Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Un rabin, un preot și un imam se întâlnesc într-o biserică. Despre cum am învățat în SUA să îmi iau puterea înapoi

Organizare comunitara

Foto: Guliver/Getty Images

Intru, în sfârșit, în sala bisericii din New Bedford, orășel aflat la 30 minute de Boston, după un drum lung, prin furtună.

Mă așez undeva în spatele sălii. Vine la mine o doamnă care îmi dă o foaie A4, zâmbesc, mulțumesc și asist în continuare discret la ceea ce se întâmplă. Pe foaie văd agenda. 3 minute rugăciune de început spusă de rabinul x (Șoc, credeam că suntem într-o biserică catolică!). Apoi, 6 minute introducere/recapitulare întâlnirea trecută. Apoi 15 minute discuție despre putere. 3 minute/4 minute/22 minute.

Zâmbesc superior. Se vor ține ei de agenda cu calupuri de 3 minute când or zbura porcii. Ce naivi. În furtuna de afară, n-am văzut porci zburând de-adevăratelea, dar sigur s-a întâmplat că ei de agendă s-au ținut.

Erau în sală vreo 30 de oameni. Cineva traducea în portugheză, în șoaptă, pentru vreo 5-6 dintre participanți. Oameni de toate culorile și vârstele, care au în comun doar faptul că viețuiesc în zona din New Bedford unde am aterizat.

E o întâlnire care face parte dintr-un proces de organizare comunitară. Organizarea comunitară e treaba care a dus la revolta Rosei Parks în autobuzul care avea locuri speciale pentru albi și negri. Este un proces care are pași clari și care scoate oamenii dintr-un cartier, dintr-o comunitate din amorțeală și îi ajută să-și rezolve problemele discutând și negociind cu autoritățile al căror rol este să rezolve acele probleme.

E un proces în care oamenii se întâlnesc după ce le-a bătut cineva (un om care se numește organizator comunitar) la ușă și i-a întrebat ce-i deranjează. Fiecare întâlnire care se întâmplă de obicei seara, când oamenii vin de la serviciu, are o durată clar transmisă și respectată și o agendă. De care se țin cu sfințenie, astfel încât oamenii să aibă speranță că trec și momentele care s-ar putea să-i plictisească și să aibă încredere în proces. Respectarea agendei ca formă de respect.

Cred că foarte tare mi-a plăcut discuția de un sfert de oră despre putere. Vorbim în România despre empowerment. E un cuvânt pe care se pare că nu-l putem traduce. Să empower femeile victime ale violenței în familie, să empower oamenii care trăiesc în sărăcie, să empower x, y, z. 

Și abia în această discuție de 15 minute am înțeles că nu poți vorbi de empowerment până nu vorbești despre relația ta cu puterea. Unde și ce simți în stomac atunci când auzi cuvântul putere? Când te simți puternic, pe cine consideri puternic și de ce? Cum te simți când crezi că nu ai putere? Care e relația ta cu cei care exercită putere în relație cu tine? Cine e lider? De ce? Cine din sala asta e lider?

Unii oameni au râs stânjeniți, alții au fost cocoși și s-au proclamat lideri pentru că nu le e frică să iasă în față. Organizatorul comunitar, pe o voce egală, cuprinzând emoțiile din sală, a condus discuția cu intenția unică de a planta în oameni sămânța unui proces prin care ei să își ia puterea înapoi.

În sală erau locuitori din zona aceea a orașului. Unii erau imigranți ilegali. Alții preoți sau rabini, casnice, profesioniști, oameni din toate păturile sociale și economice. Au ales să lucreze pe două din toate problemele cartierului. Și o parte din ei au căutat să vadă alții ce au făcut pentru a rezolva probleme similare și să nu reinventeze roata, alții și-au făcut listă de oameni din autorități al căror rol ar fi să le rezolve și plan de acțiune pentru o discuție cu acele autorități. Inclusiv pentru acea discuție există în organizarea comunitară o rețetă. Grupul se întâlnește o dată la două săptămâni cu agendă clară și roluri și obiective de rezolvat de la o întâlnire la alta.

Așa s-au construit acolo sindicatele care funcționează pe bune, așa se construiesc mișcările puternice care militează pentru rezolvarea unor probleme mari și toate pornesc de la discuții unul la unul cu oamenii afectați. Și apoi discuții de grup și muncă în grup. Și e musai să existe momente de sărbătorire a succeselor oricât de mărunte astfel încât oamenii să-și realimenteze energia și speranța.

Timp de două luni am lucrat în Boston și împrejurimi cu o organizație care face organizare comunitară peste tot în Massachusetts. Lucrează cu comunitățile și grupurile cele mai vulnerabile.

De la ei am învățat să bat fără frică la ușile oamenilor și să-i întreb pe ei ce-i enervează la cartierul lor. Și apoi i-am însoțit în întâlnirile săptămânale în care uneori se cânta un imn creștin, alteori se spunea o rugăciune de către un rabin. Întâlniri găzduite de biserici sau școli pentru aceste grupuri multi confesionale. Cu mult respect față de timpul și disponibilitatea oamenilor, dar mai ales cu rigoarea procesului.

Ce mi-a plăcut și mai tare este că procesul acestei organizații începe cu discuțiile pe care le au cu preoți, rabini, pastori sau imami, lideri spirituali din comunitatea respectivă, îi aduc împreună să discute despre problemele comunității, apoi ei aduc oameni din congregațiile lor și apoi merg mai departe cu bătutul la uși.

Organizarea comunitară poate începe însă de oriunde. Și începe când ne dăm seama că dacă tot am ales să trăim într-un loc și ceva ne deranjează, am putea face cumva să rezolvăm problema. Putem să ne plângem pe facebook, să dăm vina, să punem noi bani sau și mai bine, să ne ducem la cei care au datoria legală/morală să o rezolve. Plătim taxe, alegem oameni în baza unor promisiuni și e corect să ne asigurăm că procesul nu se termină la momentul votului.

Acești lideri spirituali găzduiesc pe rând întâlnirile și toată lumea cântă imnuri creștine sau spune rugăciuni pe care le-ai auzi în sinagogă, într-un spirit multi-confesional de respect și vecinătate.

Organizarea comunitară poate începe însă de oriunde. Și începe când ne dăm seama că dacă tot am ales să trăim într-un loc și ceva ne deranjează, am putea face cumva să rezolvăm problema. Putem să ne plângem pe facebook, să dăm vina, să punem noi bani sau și mai bine, să ne ducem la cei care au datoria legală/morală să o rezolve. Plătim taxe, alegem oameni în baza unor promisiuni și e corect să ne asigurăm că procesul nu se termină la momentul votului.

Aș fi zis că funcționează în America și să las acolo povestea asta. Dar știu că funcționează și la noi de cel puțin 10 ani, de când există o organizație numită CeRe și care lucrează fix în același fel cu grupuri de cetățeni care ajung să negocieze cu primăriile bugete locale care să rezolve pe bune probleme ale comunității.

Mi-am luat puterea înapoi în aceste câteva luni în SUA. Și am învățat să mă enervez constant și cu folos, pe termen lung, până se rezolvă problema. Că mă enervam amarnic la proteste și apoi cădeam în depresie.

Am învățat să nu-mi fie frică să vorbesc cu vecinii, să mă țin de agendă și să sărbătoresc succesele.

Pentru că am văzut că funcționează și că dacă „ei”, cei care credem că au puterea, sunt organizați și noi putem fi.

Și pentru că la noi n-au ajuns imigranți ilegali, dar la fel de precară este situația cetățenilor captivi cu care nu mai vorbește nimeni dar despre care vorbim toți.

Și dacă s-a putut pe vreme Americii Rosei Parks, se poate și în vremea noastră

Dacă ai vrea să afli ce grup de cetățeni se întâlnește la tine în cartier sau nu știi de unde să apuci treaba asta cu luat puterea înapoi dar parcă ți-ar plăcea, bagă-i un pic în seamă pe oamenii de la CeRe. Ei au în fiecare an și o gală cu cele mai faine povești de acest gen și poate vrei să mergi. www. cere.ong e locul în care afli mai multe.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Totul se rezuma la bani.Am stat 6 ani frumosi in America si la un moment dat faceam pizza delivery.Unul dintre cei care lucra in bucatarie era refugiat palestinian si altul care facea delivery era evreu.Intr-un alt context si-ar fi dat cu pietre in cap(intifada mai exact).Dar in vortexul numit SUA toti erau preocupati sa faca bani si au uitat pentru o clipa cine sunt cu adevarat.Amin.
    • Like 1


Îți recomandăm

Liviu Dragnea - Viorica Dăncilă - Foto Inquam Photos/Octav Ganea)

Liderul PSD este suficient de trecut prin toate funcțiile administrative ca să înțeleagă că singurul act normativ care-i poate fi cu adevărat de folos este OUG (atacabil la Curte numai de către Avocatul Poporului). Ordonanțele intră în vigoare imediat după publicarea în Monitorul Oficial, dacă nu este prevăzut un termen special de aplicare, ca în cazul OUG 13. Și totuși, care a fost sensul încordării de azi? (Foto Inquam Photos/Octav Ganea)

Citește mai mult