De ce le-ar fi frică românilor de candidatura lui Georgescu?

O scurtă recapitulare a declaraţiilor lui Călin Georgescu scoate la iveală că admiră patriotismul lui Putin; aselenizarea e o manipulare (deşi s-ar fi întâlnit cu extratereştrii); rețeaua lui Soroş va fi desfiinţată în prima sa zi de preşedinte; scutul antirachetă de la Deveselu e o „rușine a diplomației”; „s-ar urmări”, prin baza militară NATO de la Mihail Kogălniceanu declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial; românului i-ar prinde bine un stil de viaţă rustic; doctorii nu sunt de încredere, etc. Pentru aceste motive şi altele, există români care vor vota cu el. Foarte bine!

Elon Musk – care urmăreşte, printre altele, să colonizeze planeta Marte – şi-a arătat şi el susţinerea pentru suveranitatea promovată de Georgescu. Foarte bine. Posibil, de asemenea, ca toate rudele „vlahilor din Valhalla”, toţi urmaşii pelasgilor din spaţiul geto-dacic şi toţi descendenţii „triburilor arimilor biblici” să voteze cu Călin Georgescu, ba ca însuşi spiritul lui Decebal să apară pe cerul binecuvântat al României şi să tune că-i va fulgera pe toţi cei ce nu îl votează pe domnul Georgescu. Foarte bine. Ce nu înţeleg este de ce le-ar fi frică românilor de candidatura domnului Georgescu.

Vrea să candideze, să o facă! Aparent, teama cea mare ar fi că ar putea ajunge preşedinte. Dar e drum lung până acolo.

În primul rând, nu e candidatul unic. Marginalizarea lui, însă, chiar tinde să îl transforme într-un lup singuratic ce luptă cu „lacheii de serviciu ai puterilor globaliste care astăzi conduc România vremelnic”. Iar până în mai, Tik-Toker-ul viteaz ce sfidează un sistem corupt la nivel local şi asupritor la nivel european, românul neînfricat ce şi-a sacrificat fără ezitare liniştea din Elveţia pe altarul demnităţii şi neatârnării neamului va deveni un soi de Călin, file din poveştile eroice ale lui Alexandru Mitru.

Frica inexplicabilă a multora dintre români de a-l vedea candidând se plasează pe același palier cu gelozia bărbaţilor care nu au curaj să îşi lase prietenele singure din teama că cineva ar putea să le-o sufle. E expresia nesiguranţei în celălalt.

Ori, într-o democraţie, dacă cetăţeanul are încredere în puterea sa de judecată, îl înfrânge pe Georgescu în luptă dreaptă. Altfel, dacă ia serios în calcul varianta că aşa ceva s-ar putea să nu se întâmple, pe motiv că lucrurile au luat-o razna în România, atunci trebuie să înţeleagă că asta nu s-a întâmplat de ieri, de azi, ci de câțiva ani buni. Iar busuiocul nu se drege cu paliative pe ultima sută de metri.

În al doilea rând, nu doar votanţii lui Georgescu au un cap pe umeri, ci şi ceilalţi români.

Are sau nu românul încredere în alegerile sale?

Cumva, el se-ntreabă şi socoate că e extrem de probabil ca jumătate plus unu dintre românii care vor vota în luna mai a anului 2025 să îşi dorească mai puţin UE, Schengen şi NATO, plus închiderea supermaketurilor pe care să le înlocuiască cu tarabe frumos ornate la care ţărani veseli să vândă, pentru preţul corect, brânză, varză, mânz şi viezure?

Atunci, c’est la vie, Călin Georgescu merită să fie preşedinte.

Orice ar prefera, poporul român trebuie lăsat să decidă. Dacă, pe ultima sută de metri, îşi schimbă opţiunea şi doreşte la Cotroceni să instaleze o solniţă de sare, o budincă sau raclele Sfântului Pantelimon, de asemenea va trebui să îi respectăm decizia.

Noi ne-am ocupat de educaţia lui, noi suntem părinţii copiilor noştri, precum şi bunicii şi nepoţii care alcătuiesc această ţară, ceea ce se traduce prin faptul că, la un nivel profund, atât putem, atât ducem şi, momentan, mai mult nu se poate.

„I'm sorry, I wasn't listening - or thinking, whichever one applies.” – spune Richard Burton într-o scenă din filmul adaptat după piesa lui Edward Albee, Who Is Afraid of Virginia Woolf.

Sunt curios dacă replica va fi valabilă, după alegeri, şi pentru cei cărora le e frică de Călin Georgescu.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp