Felul în care funcționează sistemul de educație duce la nevoia de meditații. Cum ajung copiii să aibă goluri structurale în gândire

Foto: Inquam Photos

S-au meditat individual copiii cu note peste 9.00 la examinarea națională de final de clasa a VIII-a?

În primul rând, acesta nu este un examen. Este un concurs.

Cine nu are nevoie de meditații pentru această competiție de ocupare a locurilor unui liceu în care aspiră să se strângă familii omogene ca profil economic și intelectual: un procent infim de copii care au avut un traseu școlar ideal: o grădiniță excepțională, o învățătoare care a format competențe la pas, în adâncime, și profesori la gimnaziu care s-au dat peste cap să facă ore suplimentare, cu mult lucru individual, sub supraveghere, cu tratare diferențiată, cu feedback imediat pentru fiecare nouă deprindere. Plus un intelect personal receptiv, peste medie.

Majoritatea copiilor români inteligenți nu au avut acest traseu. Ba, dimpotrivă, vor fi ”achiziționat” în 8-12 ani de școală și grădiniță multe goluri - nu numai în materie, ci și în ritmul de lucru, în claritatea raționamentelor, în abilitatea de a se uita la propria gândire și de a reinterveni pe ce au lucrat, în atenție, în memoria de lucru, în exprimarea raționamentelor în scris etc.

De ce aceste goluri? Pentru că nu toți profesorii știu pedagogia și metodica predării materiei lor. Profesorii își știu, în general, manualele, dar nu neapărat și cum anume poate fiecare copil să ajungă de la 7.00 la 9.00. Majoritatea presupun că este vorba de lucrat în plus. Când, de fapt, copiii au nevoie de recuperat structuri de raționamente și calități ale gândirii neformate în etapele specifice de oportunitate ale unei vârste sau ale alteia. Fiecare profesor are de lucrat cu efectul de bulgăre lăsat de profesorii de dinaintea lui.

Lucratul în plus nu e soluția, ci lucrul personalizat, cu gândirea fiecărui copil și cu un plan de recuperare a golurilor specifice fiecăruia. Acest lucru se întâmplă cu un meditator bun - acolo unde, aparent, copilul se duce ca să lucreze mai mult.

Prezența acestor goluri se vede pe la finalul clasei a VI-a foarte puternic. Un profesionist le vede încă de la finalul clasei a IV-a, când copiii au acumulat deja efectele unui sistem de educație prost și când, oricum, natura umană o ia natural, discret, către ramuri distincte ale mai multor tipuri de drum intelectual - arătând predispoziții fie către învățare teoretică înaltă, fie către gândirea de tip artistică, vocațională, antreprenorială etc. (de asta, în Germania, școlile îi despart încă din prima clasă de gimnaziu pe acest criteriu.)

Aceste lipsuri în dezvoltarea gândirii - adică fie în exprimarea scrisă, fie în logica matematică, în atenție, în raționamente generale, este suplinită în România, începând cu clasa a VI-a și a VII-a, sau chiar mai devreme, de un sistem de meditații generalizat pentru familiile care nu au încotro decât să își impingă copiii pe calea concurențială a așa-zisului Examen Național.

Golurile structurale în gândire, neprinse la timp până în 12 ani, nu se mai acoperă la clasă, acolo unde materia merge înainte, cu noi solicitări, unele care pun iar presiune pe o minte deja dezorganizată.

Deci, majoritatea copiilor care au acumulat, până la 12 ani, tot felul de dificultăți structurale ale gândirii au nevoie de lucru diferențiat unu la unu. Meditații adică. Tot sistemul este creat întru nevoia apariției meditațiilor. Toată lumea câștigă din asta. Așa supraviețuim, din păcate. Iar Examenul Național este pedala apăsată brusc, care trebuie să te prindă suficient de nepregătit ca să alergi pe la profesori, după școală.

Repet. Sistemul nostru de educație are două mari neajunsuri:

- nu asigură o evoluție lină a inteligențelor medii de la 3 la 12 ani, ratând principii simple de dezvoltare intelectuală și emoțională a copilului prin modul în care este organizată materia și prin pregătirea deficitară a profesorilor;

- propune un concurs la 14 ani tuturor tipurilor de intelect, după un model de subiecte unic, nediferențiat, deși învățământul este obligatoriu până la 16 ani.

Efectul acestor disfuncționalități este o mișcare de supraviețuire a familiilor care sunt nevoite să pompeze în copil individual, pentru a ajunge pe treptele de sus ale scării concurențiale create de acest examen. 

Un examen pentru care nu este suficient să știi - ci mai ales să fii atent la tehnicalitățile legate de o cerință sau alta, precis introduse în baremul de notare, ca să facă diferențe de câte 10 sutimi între un liceu căutat sau altul mai puțin bine cotat. Se creează, astfel, isteria și presiunea pregătirilor suplimentare, ușor de preluat de familiile cu studii superioare și bani, care simt să își adune copiii laolaltă, supreviețuind împreună încă 4 ani, într-un ecosistem artificial controlat.

Am scris mult despre tipuri de copii și intelect în cartea mea, ”Cum își găsesc copiii motivația școlară”, cu descrierea a 9 posibile trasee școlare și cu multe atenționări legate de ce anume face diferența între o pregătire temeinică pe termen lung și un dresaj strict pentru concursurile naționale camuflate în examene. Am scris inclusiv despre cum împăcăm această tristă realitate, aici, în sistemul românesc, unde nu avem timp să așteptăm schimbarea, pentru că ne cresc repede copiii.

Cât despre experiența școlii pe care o conduc - este revelatoare și ea, pentru că o explic pe larg în carte - cu tot cu sinceritatea pregătirilor individuale și selectarea familiilor care investesc în educație conștient, nu doar clientelar. Chiar și așa, în medii ideale, pentru acest concurs de clasa a VIII-a, e nevoie de multă pregătire individuală, mai ales la copiii care vin la 12 ani cu mult de recuperat din spate. Și nu este o pregătire care dezvoltă neapărat gândire, ci, mai ales, șmecherie pentru bifarea grilei de notare.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp