Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Obscenitatea morții: mesajul celor 13 ucraineni măcelăriți pe Insula Șerpilor

Insula șerpilor

Vedeți aici înregistrarea - „Russian warship, go fuck yourself"

Asta e imaginea acestui război. O mână de oameni, pe o bucățică de pământ în mijlocul apelor, refuzând să se predea. 0.17 kilometri pătrați, mai exact, și 13 oameni. I-au bombardat până n-a mai rămas nimic de ei.

Iar, pe de altă parte, avem imaginea crematoriilor mobile pe care armata rusă le cară după ea. Pentru soldații ruși care mor și de ale căror cadavre scapă rapid, elegant, fără surle și trâmbițe. La fel cum aruncăm sticlele de plastic în containerul de reciclare. Și-au îndeplinit scopul așa că le topim și păstrăm curățenia. Ca și cum nu ar fi existat niciodată. Igor luptă, Igor e lovit de glonț, Igor moare, Igor e aruncat în crematoriul mobil și Igor nu mai există. Igor e bun de consum. Next.

Iar asta e diferența dintre Rusia lui Putin și Ucraina. Treisprezece oameni au apărat cu dinții o bucățică de pământ. Și poate părea că moartea lor n-a avut sens, dar mesajul lor a ajuns în toată lumea. Iar ei au scris o altfel de istorie a umanității în mijlocul unui război abject. Cealaltă parte? Luptă și moare fără sens, nume și dreptate. Devine cenușa care, mai devreme sau mai târziu, va îngrășa pământurile Ucrainei. Indiferent de cum se va termina acest război.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Soldatii morti si incineerati sunt luptatori pentru bani ,nu au mama ,nu au tata ,nu au cine-i plange si nici cine sa-i ingroape .MERCENARII se gasesc in prima linie si unde e focul cel mai marre
    • Like 0
  • cata verticalitate si demnitate.
    Cinste lor.
    Asta rezistenta.
    Dumnezeu sa ii ierte, 13 familii distruse ...
    • Like 1
  • Dorin check icon
    Mai știe cineva că Insula Șerpilor e pământ românesc, luat cu japca de soldatul sovietic „eliberator” după încheierea ultimului război mondial?
    • Like 1
    • @ Dorin
      Delia MC Delia MC check icon
      Mai știm că România, cu toate că a întors armele, a trebuit să plătească un preț teribil pentru vina de-a fi curvit cu naziștii până la 23 august 1945. Bine că a întors armele că altfel era după "învingătorul ia totul" și am fi sfârșit ca Moldova, RSS Română. Istoria acestui pietroi e bine redată aici și în plus am primit 74% din suprafața de litigiu, ceea ce nu-i puțin.
      https://www.dw.com/ro/
      insula-%C5%9Ferpilor-decizie-favorabil%C4%83-rom%C3
      %A2niei/a-3999047
      • Like 0
  • Calin check icon
    ba da are sens, are sensul rezistenței. Dacă Ukraina reușește să ducă războiul la un nivel de uzură, pe termen lung, ”acasă” în Rusia, se va amplifica intern angoasa împotriva președintelui și-l vor da jos, mai repede sau mai târziu, într-un fel sau altul.
    Trebuie sa facă ce au făcut cei din Afganistan, din Vietnam .. să reziste, să se sacrifice.
    E trist că Europa și SUA se uită de peste gard și doar vociferează sprijin
    • Like 1
    • @ Calin
      Dorin check icon
      Dacă războiul va dura măcar o săptămână Putin va pierde războiul chiar dacă îl câștigă pe teren.
      • Like 0


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon parinti si copii

E vorba de persoane care niciodată nu povestesc despre realizările proprii, ba chiar le minimizează dacă sunt aduse în discuţie de altcineva, care nu îşi spun niciodată părerea, deşi au idei foarte bune, care sunt de obicei submisivi, chiar dacă li se cer lucruri nerezonabile, şi care rar îşi urmează propriile vise, rămȃnȃnd de multe ori la voia conjuncturilor curente. foto: Profimedia

Citește mai mult

Curtea Constitutionala - CCR 2026

Cred că România nu prea mai are multe opțiuni bugetare. Că ne place sau nu, chiar dacă se simte costul vieții tot mai mare. România e crescut pe datorie, când dobânda era modică. Acum însă plătim pentru distracția din perioada 2020-2024. Și dacă nu vom reuși să ajungem într-un punct comun, politic și social acceptat, situația va deveni mult mai grea. Cu mai multe tăieri de bugete. Fie ca în criza din 2008, fie prin inflație și dobânzi. foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Citește mai mult

Elon Musk 55 ani

După pierderea „bătăliei de la Cernavodă”, încheiată cu odată închiderea celui de-al doilea reactor al singurei noastre centrale nucleare, urmărim cu sufletul la gură veștile despre noi surse de energie care să ne salveze economia și stilul de viață. Facem aceste eforturi pentru că, surpriză!, când seceta lovește Europa și România nu doar hidrocentralele au de suferit, ci și reactoarele care se bazează pe apele râurilor și fluviilor pentru a se răci. foto: Profimedia

Citește mai mult

mancare - canicula

Printre multele întrebări pe care schimbarea asta intensă de climă le pune apare și aceea a schimbării întregului sistem personal pe care fiecare îl are în jurul hranei - când și ce cumpărăm, când gătim, ce ținem în frigider, la ce oră mergem la restaurant sau ieșim la terasă. imagine realizată cu AI

Citește mai mult