sursa foto: Profimedia
Cu toții știm această perioadă din an, când ne pregătim pentru ceea ce va urma în viețile noastre, poate mai mult decât oricând în restul anului. Sărbătorile de iarnă, pe lângă bucatele alese și obiceiurile noastre, vin și cu o provocare la nivel mental: planificarea pentru următorul an sau, mai simplu zis, acea perioadă de “new year, new me”. Din fericire, trendul a mai scăzut, cel puțin la nivel de social media, însă sunt sigur că a rămas cu mulți dintre voi, la fel cum a rămas până în 2025 și cu mine.
Anul acesta e primul în care am ales să nu planific nimic la partea de obiective personale și profesionale. Cel puțin nu acum, fix la început. Și nu că nu o voi face deloc, însă mi-am propus să fie diferit. Vreau să las odihna să își facă efectul după concediu, să am măcar câteva perspective de la oamenii din jur sau de la job, aspecte care îmi pot impacta această listă. Când mă gândeam la această schimbare de abordare, mi-am dat seama de multe aspecte, pe care le voi detalia mai jos. Înainte de a face asta, aș vrea să subliniez că nu vin cu o perspectivă unică sau că “așa e cel mai bine”, ci doar împărtășesc din experiență mea, atât de om, cât și de psiholog, și aduc o nouă perspectivă asupra subiectului care poate da multe bătăi de cap.
Până în acest an, ultima săptămână din decembrie și prima săptămână din ianuarie erau despre planificare, pe toate planurile. Prea puțin despre cum a fost anul care tocmai s-a încheiat, ci mai mult despre cum visez să fie următorul. Lista era una clasică: îmi propun să mănânc mai sănătos, să merg de 3 ori pe săptămână la sală constant, să citesc 10 pagini pe zi, să dorm măcar 7 ore... bla bla. Sigur vă sunt cunoscute aceste obiective pentru că mulți dintre noi le stabilim an de an. Făcând o analiză personală a ultimilor ani pe acest subiect, mi-am dat seama că în maximum 2-3 săptămâni, încet și sigur, reușeam să le abandonez pe multe dintre cele mai simple (cum s-ar zice, am abandonat cu demnitate). Dar, pe de altă parte, în unele arii, obiectivele au fost atinse (ceea ce mi-a hrănit și îmi hrănește motivația intrinsecă și nevoia de planificare).
Și de aici începe partea interesantă. Pentru că problema nu era că n-am fost disciplinat. Problema era că m-am purtat cu mine ca și cum aș fi avut două vieți și trei baterii. Creierul meu, în schimb, avea altă agendă. Mult mai scurtă și mult mai sinceră: “Prietene, eu vreau să supraviețuim. Tu vrei să te reinventezi.” Când îi (im)pui unui om cinci schimbări majore dintr-odată, nu îi dai un plan. Îi dai un șantier. Și orice șantier are aceeași problemă: la început pare spectaculos, ești nerăbdător, apoi începi să trăiești în praf, zgomot și nervi.
Asta se întâmplă și cu “New year, new me”. Ne entuziasmăm pentru că planificarea îți dă o senzație falsă de control (nu tot timpul, desigur). E ca și cum ai cumpăra abonament la sală și ai simți deja că ai slăbit. Și pentru câteva zile, chiar ești alt om. Până când apare viața reală: muncă, stres, o zi proastă, oboseală, un telefon cu o veste tristă, un drum, o poftă, un “lasă că merge și așa”. Și atunci nu se prăbușește doar planul, ci se prăbușește ceva mai subtil: încrederea că tu poți. Pentru că nu spui “n-am respectat planul”. Spui “iar n-am fost în stare”. Iar asta doare mai tare decât faptul că n-ai făcut sală. Partea ironică e că exact supraplanificarea ne produce eșecul pe care voiam să-l evităm. De-aia românii au relația asta specială cu “încep de luni”. Începem perfect sau... deloc!
Între timp, oamenii care chiar se schimbă fac ceva plictisitor, aproape ofensator de banal: repetă! Și mai e ceva. Un detaliu despre care nu se întreabă nimeni când își face lista de obiective: de ce vreau, de fapt, schimbarea asta? Fix de mâine, fix acum, fix de acum încolo. Nu “că să fiu mai bun”. Nu “pentru că ar trebui”, ci motivul real, care te ține în picioare când nu mai ai chef: Vrei energie? Pentru cine? Vrei sănătate? Pentru ce? Vrei disciplină? Ca să obții ce? Vrei liniște? Ca să ce? Pentru că, dacă motivul e doar “că așa dă bine” sau, mai rău, “mă schimb pt Y sau X”, schimbarea va ține fix cât ține și entuziasmul de ianuarie: puțin.
Adevărul e că New year, new me e o reclamă bună, dar un plan ineficient. Cred că de aceea, inclusiv când trotuarul este curat, alegem să mergem pas mic cu pas mic și nu facem sărituri din 10 în 10 metri. Pentru că firescul vine fix din pașii mici și siguri, cu blândețe, răbdare și flexibilitate. Când mărim pasul necontrolat, riscăm să ne accidentăm. Schimbarea este ca un maraton pentru care ne antrenăm toată viața. Ziua în care spunem că am atins linia de finish poate ar trebui să fie ziua în care nu mai respirăm. Schimbarea se produce în viață noastră, fie că suntem aliați sau inamici cu aceasta. Dar când înțelegem cum putem lucra împreună, cred că nu ne mai sperie atât de tare.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.