Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Dacă nu aveți o bunică, găsiți-vă măcar un rost. Pe Pământ și în gând

bunica - Martina Kovacova / Panthermedia / Profimedia

Foto: Profimedia

Bunicul meu a murit în 1977. Înainte și nu după marele cutremur. Cutremurul nu a fost o coincidență; pentru lume poate nu a însemnat mare lucru, dar pentru mine plecarea bunicului a însemnat pierderea celor două picioare pe care îmi odihneam echilibrul sufletesc. 

Parte din străbunii mei provin din filon german, disciplina a fost una din valorile care a apărat familia de adversități. După pierderea bunicului toată familia a început să facă ce vrea: tata și mama au divorțat, ne-am certat, nu am mai luat școala chiar așa de în serios, a început o perioadă de gagicăreală. Bunica ne-a privit pentru o perioadă cu indulgență, ne iubea foarte mult, după care am început s-o călcăm pe bătături, adică deveniserăm cu toții foarte obraznici. 

Îmi aduc aminte că tata mă lăsase la bunica pentru câteva zile și s-a întors după o săptămână. Când bunica l-a luat la rost despre responsabilități, a început să facă pe-a cocoșul. Atunci bunica a luat băncuța de lustragii pe care mi-o făcuse bunicul după ce am început să fac primii pași și oboseam ușor, s-a urcat pe ea și i-a dat o palmă tatei de am crezut că au explodat becurile. Apoi s-au uitat amândoi la mine, iar bunica m-a întrebat dacă nu am teme acasă de făcut pentru școală. Mie dintotdeauna mi-a plăcut școala, dar din ziua aceea mi-a plăcut foarte mult. După marea înfruntare lucrurile au revenit la normal. Tata mai avea de învățat despre ce înseamnă să fii capul familiei. 

În 1882 Friedrich Nietzsche, un domn cu mustăți scăpate de grija zilei de mâine, ca și ale străbunicului meu Adolf, zis și Dolcu ca să nu fie luat drept celălalt, a dat drumul pe piață unei idei care avea să schimbe fața Europei: “Gott ist tot”. Englezii au tradus imediat în “God is dead” și au început cu toții să-și facă de cap. Și nu numai în filosofie. Ce a încercat Nietzsche să spună era că: Dumnezeul căruia vă închinați e Moartea, căutați-l pe adevăratul Dumnezeu!

Vest-europenii însă au scăpat rapid de biserici, au făcut din ele crâșme, după care au dat drumul noii propagande: pe Pământ oamenii erau dumnezei. Sponsorizată cu banii elitei financiare evreiești. Pare un paradox, dar evreii și nemții au lucrat la mai multe proiecte împreună, până când nemților le-a băgat cineva în cap ideea că ei ar fi o seminție mai specială decât evreii. Și filosofic și religios vorbind, nici unii, nici alții nu au dreptate. Dacă vă uitați în jur, optând pentru obiectivitate și nu pentru narcisism, nu se poate să nu observați că scoaterea Bunicului din ecuație nu a rezolvat nicio problemă, din contră, a confuzat și ce ne fusese revelat. 

Aș fi putut să fac o analogie cu Arca lui Noe, dar v-ați fi plâns că aceea a fost recomandarea lui Dumnezeu. Așa că mă voi opri la analogia cu Titanicul. Mândrie mare! Toate națiile s-au îmbarcat pe Titanic, cu entuziasm, destinația era Lumea Nouă. Puțini și-au făcut cruce, vigilența scăzuse la cote alarmante. Pe Titanic trebuie că s-a îmbarcat și Ulise, ai cărui oameni violaseră și uciseseră, pe ici pe colo, niște băștinași, pentru că însuși Poseidon s-a ridicat din mare, într-o mână cu piatra punerii la zid și în cealaltă cu ochiul naivului Ciclop. Poate că până la urmă și Homer a ajuns să regrete un pic că l-a făcut erou, în fond toate reușitele lui Ulise s-au bazat pe înșelătorie. Dar noi nu suntem aici ca să schimbăm istoria, ci să învățăm din ea. Așadar chiar și Titanicul nostru imaginar ar fi trebuit să ia aminte și la tânguielile Turnului Babel.

Căpitanul Titanicului a anunțat că nava se scufunda, nici “Furtuna” lui Shakespeare nu ar fi putut înșira mai multe mărgărite.

Căpitanul și ofițerii de la bord sunt americani; înainte ca nava să se scufunde de tot, în speranța că s-ar putea salva, se apucă să le facă pasagerilor, încă neștiutori, asigurări pe viață. Li se alătură niște bănci elvețiene și niște reprezentanți ai unor culte financiare. Mare parte din săracii lumii se aruncă în apă sau în bărcile de salvare coborâte de marinari. Rușii și chinezii înoată deja înspre țărm, gata să se apuce de construcția unei nave cu îmbunătățiri.

Evreii fac un tur al navei, ca să evalueze situația, după care le sugerează oaspeților cu dare de mână să le încredințeze bijuteriile pentru bună păstrare, își cumpără prioritate în bărcile de salvare, dar nu spun adio nimănui. Lucrătorii la stat ai mai multor nații cumpără și ei, tot de la săracii pe care anterior toți pasagerii promiseseră să-i ajute, locuri în bărci, căci fără ei cine ar mai avea să plătească pensiile celor ajunși la țărm? Rromii care se ocupau cu muzica de petrecere se aruncă în apă și, pe unde mai sunt locuri, în bărci; se tem de moarte. Pe navă rămân mare parte din europeni, care încă petrec în sala de bal și în restaurant, dintre care niște români care intenționau să vândă, la suprapreț, locuri pe pluta pe care niște oameni necăjiți, cu serviciu o încropesc din scândurile navei care continuă să bea apă.

Vest-europenii dansează, cântă la instrumentele părăsite de orchestra dezertoare, recită poezii, flirtează, filosofează, beau și mănâncă, de parcă țipetele din jur ar fi simplă scenografie. De ce au nevoie e un fel de Nanny McPhee, o bunică care să le trăsnească o palmă peste obraz, să-i trezească la realitate. Toți însă și-au cadorisit bunicile cu operații estetice, botox, tatuaje, gene false și au încercat să le convingă să ia în calcul eutanasierea.

Și ca să nu credeți că scriitorii nu se pricep la politică, vă povestesc un pic și despre ajutorul pe care l-am primit de la T.S. Eliot în redactarea acestui articol. În “The Wasteland”, Ceremonia trecerii prin foc e infernală, plină de amănunte și de prăjeală. Prin comparație, Moartea prin înec sau Moartea în apă e foarte simplă: câteva versuri care ilustrează trecerea de la relațiile interumane privite ca o afacere la considerarea celuilalt ca fiind unul ca și tine, un egal.

Întreaga poveste e scrisă și concluzionată de tunete și fulgere. Dacă nu aveți o bunică, găsiți-vă măcar un rost. Pe Pământ și în gând.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Cristian Tudor Popescu

Președintele Dan și-a început discursul de astă-seară, în fața presei, cu o logicăreală tâmpă, însoțită de hlizeala pe care o credeam dispărută: cică Giovanni Falcone, dacă ar veni să candideze la șefia unui Parchet de la noi, ar trebui să-și depună dosarul la ministrul Justiției (a zis cineva că nu?) și „Giovanni Falcone nu e pesedist”. Dar cine a zis că este? Ce caută în propoziție Falcone? Problema e că ministrul Justiției este pesedist, plagiator, executant întocmai și la timp al poruncilor Partidului!

Citește mai mult

Martorii lui Iehova

Odată ajuns la locul de întâlnire, pe o ploaie ușoară și după lăsarea întunericului, așa cum cere tradiția lor, am fost întâmpinat de un domn de origine franceză, care a învățat repede cum se pronunță numele meu și mi-a găsit un loc în sală. Când a aflat că sunt „nemartor” și că am venit acolo în urma unei invitații la ușă, s-a mirat și s-a luminat la față, începând să mă prezinte celor din jur, iar alții au venit din proprie inițiativă la mine, văzând o prezență necunoscută printre ei.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Piesa de teatru / sursa foto: arhiva personala

Mă împart între locații, între job și repetiții, între viața de civil și viața de artist. Mă lupt contra frustrării că programul nu-mi permite să merg constant la castinguri sau să mă pregătesc pentru probe și mă bucur de sentimentul ăla mișto pe care îl am la aplauze, după un spectacol bun. Nu mă plâng, nu mă victimizez, dar asta e viața mea de când îmi împart timpul pe două planuri mari și importante.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

Kelemen Hunor și alți fruntași UDMR și-au exprimat de multe ori poziția față de partidul naționalist agresiv – antieuropean – pro Putin, AUR, pe care-l consideră un pericol pentru România și UDMR. Chiar l-au determinat pe premierul Ungariei să nu susțină AUR, cum începuse.

Citește mai mult
sound-bars icon