Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Ce nu spune grupul de WhatsApp făcut de trei „femei mișto”

Femeie la laptop

Foto: Profimedia Images

- Hellooo!!! Ce faceți, femei mișto?!

„Femei mișto” se numește micul nostru grupuleț de whatsapp, în care suntem 3 prietene, doar atât. Cred că atunci când am creat grupul era una din zilele acelea în care aveam nevoie să ne simțim… „mișto”.

În ultima lună am vorbit la telefon cu cele două doamne, prietene de suflet, cred că de 2 ori. De obicei mai scrie una din noi câte un mesaj la 2 zile. Un gând bun, o fotografie, o trăznaie, te miri ce, din care se pornește o conversație și care ne păstrează conectate. Cam de 2 săptămâni însă, s-a așternut liniștea..

- Mi-i dor de voi, măh! Am scris și am adăugat niște emoticoane cu pupicei și îmbrățișări.

- Măh, frumoaselor! Vă pupăcesc! răspunde una din ele.

Eu, nemulțumită, vreau mai mult. Chiar îmi este dor de ele. Poveștile noastre nu sunt niciodată doar despre starea vremii, ce am mai făcut de mâncare, care-i treaba pe la serviciu sau ce surprize ne fac copiii. Suntem pansament pentru suflet una pentru cealaltă. O gură de aer, o vorbă caldă și o inimă deschisă la a fi prezentă cu adevărat pentru cealaltă.

- Dragelor, eu sunt pe deadline, deci până duminică mucles, răspunde și cealaltă, a treia „femeie mișto”.

O provoc:

- Iar??

- Proiect, carte, podcast, clienți, adaugă ea.

- Cam multe deadline-uri în ultimul timp, continui să o provoc. De trăit când mai trăiești?!

Am simțit că nu e momentul prea bun, că aș fi continuat.

Ce nu vede ea din papucii ei se vede însă prea bine din ai mei. Mai mereu avem nevoie de un altul care să ne arate ce nu vedem. Pentru că nu vedem. Așa cum nu ne vedem nici lungul nasului. Avem nevoie de un altul chiar dacă, nici atunci când ni se spune, nu vedem, decât dacă ne oprim și ne uităm cu mare, foarte mare atenție și curiozitate.

Trăim cu deadline-uri peste deadline-uri. În fiecare zi. Trăim pentru clienții noștri, trăim ca să facem bani, ca să ne creștem copiii, ca să ne schimbăm mașina, telefonul și mai te miri ce. Muncim ca sclavii, chiar dacă spunem că ne place ceea ce facem. Când ești în burnout și nu mai ai aer, nu mai contează cât de mult îți place ceea ce faci, câți bani, câte case, câte și mai câte..

Pentru noi, doar pentru noi, fără să fim egoiști și să nu ne pese de ceilalți, când mai trăim?

Poate azi doar aveam nevoie de un prieten. Dar, ca să simțim nevoile astea, e nevoie să ne oprim. Măcar puțin.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Mamăăă! Ce articol ”profund”. Sunt de-a dreptul răvășit :-) :-)
    Dacă atât le duce capul pe ”femeile mișto”, atunci eu vreau unele nasoale :-) :-)
    • Like 1


Îți recomandăm

Telegondola Mamaia, între demolare și autostradă prin aer. Ce ar trebui făcut, de fapt, cu simbolul stațiunii?

În mai puțin de doi ani, Telegondola din Mamaia a trecut - cel puțin în declarațiile publice - prin toate scenariile posibile. Mai întâi, arhitecții care lucrau la noul Plan Urbanistic Zonal al stațiunii au propus eliminarea instalației, considerând că stâlpii și cablurile afectează imaginea urbană și zonele istorice din Mamaia. Apoi, primarul Constanței a spus răspicat că telegondola nu va fi desființată. Acum, președintele Consiliului Județean Constanța anunță că instituția ar putea prelua instalația și că, în viziunea sa, traseul ar putea fi extins spre Năvodari, spre Delfinariu și chiar către sudul litoralului.

Citește mai mult

Telegrame din taberele copilăriei. De la „Bobiță” și biscuitul în ochi, la autocarul pentru copiii căzuți pe Vulcanii Noroioși

Recent, am devenit nostalgic după taberele copilăriei - nu știu exact motivul, dar poate o să-l deslușesc până la finalul articolului. Șase veri la rând, din 1998 până în 2003, adică de la 9 ani până am intrat la liceu, am fost în taberele de creație literară „Tinere condeie” de la Tismana (județul Gorj), apoi Poiana Pinului și Arbănași (ambele din județul Buzău).

Citește mai mult

Trieste - pledoarie împotriva rasismului

În timp ce extrema dreaptă din România îndeamnă lumea să nu accepte livrările aduse de curierii sud-asiatici (rezidenți cu acte în regulă!), în Italia, mai exact în Trieste, o inițiativă civică îi îngrijește tocmai pe acești imigranți, ce își riscă viața pe ruta balcanică, pentru dreptul la un trai mai bun.

Citește mai mult
Text: Gabriela Hobeanu/ Voce: Mihai Livadaru
sound-bars icon