Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Eu nu vreau viaţa de dinainte! Am supraviețuit miraculos unei transfuzii greșite de sânge și asta m-a învățat să văd viața și moartea cu alți ochi

Transfuzie de sânge

Foto: Guliver Getty Images

Cei mai mulţi suntem obsedaţi, zilele acestea, de reîntoarcerea la viaţa dinainte.

- Când îmi reiau activitatea?

- Când o să fac ceea ce făceam până să ne lovească pandemia?

Da, sunt consecinţe grave, globale, la toate nivelurile, pe care le poate bănui oricine. Ceea ce vreau eu să vă spun este o altă perspectivă.

De ce să mă întorc la vechea viaţă? Era cea mai bună versiune a mea, a omenirii? Dacă preocuparea unora este de a respinge din toţi porii ce se întâmplă acum, ca fiind abominabil, poate că aceștia nu au foarte multe de pierdut nici în pandemie, nici în lipsa ei. Şi nu mă refer la afaceri, la ruinarea industriilor sau la banii din buzunar şi pâinea zilnică. S-a vorbit enorm de o reaşezare a lucrurilor la nivel mondial: politic, economic, social. Dar fiecare dintre noi este un univers în sine. Viaţa nu ar avea gust fără perioade de încercări şi reaşezări, fără provocări şi situaţii inconfortabile, fără un pic de sudoare şi ceva zbucium, de care, odată cu tehnologiile moderne, distracţia de suprafaţă şi traiul exclusiv în lumea materială nu prea mai avem parte.

Cred că starea de bine şi buna dispoziţie sunt cel mai bun medicament şi întăritor al sistemului imunitar. Dar nu ne strică să ne cunoaştem un pic mai bine, acum când nu mai avem parte de distracţia obişnuită: la mare, în puburi sau cluburi, sau în întruniri mondene care mai de care mai spoite, în care, în prea multe cazuri, scopul era etalarea de formă, într-o concurenţă prost înţeleasă.

Nu ne strică să ne întrebăm, măcar o dată, de două ori în viaţă, cine suntem şi de ce respirăm pe acest Pământ. În două luni de izolare, Universul poate s-a făcut auzit măcar câteva secunde în sufletul fiecăruia. Printre orele de școală online, alături de copii, printre zgomotele ambulanţelor şi frenezia ştirilor care nu sunt mereu de natură să ne liniştească. Câteva secunde cu noi înşine, în momente cheie, pot fi de ajuns pentru shift-ul de care poate avem nevoie vitală şi nu ne dăm seama.

Ca persoane şi implicit, ca întreg, pe planetă. Fiindcă, aşa cum se dovedeşte, în asemenea vremuri, nu există eu, tu, ci noi.

Eu nu vreau să revin la viaţa de dinainte. Eu vreau o viaţă mai bună ca înainte, cu oameni schimbaţi în bine, cu conştiinţa trezită, gata să-i ajute pe semeni. Sună a utopie, veţi spune, dar am încredere că mult mai multe fapte bune atrag, ca un magnet, normalitatea. Decenţa în spitale, ceva mai multă atenţie asupra copiilor buni şi a profesorilor valoroşi din şcoli, teama că nu îţi este permis să faci orice, oricând, pentru că te simţi mai presus de lege. Iar dacă legea nu te va sancţiona prompt într-un stat ca al nostru, poate îţi vei aminti cum un simplu virus ne-a arătat că nu ai cum să te ascunzi sau să te protejezi individual, într-o bulă de sticlă. Că poate există o inteligenţă în Univers, care, mai devreme sau mai târziu restabileşte ordinea tulburată din viaţa semenilor, a plantelor şi a animalelor şi, per ansmblu, a mamei Pământ. Orice gest al nostru, cât de mărunt, aduce un punct de lumină, sau, dimpotrivă, de întuneric pe planeta pe care o împărţim.

Ştiu că oameni dragi v-au fost răpiţi de această pandemie. Unii au plecat cu totul dincolo, alţii sunt izolaţi în spitale. Nu ştiu cine trăieşte şi cine moare, cine este ales să lupte acum mai mult decât alţii, cine să îndure şi cine să profite. Dar ştiu că frica nu o să schimbe nimic în bine. Doar gândul bun şi lumina pe care avem forţa să le-o transmitem celor aflaţi în nevoie. Medici şi pacienţi. Ştiu că nimic nu se întâmplă pur şi simplu, nimic nu e haotic sau nedrept până la capăt.

Am supravieţuit miraculos, în 2016, unei transfuzii greşite de sânge şi nu numai. Am supravieţuit neglijenţei sistemului sanitar de atunci şi am respirat, chiar şi intubată, în ciuda alegerilor de a mă îngropa de vie a unor medici. Dar am învăţat că ultima suflare a unui om se dă numai atunci când vrea Dumnezeu. Putem să acuzăm oamenii, spitalele, un virus. Dar viaţa şi moartea unui om sunt mai presus de acestea.

Cred ca nimeni nu pleacă de pe acest pământ decât exact când trebuie să plece.

Eu nu vreau să mă întorc la viaţa aşa cum o ştiam înainte de pandemie. Vreau o viaţă mai bună, mai responsabilă, mai cinstită. Vreau să mă întorc la comunicare, nu la palavre, la interacţiunea deschisă cu oamenii. De la minte la minte, dar mai ales de la inimă la inimă. Vreau vacanţe pe care să le respir până în măduva oaselor, nu locuri de bifat şi postat pe Insta… Vreau creştere în fiinţa noastră, fiindcă tehnologia, oricât de departe a ajuns, oricâte daruri senzaţionale ne-a făcut, doar ne-a păcălit că suntem evoluaţi. Vreau să ne vindecăm viaţa.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Testare Covid-19

„Toată lumea așteaptă ca rezultatul să fie pozitiv sau negativ. În biologia moleculară, rezultatul este detectabil/ nedetectabil. Negativ sau pozitiv se pot asocia altor tipuri de teste, dar nu acestor tipuri de teste”, explică dr. Andreea Alexandru, director medical, divizia de laboratoare Regina Maria.

Citește mai mult

Navigând împreună spre viitor

„M-a luat așa, ca pe șah, m-a aranjat, deci eu nu gândeam în perioada aia. De fapt, când primești vestea asta, tu... ești pur și simplu... te oprești în timp și ai în față un hău și nu știi unde să pornești”. Aceasta este mărturia Lilianei, a cărei poveste impresionantă vă invit să o descoperiți.

Citește mai mult

Dan Byron_FB

Se numește Daniel Radu, are 43 de ani și a copilărit într-un bloc lung, aflat lângă un altul, în ruină, de pe Șoseaua Pantelimon din București. În lumea aceea, mulți copii săraci, jefuiți de către soartă de dragoste și siguranță, căutau să recupereze ceva de la viață din buzunare străine și să egaleze scorul lovindu-i pe cei mai slabi decât ei.

Citește mai mult