Gabriela Hobeanu

„- Copiii se descurcă mult mai bine, nu vă faceți griji! Ne încuraja Ana Maria. Problema este la noi, nu la ei. De fapt, toate problemele sunt la noi, nu la ei.”

„Acum am o casă mare. Și rate la casa mare. Am mașină nouă. Și rate la mașina cea nouă. Am de plătit școala lui Andrei. După serviciu trebuie să îl iau pe Andrei de la afterschool și să îl duc la baschet. Asta marțea. Joia face șah și sâmbăta merge la mate și la engleză. Parcă eu nu mai sunt pe nicăieri...” (Foto Guliver/Getty Images)

Ana era foarte bună la înot. A făcut trei ani de performanță. Chin de-a dreptul statul o zi întreagă la concursuri. O să fie din ce în ce mai bună, îmi ziceam. Poate că va fi o înotătoare renumită. Antrenorii spuneau și ei la fel. Însă, într-o zi, Ana a spus: ”Dar eu de ce mă mai duc la înot?” (Foto: Guliver/Getty Images)

Avem mereu pretenții de la copiii noștri. La 2 ani, la 3 ani, la 7 ani, la 10 ani, la 18 ani. Mereu. Avem de fapt așteptări. Să fie într-un anume fel. Să facă lucrurile într-un anume fel. (Foto: Guliver/Getty Images)

Copiii care nu se încadrează în turmă sunt copii dificili, greu de gestionat. Societatea românească, școala românească, vrea să crească copii obedienți. Așa e cel mai simplu, i-am spus cu un amestec de furie și tristețe. (Foto: George Călin/ Inquam Photos)

Noi ne-am jucat prima dată amândouă, fiecare cu perechea ei de ochelari, și single și multiplayer games și ne-a costat o oră 75 lei. (Foto: uniVRse.ro)

- Gata, acum citim. - Nu! Nu e corect! Doar o dată? - Păi, o dată! Ce, ai spus de câte ori? - Așa e, nu am spus. Atunci hai să citim un minut și gata. Și se pune că am citit, nu?! (Foto Guliver/Getty Images)

- O să te certe rău mama ta? O întreabă prietenele pe Ana. - Mama mea nu mă pedepsește niciodată, le spune mereu ea. Și nici nu prea mă ceartă. (Foto: Guliver/Getty Images)

Visul lui Ștefan a fost destul de greu de demontat. A mai scăzut el de la 5 milioane de dolari valoarea penthouse-ului la 3 milioane, dar o ținea una și bună cu cariera de actor. (Foto: Guliver/Getty Images)

Tata i-a scris atunci, în prima zi de școală, ceva pe un carton pe care apoi l-a înrămat și l-a pus lângă biroul ei. Pe carton scria, cu litere caligrafice, următoarele:... (Foto: Guliver Getty Images)

Cât de multe strângem noi oamenii în viața asta. Mereu cumpărăm. Ne trebuie tot felul de chestii. Obiecte. Lucruri. Stuff. Sau credem că ne trebuie. Când de fapt avem nevoie de atât de puține...(Foto: Guliver/Getty Images)

Mi-am inventat propriul mod de a face retrospectiva la ce a fost şi de a îmi scrie viziunea la ce va fi. Poate că lipsea touch-ul personal şi de-aia nu scria stiloul! (Foto: Guiver/Getty Images)

Deși spun că notele nu sunt importante, o spun doar din vârful limbii, pentru că mereu eu am învățat pentru note. Au trecut mulți ani până am dat o altă semnificație notelor și se pare că nu am făcut-o încă în totalitate.

- Puteți face acum sau altădată. De făcut oricum trebuie să faceți, altfel următorul atelier vă va costa dublu, am continuat eu zâmbind. (Foto: Guliver Getty Images)

Acum, la aproape 40 ani, am învățat să am încredere în mine, să nu mă mai critic atâta și să fac ceea ce simt. (Foto: Guliver/Getty Images)

- Dă-mi brief-ul, mi-a spus el. - Habar n-am ce e un brief, însă o să îți scriu pe scurt povestea din spate, viziunea din spatele numelui și ce vreau să fac cu această asociație. (Foto: Guliver Getty Images)