foto: Profimedia
Expresia „content creator” vine din spațiul anglo-saxon și a apărut odată cu internetul comercial și social media. Termenul „content” circula încă din anii ’90, în marketingul digital, când companiile vorbeau despre „content strategy” pentru site-uri și bloguri. Sintagma „content creator” s-a impus prin anii 2000, odată cu YouTube, WordPress și primele bloguri. Boom-ul a venit după 2010, cu Instagram și mai ales cu TikTok, unde utilizatorii au fost văzuți nu doar ca „useri”, ci ca potențiali creatori cu valoare de piață. Expresia a prins pentru că suna mai serios decât „influencer”, termen mai superficial și, uneori, depreciativ.
Creatorii de conținut trăiesc simultan două vieți
De atunci până acum am învățat multe. Creatorul de conținut nu mănâncă pur și simplu o supă. Face un unboxing la supă. Face review la morcov. Compară linguri. Și, la final, un reel motivațional: „Fericirea e o alegere, dar și borșul contează.”
Un lucru fascinant la creatori este că trăiesc simultan două vieți. În prima, cea offline, se chinuie să găsească lumină naturală, să nu le latre câinele în mijlocul filmării și să nu cadă telefonul pe podea. În a doua, cea online, par zei ai lifestyle-ului: cu pielea impecabilă, cu citate inspirate, cu un entuziasm molipsitor.
În acest tablou digital fragmentat, mă gândesc des la Fernando Pessoa, poetul portughez care și-a creat zeci de heteronime, fiecare cu stil, voce și biografie proprie. Pessoa trăia simultan în zeci de realități, la fel cum astăzi un creator de conținut poate fi, în același timp, pasionat de Instagram, reflexiv pe Twitter și impecabil profesional pe LinkedIn. Fiecare heteronim al lui Pessoa explora o parte diferită a sinelui, iar fiecare profil digital modern devine un fel de heteronim al propriei identități – cu like-uri, story-uri și clipuri virale în loc de poezie.
Un lucru amuzant, dar și fascinant, este că orice banalitate poate deveni „experiență unică”. O plimbare cu tramvaiul poate fi o poveste despre răbdare urbană; un sandwich cu șuncă, un exemplu de creativitate culinară. Iar acest lucru nu are nimic de-a face cu superficialitatea, ci cu felul în care tehnologia ne schimbă percepția asupra lumii.
06:00 – Cafeaua
Cafeaua nu mai e doar cafea; e testul suprem de răbdare într-o lume în care gesturile noastre pot fi vizibile și interpretate de algoritmi. Fiecare înghițitură e posibilă inspirație pentru cineva sau doar un simplu moment de comuniune digitală. Cana mea nu mai e doar obiect, e un companion discret. Bună dimineața la cafeluță!
07:30 – Metroul
Copilul care râde? Poate inspira un story despre empatie urbană. Orașul însuși devine studio colectiv, iar eu aleg să fiu atentă, nu să performez mereu. Observ și râd de absurditatea situației: orașul e viu, oamenii sunt autentici, iar eu încerc să mă bucur de fiecare detaliu, chiar dacă algoritmul ar putea transforma totul în conținut.
12:00 – Prânz
Sandwich. Înainte, hrană. Acum, posibilă inspirație. Totuși, între mușcături, savurez momentul real: gustul, textura, liniștea. Algoritmul poate recomanda banalitatea ca exemplu de lifestyle sofisticat, dar adevărata satisfacție rămâne în experiența mea personală.
15:00 – Pauză pentru un ceai
Privesc pe geam un om traversând strada. În lumea digitală, ar fi protagonistul unui reel inspirațional; în realitate, doar traversează. Kafka și Borges ar fi zâmbit la această combinație între hazard urban și percepție digitală: ceea ce contează cu adevărat nu e algoritmul, ci experiența noastră imediată.
19:00 – Acasă
Telefonul e un tablou de notificări. Fiecare like, fiecare tag, mă anunță că viața mea digitală e o extensie a existenței mele, dar nu o definește. Sisif, Narcis, Prometeu și Pessoa ar fi zâmbit la această idee: absurdul zilei devine comedie subtilă, iar noi învățăm să fim împăcați cu vizibilitatea.
