Foto: Profimedia
Nu știu cum e pentru alții, dar eu am crescut cu ideea că omul cu adevărat muncitor nu-și ia pauze prea lungi. Că se vede cine are stofă de lider după câte task-uri înghite singur sau alături de echipa, nu după câte zile libere își planifică. Sau celebra replică “liderii mănâncă ultimii”. Și mai este în natură noastră să credem că lumea nu ar funcționa fără noi, nici măcar o vreme.
Așa am funcționat și eu o vreme. Bine, destul de multă vreme. Câte un city break ici-colo, două-trei zile legate, uneori un weekend prelungit în care tot ajungeam să răspund la unele mailuri(și crede-mă, nu depinde de angajator dacă ai acest obicei în sânge), în timp ce „mă relaxăm”. Ce naiba, eram în control. Sau cel puțîn așa credeam.
Până când, într-o vară, mi-am luat 10 zile libere legate. Fără laptop. Fără „doar 10 minute să verific ceva”. Fără vinovăție. Și atunci am realizat cât de obosit eram. Nu doar fizic. Ci emoțional. Cognitiv. Relațional.
Voi încerca să expun etapizat, cum a fost pentru mine, cu speranța că mai mulți vor rezona și conștientiza unele lucruri pe care eu le-am aflat în urmă acestui concediu.
Zilele 1 și 2: „deconectat”... doar teoretic
Primele două zile de vacanță au fost aproape penibile. Corpul era acolo, pe un șezlong, dar mintea era în continuare în ședințe, în Exceluri și în „oare totul e ok la birou?”. Îmi tot venea să pun status pe Teams „back soon”. Râdeam forțat la glume. Parcă nu mai știam să fiu om în afară rolului de angajat, psiholog, coleg, fiu, partener.
Ziua 3: se face liniște. Un pic înfricoșător de liniște.
Abia în a treia zi s-a făcut liniște. În capul meu. Am început să aud lucruri simple: valurile, râsul partenerei, liniștea dintre două guri de cafea. Simțeam cum mintea mea face un „defrag” intern. Nu mai analizăm tot, nu mai căutam sens în fiecare gest. Mă oprisem. Nu mai eram pe pilot automat.
Ziua 5: începe resetarea
În ziua a cincea am visat prima dată ceva care nu avea legătură cu muncă. Mi-a venit o idee creativă pentru un proiect personal. Mi-am adus aminte de o prietenie ruptă aiurea acum câțiva ani și mi-am dat seama că poate ar trebui să dau un mesaj. Încet-încet, mă întorceam la mine. Nu la versiunea de mine care performează, ci la cea care doar există, trăiește, se bucură, oricât de clișeic ar suna în ziua de azi.
Ziua 6 și mai departe: reconectarea
Pe la ziua a șasea am simțit o senzație nouă. Nu era relaxare. Era ceva mai profund: era recuperare. Că și cum cineva repara, bucată cu bucată, ce lăsasem de izbeliște în mine. Am început să dorm mai bine. Să respir mai adânc. Să am răbdare, atât cu mine, cât și cu cei din jur. M-am surprins chiar stând fără telefon pe plajă, uitându-mă în gol, fără să vreau să fac ceva cu acel timp. Doar eram. Și era destul.
Pe scurt, ce am învățat în aceste zile:
Nu există „vacanțe prea lungi”. Există doar oameni care au uitat cât de rupți sunt înăuntru. Poate, citind aceste rânduri, vi se pare că sună prea psihologic sau, din nou, clișeic, însă fix așa este, oricât disconfort. Productivitatea reală începe după pauză. Creativitatea apare în spațiile libere. Și mai ales: odihnă nu e un premiu. E o condiție de bază pentru o viață funcțională.
Ce zice psihologia (și are dreptate):
După 5-6 zile de pauză reală, cortexul prefrontal (cel responsabil de decizii și focus) începe să se relaxeze. Nivelul de cortizol scade. Ne reactivăm sistemul parasimpatic. În traducere liberă: creierul începe să-și revină din starea de alertă. Iar asta nu se întâmplă în două zile. Nici în trei. Abia pe la ziua a patra începem, de fapt, să intrăm în vacanță.
De ce scriu asta?
Pentru că trăim într-o cultură a fugii și a „nu am timp”. Pentru că ne sabotăm cu imaginea omului ocupat care face tot, salvează tot și... se rupe în liniște. Scriu asta că să îți spun – dacă citeșți printre două calluri și te întrebi dacă merită să-ți iei 7-10 zile libere: da, merită. Și e nevoie.
Nu pentru performanță. Nu pentru că o cere sau o spune psihologul. Ci pentru tine. Pentru fiecare moment în care a fost prea mult și nu ai avut timp să îți aloci timp pentru tine.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
P.S. doream sa zic " Si nici in viata nu este nimeni de neinlocuit " ,mi am dat seama ca se poate interpreta " Si nici in viata într-o multinationala " .
P.P.S . Mi-am dat seama ca de fapt ambele variante sunt corecte . Ramane cum am scris initial .