Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de șapte ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Despre 2%, fără patimă

2% a apărut pentru a aduce organizațiile mai aproape de donatorii lor potențiali. Nu aveam o cultură a filantropiei și ne temeam că oamenii nu vor da din propriul lor buzunar pentru că organizațiile nu erau vizibile și nu exista încredere. Toată lumea a fost de acord că avem nevoie să protejăm contribuabilul. Să nu-i cunoască datele nici organizația, nici angajatorul. Pentru ca el să nu fie hărțuit ca donator sau să se afle public informații pe care el le vrea confidențiale -spre exemplu că susține o cauză care poate naște controverse în cercul său social. Și ne doream ca oamenii să folosească acest instrument pentru a se implica în mod real astfel încât încet-încet să treacă la a da din resursele lor, nu din banii statului. Acest „să se implice real" se traduce prin a face măcar efortul de a pune formularul la poștă. 

2% are bube în cap. E un mecanism în care organizația a ajuns să facă toată treaba și să pună enorm de multă presiune pe angajați, voluntari și în unele cazuri pe beneficiari. Pe traseul formularului de 2% n-ai niciun control. Nu știi câte ajung să fie prelucrate, câte se pierd în sistem. S-a ajuns la soluția pragmatică de a colecta organizația formularele și a le duce teanc la administrațiile financiare. Pragmatic, dar ilegal.

Și cred că e momentul să ne uităm un pic unde am ajuns. Ăștia sunt banii statului, oricând ei vor putea fi opriți. Vrem realmente să fim susținuți din banii statului? În special în zona de servicii sociale și medicale, unde merg majoritatea contribuțiilor din 2%? Hai să cerem statului mecanisme corecte și sigure de finanțare, legi noi, acorduri noi cu administrațiile locale. Depunem enorm de mult efort pentru a culege mii de firimituri din banii statului. Cealaltă variantă e să mergem către banii reali ai celor pe care îi servim. Banii oamenilor nu sunt ca banii statului. Pentru că oamenii sunt vii, le pasă și au loialitate și sentimente.

Înțeleg disperarea părinților ai căror copii primesc tratament în baza banilor strânși prin 2%. Nu știu ce aș face în locul lor. Am luxul să vorbesc din perspectiva cuiva care vede mecanismele. De aici vine analiza mea la rece. Dacă ar fi să mă gândesc totuși ce se poate face acum, în perioada asta?

Organizare comunitară. Noi,contribuabilii cărora ne pasă de oamenii pe care îi ajutăm cu 2% să mergem în persoană la administrațiile financiare. Ce se va întâmplă cu activitatea ANAF dacă vor avea sute de oameni pe cap care altfel n-ar fi venit pe acolo?  

Poate copiii cu autism nu se văd la TV, dar cozile la ANAF se văd și poate așa reușim să reluăm o negociere. Și să cerem să se schimbe sistemul de colectare. Întrebarea este cum, ca să fie contribuabilul protejat și să nu existe fraudă?! Dar poate împreună găsim răspuns. Ce se mai poate face? Se pot colecta în continuare formularele de către organizații, dar în plic închis și organizația să facă doar serviciul de trimitere prin poștă simplă.

Și altceva? Nu lăsați organizațiile să-și bată capul că sunt „banii lor, până la urmă". Ăștia sunt bani puțini pentru stat - 143 milioane de lei în 2015 (ultimul an din care avem date). Dar pentru copii, bolnavi, bătrâni și alți români pe care îi ajută aceste organizații să supraviețuiască sau să iasă din situații disperate, pentru ei, banii ăștia reprezintă diferența dintre moarte și viață. Sau de la izolare la viață. Folosiți-vă influența în cercul vostru de colegi și prieteni și explicați-le că încă pot semna formularul, faceți gestul de a le colecta voi formularele în plicuri închise și a vă sacrifică o oră din viață pentru a pune toate plicurile la poștă, scrieți despre organizația pe care o susțineți și de ce.

Și mai putem face ceva. Să ne informăm, să nu reacționăm intens emoțional și neproductiv. Și să donăm și noi alături de stat. Să ne mișcăm din zona în care Statul ne apăsa butoanele și să ne gândim cum îi apăsăm noi butoanele ca să funcționeze pentru noi toți. 2% e doar un mecanism, de ce alte mecanisme avem nevoie ca banii statului să ajungă acolo unde e nevoie de ei. Să ajungă să fie cheltuiți eficient, transparent și cu real impact. 2% e doar începutul, hai să vedem cum mergem și mai departe. Că nu suntem victime cu nasul în năframa, suntem cetățeni deștepți.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Buna ziua. Din declaratia 230 asociatia scolara plateste paza scolii in timpul orelor, pe care onorata primarie nu se oboseste sa o asigure.De cate ar mai fi nevoie?De multe:calculatoare pt laboratorul de informatica, cele pe care le avem se pot pune cu succes intr-un muzeu de istorie, banci, reparatii curente, etc.Cine trebuia sa le asigure?Macar pe cei 2la suta voi stii ca se vor cheltui corect si in folosul copiilor, nu ca restul de 98de procente!
    • Like 0
  • Stimata doamna Marcu, textul scris de dumneavoastra este gandit, banuiesc, sub semnul idealismului. Nu vreau sa cred ca faceti parte din categoria celor ce vor sa distorsioneze adevarul si ca urmare o sa va expun punctul meu de vedere considerand ca sunteti de buna credinta. Eu sunt presedintele unei mici asociatii umanitare care ofera gratuit sedinte de kinetoterapie si logopedie intr-unul din orasele Romaniei. Am infiintat aceasta asociatie deoarece filul meu este unul din miile de cazuri pe care probabil le vedeti pe paginile de socializare cerand ajutorul semenilor lor. In prezent oferim ,repet, gratuit aceste servicii de recuperare unui numar de 35 de copii dintr-un judet al acestei tari, judet in care aceste servicii nu pot fi oferite decat in capitala de judet si de cele mai multe ori contra cost. Am pornit de la zero si am finantat aceasta asociatie la inceput cu 3,000 de euro din propriul buzunar doar pentru a face ceva pentru copilul meu si pentru alti copii care au diverse afectiuni. Acum, cand va scriu astept sa primesc o suma de aproximativ 30,000-35,000 ron din donatiile facute prin decl. 230 aferente anului 2016 si depuse pana in 25,05,2017. Fara acesti bani eu nu mai pot plati salariile kinetoterapeutului si logopedului incepand cu luna martie. Asta inseamna ca sunt in situatia in care mi se aduce la cunostinta faptul ca cei ce vor sa doneze catre asociatia mea incepand cu anul 2017 (an fiscal) nu o mai pot face decat depunand personal declaratia la ANAF in cotextul in care statul roman ma lasa sa mor nevirand niste sume donate deja de contribuabili pana in prezent. Va rog sa ma iertati daca vedeti prea multa ”patima” in comentariul meu... PS. Am remarcat o anumita nuanta in ceea ce ati spus atunci cand v-ati referit la faptul ca acesti bani ar apartine statului roman si as vrea sa va pun acele intrebari care ”chinuie” de mult mentalul oamenilor: ”Ce este statul ?” si ”Pe cine ar trebui sa reprezinte ?,
    • Like 0


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult