Foto: Profimedia
Comunicarea unui premier cu jurnaliștii nu este doar un exercițiu de imagine. Este un gest de responsabilitate și de respect față de oamenii pe care îi reprezintă. Când un lider răspunde întrebărilor presei, el recunoaște ceva esențial: puterea nu este a lui, ci i-a fost încredințată pentru o vreme. A refuza dialogul și a vorbi doar în cadre organizate înseamnă să uiți acest lucru. Și, într-o democrație, uitarea aceasta poate fi periculoasă.
Presa nu întreabă „de capul ei”. Ea întreabă în numele tuturor celor care nu au acces în biroul premierului, dar care au dreptul să știe ce se întâmplă. Prin intermediul jurnaliștilor, publicul află, înțelege și poate reacționa. Fără explicații clare și la timp, puterea devine opacă, iar opacitatea naște suspiciuni.
Când premierul vorbește „la cald”, în afara cadrului regizat, transmite mult mai mult decât informații: transmite prezență, transparență și asumare. Tăcerea, dimpotrivă, devine un mesaj în sine și, adesea, unul periculos: amplifică zvonurile, alimentează speculațiile și slăbește încrederea publicului.
Comunicatorii experimentați știu că momentele controlate au rolul lor: conferințe bine gândite, discursuri pregătite, informații verificate. Dar dacă acestea devin singura formă de comunicare, mesajul transmis este unul de distanță și control excesiv. Un lider care se ascunde în spatele pupitrelor și decorurilor oficiale transmite, chiar fără să vrea, vulnerabilitate. Simțim acest lucru imediat și nimic nu poate acoperi senzația că cineva evită contactul real.
Am văzut cum a decurs întâlnirea „necontrolată” de miercuri dintre premier și presa din Parlament. Unii s-ar fi așteptat ca totul să fie liniștit și ordonat, dar realitatea s-a dovedit mult mai… umană: premierul a încercat să evite întrebările fugind, un funcționar al Guvernului a intervenit să-l protejeze. Și uite-așa am realizat, din nou, cât de mult ar fi însemnat orice răspuns spontan, chiar scurt, mai multă autenticitate decât orice discurs perfect regizat. Este un exemplu clar că prezența și asumarea momentului contează mult mai mult decât aparența impecabilă de studio.
A comunica doar în mod organizat înseamnă a fi vizibil. A comunica atunci când presa întreabă înseamnă a fi prezent. Cele două nu sunt sinonime.
Crizele politice, sociale sau economice sunt momentele în care oamenii caută repere. Un cuvânt spus la timp poate aduce liniște. Tăcerea prelungită poate stârni panică. În lipsa clarității, zvonurile cresc, speculațiile înfloresc, iar oamenii rămân dezorientați.
Un premier care vorbește doar în spații controlate riscă să pară deconectat de la realitatea oamenilor. Nimic nu apropie mai mult un lider de oameni decât un răspuns spus la momentul potrivit… și, poate, cine știe, cu un zâmbet. Pentru că adevărata legătură dintre conducător și cetățeni nu se măsoară în conferințe impecabil organizate sau promptere perfecte. Ea se naște în acele momente mici, neașteptate, când oamenii simt că vocea lor a fost auzită și că liderul răspunde pentru faptele sale, nu doar pentru aparențe.
Și, desigur, această lecție nu se aplică doar premierului. Toți cei aleși ar putea să înțeleagă că tăcerea în fața întrebărilor neașteptate nu le aduce puncte la imagine. Oamenii nu caută discursuri perfecte, ci vor să simtă că liderul lor există și că li se adresează, nu că se ascunde în spatele decorului oficial sau că e protejat de funcționari de întrebările incomode.
Până la urmă, politica nu stă în aparență, ci în prezență. Iar pentru cei care încă mai cred că tăcerea e o strategie, realitatea e simplă: oamenii simt mai mult decât văd, aud mai mult decât știu, și apreciază mai mult autenticitatea decât perfecțiunea. În absența lor, chiar și cea mai impecabilă organizare riscă să lase goluri de comunicare, unde speculațiile și neîncrederea cresc mai repede decât informația clară.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.