„Nu lăsa câinele liber!” Ghid esențial pentru supraviețuire cu patrupedul în natură

Adeseori, persoanele care știu că practic, aproape zilnic, o mulțime de activități și sporturi în natură, alături de câinele meu, îmi cer sfaturi în ceea ce privește echipamentul folosit și modul în care gestionez riscurile. În acest articol voi analiza riscurile activităților în natură, indiferent de anotimp și relief. Informațiile se bazează pe experiența personală, dar și pe literatura de specialitate și pe discuțiile cu specialiști în domeniu, cum ar fi medici veterinari, salvamontiști, crescători de elită și sportivi.

Activitățile pe care le-am practicat alături de câinii mei ( un Ciobănesc German, apoi un Airedale Terrier) și le practic în continuare împreună cu câinele pe care îl am acum (tot un Ciobănesc German) sunt: hiking (drumeție scurtă), mountaineering (alpinismul ușor pe durate lungi, uneori câinele tractând sania cu echipament), scrambling (drumeție tehnică, cu porțiuni unde sunt folosite atât mâinile cât și picioarele), canicross (alergare cu câinele în ham, prins la centura umană printr-o lesă elastică), bikejoring (ciclism montan cu câinele trăgând în ham bicicleta), skijoring (schi cu câinele tractând), camping (înnoptare la cort, hamac sau bivuac), off camping caravanning (ture cu rulota în sălbăticie), open water swimming (înot în mare pe distanțe lungi), kayaking (ture cu caiacul pe mare sau lacuri) și diverse alte tipuri de explorare. 

Câinii mei au fost obișnuiți cu coborârile controlate folosind coarda de alpinism (abseiling), sunt învățați să aibă încredere în echipament, de exemplu Airedale Terrierul a zburat chiar și cu parapanta și sunt antrenați pentru pază și protecție – pregătire care le schimbă radical reacțiile în diverse situații riscante pe care le voi aborda în acest articol. Am prins împreună atât caniculă extremă, cât și viscol puternic, la temperaturi cu zeci de grade sub zero.

Cea mai importantă regulă, pe care o voi reaminti în cazul fiecărui risc analizat, este

Nu lăsa câinele liber!

Evident, nu sunt absurd, există momente când îmi las și eu câinele să zburde în voie, chiar dacă majoritatea activităților pe care le facem presupun ham canin și ham uman legate printr-o lesă tehnică, sau cordelină de alpinism. Aceste momente sunt însă atent alese astfel încât majoritatea riscurilor pe care le voi analiza să nu fie prezente. De exemplu, o poiană largă, fără vegetație în care să se poată ascunde animale sălbatice, fără stâni cu câini în apropiere, fără relief riscant, cu vizibilitate pe o rază de câțiva kilometri, este tipul de loc unde îmi las câinele liber, doar dacă este deja dresat bine să vină înapoi la comandă, fiindcă astfel de locuri sunt și cele unde câinii au tendința să se îndepărteze cel mai mult, fiindcă au contact vizual cu „haita” și se simt în siguranță dacă explorează.

Formula de risk management pe care o folosesc este identifică - evită - rezolvă, este învățată și utilizată la BMW Driving Academy pentru a gestiona riscurile în timpul cursurilor, evenimentelor și aventurilor auto, dar o folosesc de mulți ani și în activităților outdoor fiindcă este, de la distanță, cea mai bună formulă de risk management pe care am întâlnit-o. Am mai scris despre această formulă, pe Republica, într-un articol despre riscul de avalanșă la acest link , într-unul despre riscul de hipotermie la acest link și într-un articol despre riscurile întâlnirilor cu urșii la acest link.

1. Pierderea câinelui

Regula e aur este „nu lăsa câinele liber!”. Poate să ia urma unui animal în pădure, sau poate să vadă ceva care-i declanșează instictul de vânătoare și șansele să se piardă sunt uriașe, rătăcirea crescând considerabil și celelalte riscuri. Conform formulei identifică - evită - rezolvă, ținerea câinelui în lesă atașată la zgardă sau ham este o cale de a evita pierderea. Pentru a rezolva situația când câinele totuși s-a pierdut, sau pentru a spori siguranța atunci când este lăsat liber, există diverse dispozitive de urmărire GPS. Ele pot fi împărțite în două categorii, în funcție de modul în care funcționează și de acoperire.

Dispozitivele precum Tractive presupun o zgardă cu card SIM, o aplicație și un abonament lunar, au acoperire oriunde în lume însă folosesc rețelele de telefonie mobilă pentru a transmite locația GPS a câinelui către aplicație, deci în locurile unde nu există semnal (GSM/4G/LTE) nu vor funcționa. În același timp, persoana care urmărește câinele are nevoie de semnal pentru a putea folosi aplicația pe telefon.

Dispozitivele Garmin folosesc semnalul radio, au o rază de acțiune de 10-15 km, în funcție de relief și de condițiile meteo și funcționează oriunde, independent de rețelele de telefonie mobilă. Sistemul este compus din zgarda-emițător și un receptor care poate avea hărți proprii, sau se poate folosi în tandem cu aplicația de mobil cu hărți offline, sau chiar cu hărțile offline ale ceasului Garmin. În același timp, se poate alege o zgardă care are și impulsuri electrice, ori vibrații, pentru comenzi la distanță.

Eu nu am folosit și nici nu folosesc niciun sistem de urmărire prin satelit a câinelui, dar dacă ar trebui să aleg aș folosi Garmin, atât pentru acoperirea mult mai bună în zone sălbatice, cât și pentru posibilitatea de a comunica la distanță cu câinele, ce poate fi vitală în situații riscante. Un câine care poate fi oprit la punct fix, de la distanță, poate fi un câine salvat de pericol în foarte multe situații. În lipsa unui astfel de dispozitiv, recomand antrenarea comenzilor de oprire la punct fix și de întoarcere la stăpân folosind un fluier puternic, de la distanță mare. Comanda de oprire e foarte importantă, fiindcă uneori relieful poate influența modul în care se propagă sunetul, derutând câinele, care se poate îndepărta în loc să se apropie, sau poate intra în zone riscante.

2. Atacurile altor câini

Din nou, regula de aur este „nu lăsa câinele liber!” Atacurile câinilor de la stâni sunt un pericol real și des întâlnit, mai ales în România. Cea mai periculoasă situație este când vă aflați în teren deschis, câinele tău este speriat, nu știe să se apere, bate vântul, deci spray-ul de urs este ineficient, iar ție îți este, la rândul tău, frică. Soluția ideală este evitarea, de la distanță, a zonelor păzite de câini. Ar fi bine ca, pe traseul de evitare, să existe pietre sau crengi ce pot fi aruncate spre câini ca să-I descurajezi, în caz că se apropie. Marea majoritate a câinilor de la stâne nu sunt antrenați să atace, au fost obișnuiți să le fie frică de oameni care au în mână o armă, de exemplu un băț și fac mai mult gălăgie decât protecție reală, lătratul fiind un fel de bluf prin care încearcă să înlăture sursa anxietății. Extrem de rar se întâmplă ca un câine de stână să vină lansat, în galop, fără să facă gălăgie, să facă priză, apoi să scuture din „amenințare”, ca un câine de protecție autentic. Totuși, în ultimii ani, de când numărul urșilor a crescut, unii ciobani au început să importe rase diferite de cele locale, precum Kangal sau Ciobăneștii Caucazieni, ori de Asia Centrală și să-I selecționeze în primul rând în funcție de putere și agresivitate, ceea ce a crescut mult pericolul în unele zone.

Dacă în grup sunt mai multe persoane, cea mai slabă ar trebui să țină câinele din scurt, în timp ce persoana mai puternică fizic și psihic ar trebui să alunge câinii atacatori, care se vor îndepărta, în majoritatea cazurilor, dacă văd un om ce ține în mână bețe de trekking și se îndreaptă încet și sigur spre ei, imitând postura și atitudinea „de vânător”, ușor tupilat, cu pași lenți și privirea atentă și fixă – e o reacție neobișnuită, care îi descurajează. Eu merg adeseori singur, doar cu câinele pe munte, situație în care e mult mai complicat să gestionez astfel de întâlniri, fiindcă trebuie să țin câinele lângă mine, dar și să îl protejez. Se poate pune lesa în jurul taliei, astfel încât ambele mâini să fie libere. Este foarte important ca propriul câine să nu fie speriat și să nu încerce să fugă, fiindcă asta îi va încuraja pe ceilalți să atace. De aceea, antrenamentele de protecție, la costum sau manșon, sunt indispensabile – ele dau nu doar încredere și curaj câinelui, ci îl și învață cum să muște eficient. Chiar dacă rasa câinelui tău nu este una combativă, sau câinele este prea slab fizic ca să se poată apăra, tot este nevoie de antrenamente care să-l ajute să fie echilibrat, ideal curajos în situațiile când este atacat.

Este aproape imposibil pentru un singur câine, oricât de puternic și de antrenat ar fi, să se apere de mai mulți câini de stână în aceeași timp, de aceea e foarte important să rămână lângă om. Un câine fricos, lăsat liber și care e fugărit, apoi e încolțit de câinii de la stână, e un câine mort.

Nu doar câinii de la stâni pot ataca pe munte, ci și câinii altor turiști, lăsați liberi. În cazul în care un astfel de câine se îndreaptă agresiv spre al tău, nu ezita nicio secundă, după ce i-ai avertizat proprietarul, folosește spray-ul pentru urs ca să-l îndepărtezi. Legea este de partea ta și interzice plimbarea câinilor fără lesă, oriunde în România. Fiecare parc natural are specificat acest lucru în legislație: este obligatorie ținerea câinilor în lesă. Sprayul nu este doar pentru protecția câinelui personal, care e în lesă, ci și a celuilalt. Mi s-a întâmplat de multe ori să văd câini care ar fi fost fie răniți grav, poate chiar uciși în câteva secunde de ai mei, îndreptându-se agresiv spre noi – îndepărtându-i, i-am protejat. De asemenea, a fost nevoie, de-a lungul timpului, să salvez zeci de câini din colții câinilor mei și experiența m-a învățat că proprietarii iresponsabili preferă să-și vadă propriii câini alungați cu spray, decât mușcați de un câine antrenat. De aceea, eu am la mine și un spray mic, de buzunar, când ies cu câinele în oraș. În ultimă instanță poate fi folosit și pentru a separa doi câini care se luptă.

Nu în ultimul rând, câinele lăsat liber poate speria alți oameni, inclusiv copii, sau poate deranja fauna – alte motive pentru a-l ține în lesă. 

3. Întâlnirile cu urșii

Eu îmi plimb zilnic câinele în locuri unde sunt panouri care avertizează că zonele sunt frecventate de urși, adeseori găsesc din zece în zece metri excremente de urs, însă nu mi s-a întâmplat niciodată să fiu atacat, ori să mă întâlnesc pe neașteptate cu un urs în timp ce sunt cu câinele și asta fiindcă respect cu strictețe toate regulile pe care le-am scris în articolul despre managementul riscurilor reprezentate de urși, la acest link.

Este unul dintre cele mai detaliate articole din România despre acest subiect, bazat pe informații despre modul în care sunt gestionate riscurile în țările cu experiență și pe lucrări științifice. Mai mult, recentele cazuri de atacuri ale urșilor din România, inclusiv de tipul prădător, au confirmat ulterior tot ceea ce am scris în articolul respectiv.

În afară de cele deja menționate în articolul despre urși aș adăuga regula de aur: „nu lăsa câinele liber!” Poate enerva sau speria ursul și îl poate aduce spre tine, crescând major șansele unui atac. Dacă este aproape de tine, iar distanța dintre voi și urs este mare, câinele va contribui la descurajarea sau îndepărtarea ursului. În același timp, fiind lângă tine, spray-ul contra ursului îl va proteja și pe el, în cazul în care ursul se apropie.

4. Înecul

Deși rar, câinii se pot îneca, motivele fiind lipsa de experiență, de antrenament, valurile care-I surprind și îi fac să înghită apă, sau oboseala apărută brusc. Un câine epuizat înoată neregulat, din ce în ce mai aproape de verticală, este speriat și confuz. Câinii nu știu să își dozeze efortul și să estimeze distanțele când înoată, adeseori sunt foarte doritori să își urmeze stăpânul și asta poate duce la înec. De asemenea, câinii pot avea atacuri cerebrale, convulsii sau crize de epilepsie în timp ce sunt în apă. Vestele de salvare, cum este Protector Life Jacket de la Non-Stop Dogwear, ajută câinele să înoate mai ușor, cresc timpul disponibil pentru intervenție și facilitează intervenția, însă nu pot ține în viață un câine inconștient, mai ales dacă sunt valuri. Prin urmare, eu recomand folosirea unei veste, dar cu precauție – nu rezolvă complet situația unui câine care se îneacă, doar ajută la salvare. De aceea, este foarte important ca omul care însoțește câinele să știe să înoate bine și să fie suficient de puternic pentru a-l salva.

Eu prefer să nu folosesc vesta, să las câinele să înoate liber și să facem pauze de fiecare dată când dă semne de oboseală, astfel îl și antrenez corect. La primele antrenamente îmi pun labe de scufundări în picioare, pentru a fi mai eficient dacă e nevoie să intervin, dar trebuie să menționez că înot destul de bine și pot parcurge, fără probleme și fără pauză, între șapte și zece kilometri deci, de obicei, câinele obosește înaintea mea. O altă soluție este antrenarea câinelui lângă caiac și extragerea lui când obosește – pentru asta se folosește fie mânerul vestei, fie al hamului.

Pentru a salva un câine care se îneacă, recomand abordarea din spate după care, folosind mâinile, câinele este ajutat să plutească și să înainteze. Asta înseamnă că poziționarea salvatorului este cu fața în jos, iar picioarele sunt folosite ca la stilul crawl, deci este esențial ca salvatorul să știe să respire corect, expirând sub apă. Câinele poate fi ținut de pielea de pe gât, cu capul afară, dacă nu are ham și vestă. Eu îmi antrenez câinii să înoate cu mine ținându-mă de ei în acest fel, practic câinii trag și înaintăm împreună, iar eu îi ajut doar cu mișcarea picioarelor. E o tehnică ce permite ajutor reciproc, foarte îndrăgită de câini.

5. Hipertermia și insolația

În perioada când am fost reporter la Prima TV am realizat un reportaj despre protejarea câinilor de caniculă, reportaj pe care îl recomand și care se găsește la acest link. Fiind focalizat pe canicula din orașe, reportajul completează informațiile din acest articol. De exemplu, eu îmi plimb zilnic câinele prin pădure, pe un drum forestier aflat de-a lungul unui râu, asta înseamnă că, indiferent de oră și de temperatura de afară, am permanent la dispoziție umbră și apă rece, iar solul nu ajunge niciodată la 80°C, temperatură ce poate fi atinsă în oraș și care arde practic pernuțele câinilor. În schimb, nisipul de pe plajă este uneori la fel de periculos ca asfaltul și poate să ardă lăbuțele într-un timp foarte scurt.

Pentru a înțelege ce se întâmplă cu organismul câinelui când e caniculă trebuie să știm că în termogeneză (producerea de căldură) mușchii au un rol important, prin contracțiile musculare, deci prin efort fizic și că, în ceea ce privește termoliza, adică pierderea de căldură, ea se face prin convecție, conducție, iradiație, respirație și evaporare. O diferență majoră între câine și om este absența glandelor sudoripare, asta înseamnă că, exceptând suprafața mică a pernuțelor, câinele nu se poate răci transpirând. Cel mai important mecanism de răcire este gâfâitul, evaporarea ducând la pierderea de căldură.

În ceea ce privește blana, ea protejează câinii de radiațiile UV, implicit de insolație, dar în același timp reduce iradiația (izolează căldura lângă corp), reduce conducția (izolează câinele de suprafețele reci) și reduce convecția (izolează câinele de efectul curenților de aer). Prin urmare, un câine cu păr și subpăr bogat, precum Ciobănescul German, va fi mai bine protejat de insolație, blana având efect de protecție, comparativ cu un Dobermann, al cărui păr scurt îl face să fie mai expus. Pe scurt, Ciobănescul German se va răci mai greu, dar Dobermannul se va încălzi mult mai repede, dar se va și răci mai ușor. 

O blană mai bogată, precum a Ciobănescului German, se transformă în avantaj când există apă rece disponibilă. De exemplu, intrarea câinelui în apa unui râu va duce imediat la pierdere de căldură prin conducție și convecție, iar la ieșirea din apă pierderea de căldură prin evaporare și convecție (dacă sunt curenți de aer) este prelungită până când câinele s-a uscat, în timp ce părul scurt al Dobermannului se va usca rapid, limitând considerabil pierderea de căldură și grăbind încălzirea.

Prin urmare, recomand folosirea unor „cooling vests” precum cele de la Ruffwear sau Non-Stop Dogwear în cazul câinilor cu păr scurt, fiindcă protejează de radiațiile UV și prelungesc răcirea prin conducție și evaporare, dar nu le folosesc pentru Ciobănescul German fiindcă pot fi o barieră în calea evaporării, conducției și convecției atunci când blana este deja udă. Fiindcă blana Cibănescului German este ușor hidrofobă, eu am la mine un burete super-absorbant cu care ud temeinic blana câinelui atunci când locul e prea mic pentru scăldat, de exemplu când singura sursă de apă e un izvor mic de munte.

Pentru a minimiza termogeneza, producerea de căldură, trebuie redus la maximum efotul fizic, asta presupune ținerea câinelui aproape, în loc să fie lăsat să alerge liber, după fluturi, prin caniculă, un alt beneficiu al regulii de aur: „nu lăsa câinele liber!”. Evident, hidratarea și pauzele lungi, la umbră, până când gâfâitul dispare, sau e minim, sunt esențiale pentru a evita hipertermia. Un sac sau o folie de supraviețuire pot fi foarte eficiente pentru a proteja un câine deja afectat de caniculă, mai ales dacă este expus soarelui, de exemplu în golul alpin. În cazul în care câinele este hipertermic, trebuie răcit treptat, evitându-se șocul – nu se bagă un câine aproape de colaps, instabil, direct în apă rece. Gâtul, pieptul, abdomenul, axilele și urechile sunt zonele care ar trebui să fie udate preferențial când apa este limitată. Evaporarea și convecția pot fi facilitate făcându-i câinelui vânt cu un prosop, o pelerină, sau alt obiect.

6. Hipotermia și degerăturile

În ceea ce privește temperaturile scăzute, riscurile de hipotermie și degerături vizează în primul rând rasele cu păr scurt, dar și cei cu păr lung și subpăr pot fi afectați, mai ales dacă sunt obosiți, deshidratați și nehrăniți. Eu am mers deseori cu câinii mei la munte când era ger, chiar și furtună și singurul risc serios întâlnit, de câteva ori, a fost ca viscolul ce aducea zăpadă ca niște ace să îi afecteze ochii Ciobănescului German pe care îl aveam atunci, așa că am campat până când a trecut furtuna. Nu am folosit niciodată ochelari pentru câini, cu protecție împotriva razelor UV și a furtunii, fiindcă am ales să evit situațiile când câinii ar putea fi expuși, dar există astfel de ochelari, cum sunt cei de la Rex Specs și pot fi utili. Nu am folosit nici haine, ori botoșei de protecție, dar ele pot fi utile pentru câinii cu păr scurt, deși eu nu recomand turele de iarnă riscante, la altitudine, sau pe frig extrem cu astfel de câini, ci doar plimbări prin pădure. La fel ca la om, extremitățile, de exemplu lăbuțele și urechile sunt cele mai expuse la degerături, iar hipotermia avansează la fel, primul simptom, când deja ar trebui luate măsuri, fiind tremuratul intens. La câinii cu păr scurt, extremitățile pot degera foarte repede dacă afară e și frig și vânt. Cea mai rapidă și eficientă metodă de încălzire a unui câine hipotermic este prin conducție, folosind un sac de dormit și căldura corpului uman, pierderile de căldură prin radiație, conducție și convecție fiind minimizate de echipament. Evident, asta presupune ca omul să respecte regulile supraviețuirii pe timp de iarnă, în special cea care spune că echipamentul trebuie să permită înnoptarea de urgență în zăpadă, reguli despre care am scris pe Republica în articolul de la acest link.

7. Accidentările

Indiferent că este vorba despre căderi, loviri, înțepături, tăieturi, entorse, luxații sau fracturi, cea mai bună cale de evitare a accidentărilor este respectarea regulii de aur: „nu lăsa câinele liber!”. Trusa medicală a câinelui este de fapt trusa mea medicală și este minimalistă: fașă, fașă elastică și leucoplast, pe lângă care mai am baneocin pulbere, câteva aspirine și pastile pentru stomac. Pun accent mult mai mare pe prevenție, echipamentul fiind foarte important, de aceea am un ham dedicat sporturilor de tracțiune, cel portocaliu (Non-Stop Freemotion 5.0), unul pentru activități acvatice și pe uscat cu risc redus, cel kaki (Non- Stop Line Grip WD) și unul pentru activități cu risc major, precum alpinismul și parapanta – hamul gri (Ruffwear Doubleback). Ceea ce mă interesează la hamul și lesa pe care le iau într-o aventură este nu doar să mă ajute să desfășurăm activitatea respectivă în siguranță, ci și să pot transporta singur câinele accidentat, care nu se poate deplasa singur, asigurându-l de rucsac cu un sistem minimalist de carabiniere și cordelină. Nu a fost nevoie până acum, sper să nu fie nevoie niciodată, dar vreau să fiu pregătit.

Deși arată bine în pozele de pe instagram, nu pun niciodată rucsac în spatele câinelui. Motivele sunt afectarea termoreglării, descrisă la punctul 4 și creșterea riscului de accidentare a câinelui – e nenatural pentru un câine să care rucsac, se poate agăța, își poate pierde echilibrul, poate fi împiedicat să treacă de pasajele înguste, nu se poate apăra dacă e nevoie să lupte. Prefer să car eu în rucsac mâncarea și apa câinelui, oricum el mă ajută când trage în ham la deal, deci lucrăm în echipă. Niciodată nu suprasolicit câinele, nu facem sport de performanță, ci ne bucurăm împreună de timpul petrecut în natură. Suprasolicitarea e o cauză frecventă a accidentărilor.

Cea mai importantă piesă de echipament este dispozitivul de comunicare și SOS prin satelit Garmin InReach Mini 2, cu abonament activ, care îmi permite nu doar să navighez și să înregistrez trasee, ci și să comunic prin satelit cu persoanele dinainte stabilite și cu serviciile de intervenție (de exemplu Salvamont) după ce ele au fost alertate de echipa Garmin Response (24/7), în caz că am avut un accident și avem nevoie de ajutor. Dispozitivul funcționează oriunde în lume, independent de telefonul mobil și de semnalul GSM, are nevoie doar vedere liberă către cer, pentru a se putea conecta la sateliți.

Sporturile și aventurile în aer liber alături de prietenul patruped au un farmec aparte. Mie îmi amintesc de magia copilăriei, când citeam aventurile unor exploratori precum Nansen sau Amundsen, ori peripețiile lui Colț Alb și îmi imaginam cum ar fi să mă aflu și eu în sălbăticie, alături de un câine neînfricat. Nu se compară nimic cu nopțile petrecute sub cerul liber, lângă un foc de tabără, ascultând trosnetul lemnelor și sunetele pădurii, ori ale mării, împreună cu un camarad adevărat. În natură, alături de câine, totul este autentic, natural și viu – e contextul perfect pentru ca spiritele libere să se bucure de libertate.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp