Gabriela Hobeanu

„- Da, da, mă trezesc. Dar prima oră avem materia X, zice copilul întorcându-se pe partea cealaltă. Și doamna doar ne dă un link și atât. O să intru la ora următoare.” (Foto: Guliver Getty Images)

Nu ne mai căutăm jumătatea pentru că nu mai credem în basme cu prinți și prințese. Sau o căutăm cu conștiinciozitate și îndârjire. Și găsim oameni cu tot cu defectele lor. Și apoi căutăm alții. Pentru că, în mod conștient sau nu, mintea noastră are o imagine destul de exactă a lui Făt Frumos sau a prințesei din povești. (Foto: Guliver/ Getty Images)

”Oare blufează? Sau are cărți excepțional de bune?” Mă întrebam în mintea mea. Dacă celălalt nu merge cu valul, nu va ști niciodată. Va trăi cu întrebarea, cu nesiguranța, neștiind ce s-ar fi putut întâmpla. Câștiga oare dacă mergea mai departe? (Foto: Guliver/ Getty Images)

Țineam ochii strâns închiși, prefăcându-mă că dorm, ca să adoarmă și el. (Foto: Guliver Getty Images)

„- Ce face gașca astăzi? Toată lumea e cuminte, da?! Astăzi nu are voie nimeni să vomite!” Foto Guliver/Getty Images

Când am fost ultima dată la dumneavoastră în cabinet am venit cu gândul ca, după ce îmi scrieți rețeta, să vă rog să mă ajutați cu ceva. Și anume să mă ajutați să vă iert. Să vă cereți iertare. Aveam pregătite și cuvintele pe care voiam să le spuneți: ”Te rog să mă ierți. Am greșit”. Simplu. Nu aveam nevoie de mai mult. (Foto: Guliver/ Getty Images)

Ăștia 33 de km au părut 60. Am ajuns în fața Catedralei din Santiago la ora 20.30. M-am întins pe jos și am simțit fericire. Fericire pură. (Foto Gabriela Hobeanu)

Am pornit la drum cu ideea ca, atunci când ajungem în Ponferrada, să vedem cum ne simțim și să hotărâm atunci dacă mergem mai departe sau nu. (Foto Gabriela Hobeanu)

Fiind urcuș destul de abrupt, mă gândesc că o să îmi ia mult timp, așa că poate o să mă opresc în O Cebreiro. Însă după doar 4 ore și jumătate ajunsesem sus, într-adevăr după un urcuș greu, dar minunat, prin pădurile Galiciei.

La ora 7 în Sarria era ca în București pe Calea Victoriei. Lume multă și nouă. Erau fel de fel de pelerini cu rucsăcele mici în spate și tot felul de zorzoane atârnate de ele, care urcau grăbiți pe străduța din fața albergue-ului în care am dormit. (Foto Gabriela Hobeanu)