
Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Întârziasem la o întâlnire importantă. Nu-mi plac întârzierile, sunt semne de neglijență. Dar uneori întârzie autobuzul, întârzie și trenul, nu ai bani de taxi și nu-ți rămâne nimic altceva de făcut decât să întârzii. Ai putea să renunți, dar de ce să renunți când mai ai atâtea lucruri de învățat?
Toate scaunele se ocupaseră. Toate privirile se întorseseră, mustrătoare, către mine. Le-am făcut semn că nici eu nu eram fericită de ce se întâmplase, dar decât să pierdem timpul cu reproșuri mai bine continuam. Întâlnirile de afaceri m-au transformat într-o specialistă a semnelor din priviri. Numai pe bunicul nu am reușit să-l concediez niciodată. Plecam privirea și făceam după cum ne înțeleseserăm.
Într-un colț uitaseră o măsuță. M-am depozitat cu garderobă cu tot. Am participat la discuții, dar îmi era din ce în ce mai clar că făcusem rost de un fel de aură de doamnă învățătoare, deși oboseala se lăsase în picioare. Eram pe punctul de a schimba cărți de vizită când s-a ridicat de pe scaun. O doamnă firavă, îmbrăcată în negru. Mi-a adus aminte de ce-i făcuseră socialiștii Rebeccăi lui Daphne du Maurier.
-Vă invit la Cafeneaua Morții.
Niște fluturași, sau poate ar trebui să le spun molii, au zburat pe masa rotundă, de ședință.
-Oh, nu, nu e pentru cei care au pierdut pe cineva drag, nu e vorba de simpatie; am descoperit, eu și câteva prietene, fără moliftă aș spune, că e o lipsă de informație pe piață. Vrem să vorbim despre moarte.
Domnul Soros nu numai că și-a ținut mama de mână, dar a investit și prin testament.
Politicoasă, l-am adus în discuție pe domnul Cioran. Nicio reacție. Am încercat cu domnul Nietzsche, doamna du Maurier, care chiar se dădea de ceasul morții să aibă un cuvânt de spus, surorile Brontë, măcar pentru vestimentație, neliniștitul domn Dickens. Nimic.
-Vrem să ne dăm personal cu părerea.
Chiar m-am temut, sau cel puțin am avut amabilitatea să pretind, că așa era.
Am rezolvat crizele economice, am pus pe chituci războaiele, am rezolvat problema sărăciei pe toată planeta, am distrus rețelele și fabricile de droguri, am interzis prostituția, pedofilia și traficul de persoane și a rămas să ne dăm cu părerea despre ce mai putem rezolva și după.
Anii, mulți, în care a fost neglijat și sabotat sistemul de învățământ ne-au prins din urmă. Va trebui să ne lepădăm de speculații și să ne întoarcem în realitatea ca un duș rece, tocmai când factura la apă caldă s-a scumpit deja.
Zilnic întâlnesc oameni care se minunează de cât de deșteaptă e inteligența artificială. Inteligența artificială e cel mai mare plagiator netrimis, încă, în judecată. Fură idei de la unii și de la alții, le leagă, le dezleagă, copiază stiluri, speculează unde s-a speculat deja, tentează. Dar nu creează.
În fapt, în ultimii ani nu s-a descoperit nimic important, dar s-a făcut mare caz de orice încercare. Progresul mașinăriilor, al tehnologiei, al roboticii a fost stopat. Revelațiile s-au subțiat. A rămas loc doar pentru o evoluție a conștiințelor. De ce? Pentru că toate câte ni s-au descoperit și revelat au fost folosite în detrimentul umanității și existenței umanității. Vreți să mă contraziceți? Evaluați sistemul de învățământ, introduceți iar examenele și veți ajunge la același rezultat. Despre ce specialiști vorbim?
Acum câțiva ani am avut ocazia să particip la o discuție despre o societate deschisă a unor fete tinere, abia trecute de douăzeci de ani. Intenționau să se sterilizeze. Le-am sfătuit să mai aștepte, fiecare vârstă e diferită, să mai adune înțelepciune și informații. Una dintre fete mi-a mărturisit că nu a cerut să se nască.
Încă mă răfuiesc cu domnul Eliot, încă nu l-am iertat pentru The Wasteland, mai ales că i-au dat și Nobelul pentru efort. Câte guri de viață a risipit Dumnezeu? Câte ar fi fost de făcut, chiar și numai în șapte zile?!
În fiecare zi îi mulțumesc lui Dumnezeu că am făcut școala în comunism și că m-am lepădat de horoscop de bunăvoie.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Sistemele totalitare au deservit economii totalitare. Vorbim de economii centralizate, în care statul pune la dispoziție un număr redus și fix de locuri de muncă. Sistemele totalitare de educație - după cum observă și Yuval Harari - nu sunt sisteme de cultură generală, ci mai mult sisteme specializate.
Sistemele libere au existat și la noi înainte de venirea comunismului. Dacă ați parcurs piesa de teatru Steaua fără nume - o piesă cu și despre profesori - ați fi aflat că existau anumite materii combinate: matematică-astronomie sau fizico-chimice. Erau clar materii de cultură generală, transdisciplinare (da, la acea vreme eram mult mai avansați).
Comunismul a schimbat totul în specializare timpurie. Nu mai făceai fizico-chimice, ci fizică și chimie separat. În cazul științelor, accentul nu mai cădea pe povestea materiei (fizica fenomenologică), ci pe partea aplicată, vocațională. Educația sovietică operează după modelul unui storcător de fructe: se iau câteva tone de elevi (marxismul nu operează cu PERSOANE, ci cu MASE), se storc și se se obțin 500ml de concentrat. Totul era despre cine ajunge primul înaintea Occidentului: primul sovietic în spațiu, pe Lună etc.
Educațiile totalitare nu mai pot funcționa într-o economie de piață liberă, în care avem cerere și ofertă. Statul nu mai reglează joburile și nu le mai pune la dispoziție. Întregul sistem totalitar de educație se anulează automat.
Cât despre comunism și meritele sale în educație știință, inovație, artă, gândire și conștiință, a clama orice altceva decât că scopul sistemului era să producă „oi” e o minciună gogonată. Mie unul îmi pare rău că atâtea generații au făcut școala în comunism. „Horoscopiști” aveam și atunci și avem și acum.