foto: Lucian Alecu / Shutterstock Editorial / Profimedia
Variantele de planuri cadru pentru liceu, publicate de minister vineri, 31 ianuarie, au declanșat deja controverse. Mă adaug vocilor care se pronunță despre ele, deși o vreme am considerat că nu este necesar, zarurile fiind de mult aruncate și învățământul nostru deja foarte slăbit, din alte motive care nu țin neapărat de planuri cadru, fie ele prezente sau viitoare. Ceea ce este fundamental, dincolo de aceste planuri, se referă la conținuturi, care pot fi compromise de o programă neprofesionist făcută, sau tezistă, ideologizată. De pildă, e adevărat, eu aș vrea pentru copiii români mai multe ore de română. La clasele a XI-a și a XII-a sunt propuse doar două ore/săptămână, la real, deși acești elevi vor avea și ei de dat bacalaureatul la română. Mi-ar plăcea, da, mai multe ore, însă nu e suficient să aibă română în orar, dacă umplem manualele și programa cu texte nonliterare, comunicare, blog, articol, bandă desenată (text multimodal), sau texte literare slabe.
Mi-ar plăcea și să continuăm predarea istoriei, ca și a geografiei, dar realitatea ne arată că poți, de asemenea, să ai istorie mai mult cu numele, dar să construiești programa națională de așa natură încât să dăunezi disciplinei prin refuzul cronologiei (ca și când a ști niște ani este o rușine – circulă de pildă un reportaj cu tineri respondenți dintr-o corporație care nu știu când s-a făcut Mica Unire). Poți dăuna istoriei și abătând atenția dinspre o prezentare factuală spre una puternic ideologizată, în care adaugi cuvinte-cheie precum: toleranță, emancipare, civism, rasism, feminism, multiculturalism, naționalism, globalism etc. Poți inocula în această disciplină și o tensiune nefirească între nou și vechi, ca și în prezentarea unor figuri istorice legendare a căror aură (construită de secole, în evlavie populară, nu în comunism) să fie considerată în mod automat suspectă ori desuetă (Mihai Viteazul, Ștefan cel Mare, Mircea cel Bătrân, Alexandru cel Bun, Constantin Brâncoveanu ș.a.). Mi-ar plăcea să lăsăm și latina la locul ei, pentru valoarea sa identitară, istorică și lingvistică. Este predată foarte bine într-o mulțime de unități școlare, dar este sporadic înlocuită tacit și lipsit de onestitate cu româna, de unii profesori care nu îi/își înțeleg menirea. Mi-ar plăcea să predăm în continuare literatura universală la filologie, pentru că e probabil singurul loc în care elevii pot auzi în cadru organizat de Ghilgameș, Artur, Cidul, Dante și Petrarca, apoi de Camus, Dostoievski și Kafka.
Mi-ar plăcea.
Dar dacă iarăși ne jucăm de-a școala, dacă eventual facem română pentru bac sau lăsăm în continuare copiii pe tiktok și pe rețele de socializare, tot degeaba. Se cheamă o formă fără fond, după cum ne avertizau Maiorescu și junimiștii lui. Învățământul este un bolnav cronic pe care nu îl vom lecui nici dacă îl mutăm de la etajul 3 la 2, nici dacă îl punem în rezervă de două paturi, în loc de patru. El are nevoie de tratament concret. Iar acesta ar cam fi, în al doisprezecelea ceas: interzicerea telefoanelor în ore, întărirea instituțională a școlii prin măsuri de disciplină, sprijinirea corpului profesoral pentru performanță, reducerea ingerințelor politico-ideologice, accent pus pe conținuturi fundamentale, atenție la calitatea predării, creșterea calității învățământului universitar – cel care își trimite absolvenții săi în preuniversitar.
foto Inquam Photos / Gyozo Baghiu
Pe lângă toate acestea, soluția este centralizarea, nicidecum descentralizarea. Doar pe dl. Daniel Funeriu l-am mai auzit vorbind despre necesitatea centralizării. Da, descentralizare sună frumos, inovator și democratic. Și mai cu seamă populist. Nu este însă decât o măsură prin care inechitatea educațională s-a extins. Practic, în România avem școli bune și foarte bune, concomitent cu școli slabe și foarte slabe. Așadar, dacă ministerul a observat că sunt unități în care cumva, prin management și corpul profesoral se ajunge la rezultate fericite, atunci în mod firesc ar fi trebuit să exporte acele soluții (sau ale unor specialiști) în toate unitățile. Nu există niciun motiv pentru care să dăm mai multă libertate școlilor, din moment ce observăm că multe din ele nu performează. Ci este necesară o arhitectură cât se poate de unitară, cu proceduri și protocoale unice în chestiunile fundamentale. Nu ai de ce să lași la latitudinea școlii dacă interzice sau nu telefoanele în ore. Trebuie să fie o unică măsură, clară, centralizată. De asemenea, o chestiune fundamentală este cea a disciplinelor de studiu, ca și a conținuturilor învățării. Dacă se aprobă aceste planuri cadru, cu atât mai mult va crește prăpastia dintre școlile de elită și școlile slabe. La cele de elită (inclusiv la privat, majoritar) copiii vor învăța temeinic, oferindu-li-se opționale care de fapt sunt extensii ori consolidări ale disciplinelor fundamentale. Pentru că aceste opționale „la decizia elevului” nu apar din neant, ci sunt propuse de școală. Cu alte cuvinte, vor exista școli în care directorul și profesorii vor merge pe o linie clasică (și, paradoxal, așa va fi la privat), în vreme ce alte școli vor merge spre opționale mai facile, care să umple plaja orară de conținut secundar, care „să nu îi streseze pe copii”, dar nu neapărat un conținut util. Ne permitem să facem asta? Se pare că da.
Actualele variante de planuri cadru dovedesc încercarea ministerului de a tăia pe unde se poate din numărul de ore al disciplinelor fundamentale pentru a-l crește pe cel de opțional sau CDEOȘ (curriculum la decizia elevului din oferta școlii). Intenția pare bună. În anul IV, am mers ca studentă Erasmus la Paris și m-a surprins plăcut această posibilitate de a-mi alege cursurile. A fost chiar o bucurie și am ales atunci: un curs despre „Gargantua și Pantagruel” al lui Rabelais, un curs de latină, unul de lingvistică, unul de filosofie despre Hannah Arendt, unul de istoria religiilor. Pentru anul IV, mi s-a părut util, dar cred și sper că nu aveau aceeași organizare a conținuturilor și în anii precedenți de studiu. Pentru că destul de repede mi-am dat seama că îmi lipsește o privire de ansamblu, pe care la cursurile generaliste de la București o primeam. Efectiv am avut sentimentul că aprofundez niște teme foarte interesante, dar care rămân suspendate, care se leagă greu de altceva.
foto: Eye Ubiquitous / Profimedia
De exemplu, la cursul despre Rabelais, un semestru întreg am studiat doar romanul amintit, pe care am pus lupa sub toate nuanțele și temele. Dar nu l-am plasat clar în contextul epocii și nici spre biografia de autor nu ne-am uitat. La filosofie, am ajuns aproape să mă plictisesc pentru că, din nou, un semestru întreg am studiat o singură carte de circa 300 de pagini, „Criza autorității”, de Hannah Arendt. Am avut senzația că profesorului însuși îi este greu să discute săptămâni la rând despre o singură carte, deoarece treptat discuțiile colaterale s-au înmulțit. Am ajuns să vorbim și noi, cei câțiva studenți străini adăugați nativilor, despre regimurile din țările noastre, despre autoritatea de la noi (și criza autorității), despre totalitarism etc. Clar, era o diferență de viziune între cele două sisteme universitare. Cumva, în primii ani de licență (excludem masterul) în România, așa lucram noi doar la seminar: un curs general îți dădea imaginea de ansamblu și cheia de înțelegere a unui curent artistic, a unei direcții cultural-istorice, iar la seminar, de la o săptămână la alta, pregăteai un text pe care îl discutai cu profesorul și ceilalți colegi. Din acest punct de vedere, ritmul de studiu parizian mi s-a părut un pic mai lent, iar conținuturile mai disparate. Singurul curs care mi s-a părut extraordinar, care m-a și ținut cel mai mult în bibliotecă, a fost cel de istoria religiilor. Am citit, pentru că aveam o serioasă bibliografie, destul de mult din textele primare (Hesiod, Homer), apoi din exegeză, de exemplu Georges Dumezil și Mircea Eliade. (A fost amuzant să aflu că unul din colegii mei francezi îl considera pe Mircea Eliade femeie – datorită prenumelui terminat în A, desigur.)