24:00 – Pat
Adorm. Fiecare clip, fiecare story, are viață proprie. Termenii și condițiile Facebook mi-au schimbat nu doar statutul digital, ci și perspectiva: banalul poate fi memorabil, eu sunt creatoare, fiecare zi e spectacol. Și totuși, adevărata libertate rămâne să exiști fără să fii redus la un grafic de emoții.
Creatorul de conținut devine avatarul modern
În aprilie, anul acesta, o fostă directoare a departamentului de Global Public Policy al Meta, Sarah Wynn-Williams, acuza compania că Instagram și Facebook pot recunoaște emoțiile utilizatorilor tineri și le vând, ca pe niște mărfuri, către companii care exploatează vulnerabilitatea acestora. Reclamele se mulează pe starea fragilă a adolescenților, iar tristețea, singurătatea și anxietatea devin oportunități de marketing.
E ca un salt mitologic. În miturile vechi, zeii se hrăneau din ofrande. În mitologia digitală, zeii algoritmici se hrănesc din emoțiile noastre. Dacă Demetra cerea grâne și Dionysos vin, algoritmul cere frica, ura, dorința și fragilitatea. Emoțiile nu mai sunt expresia unică a sufletului, ci materie primă într-un proces de producție global.
Creatorul de conținut devine astfel avatarul modern al acestei economii a emoțiilor. Sisiful digital își împinge zilnic piatra postărilor în vârful algoritmului, doar pentru a o vedea prăbușindu-se în uitare câteva ore mai târziu. Narcis se oglindește nu în apă, ci în camera frontală, și, în loc să moară de sete, riscă să moară din cauza unui Wi-Fi slab. Prometeu nu mai oferă oamenilor focul, ci propria intimitate, bucățică cu bucățică, în aplauzele vulturilor.
Și atunci, ce înseamnă să creezi? În lumea digitală, creația nu mai e doar expresia artistică sau jurnalistică; ea a devenit un teren comun al vizibilității, al emoțiilor și al valorii de piață. Dacă altădată oamenii aduceau jertfe zeilor pentru a câștiga protecție, astăzi zeii algoritmici valorifică dorința și vulnerabilitatea noastră.
Dar realitatea nu se reduce la statistici și impresii virtuale. Jurnaliștii, fact-checkerii și creatorii responsabili amintesc că adevărata creație presupune discernământ, nu doar expunere. A trăi și a observa conștient, a nota, a împărtăși cu onestitate - acestea rămân forme de creație la fel de valoroase ca orice clip viral sau postare optimizată pentru algoritmi.
Prin urmare, libertatea și relevanța nu se confundă cu vizibilitatea permanentă. Ele se construiesc în spațiul în care alegem să fim atenți, să fim responsabili și să rămânem autentici. Într-o epocă în care banalul poate deveni remarcabil și orice emoție poate fi exploatată, adevărata inteligență constă în a naviga între spectacol și substanță, între fluxul de notificări și momentele noastre reale de reflecție, empatie și umor.
Creația în era digitală nu mai este doar despre vizibilitate sau popularitate. Ea presupune discernământ, empatie și responsabilitate, capacitatea de a transforma experiența cotidiană în sens și valoare. Banalul poate fi prețios, iar gesturile mici pot deveni repere în universul public, fără ca sufletul să fie redus la un grafic de emoții.
Algoritmii pot analiza, recomanda și monetiza tot ce ating, iar fake-urile se multiplică zilnic, generând presiunea de a posta constant. Totuși, adevărata libertate rămâne să alegem când, cum și cu ce sens ne arătăm lumii. Postările dese nu trebuie să devină sclavie digitală: uneori, mai puțin este mai mult, iar momentele de reflecție și autenticitate valorează mai mult decât orice devine viral.
În fond, contează mai puțin ce văd ochii virtuali și mai mult ce simte și ce înțelege fiecare individ. Și, pentru că tehnologia nu poate ține pasul cu intuiția, cu umorul și cu subtilitatea experienței, banalul poate rămâne valoros și absurd. Am crescut offline: formare în cărți, deformare în scroll. Viața nu are nevoie de aprobarea algoritmului pentru a fi savurată, iar eu, între timp, îmi beau cafeaua, scriu și zâmbesc, lăsând mai mereu algoritmii să-și caute singuri inspirația.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.