Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

„Oare blufează? Sau are cărți excepțional de bune?” Viața ca un joc de poker

Joc de poker

Foto: Guliver/ Getty Images

Bărbatul cu ochi verzi îl privește fix în ochi, peste masă, pe bărbatul cu cel puțin 5 ani mai tânăr decât el, fără să clipească nici măcar o fracțiune de secundă. Este îmbrăcat impecabil. Gulerul scrobit al cămășii de un alb imaculat îi scoate în evidență pielea măslinie a gâtului. Are un aer impunător, hotărât, al unui om care pare că a trecut prin viață și cam știe ce face. Celălalt îi susține privirea, parcă cu un calm amestecat cu o detașare total nepotrivită pentru împrejurarea în care este. Pare mai neexperimentat. Slab, cu osatura feței scoțându-i în evidență buzele groase, are în ochi sclipirea aceea plină de exuberanță a unui adolescent, deși este cu siguranță trecut de 35 de ani. 

La masa rotundă stau 6 bărbați. Majoritatea au undeva între 40 și 50 de ani. Doi dintre ei doar așteaptă. Altul privește cu interes ce se întâmplă. Altuia i se văd câteva broboane de transpirație la tâmple, deși a ieșit din joc. Pupilele îi sunt dilatate și își trece nervos mâna prin părul ușor încărunțit.

Timpul parcă se oprise. Înghețase precum privirile și chipurile celor doi bărbați care încă mai aveau cărțile în mână. Se jucau. Dar nu era doar un joc. Nici un joc nu este doar un joc. Face parte din jocurile pe care le jucăm zi de zi în viețile noastre, conștienți sau nu de ele.

- 50, spune bărbatul cu ochi verzi.

- 50 și încă 50, plusează domnul din fața lui, cu chipul la fel de împietrit ca al bărbatului cu ochi verzi.

- 100 ai tăi și încă 100.

Bărbatul mai tânăr împinge toate jetoanele pe care le are pe masă, uitându-se în ochii celuilalt domn în timp ce împingea grămada. Aerul era greu, parcă irespirabil. Se simțea tensiunea, lupta parcă pe viață și pe moarte. Orice clipire necontrolată, orice respirație mai adâncă ar fi spart clipa în bucățele mici pe care nu le-ar fi putut lua nimeni să le lipească la loc într-un tot unitar de vreun fel. Nu mai există cale de întoarcere. Nu acum, nu la mâna asta. 

Privirile se întâlnesc, fixe, înțepenite, împietrite. Timpul în continuare stă pe loc. Totul se întâmplă în acum. Acum sau deloc. Ești aici sau nu ești.

- All in, îl aud spunând pe un ton fără nici un fel de inflexiune a vocii.

Parcă totul se întâmpla cu încetinitorul. Clipele se transformă într-o veșnicie. Câteva zeci de secunde goale dar atât de pline. Un carusel de emoții și de gânduri bine învelite, în straturi multe de protecție, ca să nu bănuiască nimeni ce e dedesubt. Ceilalți bărbați de la masă împietriseră și ei. Tot ceea ce se mișca erau pupilele celor 4 care așteptau și ale noastre, care priveam ce se întâmplă. Priveam, dar de fapt simțeam emoția din stomac până în gât, de parcă aș fi avut și eu niște cărți în mână. Nu puteam să mă mișc, era ca și cum aș fi rupt clipa. Priveam un tablou din care însă făceam parte și eu. Nimic și nimeni nu se mișca. Doar rotocoalele de fum care ieșeau încă dintr-o țigară uitată în scrumieră dezvăluia viața și scurgerea timpului.

„Oare blufează? Sau are cărți excepțional de bune?” mă întrebam în mintea mea.

Dacă celălalt nu merge cu valul, nu va ști niciodată. Va trăi cu întrebarea, cu nesiguranța, neștiind ce s-ar fi putut întâmpla. Câștiga oare dacă mergea mai departe?

Deși oarecum departe de el, îi văd cărțile. „Nu are cărți rele deloc”, îmi zic. Și totuși ezită. Nu mă pot abține să nu mă întreb de unde ezitarea asta având în vedere mâna pe care o joacă?! Neîncredere în el?! Frica că va pierde chiar dacă are mână bună?! Frica că celălalt e mai puternic?! 

Oare ce o să facă? O să facă ceea ce simte?! Sau ceea ce gândește după ce a analizat și a sucit și răsucit situația din toate părțile?! Și dacă, cu toată simțirea și toată analiza tot o să piardă? Dacă greșește?! Alți bani, altă distracție, aceleași temeri. Până când?! Mai bine renunță de tot la joc? Și ce să facă dacă nu mai joacă? Deloc... Și dacă jocul ăsta ar fi însăși viața lui?!

Va trebui să o ia de la început. De fapt, trebuie să o ia doar de unde a rămas...

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • HMG check icon
    Mda, interesantă analogie...
    Sunt curios câți înțeleg ceva.
    • Like 0


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult