foto: Vadim Ghirda / AP / Profimedia
Acum că șirul apăsător dar necesar al alegerilor s-a încheiat, discursul public și politic se va concentra puternic, așa cum și trebuie, pe criza economică a țării. Nu știm încă componența exactă a viitorului guvern, însă toate datele converg înspre un guvern pro-european, minoritar sau majoritar, condus de către Ilie Bolojan. Acesta din urmă și președintele Nicușor Dan se bucură de cote de încredere ridicate (fenomen rar în politica românească) și sper că, prin acțiunile lor și oamenii cu care se înconjoară, vor reuși să utilizeze această încredere și legitimitate în folosul politicilor interne și externe ale României. Până la urmă, nu poți conduce eficient un stat fără susținere socială autentică.
Problema însă apare la partide și la cum ele trebuie să își repare, fiecare în propriul fel, imaginea ciobită și deplorabilă în fața societății. A spune că ești pro-Europa nu este echivalent cu a te comporta politic precum în spațiul cultural european.
PNL este un partid care își va asuma cu siguranță guvernarea și care, cu destui oameni competenți în administrația centrală și locală, și sub îndrumarea lui Ilie Bolojan, poate naviga România prin această criză. Însă nu este suficient. PNL a devenit treptat un partid care, cu excepția câtorva figuri politice și unor linii roșii economice, se confundă aproape complet cu PSD. Ideologiile sunt difuze, practicile administrative sunt asemănătoare și mecanismele de contra-selecție sunt îngrijorătoare. Această nouă administrație, nouă conducere, nouă guvernare, noi vremuri trebuie să impună PNL-ului sentimentul de reformare urgentă, altfel există pericolul ca acest partid să (re)descopere că segmente politice, democratice de dreapta pot dispărea cu totul în România. Greșelile ultimilor ani nu se scuză doar cu susținerea opțiunilor pro-europene și venirea unor lideri promițători.
USR este partidul care are imaginea cea mai apropiată de noul președinte. Are oameni pregătiți, are frecvent suflul reformei, însă a dezamăgit nu de puține ori prin comportamentul politic. Degeaba crezi că ești principial și reformist, dacă segmente din societate te percep ca fiind incoerent, inconsecvent, imatur și pur și simplu stupid în anumite contexte. După un scor politic modest la ultimele alegeri, USR are șansa de a demonstra că poate fi reformist, dar decent, energic, dar realist și matur, printr-o nouă guvernare. Nu mai este loc de decizii grăbite, revoluții administrative la nivel verbal și ocazionale prezențe imature politic; nu în situația în care acest partid se găsește.
UDMR... ce să zic de UDMR: când e de ținut țara pe direcția libertății și prosperității, când e de arătat consecvență în discurs și comportament politic, UDMR e un exemplu pozitiv în politica românească. Poate ar trebui studiat mai mult acest partid, în contextul sistemului politic contemporan românesc. Însă și UDMR a avut antecedente de oportunism, negocieri cinice și asocieri cu guverne și personalități politice toxice în istoria post-decembristă a României. Nu e momentul să vedem din nou așa ceva, ci să vedem în continuare decență în activitatea și discursul politic al acestui partid.
PSD este un animal aparte, o enigmă pentru mulți și o variabilă cheie pentru guvernare. Că va fi într-o coaliție sau va face „opoziție constructivă”, vom vedea; varianta din urmă e mai plauzibilă, dacă ne luăm după „noul” președinte Grindeanu. Dar PSD trebuie să înțeleagă în profundul său un lucru. Nu contează atât de mult pentru popor ce linie ideologică va urma PSD: de partid autentic de centru-stânga, social-democrat, sau de partid mai degrabă social-conservator; lumea nu respinge PSD pentru că e social-democrat sau social-conservator, ci pentru că de multe ori a (părut că a) fost social-nemernic. Corupția, nepotismul, reflexele ocazionale cvasi-comuniste și incompetența sunt bilele negre de percepție și evaluare ale PSD. Cât timp aceste probleme încep să fie gestionate și rezolvate, cred cu tărie că PSD își va păstra zona sa solidă în sistemul politic românesc, indiferent de virajele ideologice posibile ale partidului pe care le-am menționat mai sus. Cât timp se va reforma autentic, să nu aibă frică de faptul că va fi „mâncat” de formațiuni politice reprobabile.
Cât despre blocul politic „Metal, Alarmă, Voință” (AUR, SOS, POT), sper să vorbim cât mai puțin de ei începând cu vara aceasta. Într-o democrație funcțională, standardele de guvernanță și politicile publice primează în fața retoricii ieftine, mai ales odată ce campania electorală s-a încheiat. Iar extremismul, oricât de periculos și gălăgios pare când se află doar în opoziție, nu are ce căuta în coaliții de guvernare în acest stat.
Așadar, să ne bucurăm de capitalul imens de imagine al noului președinte și al potențialului premier, dar să înțelegem că democrația nu poate funcționa fără partide politice decente și puternice. Iar partidele trebuie să înțeleagă, la rândul lor, că fără credibilitate nu pot gestiona crize și nici supraviețui politic.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
După părerea mea, lupta pentru ciolan va continua la vârful ierarhiei politice, nu văd cum se vor reforma peste noapte partidele menționate în articol . Președintele are puteri limitate, iar așteptările sunt mari- singur nu poate reuși o schimbare reală. Ca să nu mai vorbim despre inevitabilele atacuri ce vor veni din direcția cuplului GS-GC care de abia așteaptă să muște cu venin.
Ne așteaptă o vară grea. Sau poate sunt eu pesimist...
"Oboseala" democratiei survine atunci cind exista o mare diferenta intre interesele celor alesi și alegători, astfel oamenii isi pierd increderea in modul de functionare a societatii. Ca urmare, cetatenii saraciti și disperati vor vota cu oricine le va promite un colac de salvare, adică cu populistii sau demagogii.
Aspectul democratic este un efect colateral in societățile în care economia are un puternic aspect concurențial, adică interesele celor ce detin puterea economica în societate sint divergente. Astfel cei cu bani, și implicit cu putere politica în societate, se supraveghează între ei ca nici unul sa nu aibe avantaje nemeritate datorita politicului. Din aceasta cauza tarile în care resursele minerale au o pondere importanta în PIB nu sint democratice (Rusia, Venezuela etc.), pentru ca un grup mic de oameni poate exploata aceste resurse în interes propriu. În tările sarace (Romania, Bulgaria, Grecia etc.) resursa principala exploatata poate fi chiar bugetul statului, ei avind interese convergente în a beneficia, în interes propriu, de aceasta resursa. E simplu sa vezi dacă e oligarhie pentru ca intr-o democratie adevărată nu ar trece legi care nu ar fi în interesul celor mulți.
Prima oligarhie moderna a aparut in Anglia pe la sfirsitul secolului 17. După ce revoluția burgheza condusa Cromwell a reușit, grupurile de interese ale celor bogati nu au fost in stare sa se puna de acord cum sa își împartă puterea politica pentru a nu se ajunge la dictatura uneia. Soluția a fost numirea unui rege care sa fie arbitru. În republici poporul este arbitru, dar sa nu confundam posibilitatea de a alege ce grupare te va guverna cu democratia, adică cu posibilitatea de a decide cetatenii ce legi sa treacă si ce nu.
Soluția este democratia directa moderna în care fiecare cetățean poate vota, atunci cind dorește, peste capul parlamentarului ce îl reprezinta. Ba chiar îl poate demite dacă majoritatea alegătorilor lui considera ca nu le reprezinta corect interesele.
E ca atunci cind ai de construit o casa și alegi șeful de șantier si arhitectul, dar aceștia nu au datoria de a se consulta cu tine. În mod sigur casa nu va arata asa cum iti dorești tu, ci cum doresc aceștia, ba mai sigur e ca vei ramine și cu banii dați și fără casa. E ciudat ca in afara sferei politice, nicăieri nu vei găsi, în nici o activitate economica sau sportiva, pe cineva ales intr-o funcție de conducere și care are eșec după eșec și sa nu fie dat afara decit după 4 ani. Noi, alegătorii, trebuie sa fim consultați în privința deciziilor și dacă acestea au efecte negative sa ii putem demite oricind, nu sa așteptăm să se îndeplinească sorocul, pentru ca noi plătim, nu ei. În orice companie echipa de conducere vine cu un plan aprobat de actionari. Orice schimbare în acest plan trebuie reaprobat de către acționari și este normal asa pentru ca acționarii plătesc.