„- Ce s-a întâmplat, mărite preşedinte?” „- Uite, m-am rănit la genunchi, sunt înconjurat de papuaşi şi mi se cere să închei pacea. Ce am de făcut?” Călin, file din povestea suveranităţii poporului român

Să presupunem că domnul Călin Georgescu va ajunge președintele României şi, din motive înţelept cumpănite, va dispune retragerea acesteia din organizaţiile şi alianţele politice, economice şi militare din care face parte. Astfel, ca să nu ajungă poartă de intrare pentru al Treilea Război Mondial, România va ieşi din NATO şi, cum fondurile europene nu ne-ar fi ajutat deloc, peste încă puţin timp, România va părăsi Uniunea Europeană care, fiind nimic altceva decât braţul politic al globaliştilor, sugruma ţara cu pretenţiile ei stupide, dar mai ales îi trata pe locuitorii pământului nostru strămoşesc ca pe nişte sclavi.

Corul suveraniştilor va cânta şi va dansa de bucurie că nimeni nu va mai îngenunchea ţărişoara.

”Hai, di ri di da în sus, hai, di ri di da în jos” se va auzi, seara pe dealul Mitropoliei, buciumul sunând cu jale la adresa puţinilor străini rămaşi în ţară, printre care soţul Andreei Esca şi faimosul cântăreţ Kamara Ghedi. De asemenea, dreptul de proprietate asupra locuinţei regelui Charles al Marii Britanii din Viscri va fi împărţit cu locuitorii din localitate, aceştia din urmă având 51% drept asupra imobilului.

Buuuun...

După un an, să zicem, conducătorul statului Papua Vechea Guinee, bând peste noapte mai multe nanocipuri din Pepsi care-l vor agita peste măsură, va lua hotărârea ca forţele papuaşe să întreprindă o operaţiune întru nimic specială pe teritoriul României. Cauza? Statul papuaş vrea să revendice judeţul Vaslui, statuia lui Decebal de la Drobeta Turnu Severin, tunelurile energetice din munţii Bucegi, localităţile Tecuci, Fieni şi Roşiori, plus pretenţia de a fi fost primii locuitori ai spaţiului geto-dacic.

Patriot unanim recunoscut, care pune România și românii pe primul loc, „preşedintele Georgescu” va convoca CSAT-ul şi va spune, într-un discurs de manual, că el mizează pe legea eroică a Sarmisegetuzei, totul pentru țară, nimic pentru mine. Evident, îşi va pune o mare bază pe profesioniștii din sistem, pe cei în rezervă cu care te poți sfătui.

Armata României fiind alcătuită, conform spuselor lui, din militari ce nu pot apăra nici măcar Bucureştiul şi considerând cheltuielile pentru apărare o chestiune ultra-secundară, datorită faptului că preocuparea poporului român este să fie fericit şi românii nu pot fi fericiți cheltuind bani pe alte lucruri, „preşedintele Georgescu” se va orienta, pentru protejarea suveranităţii ţării, la milioanele de susţinători ai săi care juraseră, într-un glas, să apere patria chiar cu preţul vieţii. Şi, se cunoaşte, jurământul sacru și cel militar este ceva care nu poate să fie negociat și discutat.

Dar... surpriză!

Ferocitatea papuaşilor va determina pe bună parte dintre aceşti bravi susţinători să îşi reevalueze instant patriotismul, aceştia luându-şi picioarele la spinare spre alte meleaguri cât ai zice „ţara mea de glorii, ţara mea de dor”. Când jurnaliştii soroşişti îi vor întreba ce s-a întâmplat cu jurământul, aceştia vor invoca o manipulare și o distorsionare răuvoitoare a declarației lor de dragoste nețărmurită pentru poporul român cel mult încercat de istorie, corupție, Uniunea Europeană și NATO. Ei, de fapt, voiau să își dea viața exclusiv în lupta cu statul paralel care fură statul de drept poporului român. Cu papuaşii, însă, n-aveau nicio treabă.

- Cum vine asta? vor întreba nedumeriţi jurnaliştii soroşişti.

- Păi, vedeţi dumneavoastră, cu papuaşii la noi în bătătură chiar există probabilitatea să ajungem la sacrificiul suprem. N-aţi văzut Apocalypto? Sunt nişte sălbatici...

Dar... surpriză! Din nou. Pentru că „preşedintele Georgescu”, prevăzător, va fi închis deja toate graniţele ţării şi alde Ilie şi alţi iubitori de neam şi glie vor trebui să renunţe a apăra patria pe TikTok, în faţa unui calculator din Germania, ci cu arma în mână, chiar aici, pe pământul strămoşesc.

Vor începe, carevasăzică, lupte grele. Încet, dar sigur, papuaşii vor ocupa România kilometru cu kilometru. Nu le va fi uşor, căci poporul, trezit în conştiinţă, va opune o rezistenţă acerbă. Armata de rezervişti a României, dotată cu cai de ultimă generaţie, se va lansa eroic în apărarea teritoriului naţional, totuşi, în faţa puhoiului de săgeţi lansate din dronele de producţie polineziană, va avea tot atât succes cât au avut cavalerii brigăzii Pomorska când au atacat cu lănci și săbii tancurile Panzer ale germanilor în Al Doilea Război Mondial.

Tecuciul va cădea dramatic după nicio lună, iar fruntea de pe statuia lui Decebal, în urma bombardamentelor, va dispărea capul marelui conducător dac arătând ca părul lui Trăistariu după operaţia de transplant din Turcia.

În interviuri, Călin Georgescu va atrage atenţia că papuaşii nu au nicio limită şi va avertiza organismele internaţionale că statuia lui Decebal de la Drobeta a fost doar începutul. În curând, va profeţi, vor proceda aşijderea cu statuia lui Charlemagne din Paris, cu monumentul lui Garibaldi din Roma, cu statuia lui Petru cel Mare din Moscova şi cu a lui William Cuceritorul din Londra. I don’t need a ride, I need more horses!, va rosti Călin Georgescu la finalul cuvântării sale din Congresul american, care va face înconjurul planetei, emoţionând globul la lacrimi.

Înspăimântate, guvernele europene îi vor sprijini masiv pe români. Ajutoarele militare şi economice vor curge gârlă către ţara invadată, iar armata lui Horațiu Potra, rezerviştii militari şi descendenţii dacilor de pretutindeni vor apăra până la ultima picătură de sânge Roşiorii, Fieniul, Vasluiul şi tunelurile energetice din munţii Bucegi. Din păcate, nu va fi suficient. După trei ani de lupte îndârjite, superioritatea papuaşilor îşi va spune cuvântul şi defensiva română va fi copleşită de atacurile nemiloase ale Vechii Guinee care, în plus, va beneficia şi de ajutor din partea guvernului Republicii Nauru.

Între timp, ungurii, bulgarii, ucrainenii şi sârbii se vor sătura de milogeala românilor şi vor face presiuni asupra guvernelor lor să înceteze a-i mai sprijini, spunând că ei vor pace, nu război. Îşi vor aminti, de asemenea, că, aşa cum „preşedintele Georgescu” a declarat cândva că România nu are obligaţii faţă de nimeni, nici popoarele lor nu au obligaţii faţă de România. Cu cât prelungiţi războiul, cu atât va fi mai nasol şi pentru noi. Vreţi să ne târâţi într-un război care nu e al nostru, să murim ca proştii într-un conflict pe care Georgescu şi dacopaţii lui suveranişti nu au ştiut să îl gestioneze? Nu, mulţumim. Faceţi pace. Noi vrem pace, nu război.

Chemat la Casa Albă, preşedintele Trump îi va cere „preşedintelui Georgescu”, ca de la un iubitor de pace la alt iubitor de pace, să accepte cererile papuaşilor şi, în locul acestei păci binecuvântate, care va scuti România de suferinţă, sărăcie, bombardamente, violuri, colaps economic şi carnagii inutile, să ofere Statelor Unite dreptul de a extrage aurul de la Roşia Montană.

Strateg desăvârşit şi om politic experimentat, „preşedintele Georgescu”, îmbrăcat ireproşabil într-un costum ce-i vine ca turnat, va cere un răgaz de câteva zile. Se va întoarce în ţară şi îşi va întreba conducătorii rezervişti militari ce să facă și fiecare va spune, uite, asta este strategia, îi atacăm pe papuaşi, îi terminăm, facem asta. Şi „marele preşedinte” va asculta, însă va fi nemulțumit de ce va auzi. Şi după ce îi va asculta pe toți cu mare atenție, le va zice „Așteptați-mă aici” şi va merge în turnul Chindiei și acolo îl vor aștepta marile preotese conduse de Cristela şi ele vor întreba „Ce s-a întâmplat, mărite preşedinte?” „Uite, m-am rănit la genunchi, sunt înconjurat de papuaşi şi mi se cere să închei pacea. Ce am de făcut?”, va întreba abătut. Marile preotese se vor gândi puțin și vor zice astfel: „Genunchii sunt mesagerii ego-ului nostru.” „Adevăr grăiţi”, va răspunde acesta. „Prin urmare, mărite preşedinte, dă-le aurul”. Şi el va da aurul, va semna pacea, iar neamul nostru îşi va păstra o dată în plus suveranitatea şi demnitatea, pentru că papuaşii vor recunoaşte, în fine, că pretenţia ca ei să fi fost primii locuitori ai spaţiului geto-dacic fusese o minciună sfruntată. Toată lumea ştie, va declara preşedintele lor, că primii locuitori au fost de fapt ungurii.

Şi, uite aşa, dragii lui Decebalus per Scorilo, se va încheia o nouă pagină glorioasă din istoria măreţului popor român. Sau, cum ar spune romanii într-o expresie adaptată din limba dacă, per aspera ad astra.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp