Reguli simple ca să nu mori de hipotermie: responsabilitatea se referă la informare, la antrenament și la echipament

Foto: Ovidiu Jelea 

Aproape în fiecare iarnă cineva moare pe munte de hipotermie. De fiecare dată, după incident, urmează aceleași știri lugubre, aceleași acuzații fără sens și aceleași discuții inutile. Colajul de imagini care ilustrează acest articol conține poze făcute în Alpi și în Caucaz, în timpul unor ascensiuni de iarnă pe Mont Blanc (4810m) și pe Elbrus (5642m), făcute fără ghizi și fără suport. Nu sunt singurii munți pe care am mers iarna cu cortul, în România am făcut zeci de ture de mai multe zile în Făgăraș, Bucegi, Piatra Craiului și Rarău. Am dormit adeseori în zăpadă, fără cort și fără sac de dormit, inclusiv la Cercul Arctic. Am prins, de multe ori, temperaturi sub -30°C.

În urmă cu două decenii mergeam iarna pe munte cu echipament uzat cumpărat de la magazinele second-hand, cu corturi cusute acasă și cu saci de dormit făcuți tot acasă, cu puf din pilote. Acum am echipament sofisticat și, de fiecare dată când se anunță la stiri viscol și ninsoare, ies în natură ca să îl testez și ca să mă antrenez. Merg de obicei singur și călătoresc întotdeauna atât ziua, cât și pe timp de noapte. M-am rătăcit de multe ori prin ceață, viscol și întuneric, inclusiv la altitudini mai mari 4000 de metri. Nu am fost niciodată în pericol de hipotermie, fiindcă respect câteva reguli esențiale, dar despre care doar „bătrânii” mai vorbesc astăzi.

Din nefericire, în fiecare iarnă citesc despre oameni care au murit iarna pe munte și constat, de fiecare dată, că majoritatea deceselor care au avut loc iarna din cauza hipotermiei ar fi fost evitate dacă ar fi fost respectate aceste reguli, ce nu se aplică doar pe munte, ci în toate activitățile outdoor în sălbăticie, chiar și călătoriilor cu mașina, în locuri izolate, pe timp de iarnă.

1. Regula responsabilității personale

Această regulă presupune că fiecare persoană majoră trebuie să-și asume responsabilitatea în ceea ce privește propria siguranță, fără a face niciun fel de transfer de responsabilitate către ghid, către parteneri mai experimentați, sau către salvatori. Chiar dacă legal sau moral ar putea fi trase la răspundere și alte persoane, cel mai logic și mai sigur mod de abordare este ca orice persoană care merge iarna în sălbăticie să se antreneze pentru a fi capabilă să se descurce singură, în orice context.

Există numeroase situații în care, din diverse motive, coechipierii sau ghidul nu pot ajuta, iar salvamontiștii nu pot să intervină în timp util. A transfera către ei responsabilitatea în ceea ce privește supraviețuirea este egal cu a te expune benevol unor situații mortale. Responsabilitatea se referă la informare, la antrenament și la echipament.

În ceea ce privește informarea, orice persoană care își ocupă timpul cu activități outdoor pe timp de iarnă, în zone izolate, trebuie să fie capabilă să identifice toate situațiile în care corpul pierde căldură prin radiație, conducție, convecție și evaporare și să știe precis cum să le evite. Trebuie să aibă cunoștințe temeinice despre cum funcționează corpul uman în condiții de stres, oboseală și frig și trebuie să-și cunoască la perfecție corpul, inclusiv slăbiciunile (de exemplu bolile care favorizează hipotermia, sau momentul în care intervine diureza indusă de frig), la fel cum trebuie să-și cunoască echipamentul, obiectiv care nu poate fi atins decât prin antrenamente și testări în condiții dure. Contrar miturilor, plimbările de iarnă pe munte, deși specifice, nu pregătesc corpul pentru a face față frigului, este nevoie de antrenamente de forță și de forță în regim de rezistență, ideal făcute în frig, mai ales după vârsta la care apar dezechilibre între nivelurile de testosteron și estrogen, iar mușchii se atrofiază accelerat, uneori concomitent cu avansarea obezității, ajungându-se chiar la sarcopenie în cazul persoanelor în vârstă. Să mergi iarna, pe viscol, fără să-ți antrenezi corpul și fără să testezi echipamentul, este echivalent cu a te avânta în largul mării, pe furtună, în condițiile în care până atunci ai înotat în piscina de un metru, cu colăcelul.

2. Regula echipamentului pentru supraviețuire

Această regulă presupune că, în absolut orice tură făcută iarna pe munte, ori în sălbăticie, trebuie luat în calcul scenariul unui incident (entorsă, rătăcire, etc) ce determină înnoptarea în zăpadă. Dacă excursia este scurtă, de o zi, deci nu implică sac de dormit și cort, echipamentul trebuie totuși să poată asigura confortul termic pentru a dormi în zăpadă. Respectarea acestei reguli mi-a salvat o dată viața, pe Elbrus, când am fost nevoit să dorm în zăpadă, la o temperatură de -30°C, fără cort și fără sac de dormit, după ce am rătăcit traseul către cort, la întoarcerea de pe vârf.

Dacă se merge într-un grup, fiecare membru trebuie să fie echipat pentru a putea dormi în zăpadă. Astfel cresc enorm și șansele de supraviețuire în cazul în care doar o persoană este accidentată, epuizată sau hipotermică, fiindcă se poate împrumuta echipament de la cei care nu sunt afectați. În fotografia de mai jos este un echipament minimalist, pe care îl iau iarna în turele de o zi, pe lângă mâncare și termosul cu ceai.

Greutatea rucsacului oscilează între 4 kg (dacă nu iau sacul și salteaua) și maximum 7 kg în turele dificile. Iată din ce e compus: Rab Generator Alpine Jacket - 540g, Rab Photon Pants -547g, Mammut Arctic Gloves – 230g, Lorpen Inferno Expedition Socks -110g, Therm-A-Rest Neoair XTherm NXT Insulation Mat - 440g, Hannah Micro 70 Sleeping Bag – 490g, Mammut Ducan 24 Ventilated Backpack – 900g. Salteaua și sacul le iau când merg însoțit de o persoană mai slab pregătită decât mine, dar și în turele solo mai riscante. În sacul de dormit este și un sac din folie de supraviețuire. În afară de acest echipament, pe care-l car în rucsac, port în timp ce mă deplasez o pereche de mănuși, o mască de față, pantaloni din polartec/windstopper și o bluză din polartec/windstopper.

Contrar opiniei majorității, nu este corect să se evite deplasările nocturne, dimpotrivă, este foarte utilă exersarea orientării și a mersului pe întuneric, pentru că turele de iarnă care nu merg conform planului se termină adesea pe întuneric. În cazurile extreme, când echipamentul nu asigură supraviețuirea pe timp de noapte, se poate dormi ziua, când este soare și e mai cald, pentru a folosi apoi noaptea, când e frig, pentru deplasare. De aceea, echipamentul meu conține două dispozitive de orientare GPS (Garmin InReach Mini 2 și Fenix 6 Pro) ce pot fi utilizate în orice condiții de vizibilitate, două lanterne (Petzl Swift RL și Nitecore MH 25 Pro, cu rază de 705m) și un powerbank Nitecore NB10000 G3. Practic, dacă e atât de frig încât nu pot dormi noaptea în acest echipament, soluția de urgență e să dorm ziua și să merg noaptea. De aceea, mersul pe timp de noapte este inclus în fiecare tură.

3. Regula utilizării corecte a echipamentului

Oricât de performant ar fi echipamentul, dacă nu este utilizat cum trebuie, devine inutil. Am făcut un experiment și am postat colajul de mai jos pe două grupuri de Facebook cu specific montan, ambele cu peste 90.000 de utilizatori, întrebând dacă știe cineva la ce ar putea fi utili botoșeii din plastic. Așa cum m-am așteptat, exceptând o singură persoană care știa că este vorba despre un strat folosit ca barieră de vapori (Vapour Barrier Liner), metodă folosită în expedițiile arctice, dar și de persoanele care locuiesc în zone cu ierni friguroase, toată lumea a făcut bășcălie la vederea colajului.

Problema este că bunica mea, care nu a fost alpinistă și nici nu avea cont de Facebook cu poze cu pioleți și buze țuguiate la profil, ar fi știut să explice imediat că acei botoșei, purtați peste ciorapii ei de lână, nu lăsau transpirația să ajungă în stratul de pâslă din cizmele de cauciuc cu care umbla toată iarna prin curte, menținând astfel efectul de izolație termică. La fel cum fac și azi mulți bătrâni de prin satele de la munte, ea folosea pungi ca să-și mențină încălțările uscate și călduroase. La fel procedează exploratorii arctici, care chiar dorm în saci din plastic pentru a menține uscat puful din sacii de dormit. La acest link este un articol în care este descris, de niște experți adevărați, principiul de funcționare al sistemelor Vapour Barrier Liner.

La polul opus, o mulțime de alpiniști wannabe cu impresii excelente despre ei înșiși nu și-au dat seama despre ce e vorba, dar au fost foarte grăbiți în a-și exprima superioritatea teoretică în ale muntelui și dezacordul în ceea ce privește... gambele din poză, care ar fi, zic ei, prea musculoase. Într-un fel e de înțeles, când nu cari niciodată cortul pe munte, cum fac majoritatea alpiniștilor de facebook care ocupă refugiile în weekend, deși ele sunt destinate urgențelor, ajungi să ai gămbuțe finuțe și epilate, de puișor de găină inofensiv, dar guraliv.

În ciuda echipamentului performant prezentat, el are limitări. De exemplu, bocancii de iarnă cu membrană goretex vor duce la transpirarea picioarelor când sunt folosiți în zona subalpină, mai exact în pădure și în zonele cu zăpadă adâncă, iar la ieșirea în golul alpin ei nu vor mai izola termic la fel de bine, ba chiar pot facilita pierderea de căldură dacă transpirația a înghețat.

Folosirea unor șosete „de sacrificiu” (cele portocalii) și înlocuirea cu unele uscate (cele negre), precum și utilizarea botoșeilor pentru a împiedica transpirația să ajungă în stratul izolator al bocancilor înlătură aceste riscuri. Diferența este atât de mare încât, cu exact aceiași bocanci și aceleași șosete, după utilizarea botoșeilor se poate sta fără probleme nemișcat, la altitudine, la temperaturi cu cel puțin 10°C mai mici decât dacă bocancii ar fi transpirați. Am testat la -15°C, iarna, pe Olimp, bocancii din colaj, Salomon Quest Winter, care au următorii parametri de temperatură: -6°C confort, -12°C limită, -25°C extremă. Rezultatul: umezi de la transpirație făceau imposibilă o pauză mai lungă de 10 minute, însă uscați au făcut față fără probleme temperaturii de -15°C, chiar și cu pauze lungi. Diferența a fost făcută de acei botoșei ieftini.

Întregul echipament pe care-l utilizez este cu izolație Primaloft Gold care, teoretic, e eficientă și când este umedă. În realitate, capacitatea de izolare termică scade considerabil, dar mult mai puțin decît scade în cazul echipamentului din puf care s-a umezit. Menținerea uscată a echipamentului este, așadar, la fel de importantă ca utilizarea unui echipament performant.

Evident, în doar trei reguli și un articol nu pot fi cuprinse toate situațiile care pot duce la hipotermie în timpul activităților outdoor, cu toate acestea, majoritatea deceselor ar fi putut fi evitate dacă aceste trei reguli erau respectate. Persoana care merge iarna în locuri izolate ar trebui să poată răspunde afirmativ la întrebări precum:

Sunt capabil/capabilă să fac singur/singură traseul pe care merg, în orice condiții meteo? Pot înnopta în zăpadă doar cu echipamentul pe care îl am, în condiții de extenuare sau accidentare? Am testat echipamentul, deci nu mă bazez doar pe estimările producătorului, care nu țin cont de diferențele individuale? Știu cum și pot să-mi mențin echipamentul în condiții optime de utilizare, în primul rând uscat? M-am antrenat pentru ture mult mai grele decât cea pe care mi-am propus-o? Știu cum să mă hidratez și cum să mă hrănesc pentru a evita hipotermia? Am echipament individual de comunicare ce funcționează în orice loc m-aș afla și echipament de orientare/deplasare pe timp de noapte? Respectă acest echipament principiul redundanței? Înțeleg și accept că tot ce mi se întâmplă este o consecință a deciziilor pe care le-am luat?

Din păcate însă, combinația dintre ignoranța și înfumurarea atotștiutorilor, în limbaj științific - Dunning Kruger Effect, e fatală și are nevoie de un singur factor declanșator pentru a transforma delirul de grandoare în deziluzia realității: o neprevăzută noapte în furtună, pe timp de iarnă. După asta urmează aceleași știri lugubre, aceleași acuzații fără sens și aceleași discuții inutile.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp