Ovidiu Jelea

Pe scurt, sportivii cu locus intern sunt convinși că succesul sau eșecul depind preponderent de ei, nu de factori externi. La polul opus, sportivii cu locus extern cred că alți factori (persoane, noroc, destin, divinitate etc.) au un rol preponderent în ceea ce li se întâmplă.

Ca fost sportiv, împlicat în formarea sportivilor de performanță de nivel internațional, pasionat de tradiționalul conflict și diferențele radicale dintre școala sovietică și cele occidentale, mi-a atras imediat atenția situația: un sportiv de top, calificat la Jocurile Olimpice, care se refugiază în social media după un eșec - acesta e un subiect psihologic de maxim interes.

În articolul publicat anterior pe Republica, descriam comportamentele pe care le poate avea un urs când întâlnește un om. Este printre puținele articole de presă din România care detaliază comportamentul agresiv non-defensiv, specific atacurilor de tip prădător, când ursul vede în om o sursă de hrană. Există, de mulți ani, în România, mitul că urșii bruni nu ar mânca niciodată carne de om, aspect contrazis de realitate, câteva exemple pot fi găsite chiar în articolul menționat.

În ultima perioadă, un val de cazuri despre violența domestică s-a revărsat pe Facebook și în presă, ceea ce este foarte bine. Se face presiune publică, iar într-o țară disfuncțională precum România, asta ar putea mișca lucrurile într-o direcție corectă. Foto: arhiva autorului

Câinii mei au fost obișnuiți cu coborârile controlate folosind coarda de alpinism (abseiling), sunt învățați să aibă încredere în echipament, de exemplu Airedale Terrierul a zburat chiar și cu parapanta.

În poza care ilustrează acest articol este Bufnița din Ural (Strix Uralensis - Huhurezul mare). Am fotografiat-o într-un moment magic, la apus. Stăteam în iarbă și aproape că adormisem, mângâiat de ultimele raze de soare, când am observat-o în apropiere. Am urmărit-o când scana valea cu vederea și auzul ei, super performante, în căutare de rozătoare, apoi când se năpustea asupra prăzii, am observat-o ignorând impasibilă corbii care o remarcaseră și se roteau gălăgioși deasupra ei și am fotografiat-o când făcea băi de soare. Nici nu știam că adoră să stea cu ochii închiși și cu fața îndreptată către lumina caldă a apusului, bucurându-se de siestă și așteptând întunericul.

Sunt demult istorie orele irosite stând pe loc în trafic, în șiruri nesfârșite de șoferi agresivi, când simțeam, la propriu, cum viața se scurge fără niciun sens. La țară stai pe loc doar dacă vrei să te odihnești sau să te bucuri de natură. În maximum jumătate de oră ajungem într-unul dintre cele mai frumoase orașe din România, Brașov, mult mai repede decât ne lua, adeseori, să traversăm Bucureștiul.

Există automobile care te fac să știi, de fiecare dată când le pornești, că te afli în fața unui nou început.

Aproape în fiecare iarnă cineva moare pe munte de hipotermie. De fiecare dată, după incident, urmează aceleași știri lugubre, aceleași acuzații fără sens și aceleași discuții inutile. Colajul de imagini care ilustrează acest articol conține poze făcute în Alpi și în Caucaz, în timpul unor ascensiuni de iarnă pe Mont Blanc (4810m) și pe Elbrus (5642m), făcute fără ghizi și fără suport. Nu sunt singurii munți pe care am mers iarna cu cortul,

Înainte de orice altceva, țin să avertizez că acesta este un text greu de digerat, cu trimiteri la fel de dificile. Apoi, vreau să menționez din capul locului că sunt un susținător al egalității de drepturi în ceea ce privește persoanele LGBTQ. Consider că ar trebui să aibă exact aceleași drepturi ca oricine, inclusiv cel de a se căsători, ba chiar ar trebui să beneficieze de sprijin și protecție sporite, fiindcă fac parte dintr-o categorie discriminată.