Unde ne sunt inginerii? În România, cam peste tot, dar nu acolo unde ar fi trebuit să le fie locul

Foto: Profimedia

Odată cu închiderea fabricilor, inginerii au trebuit să se reorienteze: unii au devenit antreprenori, alții profesori, unii ziariști, alții s-au angajat pe la buticuri. S-au adaptat mai mult cameleonic decât ca o cheie franceză. Amintirile, însă, le-au rămas inginerești. 

Nu demult am participat la o discuție despre viitorul învățământului din regiunea Greater Manchester, altădată o zonă puternic industrializată, acum cu venituri de șase ori mai mici decât cele ale Londrei și ale zonei din jurul Londrei. Ce mai exportă Marea Britanie? Instrumente financiare, tehnologii de energie verde. Cei mai mulți angajați? NHS, sistemul britanic de sănătate. Cea mai bogată companie? Conform căutărilor pe Google: AstroZeneca, producător și comerciant de vaccinuri și medicamente. CV-ul ultimelor decenii s-a subțiat, iar locurile de muncă au cam rămas cu mâna întinsă.

Școlile s-au mutat sub mantaua generoasă a Protecției Copilului, educația despre lume și viață s-a diversificat, luând copiilor posibilitatea de a învăța prea multe din propriile experiențe. S-au dat mai puține teme acasă, examenele au devenit mai ușoare, a fost încurajată un fel de gargară estetică, bla-bla-bla și după aceea încă o porție de bla-bla-bla în loc de desert. Totul ar fi mers strună, dacă lumea ar fi putut trăi și respira doar prin bla-bla-bla-uri.

Prefectul Greater Manchester-ului, un domn pe nume Andy Burnham, care încearcă, cu zâmbetul pe buze, să țină speranța populației sărăcite în acord cu încasările de la buget, a lansat tot felul de programe, multe ajunse pe masa de lucru la insistențele cetățenilor. Și a cetățenilor cu dare de mână, și a celor care își fac vocea auzită prin ONG-uri. Pentru discuția din jurul noii viziuni asupra a ceea ce oferă sau, mai bine zis, nu oferă actualul sistem de învățământ britanic responsabili au fost angajatorii, mai bine zis disperarea angajatorilor și lipsa de calificare a forței de muncă. 

Pe lângă medicamente, servicii IT și locușoare calde prin birouri, mai e nevoie de drumuri și poduri, construcții, agricultură, profesori de științe altădată considerate exacte. Se caută ingineri, muncitori calificați în domeniul construcțiilor, mecanici, instalatori, electricieni, drumari, profesori de chimie, fizică, matematică, economiști.

Acum câțiva ani s-a dat în folosință, în orașul în care locuiesc, un bloc cu trei etaje. După primul an a apărut o crăpătură, pe casa scării. De atunci, la fiecare trei luni, un inginer vine, măsoară și bodogănește. Locatarii s-au obișnuit și cu așa ceva. Munca în construcții s-a îmbunătățit de la venirea imigranților est-europeni. Când am ajuns eu în Marea Britanie, acum mai bine de douăzeci de ani, era greu să găsești o echipă care să se țină și de cuvânt, și de treabă. Mulți din imigranții români au firme de construcții de succes, dar am văzut și lucrări de mântuială datorate unor echipe românești, pe lângă utilizarea de materiale ieftine și de foarte proastă calitate. Mare parte din podurile construite în perioada victoriană, perioadă considerată etalon ca nivel de dezvoltare și înflorire a Marii Britanii, sunt în uz și astăzi, beneficiind, în mare parte, doar de servicii de întreținere. Hâtrii susțin că au fost construite de imigranții irlandezi și tocmai de aceea au rezistat atât de bine.

De ceva timp fac naveta la Manchester. Într-una din gările din Salford, oraș în coasta Manchester-ului, se reconstruiește peronul. Din primăvară. Nea Dorel mânuiește excavatorul. Restul echipei, cu căști, uniforme fosforescente și ochelari șmecheri de soare stă pe o bârnă, cu ochii după trecătoare. Cât stă trenul, să-și tragă răsuflarea, apuc să-l văd pe Nea Dorel scoțând un sendviș din buzunar și alăturându-se echipei. Nici nu știi care dintre ei sunt mai plictisiți. Călătorii? Muncitorii?

Pe când încă mai locuiam în România, am cunoscut un instalator, un anume domn Semeniuc, care mi-a câștigat respectul ca bun meseriaș. Lucra ca la farmacie. S-a întâmplat să am nevoie de un instalator și în Marea Britanie, pentru schimbarea mecanismului din bazinul cu apă de la toaletă. Proprietarul casei avea nevoie de chitanță. Am negociat cu unul care inițial îmi ceruse salariul pe o săptămână. A tras tot noroiul de afară după dânsul, pentru că pe aici cam plouă. A schimbat mecanismul, dar a lăsat un furtun atârnând și o scurgere de apă. L-am atenționat să lase totul în ordine. Mi-a mai cerut încă 100 de lire. L-am dat afară din casă. Am remediat ce lăsase în urmă, inclusiv murdăria lăsată pe prosoape și pe linoleum. La o întâlnire cu organizațiile de femei din Greater Manchester am aflat că din 2016 până în 2025 numărul femeilor inginer și al celor angajate în construcții a crescut cu 2%. Ca și în domeniul IT, misoginia nu a servit ingineria.

Și uite așa, din poveste în poveste, s-a ajuns la situația de astăzi. Cu ce soluție au venit? Implementarea unui program de tip Bacalaureat. Noi am vrut o țară ca afară, iar occidentalii și-au dat seama că programul nostru de învățământ, socialist și stufos, era mult mai bun și mai competitiv. Socialismul a trimis la școală și copilul țăranului, și al femeii de serviciu, și al boierului, dar a creat rute clare, delimitate de examene dificile. În ultimii ani toți copiii au fost trimiși la școală, toți au trecut clasa, toți au absolvit o facultate, ba au marcat și un masterat. Nu s-a semnalat, însă, nicio evoluție. Viziunea Bacalaureat ia în considerare un sistem mai clar de examinare, îndrumare către școli profesionale, învățământ superior tehnic sau umanist, reintroducerea de materii tehnice în învățământul secundar. Calitatea absolvenților va fi însă garantată doar de varietatea programei școlare și de seriozitatea examenelor. Prin incluziune s-a înțeles accesul tuturor la învățământ, fără discriminare, dar și fără cine știe ce evaluare. Am avut colegi de facultate cărora le lipseau trepte esențiale, ani de învățământ, echivalate prin studiu individual și talent sau deschidere către un anumit subiect. Numai cine nu a vrut nu a absolvit o facultate, sau două … iar azi, cu rețelele de electricitate și canalizare învechite, cu nevoia stringentă de locuințe și menținerea industriei, atât cât a mai rămas, la un nivel competitiv e nevoie de mai mult decât diplome, e nevoie de abilități educate, de specializări susținute de îndemânare. Dacă aș spune că unii au fost favorizați în defavoarea altora, pentru că așa cerea corectitudinea politică, mulți ar spune că nu pot lăsa invidia să vorbească. Dar iată că cifrele și disperarea angajatorilor îmi dau dreptate.

Reforma învățământului trebuie însă să pornească de la bază, chiar din învățământul primar. Mai multe teme acasă și mai multe ore practice. Subiecte din toate domeniile, pentru ca fiecare să-și poată găsi propriul drum. Oferta de opțiuni de mai târziu nu înseamnă nimic fără cunoaștere care să se constituie în fundație. Bacalaureatul începe din clasa întâi. Să lăsăm părinților și grădiniței grija celor șapte ani de-acasă, să lăsăm deoparte bla-bla-urile și psihologia maselor și să ne întoarcem la matematică, chimie, istorie, geografie și caligrafie. Când ați citit ultima oară o cerere scrisă fără asistența secretarului AI?

Pământul va exista atâta vreme cât vor exista oameni interesați în dezvoltarea calităților umane. Mașinile și dezvoltarea tehnicii militare au dus la distrugere și lipsă de exercițiu mental, la folosirea într-o măsură din ce în ce mai redusă a potențialului uman. Inginerii, îi includ și pe cei din IT, au contribuit la diversificarea mașinilor și a programelor de calculator, mulți pierzându-și, chiar și ca o consecință a muncii lor, locurile de muncă. Așa că o vreme s-a crezut că nu prea mai era nevoie de ingineri și de muncitori calificați, că toți puteau să facă ce voiau. Realitatea, însă, e o doamnă de modă veche, cu propriile hachițe. Între ce vrem și ce putem nu e loc decât pentru ce știm.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp