de asemenea, tratamentul care simţiţi că vi se potriveşte. Indiferent că este alopat sau alternativ. Din păcate, nici unul nu s-a dovedit că funcţionează 100% în cancer, de exemplu. Nu există un tratament complet vindecător, dar există pacienţi vindecaţi. 

Nu trăiţi cu gândul la boală şi la ce e mai rău. Gândiţi-vă pentru ce vreţi să trăiţi! Ce vă face fericiţi si ce aţi face chiar acum, dacă aţi fi perfect sănătoşi! Nu vă reprimaţi frica, trăiţi-o, fiţi conștienţi de ea, dar continuaţi să faceţi ce aveţi de făcut! Se poate! 

Nu cred în lupta cu boala, ci în dorinţa de viaţă, un scop pe pământ și iubirea de sine și pentru cei dragi, care o dizolvă. 

Călătoria mea nu s-a încheiat odată cu acest diagnostic. Eram salvată, prin operaţie, de cancerul incipient, dar, imediat după intervenţia chirurgicală, în acelaşi spital CF2, am primit o transfuzie greşită de sânge.

Astăzi sunt unicul supravieţuitor cunoscut al unui accident transfuzional, după o operaţie masivă. Cum a fost posibil să primesc o pungă întreagă de sânge greşit şi să mă salvez eu însămi, strigând: „Am grupa zero, nu AB4!!!” este un subiect care a ținut prima pagină în august 2016.

Totuşi, după o asemenea cantitate de sânge greşit, am făcut cea mai severă reacţie: CID, sindromul coagulării intravasculare diseminate. Medicii de la ATI au ascuns greşeala. Am fost deschisă, chirurgical, încă de trei ori, proceduri total contraindicate în starea mea. Am intrat în comă, iar organele au cedat rând pe rând.

Mai mult moartă decât vie, am fost transferată şi salvată, miraculos, la Spitalul Universitar din București. La 2 ani şi jumătate de la evenimente nu s-au încheiat cercetările în acest caz! Evident, nu există niciun vinovat. O poveste din păcate adevarată, 100% românească, pe care am să v-o spun, pe larg, în curând.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • În opinia mea, un posibil remediu la care ar putea recurge medicii pentru a rezolva spinoasa problemă indicată de către doamna Elena Manea este descris succint în articolul publicat de: Prof. Amy BLAIR, Prof. Katherine WASSON, "Professionalism and appropriate expression of empathy when breaking bad news" (American Medical Association Journal of Ethics, vol. 17, nr. 2/2015, p. 111-115), care este disponibil gratuit la adresa: https://journalofethics.ama-assn.org/sites/journalofethics.ama-assn.org/files/2018-05/ecas1-1502.pdf (accesată pe 9 aprilie 2019).
    • Like 0
  • Eu am fost o norocoasa ! Toata viata mea am avut noroc la medici si m-au salvat in situatii extreme ,inca de la varsta de noua luni si norocul nu s-a limitat doar la mdici ci la intregul personal al spitalelor . Nu pot uita cand dupa operatia de extirpare a colicistului ,plin de pietre ,spart si infectat inainte de a ma trezi total din anestezie ,i-am auzit vocea calda a brancardierului care-mi dadea indicatii cum sa ma misc sa ma poate muta de pe masa de operatie . Am avut o stare exraordinara de bine , peste o zi ,i-am recunoscut vocea si l-am oprit sa-mi cer scuze daca s-a chinuit sa ma mute ,eu avand peste 100 de Kg si sa-i multumesc pentru starea de bine pe care mi-a creat-o . Mi-a raspuns ca m-a mutat foarte usor deoarece i-am ascultat intocmai indicatiile si am simtit cum se bucura de aprecierile mele . Pe brancardier il chaema Mugurel ! La ATI am dat peste alt personaj de poveste : asistentul medical Catalin , copia personajului lui Eminescu si care ,cat i-a tinut schimbul , a fugit de la un pacient la altul ,mereu cu zambetul pe buze . Domnul Leo ! Cel care ne schimba pansamentele , care cumpara leucoplast de mai buna calitate decat cel cumarat de spital ,ca nu si permitea sa faca treaba de mantuiala . Am aflat asta cand l-am intrebat de ce leucplastul pus de dansul nu se dezlipeste imediat ca cel folosit de asistente ,care erau nevoite sa ne lipeasca mereu branulele . De medicii care m-au operat ,m-au ingrijit nu mai pomenesc , dar mereu erau cu zambetul pe buze si abia dupa ce treceam peste momentele grele , vorbeau despre emotiile prin care au trecut in timpul inerventiei si dupa . Au fost multi si am avut o relatie foarte apropiata cu ei ,Poate empatia se datora si faptului ca intelegeam ce vorbesc si le urmam sfaturile intru totul . M-am lungit cam mult dar as fi nerecunoscatoare daca as lasa sa fie ponegrit tot personalul medical din spitalele de stat ,pentru greselile unora .
    • Like 0
  • fc check icon
    începe Sănătatea să semene a plină hală

    dă carne și dă pești

    dă flori vopsite în sticlele uscate uitate la ferești,

    și uamenii a marfă, înghesuită-n scârbă în hrubele grotești,

    văcsite catacombe – voit spitalicești,

    cu papucei vânduți la colț, să nu răcești;

    cimentu-i rece a jeg&igrasie,

    sfârșitu-i scris greșit pă o hârtie ce trebuie să vie,

    ai vrea tu viața să fie poezie…

    sticlindă-i moartea în rânjăte dă draci ce târgul ți-l propun:

    dă lame și dă clești mierlești ori te ferești și taci;

    e încă noaptea adormirii-n târg.

    ie dus la gura-de-canal pe tărgile de blană al sângelui amurg,

    un roșu abursperiat dă umbrele săltate a câini cu botu’ ud

    cărând grăbit în spate pieile cu mâinile lăsate

    (bolborosite spuze roze în vaete se-aud)

    duc la rigolă cadavrele secundelor împrăștiate prin săli de așteptări

    uitații conectați suiți pe-aparate,

    deconectate toate,

    căzuții dân salvări aduși din vis-urâtul ce-i afară-n supliciul ce-i aici

    pe unde viermuiesc schilozi complici la vieți trăite-n frici,

    …aici în aer muced rânced cearșaf-cu-umbre/pă ruginite ruoți,

    ridică-te și fugi, pă cine să mai rogi?!

    fuuugi! cât încă Tu mai poți să scapi că ăștia-s hoți,

    nu vezi?! ne fură viețile ”la” toți!,

    să fugi-urlând uitând acum de tooți…

    la dracu’ să-i trimiți …auzi? ….. sst!

    s-apropie hoitarii cu lanț la stetoscop,

    și-n pasul lor săltat vezi moartea-ți – al lor scop;

    stol alb de redingote,

    groparii-n cârcă duc cu large piruete coșciuge chinuite suinde-n al adormii târg.

    speranțe ard pă rug, ie sângele-n amurg

    și plânsul ie degeaba.

    când hoitu-ți e pe zinc și holul e pustiu (la cine să mai striig?)

    să rogi e prea târziu

    acum știi cum stă treaba, Acum e de fugit,

    mai bine-i să fii viu decât nespovedit
    • Like 0
  • Doamnă ati avut mare noroc cä ați scăpat.Ce greșală.Grupa O e donator universal.Grupa AB e primitor universal.Pe vremea Buletinelor de identitate obligator aveai înscrisă grupa de sânge. Acum e determinată numai când eśti pe masa de operatie.Să vă fi intrebat inainte de operație dacă nu vă stiți grupa sanguină. Cât despre cancer am trecut și eu de 2 ori prin acest stres si operații.Noroc că am avut si am un psihic foarte bun.
    • Like 0
  • Imi permit o clarificare (se pare ca se face o confuzie de termeni): medicina alopata este medicina clasica (cea studiata in facultatile de medicina si aplicata in sistemele medicale "oficiale"). Medicina alternativa cuprinde diferite ramuri ale medicinei naturopate sau naturiste: fitoterapie, acupunctura, chineto-terapie, fizioterapie, dietoterapie, homeopatie etc. Unele din aceste metode sunt folosite si in medicina "oficiala" ca sisteme ajutatoare pe langa conduitele terapeutice alopate.
    • Like 1
    • @ Catalina Ghitulescu
      Am incredere in medicatia alopată.Tratamentele naturiste poate ajută,dar numai ele nu vindecă.
      • Like 0
    • @ Catalina Ghitulescu
      Multumesc pentru clarificare!
      • Like 0
  • Sant unul din miile de bolnavi de cancer de colon (operat ).Povestea mea este simpla : in luna septembrie 2017 am ajuns de urgenta la spitalul Bagdaza Arsenie ,suspect de o ocluzie intestinala. A doua zi am fost operat .Dupa operatie la trei zile am fost informat ca am avut o tumoare maligna cazuta in intestin si mi s-a scos 17 cm din intestin.Am avut marele noroc sa ma opereze un medic destept care mi-a scos mai mult decat era normal din intestin ,tocmai sa fie sigur ca la capetele intestinului scos sa nu mai fie nimic de natura maligna.doctorul se numeste NACEV si ai sant recunoscator pana la moarte. Dupa externare mi-a recomandat sa maerg la un oncolog pentru monitorizare si eventual tratamet. Asa am si facut. Am mers la spitalul Sf. Ioan din sect.4 de care apartin si dupa 5 ore am fost primit de o doctora care ma consultat si mi-a dat sa fac un TC .total.A est asistenta dupa mine si mi-a zis ca sa nu mai vin pana nu fac TC ca asa ia zis d-na doctor.. Am fost la Tc. (tot in spital ) mi- a zis ca nu mai au fonduri. Imi era frica sau nu stiu cum sa numesc senzatia pe care o ai cand brusc afili ca ai cancer cancer stadiu 2 de colon.Ma bulversat cererea d-nei doctor de a nu mai veni pana nu fac TC total.. A
    • Like 0
  • Atentionez partea feminina sa mearga la controale medicale ginecologice fara nici o jena. Mergeti la control medical ginecologic, mamar, curate spalate in zona controlata. Asta este meseria. de la un chist ovarian se constata , grad C4, se opereaza, cu extirparea ovarelor , tot aparatul genital...au trecu cel putin 15 ani si totul este bine....Cu stima, dadeam sfaturi si la colegele de la serviciu, avand cunostinte medicale din familie...
    • Like 1
  • Printr-o experienta asemanatoare am trecut si eu anul trecut. Ceea ce cred ca le lipseste medicilor romani, cand se pronunta asupra acestui diagnostic, este lipsa educatiei crestine, a empatiei pe care trebuie sa o arate omului din fata sa. Desi am facut investigatia ( biposia), la o clinica privata si cu o echipa de medici desavarsiti, am plecat prabusita si pierduta in fata destinului. Mai mult de atat, oncologul care m-a examinat a simtit la palpare( cancer de san) tumoarea ca fiind mult mai mare( de 3 ori mai mare) , desi RMN-ul, mamografia si ecografia indicau exact dimensiunea acesteia. La acea consultatie, oncologul a privit prin mine , dupa care a tiparit un scurt sumar al diagnosticului, desigur mentionanad si marimea eronata a tumorii si am fost trimisa sa fac o sumedenie de alte investigatii. La intrebarea sotului meu, daca in stadiul in care eram, era indicata chimioterapia inainte, sau dupa operatie, domnul doctor a spus ca este indicata inaintea operatiei, in scopul limitarii extinderii tumorii. Au urmat apoi trei saptamani pentru efectuarea celorlate investigatii( ginecologie, plamani, inima, CT.. etc), pe care le-am facut in clinici private, desigur contra cost si in termenul cel mai rapid cu putinta. Tinand cont ca biopsia si celelalte analize au durat 1 luna si jumatate, simteam ca boala mea a avansat, dar eu eram la mila domnului profesor si domnului oncolog, care nu pareau sa se ingrijoreze prea mult. Salvarea a venit din partea unui prieten adevarat, care mi-a povestit despre clinica Anadolu din Turcia, despre echipa de medici adevarati , care se dedica intru totul pacientului si care in primul rand.. sunt oameni. Nu vreau sa fac reclama gratuita acestei clinici, dar in primul rand, vreau sa scot in evidenta valoarea etica a empatiei, a delicatetii cu care medicii de acolo trateaza pacientul, incat, chiar si cei cu stadii avansate de cancer erau extrem de optimisti si pozitivi. De la sosirea mea in Turcia, in trei zile am refacut toate analizele din tara, unele chiar mai complexe, iar a patra zi am fost operata, fiindu-mi facuta si o doua biposie, al carei rezultat l-am primit dupa doua zile (nu dupa o luna si jumatate). Conform echipei de medici de acolo, natura cancerul meu era de natura hormonala, si in consecinta chimioterapia nu era indicata. Mai mult de atat, conform celor comunicate de medicul chirurg si de catre oncolog, aceasta mi-ar fi facut mai mult rau si nu ar fi impiedicat raspindirea cancerului. Deci, coreland toate cele mai sus relatate, ma intreb : cati semeni de ai mei au sansa si resursele financiare, de a beneficia de un tratament corect si demn in tara ? de a fi tratati cu omenie si nu ca niste obiecte fara suflet? Dar asta nu e totul. Dupa revenirea in tara, pentru a beneficia de concediu nedical-post operatoriu, mi-am facut programare la medicul de familie, spre a-mi da trimitere catre un oncolog din Romania. Stupoare, medicul de familie era foarte intrigat din cauza faptului ca m-am operat in strainatate si in consecinta cand s-a dus sotul dupa trimitere, i-a spus ca nu are formularul corespunzator.... Este strigator la cer, ca dupa 25 de ani de munca si contributii platite la sanatate, am fost nevoita sa-mi iau repausul,care se impunea, din concediul meu de odihna si nu sa beneficiez de concediu medical, asa cum era firesc. A urmat o perioada plina de stres, pentru a gasi un alt medic de familie si un oncolog , persoane care nu erau socate de tupeul meu, de a ma opera in strainatate. Cred ca marea diferenta intre medicii de aici ( nu toti) si cei din afara, consta intr-un deficit de educatie al acestora, referindu-ma direct la faptul, ca nu stiu cum sa lucreze cu materialul uman, care este trup, dar si suflet in primul rand. Si primele nevoi pe care le are o persoana, careia i s-a comunicat verdictul fatal, este compasiunea, incurajarea si optimismul. Spun toate acestea in deplina cunostinta de cauza, mai ales ca, unele onorarii ale unor ilustri profesori ai clinicilor private din Bucuresti, depasesc pe cele din Turcia. Este extrem de trist sa ajungi la concluzia, ca in tara aceasta, oamenii obisnuiti si care nu dispun de bani suficienti, chiar sunt lasati la mila Divinului.
    • Like 1
  • doamna maria zamfir, cred ca faceti o confuzie!!stiti macar ce inseamna alopat?
    alopatíe --- fr allopathie] (Îoc homeopatie) Tratament medical care întrebuințează medicamente ce produc efecte contrarii celor ale bolii.
    • Like 0
    • @ Anna MriiDd
      Mi-am cerut deja scuze si mi-am dat si cateva ghionturi :) Verificati postul la care ar fi trebuit sa respundeti :)
      • Like 0
  • Daca tot puneti accentul pe experienta personala: cunosc o doamna, care atunci cand a fot anuntata a zis: eu nu am cancer, nu fac niciun tratament si si-a vazut de viata ei. A renuntat o perioada la carne si s-a apucat si de postit si mers la biserica.
    • Like 0
    • @ Emilian Serbanescu
      @ Emilian Serbanescu
      Nu mai propagati asemenea falsitati periculoase!
      Mai sunt naivi care pot crede si vor muri si din cauza d-voastra.
      Rugaciunile si excluderea carnii nu vindeca nici o boala.

      In poza pareti un om tanar, aveti in secolul 21 asemenea opinii!?
      • Like 1
    • @ Emilian Serbanescu
      Si a supraviețuit?
      • Like 1
    • @ Statov Maria
      daca nu supravietuia, nu mai scriam acel comentariu, dar, ma rog... trebuie sa ne luam la misto si pe aici!
      • Like 0


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Chef Alex Dumitru

Bună parte dintre ingredientele proaspete pe care le utilizează în rețetele sale de adevărat făuritor de gust, chef Alex Dumitru le cumpără, de două-trei ori pe săptămână, din Piețele Obor, Domenii și Matache. Merge doar la producători testați, care au întotdeauna grijă să îi ofere materii prime de calitate. Totul trebuie să fie proaspăt, de sezon.

Citește mai mult

Eric Stab, Engie România

De la ultimele etaje ale clădirii în care se află sediul central al Engie România, când privești pe geam, îți poți imagina ușor o mare de panouri puse la muncă să capteze razele soarelui. „La finalul zilei, energia cea mai ieftină este energia pe care nu o consumi ”, spune zâmbind spune Eric Stab.

Citește mai mult