Am povestit experiența mea studențească pentru că în mare măsură tocmai această realitate a vieții universitare i-a inspirat probabil pe cei care ne propun neobosit și entuziast aceste CDEOȘ-uri. Dumnealor au experiența opționalelor din mediul universitar, propuse mai ales la master, majoritatea dintre ele fiind, într-adevăr, „povești de succes”. Numai că se uită ceva esențial. Nici elevii nu sunt studenți, nici profesorii de liceu nu sunt profesori universitari. Acolo unde un student are maturitate și motivație crescută, elevul de liceu încă nu a ieșit din adolescență și e puternic influențat de anturaj și de presiunea de imagine. Elevul de liceu se raportează încă predominant la imediat și caută mai ales gratificări instantanee. Are deci el maturitatea de a alege spre binele lui, nu doar ceva care i se pare mai comod? În mod halucinant, ne comportăm față de aceste CDEOȘ-uri cu entuziasmul pionierului care parcă abia acum le-a descoperit. De fapt, ele sunt de ani buni în orar (în număr mai mic decât se dorește acum), iar existența lor nu a produs nici revoluție în școală, nici vreun interes mai deosebit din partea elevilor. Mi se pare improbabil ca ministerul să nu cunoască reala receptare a lor, felul în care elevii înșiși le percep. Mai exact: la majoritatea opționalelor, mediile sunt de la 9 în sus (un profesor care ar nota mai sever, ar pierde șansa anul următor de a fi „votat”). Aceasta e o realitate care se poate constata obiectiv și statistic. Elevii le consideră materii de mâna a doua: se pregătesc mai superficial și absentează mai mult. Așadar, întrebare cât se poate de concretă și de directă: cum văd reformatorii școlii românești o evoluție în bine, dacă reduc numărul materiilor fundamentale și îl cresc pe acela despre care elevii înșiși gândesc că sunt „de umplutură”? Apoi, intervine o altă chestiune care ține tot de maturitatea de a alege a elevului. Într-o clasă de liceu (să zicem, a noua) el poate urma un opțional din domeniul chimiei, de pildă. După care anul următor se sucește spre literatură, peste doi ani spre ceva din zona istoriei, iar în ultimul an alege altceva. După cum se vede, un astfel de plan nu presupune vreo continuitate sau vreo coerență.
Dar am amintit mai sus și despre faptul că profesorii de liceu nu sunt profesori universitari. Chiar dacă și aceștia din urmă sunt afectați de birocratizarea din sistem și au multe sarcini administrative, totuși timpul lor de cercetare este mai mare decât în preuniversitar. Un profesor de liceu face parte din comitete și comiții, este diriginte, participă la cursuri, activități metodice etc. În plus, poate vocația lui este doar una de predare și lucru cu copiii, nu de creator de conținuturi. Brusc, ministerul ne vrea pe toți autori de programe și de manuale. Pentru că, stimați cititori, la un opțional profesorul trebuie să își facă el însuși suportul de curs. Cum ar veni, să scrie circa 35 de lecții cu texte, teme de reflecție, exerciții, studiu de caz, imagini, prezentări powerpoint etc etc. Desigur, poți să și alegi un opțional preaprobat, care are deja un suport de curs făcut de minister sau de un ONG, ori o asociație. Dar sunt în continuare mulți profesori care își fac singuri suporturile de curs, pentru că vor un opțional dintr-un domeniu neacoperit încă de cineva.
Or, aici vin eu din nou cu o întrebare: de ce ai descentraliza așa ceva? De ce să lași asta pe umerii unei singure persoane? Sau de ce să externalizezi spre ONG-uri și fundații? De ce să crești numărul de ore la care să se lucreze după un suport de curs făcut individual de orice profesor, în loc să preferi un manual făcut cât mai profesionist de un colectiv de autori, cu coordonator științific, consultanți, graficieni, corector?!
Practic ministerul renunță de bună voie la un element de control al calității actului didactic, declarându-și indiferența, în bună măsură, față de acesta. Nu aș vrea să fiu greșit înțeleasă. Și eu am făcut vreo trei suporturi de curs și am încercat să lucrez responsabil. Și poate, cu mai multă muncă și mai mult timp, ar fi ieșit mai bune. Dar așa cum se prezintă acum sunt, indubitabil, inferioare unui manual acreditat. Și lucrurile nici nu ar putea sta altfel: nu am avut nici resurse (umane, financiare), nici timpul și sprijinul care sunt la dispoziția unui colectiv de autori, atunci când fac un manual.
Desigur, există numeroase suporturi de curs excelente, create de profesori, pline de culoare și creativitate, nu doar de cunoștințe temeinice. Am o colegă profesoară de română, al cărei devotament pentru elevi, ca și pregătire și gentilețe fac din ea un profesionist al catedrei. Ține o cafenea literară în liceu, pregătește pentru concursuri, iar anual, vara, organizează o tabără-circuit cultural în timpul căreia vizitează cu elevii case memoriale de scriitori și alte obiective legate de istoria literaturii. Despre așa ceva, eu am citit doar în biografia lui George Călinescu, ce organiza astfel de călătorii tematice cu angajații de la institut. Așadar, colega mea este doar unul din mulții profesori români pasionați și competenți, capabili implicit să facă un suport de curs ce ar putea rivaliza un manual. Este însă acesta un fenomen general? Un fenomen de masă? Cu alte cuvinte, avem cu toții timpul, energia și competența de a face un suport de curs profesionist? Nu aș putea paria pe asta și nici nu aș risca, dacă aș fi în locul ministerului.
De ce să crești numărul de ore la care să se lucreze după un suport de curs făcut individual de orice profesor, în loc să preferi un manual făcut cât mai profesionist de un colectiv de autori, cu coordonator științific, consultanți, graficieni, corector?! Practic ministerul renunță de bună voie la un element de control al calității actului didactic.
Predau atât română, cât și literatură universală. Îmi este realmente greu să imaginez un opțional (din domeniul literar) care să aibă conținuturi mai utile, mai plăcute și mai variate decât cele prevăzute deja de programa de literatură universală (materie pe care ministerul intenționează acum să o scoată de la filologie). Aș putea să mă joc cu elevii și să le propun, de exemplu, un curs despre tema copilăriei în literatura europeană de secol XIX. Sau să propun un curs despre literatura feminină și să îi plimb pe elevi prin opera și viața unor HP Bengescu, Virginia Woolf, Emily Bronte, Jane Austin, Marguerite Yourcenar sau Jeni Acterian. Ar fi tentant, și pentru mine, și pentru copii. Dar acest stil strălucitor și sprințar, de a sări cu grație de la una la alta, nu știu dacă e realmente cel câștigător când se trage linia de bilanț. Acum vorbim despre copilărie, la anul despre harta astrologică sau psihologică a personajelor (există aceste abordări la opționale, cu care personal nu rezonez), peste doi ani învățăm despre multiculturalism sau despre chimie distractivă. Țintim părticele, unele foarte interesante, dar nimeni nu răspunde la final dacă ele alcătuiesc vreun coerent desen de covor. Nimeni nu gândește aceste opționale ca și când ele ar trebui să alcătuiască un puzzle de sens. În schimb, materiile din trunchiul comun exact așa sunt gândite: ca ele să construiască un puzzle de sens, un desen din covor (după o expresie făcută celebră la noi de Nicolae Manolescu). Nemaivorbind de faptul că s-ar putea ca opționalele propuse de școală să fie viciate de risc de corupție (favorizare pentru ore). Sau opționale care nici măcar nu interesează elevii, nici nu sunt utile, dar sunt alese din varii motive. Avem de exemplu unul, preaprobat (cu suport de curs de-a gata), despre adolescenți și provocările vârstei, la care ultimul capitol este dedicat capcanelor pornografiei. Desigur, nu e rău să vorbim despre asta și să îi avertizăm pe copii, dar când deja ai câteva lecții la rând în care tragi de acest subiect, începe să sune mai mult a lobby decât a avertisment. În plus, cine îi cunoaște pe adolescenți ar trebui să știe că teribilismul unora se amestecă perfect cu pudibonderia altora, într-o mare de sunete, exclamații și ironii, astfel încât nu ai de ce să lungești această tematică pe mai multe lecții consecutive.
