Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

„Oare blufează? Sau are cărți excepțional de bune?” Viața ca un joc de poker

Joc de poker

Foto: Guliver/ Getty Images

Bărbatul cu ochi verzi îl privește fix în ochi, peste masă, pe bărbatul cu cel puțin 5 ani mai tânăr decât el, fără să clipească nici măcar o fracțiune de secundă. Este îmbrăcat impecabil. Gulerul scrobit al cămășii de un alb imaculat îi scoate în evidență pielea măslinie a gâtului. Are un aer impunător, hotărât, al unui om care pare că a trecut prin viață și cam știe ce face. Celălalt îi susține privirea, parcă cu un calm amestecat cu o detașare total nepotrivită pentru împrejurarea în care este. Pare mai neexperimentat. Slab, cu osatura feței scoțându-i în evidență buzele groase, are în ochi sclipirea aceea plină de exuberanță a unui adolescent, deși este cu siguranță trecut de 35 de ani. 

La masa rotundă stau 6 bărbați. Majoritatea au undeva între 40 și 50 de ani. Doi dintre ei doar așteaptă. Altul privește cu interes ce se întâmplă. Altuia i se văd câteva broboane de transpirație la tâmple, deși a ieșit din joc. Pupilele îi sunt dilatate și își trece nervos mâna prin părul ușor încărunțit.

Timpul parcă se oprise. Înghețase precum privirile și chipurile celor doi bărbați care încă mai aveau cărțile în mână. Se jucau. Dar nu era doar un joc. Nici un joc nu este doar un joc. Face parte din jocurile pe care le jucăm zi de zi în viețile noastre, conștienți sau nu de ele.

- 50, spune bărbatul cu ochi verzi.

- 50 și încă 50, plusează domnul din fața lui, cu chipul la fel de împietrit ca al bărbatului cu ochi verzi.

- 100 ai tăi și încă 100.

Bărbatul mai tânăr împinge toate jetoanele pe care le are pe masă, uitându-se în ochii celuilalt domn în timp ce împingea grămada. Aerul era greu, parcă irespirabil. Se simțea tensiunea, lupta parcă pe viață și pe moarte. Orice clipire necontrolată, orice respirație mai adâncă ar fi spart clipa în bucățele mici pe care nu le-ar fi putut lua nimeni să le lipească la loc într-un tot unitar de vreun fel. Nu mai există cale de întoarcere. Nu acum, nu la mâna asta. 

Privirile se întâlnesc, fixe, înțepenite, împietrite. Timpul în continuare stă pe loc. Totul se întâmplă în acum. Acum sau deloc. Ești aici sau nu ești.

- All in, îl aud spunând pe un ton fără nici un fel de inflexiune a vocii.

Parcă totul se întâmpla cu încetinitorul. Clipele se transformă într-o veșnicie. Câteva zeci de secunde goale dar atât de pline. Un carusel de emoții și de gânduri bine învelite, în straturi multe de protecție, ca să nu bănuiască nimeni ce e dedesubt. Ceilalți bărbați de la masă împietriseră și ei. Tot ceea ce se mișca erau pupilele celor 4 care așteptau și ale noastre, care priveam ce se întâmplă. Priveam, dar de fapt simțeam emoția din stomac până în gât, de parcă aș fi avut și eu niște cărți în mână. Nu puteam să mă mișc, era ca și cum aș fi rupt clipa. Priveam un tablou din care însă făceam parte și eu. Nimic și nimeni nu se mișca. Doar rotocoalele de fum care ieșeau încă dintr-o țigară uitată în scrumieră dezvăluia viața și scurgerea timpului.

„Oare blufează? Sau are cărți excepțional de bune?” mă întrebam în mintea mea.

Dacă celălalt nu merge cu valul, nu va ști niciodată. Va trăi cu întrebarea, cu nesiguranța, neștiind ce s-ar fi putut întâmpla. Câștiga oare dacă mergea mai departe?

Deși oarecum departe de el, îi văd cărțile. „Nu are cărți rele deloc”, îmi zic. Și totuși ezită. Nu mă pot abține să nu mă întreb de unde ezitarea asta având în vedere mâna pe care o joacă?! Neîncredere în el?! Frica că va pierde chiar dacă are mână bună?! Frica că celălalt e mai puternic?! 

Oare ce o să facă? O să facă ceea ce simte?! Sau ceea ce gândește după ce a analizat și a sucit și răsucit situația din toate părțile?! Și dacă, cu toată simțirea și toată analiza tot o să piardă? Dacă greșește?! Alți bani, altă distracție, aceleași temeri. Până când?! Mai bine renunță de tot la joc? Și ce să facă dacă nu mai joacă? Deloc... Și dacă jocul ăsta ar fi însăși viața lui?!

Va trebui să o ia de la început. De fapt, trebuie să o ia doar de unde a rămas...

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • HMG check icon
    Mda, interesantă analogie...
    Sunt curios câți înțeleg ceva.
    • Like 0


Îți recomandăm

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult

Testat e Hot

Vreau să vă arăt azi un program inedit de educație la firul ierbii: el începe chiar pe pajiștea a două festivaluri care atrag în fiecare an zeci de mii de tineri și își propune să fie un fel de curs introductiv într-o materie pe care școala românească se jenează să o predea.

Citește mai mult

BT Go

Într-o eră în care tehnologia avansează rapid, IMM-urile sunt nevoite să adopte rapid inovații digitale pentru a rămâne competitive și a profita de oportunitățile de pe piață. Serviciile care simplifică birocrația permit antreprenorilor să se concentreze pe inovație și dezvoltarea afacerilor lor.

Citește mai mult