sursa foto: Profimedia
Săptămâna trecută eram la un eveniment de business. Nimic spectaculos. O sală plină, oameni bine îmbrăcați, prezentări curate, slide-uri cu bullet points ca la carte. Și apoi, unul dintre speakeri, la începutul discursului, vine cu replica: „Dragilor…”
Și ceva în mine s-a strâns. Nu pentru că ar fi fost ceva greșit în mod evident. Din contră. Sună cald. Apropiat. Uman. Dar exact asta e problema.
Și să vedeți și să nu credeți, locul respectiv sau omul care a folosit celebra replică nu sunt o excepție. Am început să observ din ce în ce mai des fenomenul ăsta în podcasturi, conferințe, webinarii, reels-uri, chiar și postări scrise.
„Dragilor, vreau să vă spun ceva important…”
„Dragilor, trebuie să înțelegeți…”
„Dragilor, asta e realitatea…”
Și de fiecare dată mă întreb: de când suntem noi… „dragii” tăi? Când am avut timp în ultimele minute/ore să devenim deja “dragii tăi”?
Ca să mă folosesc de cunoștințele mele de psihologie (că deh, nu studiez de 9 ani acest domeniu degeaba), nu e deloc întâmplător ce se întâmplă. Când cineva folosește un apelativ afectiv („dragilor”, „prieteni”, „oameni buni”), activează instant un shortcut mental: siguranță + apartenență. E același mecanism care funcționează în relații reale. Doar că aici e… shortcut-uit, fake-uit. Creierul nostru nu stă să verifice relația (pe moment). Nu analizează istoricul. Nu întreabă: „Pe baza a ce suntem apropiați?”. Totul se întâmplă mult prea repede, mai ales dacă vorbitorul are și carismă.
Totuși, asta nu înseamnă că fiecare om care spune „dragilor” are intenții manipulative conștiente. Dar efectul există, indiferent de intenție. Cum vă dați seama? Aici devine interesant, pentru că vorbim despre o intimitate simulată. Nu există o relație reală. Nu există un istoric relațional (sau este foarte superficial). Nu există vulnerabilitate reciprocă. Dar limbajul utilizat creează iluzia că există, de cele mai multe ori, doar din partea publicului țintă către persoana care utilizează această expresie.
Și ca să subliniez din nou cât de grav e fenomenul în ultimii ani, mai e un efect secundar pe care îl văd din ce în ce mai des: contagiunea comportamentală. Mulți oameni ajung să folosească expresia aceasta în diverse contexte, nici măcar întrebându-se “de ce” sau cu ce scop. A ajuns să fie un soi de “normalitate”. Culmea, fără să ne dăm seama, ajungem într-un spațiu în care toată lumea e „dragă”, dar relațiile sunt din ce în ce mai superficiale. Nu vi se pare că relațiile în ziua de azi, oricare ar fi ele, devin ușor mai superficiale? Sau, mai simplu, gândiți-vă la acea amabilitate fake cu care sunteți tratați în unele restaurante sau în unele locuri în general. O simțiți, o știți, totuși răspundeți cu aceeași monedă sau o acceptați. Ne place să fim „dragii” cuiva. Ne place senzația de apropiere rapidă. Ne place iluzia că suntem văzuți, incluși, validați. E un fel de fast-food emoțional: rapid, plăcut, dar nu foarte „nutritiv”.
Nu spun că ar trebui să eliminăm complet căldura din comunicare, ba din contră! Dar cred că merită să ne întrebăm mai des: este această apropiere autentică sau doar ambalată frumos? Am încredere în mesaj sau în modul în care este livrat? Dacă scoatem „dragilor”, mai rămâne ceva solid?
Pentru mine, „girofarul” s-a aprins. De foarte multe ori. Nu resping automat oamenii care folosesc astfel de formulări. Dar încep să ascult diferit. Probabil vă întrebați: „Cum?”. Simplu: mai atent, sceptic, curios. Pentru că, uneori, cele mai subtile forme de influență nu sunt cele agresive. Sunt cele care sună… calde, apropiate de ce suntem obișnuiți sau ne lipsește și nu conștientizăm.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.