Foto: Sergiy Tryapitsyn/ Panthermedia/ Profimedia
1. Copiii au nevoie de autoritate robustă - empatică, optimistă, conectată, dar stabilă și hotărâtă.
2. Chiar și cele mai provocatoare comportamente, oricât de scandaloase, sunt rodul unor emoții grele, pentru care copilul nu are încă mecanisme de procesare, de transformare.
3. Toți copiii trec prin suferință, indiferent de cât de buni părinți le suntem; respingere, pierdere, umilință, frică, nesiguranță, neputință - toate sunt forțe catalizatoare pentru autonomie și stimă de sine. Se pot ridica din ele doar dacă au învățat să nu fugă imediat din disconfort.
4. A pune limite unui copil este despre ce alege să facă adultul în relație cu acesta, nu despre ceea ce se așteaptă de la copil.
5. Dezvoltarea academică a copiilor depinde hotărâtor de capacitatea școlilor de a respecta pragurile de maturizare emoțională, socială și intelectuală a vârstelor. Decisivă este administrarea stimulilor intelectuali în combinație potrivită cu suficiente momente de platou și de triumf pentru media clasei.
6. Motivația școlară depinde de nivelul de entuziasm și de disciplină cultivate în primii 9 ani de viață. Finalul clasei a II-a este un prag de analiză pentru tipologia intelectuală a copilului și pentru tipul de traseu școlar care i se potrivește în viitor. Dificultățile școlare persistente la finalul clasei a II-a sunt semnal de risc pe termen lung - unul care poate fi gestionat doar în program de recuperare individuală, unu la unu, cu copilul.
7. Copiii vin pe lume cu un profil temperamental care influențează atitudinea școlară. Conștientizarea acestor patru mari tipologii de către părinți și profesori este esențială pentru menținerea motivației și a angajării școlare.
8. Mulți copii cu intelect înalt - cu viteză bună de procesare a informației, cu retenție rapidă, cu spontaneitate în asocieri mentale - nu devin neapărat și eficienți academic. Aceștia au nevoie să își dezvolte capacități de planificare, abilități de organizare și disciplina de lucru, inclusiv pentru sarcini repetitive și plictisitoare. Un copil isteț nu este neapărat și unul care tolerează tensiuni cognitive sau rutine stabile de lucru.
9. Ca să evolueze, ca să facă efort, ca să se ridice când cad, toți copiii au nevoie să se simtă buni pe dinăuntru - indiferent de greșelile de moment. De acest lucru suntem responsabili noi, părinții și profesorii lor, nu ei.
Acestea sunt numai câteva dintre convingerile care ar trebui - din experiența mea - să ne ghideze, ca părinți sau profesori, pe drumul de însoțire a copiilor noștri. Am vorbit despre ele în conferința mea din martie - ”Cum ajung copiii adulţi împliniţi”.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Bocheński, fii atent, autoritatea e robusta, adica conectata, pffff.
Ekman, cum de nu ai descoperit ca emotiile sunt grele, ooohhh. Sunt complet dezamagit.
Goleman, toti copiii sufera ca niste caini, poate nu stiai. Daca se complac in aceasta mocirla devin rezilienti. wow Abia acum imi dau seama de ce sar copiii in noroi.
Papalia & Co., sa scrieti si voi despre pragurile de maturizare emoțională, socială și intelectuală a vârstelor (sic!), ca sa intelegem si noi ce spune doamna Moraru.