Parisul vesel. Sau de la Queen la Drag Queen

 Foto: colaj / sursa foto: Profimedia și facebook

După 1989, foarte mulţi români au ales să emigreze în lumea civilizată. Avem câteva milioane în Italia, Spania, Germania, Franţa, Anglia, Statele Unite şi Canada. Alţii au studiat în afară. Restul care am rămas doar le-am vizitat.

Am pomenit aceste ţări deoarece acolo se petrec cele mai multe transformări care, invariabil, afectează stilul nostru de viaţă. În România, ţară cu puternice convingeri conservatoare, transformările sociale se produc într-un ritm lent, iar multe din ”progresele” din afară sunt văzute ca nişte năpaste dacă ar trebui implementate la noi.

Ce este de făcut, atunci?

Cele două evenimente recente – primul, fusta domnului Nae, având rezonanţe locale, al doilea, ceremonia de deschidere a JO de la Paris, cu reacţii la nivel internaţional – sunt reprezentative pentru tipul de provocări cărora societatea românească e obligată să le facă faţă.

Am citit comentariile din întreg spectrul religios şi ideologic. Recunosc că analizele pedante, cu înflorituri filozofice, sociologice, psihologice, plus includerea factorului economic, a conceptelor şi termenilor neoliberali şi neomarxişti, mi s-au părut obositoare şi mult prea abstracte. Am căutat, totuşi, să înţeleg ambele puncte de vedere.

În ce mă priveşte, în ambele situaţii am aplicat, prevalent, două criterii: unul, cel estetic, doi, cel al bunului simţ. Nu neapărat în această ordine şi nu în egală măsură. Elementele ideologice sau religioase le-am ignorat complet, deşi ele au influenţat subliminal, probabil, instrumentarul meu estetic sau bunul simţ.

Oricum ar fi, am dezaprobat ”fusta profesorului Nae”, dar mi-a plăcut ceremonia de deschidere de la Paris. Păcat de ploaie!

Primul eveniment, despre care am scris şi eu, e deja expirat, dar merită câteva pasaje suplimentare.

Încă o dată, sunt de acord cu drepturile lui, ca cetăţean. Stilul vestimentar e strict o chestie de gust. Problema apare când îmbrăcămintea e folosită ca mijloc deliberat de provocare. Din acest motiv, ar fi benefic pentru toată lumea să existe reguli de conduită clare şi chiar un cod vestimentar în spaţiul universitar. Iar studenţii şi cadrele didactice, înainte să se înscrie sau să predea la facultatea X, să ştie dinainte la ce să se aştepte. Spre exemplu, la Universitatea din Bucureşti, să se menţioneze fie că va exista un dress code (cum e la Cambridge), fie, dimpotrivă, să se ştie că toată lumea, indiferent de sex, poate purta minijupe, colanţi, tricou mulat deasupra buricului, barbă, mustaţă, gene false, părul în bigudiuri etc. Eventual, ca să fie şi nişte limite, să se stipuleze că unghiile false nu pot depăşi 10 cm, nu pot fi în mai mult de cinci culori ţipătoare, iar dacă se folosesc strasuri la unghii, să nu fie în formă de svastică.

Nu contează dacă domnul Nae a făcut un experiment sau a provocat la comandă. Ar fi apărut, oricum, altul peste un an. S-ar fi ajuns în acelaşi punct, totalizându-se acelaşi număr de articole. Important este ca asemenea situaţii, premeditate ori nu, să fie gestionate şi reglementate prin reguli bine gândite, astfel încât, pe viitor, profesorii şi studenţii care nu au fost încântaţi de prestaţia vestimentară a lui Nae, ştiind la ce să se aştepte, să poată alege alt centru universitar, unde ceea ce ei numesc „năzbâtii” sau „aiureli” nu sunt acceptate. 

Aici o menţiune specială se cuvine acordată absolvenţilor de peste hotare, care se simt datori, la reacţia copleşitoare a românilor pe acest subiect, să considere România o grotă medievală, oferind, spre justificare, exemple de la universităţile luminate unde au studiat ei în Toronto, Texas, Manchester etc.. Aparent, petele de culoare sunt binevenite în instituţiile occidentale construite pe uzanţe şi formalism căci, acolo, fiecare universitate de soi are pe tarlaua sa măcar un profesor (desigur, foarte competent, dacă nu genial) care combină veşmintele pe el într-o manieră extravagantă şi, cu toate astea, studenţii nu sunt deranjaţi, deoarece pe ei îi preocupă prestaţia intelectuală a profesorului, nu cum se îmbracă.

Mda, poate, dar eu am o altă explicaţie pentru realitatea de acolo. Unu, nu cred că toţi studenţii se simt confortabil în prezenţa respectivilor dascăli, în ciuda genialităţii lor. Atât că nu au de ales, fiindcă legea, deşi, da, teoretic, e aceeaşi pentru toţi, cumva ea favorizează minorităţile. Astfel, ţie nu îţi este îngăduit să fii ofensat de o ţinută vestimentară şocantă, în schimb, persoanele în cauză au tot dreptul să se simtă discriminate dacă tu susţii cu voce tare că exhibiţionismul lor te revoltă.

Prin urmare, dacă un bărbat de 110 kg şi 163 cm, ultraspecializat în fizica plasmei, vine la catedră încălţat cu balerini roz Minnie Mouse şi poartă o fustă de majoretă, iar deasupra, doar un sutien cu push-up şi un papion masiv, roşu cu picăţele albe, din faptul că nimeni nu îi va atrage atenţia că exagerează nu rezultă că nimeni nu ar avea nimic de comentat, ci mult mai probabil din teama că, dacă ar face-o, ar fi sancţionat.

Din acest motiv, lumea occidentală nu cârteşte în faţa unor apariţii neortodoxe, oricât de dubioase ar fi, şi a acelor comportamente pe care orice manual de psihiatrie le consideră deviante.

Doi, în orice spaţiu instituţional, există un cod vestimentar. Unde lucrez, bărbaţii nu au voie să vină la serviciu în sandale, papuci sau pantaloni scurţi. În această perioadă, cu călduri peste 35 de grade, o ţinută lejeră ar fi fost mult mai potrivită. Doar că, la muncă, primează imaginea instituţiei care mă plăteşte (ceea ce nu înseamnă că drepturile mele sunt un moft).

Ce vreau să spun este că nu contează cât de geniale sunt cunoştinţele tale şi cât de bine stăpâneşti materia pe care o predai. Dacă respecţi meseria de dascăl, respecţi studenţii şi respecţi corpul profesoral din care faci parte, două cursuri pe zi le poţi ţine într-o ţinută pe care comisia de etică a universităţii ar considera-o potrivită. Fără a face tam-tam că-ţi sunt încălcate drepturile.

Despre al doilea eveniment. Show-ul de la Paris a fost impresionant şi a vorbit, înainte de toate, despre felul în care Franţa, Franţa epocii lui Macron, doreşte a fi percepută în lume. Parodierea sacrului a fost subordonată mesajului politic, al incluziunii totale. Organizatorii au transmis acest mesaj cât se poate de abrupt şi radical, în stilul Revoluţiei de la 1789. Cei lăsaţi pe dinafară au fost, ca în urmă cu două sute de ani, cei care regretă vechea orânduire şi care acum, prin acest eveniment, sunt forţaţi să asiste cum se mai înfinge un cui în sicriul ei. Pentru nostalgicii Vechii Lumi, această Olimpiadă este, în plan simbolistic, un fel de ghilotină a lui Robespierre. Nu pot accepta diversitatea sexuală pe care Ceremonia de deschidere şi-a asumat-o, dar nu au de ales, în plus, nu pot face nimic pentru a opri ghilotinarea valorilor tradiţionale şi ataşarea de ele a unor sensuri pe care nu le agreează. Spectacolul l-au desfiinţat în virtutea exceselor (vezi copilul flancat de drag queens) şi a trivializării scenelor cu caracter biblic (între timp, s-a aflat că fake-ul cu blasfemia ”Cinei cea de Taină” ar fi pornit de la purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, şi că, de fapt, cei reprezentaţi nu erau apostoli, ci zei mitologici). Pe şleau, s-au revoltat fiindcă evenimentul a fost pervertit cu agenda Qwerty+.

Pentru cei care au aplicat filtrul estetic, spectacolul a fost grandios. Cei care l-au urmărit în cheie politică, da, au înţeles că lumea se află la o răspântie şi că, oricare ar fi opţiunea lor, ea va înainta într-o direcţie care nu are multe de împărtăşit cu cea care urmărea, în 1992, Olimpiada de la Barcelona, unde revolta cea mai serioasă era stârnită de faptul că Freddie Mercury a cântat în deschidere cu Monserrat Caballe.

Închei cu un vers din melodia lui Edith Piaf, pe care Celine Dion a cântat-o la Paris, cu ocazia deschiderii Jocurilor Olimpice:

Dieu réunit ceux qui s'aiment.

Dumnezeu îi unește pe cei care iubesc.

Rămâne de stabilit care ”Dumnezeu”, pe cine, mai exact, ”uneşte” si cum se defineşte acea ”iubire”.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp