Sari la continut

De șapte ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

„Astăzi nu are voie nimeni să vomite!” Într-unul dintre cele mai triste locuri am văzut cele mai calde, mai vesele, mai pline de energie și mai drăguțe asistente

hol de spital - Getty

Foto Guliver/Getty Images

- Ce face gașca astăzi? Toată lumea e cuminte, da?! Astăzi nu are voie nimeni să vomite! spuse una dintre asistentele de la camera de spitalizare de zi a secției de oncologie de la spitalul Colțea.

Cu zâmbetul pe buze și o veselie molipsitoare, cele două asistente de la secția de oncologie de zi sunt ca două albinuțe. Au grijă de vreo 14 pacienți. Pregătesc cocktail-urile pentru chimioterapie, apoi le administrează în timp ce mai fac câte o glumă care dă energie celor care stau câteva ore bune aici și își primesc tratamentul.

Te aștepți ca oamenii care vin să facă chimioterapie lună de lună, tratându-și o formă sau alta de cancer, să fie triști, supărați, bolnavi. Când îi privești însă, fie că stau în mica sală de așteptare ca să le vină rândul la tratament, fie că sunt conectați la cocktail-ul vindecător sau doar așteaptă să își ia foaia de externare, nu poți să nu le observi ochii calzi. Par că își trăiesc viața în acceptare, că au făcut, într-un fel sau altul, pace cu ei înșiși. Unii dintre ei au zâmbetul pe buze, alții vorbesc între ei, alții fac o glumă, în timp ce alții sunt cu ochii în telefon. Într-o dimineață de luni vezi mai mulți oameni ce par triști și resemnați la metrou la Piața Victoriei decât aici. Stau și îi privesc. Marea majoritate sunt trecuți de 60 ani. Eu sunt singura mai tinerică, așa. Le vezi copiii cum le aduc cu dragoste o cafea sau un covrig. Cum îi privesc cu aceeași grijă și iubire pe care au primit-o și ei, cu mulți ani în urmă, când erau copii.

- Mai fumezi? îl întreabă o doamnă pe un alt domn ce tocmai s-a ridicat de pe scaunul unde i s-a administrat perfuzia cu tratamentul.

- Nu! Mă vedeți fumând? spune râzând. Mai fumez. Păi aia nu, aia nu, aia nu.. ce să-i fac?! Zâmbește în timp ce ridică din umeri.

Are haina în mână, pregătit să se îmbrace. Cuierul care acum o lună se clătina plin de haine în colțul holului nu mai este. Cădea prea des cred, așa că în locul lui a apărut încă un scaun. În total sunt vreo opt scaune în micuțul holișor. Astăzi sunt cu unul mai mult pentru că aparținătorul unei doamne în vârstă a venit la subraț cu un scăunel mic, pliant.

În timp ce își pune haina și se pregătește să iasă, domnul ne urează tuturor „Sănătate și La mulți ani! ", că doar este 31 decembrie. 

Deși unii acum stau pe un scaun cu perfuzia în venă, la noapte sărbătorim cu toții începutul unui nou An. Dintr-o dată, simt că urarea asta simplă, „Sănătate!", are cu totul o altă semnificație. Când ești sănătos nu pare decât un clișeu, o urare de umplutură, însă când ai nevoie de sănătate, emoția se schimbă.

Cum se întâmplă cu marea majoritate a lucrurilor pe care le avem și cărora nu le dăm importanță, că doar ni se cuvin. Iar atunci când nu le mai avem începem să le privim în altă lumină și să le apreciem cu adevărat.

Aștept și eu pe același hol îngust să îmi vină rândul. Am de făcut doar două injecții. Efortul pe care l-am făcut ca să mă duc în Turcia m-a scăpat de cocktail-ul din venă, care îmi fusese recomandat în țară.

Cred că a trecut vreo oră de când aștept. Una dintre injecții se face în burtă și în încăperea de tratamente este un singur pat. Aștept cuminte să mă cheme una dintre asistente.

Nu mă grăbesc nicăieri.

- Mai aveți un pic de așteptat, să se elibereze patul, îmi spune zâmbind o doamnă asistentă.

- Nu-i nimic, aștept, îi răspund.

Știu de luna trecută că tot procesul - de la recoltatul analizelor, luarea rețetei, semnarea tuturor hârtiilor, făcutul injecțiilor - durează câteva ore bune.

Toată această așteptare nu este de fapt doar așteptare. Mereu se întâmplă ceva. O doamnă povestește cum în urmă cu trei ani i s-a descoperit un nodul la un plămân, i s-a dat un tratament cu antibiotice și a fost trimisă acasă. Astăzi se tratează de cancer la plămâni. Ambii plămâni. Dar zâmbește.

- Eh, cât oi mai avea, oi mai avea, spune.

- Parcă v-am văzut că ați mai băut o cafea astăzi, spuse o doamnă, uitându-se la bătrânica cu ochi mari de pe scăunelul pliant.

- Da, asta e a treia. După ce mi-au luat sânge am băut-o pe prima, apoi am mai băut una, după ce am mâncat. Acum băiatul meu m-a întrebat dacă vreau o cafea.. Îmi place cafeaua, adăugă zâmbind bătrânica.

Oamenii ăștia savurează tot ce fac. Poate au conștientizat că nu o să o facă pentru totdeauna. Poate asta le aduce mai multă bucurie, mă gândesc. De multe ori avem nevoie de o trezire la realitate care să ne aducă aminte că nu suntem nemuritori și să ne bucurăm cu adevărat de fiecare clipă, de fiecare zi, care este specială, oricum ar fi ea, pentru simplul fapt că este.

Totul ține de perspectivă. De cât de conștienți suntem că suntem trecători. Și câteodată boala poate fi un învățător bun, ba chiar un maestru.

- Haideți să facem injecțiile, îmi spune doamna asistentă. De câte ori ați mai făcut? Știți cum se fac? mă întreabă.

- O dată. Dar știu, îi spun. Acul lung, dar mâna dvs sunt sigură că e la fel de ușoară ca a colegei care mi le-a făcut data trecută. Iar energia bună pe care o aveți face să nu mă doară mai deloc.

Zâmbesc. Zâmbește și doamna asistentă. Cele mai calde, mai vesele, mai pline de energie și mai drăguțe asistente din câte am văzut vreodată. Într-unul din cele mai triste locuri, camera de oncologie de zi a unui spital.

Chapeau bas, doamne asistente!

La mulți ani! Cu sănătate, la toată lumea! 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • .Dumnezeu sa-i ajute pe toti cei care sufera. Dar....conectați la cocktail-ul vindecător?Tot stabilimentul medical se intretine din suferinta si moartea oamenilor, industrie de miliarde de dolari. Alimentele sant devalorizate, otravite si pline de compusi toxici, aerul poluat, apa la fel, miscare nu facem, rautatea si stresul domina societatea asa ca organismele cedeaza in cele din urma.
    • Like 1
  • Cat de mult conteaza compasiunea si optimismul indifferent de situatie din partea personalului care te trateaza de la medic la asistente. Si cat de mult sunt recunoscator doctorilor care imi ridicau si ridica moralul. Din pacate nu toti au aceasta calitate.
    • Like 3


Îți recomandăm

Angajat dându-și demisia

Atunci când vorbim despre costul pierderii unui angajat, avem două categorii de costuri: există costurile hard, respectiv costurile soft. Costurile hard sunt în general cele care se referă la cheltuieli vizibile, directe și tangibile, lucruri care se pot măsura material foarte ușor, lucruri pe care le identificăm cu toții foarte ușor. (Foto: Profimedia Images)

Citește mai mult

e.on - energie

În viața de zi cu zi, când spunem energie, ne referim la lucrurile mici pe care le facem în mod uzual, fie că aprindem un bec, deschidem televizorul, gătim sau dăm drumul la centrală pentru a ne încălzi. Aceste acțiuni au devenit atât de uzuale, încât nu mai stăm să ne gândim cum a fost produsă energia respectivă - dacă vorbim despre energia electrică - sau de unde provine ea - dacă vorbim despre gazele naturale.

Citește mai mult