Foto: Guliver Getty Images
Subiectul educației sexuale sau al educației pentru sănătate a apărut violent în spațiul public odată cu mult-disputata lege dedicată subiectului. Deznodământul îl cunoaștem cu toții. Amendamentele aduse sunt ilustrative pentru o mentalitate închisă - poate mai degrabă tipică evului mediu decât secolului în care trăim și al spațiului european pe care îl împărtășim.
Ce m-a înfiorat însă de zece ori mai tare a fost procesul de cristalizare a unei opinii publice pe subiect. Foști miniștri ai educației și lideri de opinie au început un război mediatic pe marginea temei.
Acești oameni au reușit două lucruri. Primul, să arate încă o dată că suntem o națiune de instalatori specialiști în absolut orice: de la probleme de fotbal, jocuri de noroc, politică și, de ce nu, sexualitate. Al doilea - să creeze o isterie de reacții.
Al doilea val, criza de isterie numită reacție, a dus la alți lideri de opinie (mulți dintre aceștia fiind de sex feminin) care au căutat prin utilizarea unui limbaj cât mai dur („ce treabă au alții cu ce am eu între picioare”) să lupte împotriva abuzului primilor specialiști (căzând de altfel în plasa lor). Îi văd și pe toți aceștia fericiți, numărându-și like-urile. Cu cât cuvintele alese au fost mai „vitriolente”, cu atât au fost obținute mai multe share-uri și like-uri.
Ambele valuri de „făuritori de adevăr” nu au făcut decât să arunce în derizoriu o discuție critică pentru România. Țările civilizate se bazează pe știință, pe date, pe specialiști reali în fenomene, pe ecosisteme de organizații care monitorizează în detaliu complexe aspecte sociale.
România înregistrează anual în jur de 450 de întreruperi de sarcină la fiecare mie de nașteri vii. Adică unul din trei copii ajunge să nu se nască din cauza unei întreruperi de sarcină. În timp ce, în același timp, Polonia - e adevărat, o țară cu condiții excepționale - înregistrează doar 3 cazuri de întrerupere de sarcină. Iar noi, alături de Bulgaria, Moldova, Rusia, Ucraina, ne înscriem în plutonul de peste 450 de avorturi la mia de nașteri. Toate țări ortodoxe, în care cheltuim bani publici pentru ore de religie, dar nu ne simțim pregătiți să introducem lecții de sănătate.
Ne plângem de uriașul declin demografic al României, dar nu înțelegem pe deplin cauzele psihosociale și de sănătate din spatele fiecărui avort. În 2019 am avut cele mai puține nașteri din anii '60 încoace. Mai precis 178.000 de copii. Tot anul 2019 a fost anul în care în fiecare lună a anului numărul deceselor a fost mai mare decât numărul nașterilor. Dacă în loc de 450 de întreruperi de sarcină am fi avut doar 150, iar celelalte 300 de cazuri la mia de nașteri vii ar fi fost sprijinite prin politici publice personalizate pentru a nu recurge la acest scenariu, am fi avut 231.000 de copii născuți în România. Cu 231.000 de nașteri, am fi crescut natalitatea la cea mai mare valoare din ultimii 10 ani. Dar asta este doar matematică.
10% dintre copiii născuți în România au mame cu vârsta de sub 20 de ani. Organizația Salvați Copiii atrăgea atenția în 2019 asupra faptului că, în anul anterior, 17.981 de copiii erau născuți de mame minore, 3.657 dintre acestea fiind deja la a doua naștere, iar o mamă minoră din România se afla la a șasea naștere. Imaginați-vă un copil de 12-13 ani care își începe prima sarcina pentru ca până la vârsta majoratului să poată naște a șasea oară!
Care sunt implicațiile acestei realități? Cum va arăta viitorul economic, social, accesul la serviciile publice și contribuția acestor cetățeni sunt toate întrebări vitale.
Dacă mai există printre noi oameni cu călcâiele puternic ancorate în pământ, haideți să acționăm împreună. Politicile publice ale României ar trebui să fie construite permanent împreună cu specialiști. Parlamentarii români ar fi trebuit să treacă prin procese de instruire pe domeniu și prin dezbateri publice cu grupuri de opinie aflate în profundă cunoștință de cauză, înainte de a vota ca o mașinărie politică la semnul toboșarului de pe galeră. Parlamentarii ar fi trebuit să-și consulte electoratul din circumscripția pe care o reprezintă înainte de a emite un vot în agora legiuitoare.
Subiectele sensibile pentru țară trebuie să înceteze a mai fi tratate printr-un spectacol mediatic, perdele de fum și bombe aruncate cu îndemânare pentru distragerea atenției de la lucrurile fundamental importante: strategia de țară, garanția copiilor pentru acces echitabil la nutriție, locuire, sănătate și educație de calitate. Excelentele inițiative ale cetățenilor - petiții pentru orele de educație sexuală, conferințe organizate pe această temă, toate pot avea succes doar dacă ne adunăm și acționăm împreună.
Dincolo de nevoia de a face un alt fel de politici publice bazate pe știință, eu mai propun două concluzii:
1. Avem nevoie de educație sexuală pentru adulți. A scoate din zona de tabu un subiect delicat nu a fost ușor niciodată, în nicio țară, în niciun secol. Dar e al naibii de important să o facem cum trebuie - nu cu tușe groase, nu cu grobianism, ci cu sensibilitate și empatie pentru fiecare adult educat.
2. Orice lege trecută prin parlament este praf de zâne dacă ea nu devine realitate în teren. Iar pentru a avea educație pentru sănătate de calitate în țară, atunci avem nevoie de o realitate în care doamne învățătoare sau domni profesori cu vârste inclusiv de peste 60 de ani, să poată explica cu căldură, cu compasiune și cu energie tinerelor minți de lângă ei importanța sănătății, a intimității, a consimțământului, a iubirii din relațiile interpersonale. Dar pentru punctul doi avem nevoie de punctul unu. Și avem nevoie de oameni care să gândească la acești dascăli înainte de a deschide gura. Și de cât mai puțin spectacol grotesc pe marginea subiectului.
Iar legat de spectacolul grotesc, am primit de la un prieten acest citat ce pare că se potrivește de minune - „The point of modern propaganda isn't only to misinform or push an agenda. It is to exhaust your critical thinking, to annihilate truth” - Garry Kasparov .
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Oare de ce?
Daca educatia "strazii" nu a dat roade, si vedem asta "zi de zi si ceas de ceas", de ce o pastram?
Nu o fi mai bine sa revenim la "cei 7 ani de acasa"?
Intreb, nu dau solutii.
Avem 2 tipuri de educatie. Cu rezultate total diferite. De ce se strofoaca unii sa scoata cpiii de sub influenta parintilor de la varste prea fragede? Vedeti rezultatul. Nu ii puteti manipula, pentru ca nu mai asculta de nimeni si de nimic. Ce va mina?
De acord, educatia sexuala trebuie in scoli, indiferent cum o numim. Dar nu de la 6-7 ani! De la 10-12 ani, cand incep si hormonii sa-si faca de cap. Sau acum sunt mai timpurii? Ca sa vezi...
Aveți ceva împotrivă să li se spună la 6 ani să nu accepte să fie pipăiți în zonele intime ori pe la 9-10 ani că nu tot ce văd la tv ori pornache în net e în regulă, real și normal? Că nu tot ce zboară se mănâncă? Să se spele? Să nu mai caute tampoane în ghiozdanele fetelor(care încep să aibă, șoc și groază, menstruație de la 10-12 ani) ?
Ar fi foarte bine, cu cei 7 ani de-acasă, însă între AR FI BINE și ESTE e o mare diferență.
Nu-i mână decât: statisticile dezastruoase, mamele adolescente, copii cu copii. Că fac avorturi în proporție nepermis de mare, că nu știu că dacă intră dânsa-ntr-însa se lasă cu ochi. Educația se face in școli însă sporadic, pe furate. Ca să se facă bine trebuie ore dedicate.
Și încă, în urmă cu niște ani a fost propusă ( cred că și aprobată) Legea inocenței, prin care educația sexuală să se facă numai de la 15 ani în sus, că vezi Doamne, le pătează inocența. Ca și cum nu s-ar uita la greu la porno în telefon de când au unul pe mână.
De ce sa le rapim copilaria? De ce de la 6 ani?
Si de ce sa fie luati de acasa, obligatoriu, la o gradinita absurda si o clasa pregatitoare aiuritoare? (Trecand peste faptul ca nu avem destule gradinite.)
Daca sunt probleme cu pipaitul, trebuie sa fie invatati ca nimeni nu are voie sa-i pipaie. In fond, asta este corupere de minori. Se poate face fara educatia sexuala propriu zisa. Cred ca ar trebui sa redefiniti conceptele, pentru a nu stirni confuzii.
Eu nu pledez pentru 15 ani. Desi -initial- credeam ca asa e bine. Dar 10-12, e suficient. In fond, la virsta asta, se maritau fetele in Evul Mediu si antichitate. Nu e nici o noutate. (Iar rromii inca mai practica sistemul.)
Este de dorit ca pustimea sa stea acasa pina la 7 ani si de prin clasa a IV, sa capete cunostinte despre sex. Oricum, le capata. La tara vad animalele, la oras au computerul.
Parerea mea.
Dar prezentarea situației astfel, încă ceva ce trebuie realizat, face totul mai greu. Problema devine din ce in ce mai stufoasă în loc să fie și să rămână simplă. Ce se întâmplă cu o chestiune stufoasă? Devine prea greu de descâlcit și e în final abandonată.
Haideți să păstrăm principiul simplității și să vedem ce-i de făcut, că altfel ne pierdem în detalii și ajungem să vedem copacii nu pădurea.
Credeți că adulții acceptă? Ati auzit de principiul rușinii? Au făcut avorturi și se simt rușinate și tocmai de aceea nu vor să vorbească. Se și tem de dezaprobare, de jigniri, de înfierarea de către societatea creștină. Nu vor accepta fiindcă avorturile alea sunt secretul lor murdar, sursă de rușine și umilință și nimeni nu vrea să se simtă așa. Vorbind despre, ori acceptând să li se vorbească despre ar însemna să accepte propriile greșeli și asta nu vor.
Singurul lucru care ar convinge sunt faptele și prezentarea realității așa cum este fără menajamente și fără trebuie ori ar trebui căci știm acum, între TREBUIE și ESTE e o mare diferență.