Credeți că la un liceu privat unde părinții plătesc peste 10 mii de euro anual (majoritatea în București, de exemplu), se vor propune opționale despre capcanele pornografiei? Mă îndoiesc, mai ales cunoscând sistemul privat. Mai curând directorul va invita un psiholog și un medic, pentru o conferință pe acest subiect, dar la opționale va avea grijă să fie conținuturi clare, fundamentale, solide. Iar convingerea mea, întărită de experiență, e aceea că elevilor le sunt necesare modele, nu antimodele. Să le vorbim de frumos, de bine, de reușite, de un parcurs motivațional. Să le oferim cunoștințe și, în paralel cu ele, încredere în sine și o viziune optimistă și luminoasă a lumii: să le arătăm cum o pot schimba și cum se pot schimba în bine. Iar nu să insistăm la nesfârșit pe mizeria din ea. Pentru că atunci când insiști pe mizerie, în fapt riști să o și cultivi.
Am scris acest articol nu din vreun interes personal, care să țină de orele proprii. Fiind titulară, predând o disciplină de bac, sunt destul de departe de un risc în carieră. Am scris așadar în apărarea tuturor materiilor fundamentale, dintre care niciuna nu este superfluă. Avem nevoie de profesioniști în toate domeniile societății, așa cum avem nevoie și de sensibilizare culturală și artistică, de conștiință națională, de dezvoltare a minții și personalității noilor generații. Altfel, este păcat să le facem rău acestor copii. Atât politicienii, cât și uneori propriile familii (manipulate abil de un discurs populist), îi subestimează și îi fac să rateze în număr din ce în ce mai mare, generație după generație, atingerea unui înalt potențial. Nu avem dreptul să facem reforme în absolut, neținând cont de realitatea din teren și de publicul țintă – care nu e format din subiecți ipotetici, ci din copiii noștri, cărora le datorăm respect. Cum ziceau latinii (și pe latini vrem să îi uităm, mai nou): maxima reverentia puero debetur. Cel mai mare respect i se cuvine copilului.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Prea v-ați lungit la vorbe inutile ambalate în cuvinte pretențioase. Cine credeți că le înțelege?
Am avut răbdarea să citesc articolul dumneavoastră până la capăt (am făcut-o cu repetiție!) și tot nu am priceput ce ați vrut să spuneți...
Nu mă aștept la un răspuns, dar tot pun o întrebare: aveți copii, doamnă Rucsandra Cioc?
Opinia autoarei e apă de ploaie câtă vreme e Ciolacu premier. Dacă ajunge Antonescu președinte, ne-am scos!
Să ne mai mirăm că după atâția ani de „reformare” avem 40% din „popor” analfabeți funcțional?
Nu e cazul! Ne place situația...
Dar cum funcționează separația dintre cultura generală și vocațional? Să luăm ca exemplu fizica, o materie spinoasă, mai ales în contextul celor care cred în aurul monoatomic (!).
Fizica este împărțită în două paliere: fizica FENOMENOLOGICĂ și fizica APLICATĂ. Fizica fenomenologică este o formă de a prezenta fenomenele în termeni uzuali, fără ecuațiile complexe pe care le cunoaștem cu toții. Este o istorisire, o prezentare a fizicii într-un limbaj obișnuit, cu foarte puținei termeni de specialitate.
Fizica aplicată reprezintă aplicarea respectivelor principii, și cere cunoștințe de specialitate: matematică, notații și termeni specifici etc.
În sistemele libere de educație, fizica fenomenologică este separată de cea aplicată. De multe ori, este unită cu alte materii pentru a sublinia imaginea de ansamblu (ex. o materie numită fizico-chimice, care exista și la noi înainte de venirea comuniștilor). Termenii de specialitate sunt puțini, ecuațiile destul de restrânse.
Aprofundarea - fizica aplicată - este făcută de cei care au aplecare și interes către această zonă, care vor să anu să urmeze această cale.
În sistemele totalitare și urmașele lor cele două paliere sunt băgate pe gât în aceleași ore, ca două săbii în aceeași teacă. Un principiu pedagogic ușor de intuit spune că părțile mai complicate trebuiesc pisate mai mult. Așa se face că partea fenomenologică a fizicii e subțiată, pentru ca elevul să deprindă - de multe ori fără să priceapă - o căruță de ecuații pe care nu le va folosi niciodată. Necazul e că lipsa parții fenomenologice a fizicii este cea care duce către coifurile de staniol care te apără de undele magnetice și spre metalele prețioase monoatomice.
Ai persoane care au rezovlat pentru notă - ca niște câței dresați care latră când văd cartonașe cu adunări și scăderi - și n-au înțeles mai nimic din adevăratele principii care guvernează lumea.
La fel și cu gramatica. Noțiunile uzuale de gramatică - care ar trebui exersate prin conversație naturală, colocvială - sunt îngropate în subtilități filologice lipsite de orice logică. Ele sunt importante pentru cei care vor să studieze limba, pentru cei care vor câștiga un venit din acest lucru, dar total inutile pentru cei de rând. Necazul e că amestecând zonele de cultură generală cu cele vocaționale obții o salată din care elevul nu mai înțelege nimic.
Ne consumăm prea mult de CANTITATEA orelor de școală și mai puțin de CALITATEA lor. Dacă vom ieși din paradigma sovietică a vocaționalului vom avea și ore pe care elevii le vor căuta, pentru că vor răspunde unei curiozități naturale pe care orice copil o are.
si sunt 8 materii, precum si un profesor -diriginte alocat in cazul in care are nelamuriri. Invată singură, nu există ore online, doar testarea este online si corectată de profesori acreditati Cambridge. Anul ăsta dă IGSCE, un fel de treapta a 2-a, la o scoală din Cluj, si ea acreditată Cambridge. Apropos, 1 an de studiu costă 800 euro, adică sub 70 euro/lună. Examenele presupun taxă percepută de scoala la care se dă testarea -Cluj in cazul nostru. E normal sa fie taxe, sunt examinatori care trebuie platiti, sali rezervate, etc. Am facut aceasta mutare cu acordul ei; sigur, lipseste socializarea prin ne-dusul la scoala fizică. Incercam sa compensam cu sporturi de echipă si are libertatea sa mearga sa se intalneasca cu cei (putini) de vârsta ei si să mearga unde vor. Necesită efort individual mai mare acest mod de a invata, copilul invata 9 ore pe zi 6 zile pe saptamână, insa exista 2 mari avantaje: castigul de timp (2 ore /zi transport dus-intors in Bucuresti + lipsa acelui anturaj negativ din scoala. Noi toti stim ca mersul la scoala dupa varsta statistica de 12 ani inseamna din ce in ce mai multa socializare si din ce in ce mai putin invătat. De ce ? Hormonii, bineinteles. Este un "spectacol" al hainelor, telefoanelor, vacantelor, muschilor, buzelor, sânilor, masinilor, parului, etc, etc, etc, adica orice dar nu invătat. Toti am trecut prin asta si am fi farisei să-i vrem pe copiii nostri "sfinti" in masura in care noi insine am facut (multe) lucruri de ne-făcut. Ce este insa diferit acum fata de generatia anterioara este gradul de sexualizare la care s-a ajuns, AMPLIFICAT de social media. Social media nu a inventat sexul, doar l-a amplificat de vreo 1000 de ori. Profesorii sunt supusi unor terori hormonale la clasă, datorita cărora actul predării - invățării a devenit o semi-glumă. Cu toată bunăvoința, un profesor care chiar are har de dascăl si care ar preda după metoda "perfectă", care are avea programa "perfectă" si ar castiga salariul "perfect", tot ar trebui sa fie cioban la 25-30-35 de oi teroriste, care nu vad decat sex, fumat si ostentatie, peste care vine părintele "statistic" si-i contesta autoritatea cu tot felul de "drepturi" exersate sau nu. Ce se intampla in sistemul de invatamânt astazi este, in opinia mea, mult mai grav decat o programă defectuoasă, ore prea multe si impărtite după o logică sau alta, si profesori chemati catre dăscălie mai mult sau mai puțin: este despre autoritate. Copiii nu mai invață carte. Nu ca sunt copiii prosti, nu că profesorii sunt prosti, nu ca programa e proasta (desi clar este perfectibilă): ci pentru că s-a deteriorat relatia intre Eul meu si Eul tău. "Competitia" care este atat de postulată de multi libertarieni, care in teorie aduce progres, si care LA ADULTII CARE AU SLUJBE chiar aduce progres, la copii se traduce prin bulying. Stim cu toții perioada dificilă de 12-18 ani in care orice copil vrea sa fie "special" dar să faca ce face grupul, altfel risca sa fie "expulzat" de grup, iar acest lucru este crimă la acea vartsă. Copiii sunt prinsi intre 2 lumi: cea mentală (invatatura) si cea hormonală. Noi toti stim că hormonul bate neuronul, așa ca "libertatea " pe care elevii o au, sau li se inculcă că o au, este "viciată" de acest filtru al dezvoltării. Concluzia mea ? Copiilor trebuie sa li se ia dreptul de a decide asupra unor lucruri, acel drept sa fie pasat parintilor si profesorilor (telefoane, imbracaminte, chiulit, lectii, etc)..Este asta o solutie perfectă ? Nici pe departe ! Este doar un pas inainte pentru prevenirea ADÂNCIRII
dezastrului curent. Noi părinții avem vina noastră; ii demonizam pe profesori si pe politicieni, insă cât din comportamentele noastre de ACASĂ se reflectă LA ȘCOALĂ ? Probabil măcar 80%. Dacă eu ca parinte mă comport mitocănește, copilul meu va replica comportamentul meu la scoala si va fi un mitocan. Și dacă la scoală copiii nostri se comportă "aiurea" (ca sa fiu diplomat), asta nu inseamnă că noi insine, acasa la noi, suntem "aiurea "? Food for thought.
Despre ministrul David ce să mai zic? Într-un articol recent de pe Republica făcea referiri unsuroase la programul eșuat ”România educată”, al președintelui nostru la fel de eșuat. Deci despre ce vorbim? David e un sorosist get beget infiltrat în mediul academic. Chiar mă întreb de ce l-o fi propus PNL-ul la minister? Poate fiindcă și Bolojan e cam la fel, știu și eu ce să zic? Vai și-amar...
Mai înțeleg că ești plin de speranță că se va sfârși cu soroistii, soroismul, progresismul, globalismul și alti/alte isme/iști. Primul purificator va fi, bineînțeles sceleratul bișnițar trump, apoi putin alt satrap dement. Eiii! Peste toți va veni, să facă ordine, o maimuță cu ochii oblici, care stă cuminte în zona lui, zgandare ambele părți și la momentul potrivit îi pocnește peste capatanele încinse și pune el ordine. Și pe lângă ăștia, in genunchi și taras hopa și dacul nostru strămoșesc, scăpat de la socola. Pentru cei ce nu știu socola era balamucul Iașului. Dacul însoțit de vajnicii legionari nici romani, nici francezi, niște dare hitleriste caricaturale, niste derbedei, niste mardeiasi pucariabili, unii cu "cv" serios dar prescris.
Spui că ești agasat de intalnirile "mereu" cu soroistii. Dar de următoarele întâlniri cu derbedeii negustori de moarte nu? Nu te întrebi de ce niște indivizi dubioși, intituati mercenarii lui potra, au șters-o dintr-o zonă de tulburări armate când ei tocmai pentru asta erau plătiți? Și, poc, toți aproape 900 în România tocmai intr-o etapă premergătoare repetării alegerilor pentru presidentie. Și sigur vor fi foarte vizibili și sonori în campanie și în ziua alegerilor. Așa-i că nici nu te-ai gândit la asta? Dar tu nu-ți faci probleme doar ești un suveranist declarat.
prin care însușirile, calitățile și talentul cetățeanului în formare sunt puse în valoare pentru atingerea prosperității individuale și sociale. DD nu doar pare ci și este produsul deep state-ului, deci are limitări de viziune, decizie și de abordare evidente. Evidente pentru că selecționarea vectorilor de acțiune se face prin controlabilitate și nu prin meritocrație. Luați haosul organizatoric din UBB și translatați-l peste țară. Un isteț mediocru în slujba sistemului care nu este interesat de educație pentru că nu produce fructe pe termen scurt și mai ales poate produce oameni cu opinie pe termen mediu și lung. Deci, fără așteptări dragilor, obiectivul este masa de manevră, nu o oaste de conștienți Dumnezei...
Să scoți literatura universală de la filologie ca să o faci opțională este ca și cum ai scoate fizica de la real și l-ai numi în continuare ‘real’.
Primul lucru ce trebuie restabilit in randul elevilor si chiar si in randul unor profesori si inspectori este reinstaurarea disciplinei si respectului, fata de adevaratii profesori, fata de actul invatarii, fata de societate si chiar fata de parinti in unele cazuri.
Nu este admisibil ca elevii/parintii sa aiba consilii nationale. Nu au competente in domeniu. Iar elevii, cu mici exceptii, ca si parintii vor vrea sa se faca cat mai putina scoala, daca se poate chiar deloc, scolile sa fie transformate in cluburi, baruri, sa se imbrace, in special fetele, cat mai vulgar provocator si toate celelalte vazute in filmele comerciale in scolile din ghetouri. Uitati-va la tinutele in care merg la scola, iar in special fetele, ascultati-le dialogurile golanesti, indiferent de locul in care se afla, ce au in maini: tigari, cafele, bauturi energizante si chiar alcoolice, ascultati "muzica" ce se revarsa la volum ridicat din telefoanele, majoritatea de ultima generatie, iar indiferent de loc. Si asta se intampla de la clasele din ce in ce mai mici. Eu stiu ce vorbesc, am in apropiere si scoala generala si licee, da, 2, unul la care a fost si cazatura de fost profesor de matematica? ministrul al invatamantului pop.
Deci reinstaurarea disciplinei si obligativitatea unei tinute adecvate cu institutia scolii. chia si in mod "nedemocratic". Si evaluarea profesorilor si eliminarea incompetentilor, indiferent pe ce filiera vin sunt numiti.
Si apoi regandirea materiilor, eliminarea optionalelor si a religiei. ACEASTA NU A ADUS NIMIC BUN IN EDUCATIE..
Dl. David nu asta vrea sa faca asta. A fost contrazis in multe opinii, corect de dl. Cioroianu in discutia de la digi tv.
Cam cu asta ar trebui inceput. Chiar nu putem gasi o forma buna sau nu se vrea?!
Cine nu vrea? Dl. Ciolacu care nu-și găsește diploma de Bac? Dl. David care nu înțelege UTILITATEA literaturii universale, a istoriei și a geografiei? Sau noi ca societate că punem descurcăreala deasupra reușitei autentice?
suficiente personalități istorice. Din păcate trecute cu vederea în detrimentul acelor eroi din istoria mitologică propagată de comuniști.